Insurance compensation dispute: validity of appeal motives under Art. 488 CPC and VAT on materials for self-performed repairs under CSA Order 7/2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei pârâtului înregistrate sub nr. x/08.02.2017, respectiv a art. 2, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 13.441 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3337 din 27 septembrie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat parţial Decizia nr. 3882/08.02.2017 şi a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantei pentru suma de 62.534,75 RON, respingând celelalte pretenţii ca nefondate.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor,

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, susţine că prima instanţă a respins pretenţiile sale cu privire la acordarea despăgubirilor pentru refacerea instalaţiei electrice, reţinând doar motivele pârâtului, în sensul că devizul depus nu este în conformitate cu nota de constatare, fără să aibă în vedere că acea notă nu i-a fost adusă la cunoştinţă prin semnătură, în plus, nu este semnată nici de agentul constatator care a întocmit-o, aşa încât au fost încălcate prevederile art. 15 lit. j) din Norma ASF nr. 16/2015.

Referitor la cota de TVA de 24%, arată că a solicitat contravaloarea acestei taxe doar pentru materialele procurate de aceasta în baza documentelor fiscale prezentate, nesolicitând respectiva taxa pentru manoperă.

Astfel, a făcut trimitere la prevederile art. 15 alin. (3) din Ordinul nr. 7/29.05.2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, arătând că acest text face referire clară la manoperă că nu va conţine TVA, nicidecum la materiale.

Aşa fiind, a apreciat că pentru reparaţiile efectuate în regie proprie a depus documente justificative (bonuri fiscale de procurare materiale pentru care a plătit TVA) şi pentru care ordinul invocat îi permite să se ţină seama de preţurile practicate pe piaţa locală, pentru materiale, precizând că pentru manopera necesară efectuării reparaţiilor nu a solicitat TVA.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii pretenţiilor pentru refacerea instalaţiei electrice în valoare de 1076,34 RON şi contravalorea TVA de 24% în sumă de 7.622,15 RON.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a reluat situaţia de fapt şi a susţinut, în esenţă, că, în cauză, se impunea efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să constate suprafaţa exacta a acoperişului.

Totodată, a făcut trimitere la modalitatea de deterimare a suprafeţei unui acoperiş şi a susţinut că, în cazul dedus judecăţii, direcţia tehnică de specialitate din cadrul autorităţii pârâte, în baza schiţelor, a stabilit corect suprafaţa totală a acoperişului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.3. Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac exercitate de pârât.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, însă în limitele arătate în continuare.

Totodată, a constatat nulitatea recursului formulat de pârât.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1. 1. Regularitatea promovării recursului pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părţii, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în faţa primei instanţe, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reţinute în hotărârea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate de pârât cu ocazia dezbaterilor asupra căii de atac exercitate, în şedinţă publică, se constată că acestea, chiar dacă ar fi fost valide, nu se regăsesc în memeoriul de recurs, aşa încât completarea motivelor apare ca fiind formulată peste termenului prevăzut de lege.

1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta A.

Recurenta-reclamantă a învestit instant de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Deciziei pârâtului înregistrate sub nr. x/08.02.2017, respectiv a art. 2, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 13.441 RON.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat parţial Decizia nr. 3882/08.02.2017 şi a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantei pentru suma de 62.534,75 RON, respingând celelalte pretenţii.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte în totalitate soluţia curţii de apel, apreciind că se impune casarea în parte a sentinţei atacate.

Prin Decizia nr. 3882/08.02.2017, contestată în cauză, autoritatea pârâtă a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantă, ca urmare a distrugerii imobilului acesteia într-un incendiu, pentru suma de 57.792 RON, respingând-o pentru diferenţa de 25.885,92 RON, reprezentând diferenţa dintre suma solicitată de reclamantă (83.677,53 RON) şi suma calculată conform notei de constatare pe baza preţurilor practicate de magazinele de specialitate, folosind catalogul B. (ediţia februarie 2016).

Astfel, s-a reţinut, pe de o parte, o suprafaţă desfăşurată a acoperişului casei de doar 96 mp, în loc de 126,96 mp cât invocase reclamanta, considerând că diferenţa de 30,96 mp este streaşina casei, astfel că 96 mp a fost suprafaţa luată în considerare la calculul devizului estimativ.

Pe de altă parte, nu a fost inclusă refacerea instalaţiei electrice, respectiv TVA de 24% aferentă anului 2015, pentru partea de materiale, lucrările de reparaţii fiind efectuate în regie proprie.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei privind soluţia de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru refacerea instalaţiei electrice care, în opinia părţii, a avut la bază doar motivele invocate de pârât.

Se constată că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că motivul neacordării respectivelor despăgubiri l-a constituit faptul că devizul depus nu este în conformitate cu nota de constatare, potrivit căreia, singurele repere avariate sunt acoperişul, tavanele şi pereţi, nu şi instalaţia electrică.

Aşadar, nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între nevoia de reparaţii la instalaţia electrică (existând posibilitatea să fi fost avariată anterior, fiind ea însăşi cauza incendiului) şi producerea riscului asigurat, prin urmare celelalte aspecte invocate nu au relevanţă.

Totodată, se constată că prima instanţă s-a pronunţat în mod just că nu se poate pretinde taxa pe valoarea adăugată când reparaţiile au fost efectuate în regie proprie, neputându-se acorda această taxă pentru manoperă.

Din această perspectivă, sunt relevante prevederile art. 15 din Ordinul CSA Nr. 7 din 28 mai 2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor la asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, care prevăd:

"(1) Despăgubirile acordate de PAID pentru daunele acoperite prin PAD nu pot depăşi valoarea sumei asigurate obligatoriu, cuantumul efectiv al daunei şi nici valoarea reală a locuinţei la momentul producerii dezastrului natural.

(2) Cuantumul daunei la locuinţe este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente pentru acelea care se mai pot repara ori cu costul de înlocuire a elementelor care nu se mai pot repara, inclusiv cheltuielile pentru materiale, stabilite la preţurile medii de pe piaţa locală.

(3) Costul reparaţiilor efectuate la locuinţe se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate sau în baza devizului întocmit de asigurător, în cazul lucrărilor în regie proprie. În cazul în care reparaţiile locuinţei se efectuează în regie proprie, tariful orei de manoperă nu va conţine TVA şi se va ţine seama de preţurile practicate pe piaţa locală, pentru materialele şi manopera necesare efectuării reparaţiilor.

(4) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de materiale de construcţii şi/sau executarea de lucrări de construcţii.

(5) Costul reparaţiilor clădirilor cu destinaţie de locuinţă se stabileşte prin aplicarea preţurilor unitare pe articole de deviz pentru lucrări de reparaţii la construcţii şi instalaţiile aferente; metodologia şi dispoziţiile legale în vigoare care se aplică la întocmirea devizelor în vederea stabilirii costului reparaţiilor sunt cele valabile la data producerii evenimentului asigurat".

Aşadar, norma menţionată face distincţie între valoarea costurilor de reparaţii (manoperă) şi TVA în situaţia în care reparaţiile se efectuează în regie proprie de către asigurat.

Înalta Curte constată însă că sunt întemeiate criticile părţii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 7622,15 RON, reprezentând diferenţă de despăgubiri în ceea ce priveşte costul materialelor achiziţionate în vederea reparaţiilor efectuate, care include şi taxa pe valoarea adăugată.

În consecinţă, se impune casarea sentinţei atacate în aceste limite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3337 din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3337 din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, obligă pârâtul la plata sumei de 7622,15 RON, reprezentând diferenţă de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.