Jurisdiction for judicial assistant salary discrimination claims: civil labor court competence under Labor Code excludes exclusive administrative jurisdiction for non-contested wage differential

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

- revocarea Deciziei nr. 33/RU/2018 şi a Deciziei 147/RU/2019 ce stă la baza acesteia, emise de către Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi deCasaţieşi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să i se plătească, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Mureş, instanţe care, potrivit Notei MMJS, au stabilit în mod corect drepturile salariale acordate angajaţilor;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe salariale, începând cu 20 decembrie 2019, până la zi şi pentru viitor.

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de InstitutulNaţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentruexecutareacuîntârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturisalariale,calculateîncepând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitatere clamanţilor (date le la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Ulterior, reclamanta a depus cerere precizatoare, arătând că renunţă la capătul doi al acţiunii, având ca obiect revocarea Deciziei nr. 33/RU/2018 şi a Deciziei nr. 147/RU/2019, emise de către Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare.

Totodată, a arătat că, prin capătul trei al acţiunii a solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45%), respective acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 61 din 28 ianuarie 2020, Tribunalului Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017, având în vedere că se critică încadrarea efectuată şi, deşi reclamanta a renunţat la petitul privind revocarea deciziei, aceasta solicită în continuare modificarea încadrării în vederea unei salarizări uniforme, care se poate face numai prin emiterea deciziei de către Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, iar prevederile menţionate sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 787 din 8 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, prin cererea modificatoare, reclamanta nu contestă o hotărâre a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, emisă în urma soluţionării unei contestaţii administrative, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost modificat, vizează recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanta, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.

Totodată, s-a solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României precum şi a dispoziţiilor prevăzute în decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45%), respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii; repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să i se plătească, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Mureş.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe salariale începând cu 20 decembrie 2019, până la zi şi pentru viitor; actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Înalta Curte reţine, în raport cu obiectul cauzei, astfel cum a fost modificat, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului din justiţie, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Or, litigiul de faţă nu are natura unui litigiu de contencios administrativ, întrucât reclamanta nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic ("sui generis").

Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În temeiul art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Aşa fiind, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă Tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.