Insurance Guarantee Fund liability: exclusion of VAT deduction rules from indemnity claims under the Guarantee Fund Law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Insurance Guarantee Fund, thereby upholding the appellate court's judgment that invalidated the administrative decision refusing payment and ordered the Fund to pay the claimant approximately 985 RON in damages plus court costs. The dispute concerned an administrative challenge to the Fund's refusal to cover the value-added tax (VAT) component of a compensation claim for property damage (a damaged electric pole) arising from a traffic accident, where the original insurer had entered bankruptcy proceedings; the Fund had rejected the claim on the grounds that the claimant failed to submit the original VAT invoice, citing tax deduction rules. The Court held that the Fund lacked the legal competence to assess VAT deduction eligibility, which is a matter reserved for tax authorities, and therefore could not apply tax code provisions regarding original invoice requirements to deny a civil compensation claim under the Guarantee Fund Law; consequently, the Fund was obligated to pay the full amount including VAT as part of the indemnity for the insured event.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 2200 alin. (2) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Insurance Guarantee Fund liability: exclusion of VAT deduction rules from indemnity claims under the Guarantee Fund Law: The dispute concerned an administrative challenge to the Fund's refusal to cover the value-added tax (VAT) component of a compensation claim for property damage (a damaged electric pole) arising from a traffic accident, where the original insurer had entered bankruptcy proceedings; the Fund had rejected the claim on the grounds that the claimant failed to submit the original VAT invoice, citing tax deduction rules. The Court held that the Fund lacked the legal competence to assess VAT deduction eligibility, which is a matter reserved for tax authorities, and therefore could not apply tax code provisions regarding original invoice requirements to deny a civil compensation claim under the Guarantee Fund Law; consequently, the Fund was obligated to pay the full amount including VAT as part of the indemnity for the insured event.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural provision governing the scope of review and finality of the decision cited in the dispositive.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 12171/22.12.2017 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 985,04 RON, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2649 din 7 iunie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia nr. 12171/22.12.2017, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de la pct. 2 din dispozitivul acesteia, şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei şi suma de 985,04 RON, cu titlu de despăgubiri.
Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 647,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Un prim aspect pe care recurentul-pârât îl susţine în faţa instanţei de recurs este faptul că, în temeiul disp. art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul stabileşte dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile acestuia, întrucât nu se preia de la asigurătorul în faliment o creanţă lichidă şi exigibilă.
Recurentul-pârât susţine că nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, nu execută contractele de asigurare încheiate şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare, astfel că nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale.
Un al doilea aspect pe care recurentul-pârât îl susţine este faptul că în cadrul procedurii administrative, a ţinut seama de prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, de normele aplicabile în materia asigurărilor şi de condiţiile de asigurare ale contractului de asigurare civilă obligatorie de tip RCA, conform disp. art. 2200 alin. (2) C. civ.
Mai susţine recurentul-pârât faptul că a avut în vedere şi prevederile art. 69 alin. (2) din Secţiunea 3, ce poartă denumirea marginală "Condiţii de exercitare a dreptului de deducere", din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, care stabilesc că "justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 299 alin. (1) din Codul fiscal [...]".
Recurentul-pârât susţine astfel că prima instanţă a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale sus-menţionate, deoarece reclamanta nu a depus factura fiscală nr. x/31.10.2016, în original, la dosarul administrativ de daună.
De asemenea, recurentul-pârât critică şi obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată, în cuantum de 647,80 RON, nefiind în culpă procesuală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului, reiese împrejurarea conform căreia, în urma unui eveniment rutier a fost avariat un stâlp electric, proprietatea intimatei-reclamante, iar aceasta a achitat c/valoarea reparaţiei, devizul lucrării fiind în cuantum de 5.910,26 RON, inclusiv TVA.
Întrucât asigurătorul autoturismului implicat în accident deţinea poliţa de asigurare la S.C. A. S.A., iar aceasta a intrat în procedura falimentului, cererea de despăgubire a fost depusă la recurentul-pârât, Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Recurentul-pârât a respins cererea de plată pentru suma de 985,04 RON reprezentând TVA, motivând că nu s-a depus factura în original, iar dreptul de deducere se acordă în conformitate cu disp. art. 69 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, numai pe baza exemplarului original al facturii.
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi a admis acţiunea reclamantei.
Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a contestat susţinerile recurentului-pârât în privinţa aplicării disp. art. 13 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, a rolului Fondului în procedură specială a cererii de plată reglementată de acest act normativ.
Dimpotrivă, instanţa de fond a reliefat dreptul recurentului-pârât de a proceda la verificarea documentelor justificative din dosarul de daună aferent evenimentului asigurat.
Cu privire la critica propriu-zisă adusă soluţiei primei instanţe, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite.
Recurentul-pârât a respins cererea de plată cu privire la TVA în cuantum de 984,04 RON, aferentă facturii nr. x/31.10.2016, invocând prevederile legale care privesc modalitatea şi procedura deducerii TVA, cuprinsă în legislaţia fiscală.
Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că dispoziţiile legale invocate de recurentul-pârât nu sunt aplicabile în cazul cererilor de despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 213/2015.
Recurentul-pârât nu deţine competenţa legală de a soluţiona cererile de deducere a TVA, aceasta aparţinând organelor fiscale.
Aşadar, recurentul-pârât avea obligaţia să aplice aceleaşi prevederi legale şi în situaţia cererii de plată a TVA şi nu să apeleze la instituţii şi motive străine de obiectul cererii.
În plus, este neîntemeiată temerea recurentului-pârât că reclamanta va obţine o dublă despăgubire, deoarece esenţa dreptului de deducere a TVA este tocmai dreptul persoanei impozabile înregistrată în scopuri de TVA să scadă din valoarea totală a taxei colectate pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere.
În concluzie, recurentul-pârât avea obligaţia plăţii cu titlu de despăgubiri şi a TVA, caz în care îi revine şi obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată ocazionate în proces, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de acestea, în baza art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2649 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.