Securitate worker status established for surveillance of political views under Law 24/2008 fundamental rights threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 în data de 05.07.2016 reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 155 din data de 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul National pentru Studierea Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

S-a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 155 din data de 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât a avut calitatea de ofiţer de informaţii încadrat în structura Departamentului Securităţii Statului, în condiţiile legilor în vigoare la aceea dată şi a regulamentelor militare, în limita prevederilor constituţionale şi a legilor României.

În perioada în care a desfăşurat activitatea de ofiţer de informaţii, legislaţia specială, dar şi Constituţia României nu interziceau şi nu sancţionau atribuţiile de serviciu, imputate de reclamantul C.N.S.A.S.

Referitor la condiţia cerută de lege de a desfăşura o activitate în sensul îngrădirii drepturilor si libertăţilor fundamentale ale petentului, a susţinut recurentul - pârât că unitatea din care făcea parte urmărea descoperirea, verificarea, documentarea şi prevenirea activităţilor contrare valorilor supreme ale statului cum erau acţiunile de spionaj şi trădare, cu caracter iredentist şi revizionist, fără a avea legătură cu regimul politic.

Cu privire la drepturile fundamentale presupus încălcate, s-a arătat că, prin Constituţiei României se prevedea că "exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale".

De asemenea, s-a susţinut că art. 12 alin. (3), art. 18 alin. (3), art. 19 alin. (3) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice -16 decembrie 1966, articolul 8 şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor, prevăd limitări ale drepturilor şi libertăţilor, pentru raţiuni ce ţin de securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor.

Referitor la activităţile specifice desfăşurate în perioada august 1965- decembrie 1989, în calitate de militar şi cadru de informaţii, a arătat că s-a conformat prevederilor Statutului corpului ofiţerilor, aprobat prin HCM nr. 924/1964, care preciza obligaţia cadrelor militare să fie loiale patriei şi devotate statului român, să respecte jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare şi să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi ale şefilor, Constituţiei României din 1965, C. pen. din anul 1968, Legii nr. 24/1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului, Decretului Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne precum şi Instrucţiunilor 00190/1987 ale Departamentului Securităţii Statului.

Pentru argumentele expuse, s-a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile O.U.G. nr. 24/2008, iar hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 mai 2017, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de împrejurarea că aspectele invocate nu se incadrează in motivele prevăzute limitativ la art. 488 din C. proc. civ.

In subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în primă instanţă.

5. Recurentul-pârât a formulat recurs la intâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că în urma cererii formulate de petentul B., persoană ce fusese urmărită de Securitate în dosarul nr. x/1072 (cotă CNSAS), a procedat la demararea procedurii de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., care, în calitate de căpitan (1986, 1988 şi 1989) şi şef al Compartimentului 0544 din cadrul I.J.S. Cluj (1988, 1989), a contribuit la instrumentarea acestui dosar.

Recurentul a invocat pe calea recursului necesitatea reaprecierii probatoriului administrat şi respingerea acţiunii formulate de C.N.S.A.S. faţă de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, apreciind că nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit activităţi/acţiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege ale vreunei personae.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind nefondată.

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, situaţia de fapt este necontestată, pârâtul având gradul de căpitan (1986, 1988 şi 1989) şi a îndeplinind funcţia de şef al Compartimentului 0544 din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj (1988, 1989).

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând, în esenţă, că prima instanţă ar fi apreciat şi încadrat greşit activităţile pe care le-a desfăşurat, acestea fiind specifice acţiunilor de contraspionaj, iar scopul lor nu a fost acela de a îngrădi ori suprima drepturile şi libertăţile persoanelor urmărite, ci de a depista şi preveni acţiuni care vizau apărarea securităţii statului prin mijloace specifice care sunt şi azi valabile.

A susţinut recurentul că nu se poate vorbi în acel context social de îngrădirea drepturilor omului, când art. 19 pct. 3 lit. b) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, stipulează fără echivoc că "exercitarea libertăţilor(. . . . . . . . . .)poate fi supusă anumitor limitări" pentru "apărarea securităţii naţionale, ordinii publice etc."

Instanţa de control judiciar, fară a relua conţinutul documentelor cuprinse in Nota de Constatare nr. x/26.02.2016 aprobată de Colegiul C.N.A.S., reţine că recurentul - pârât A. a participat la urmărirea informativă a domnului B., absolvent de liceu, angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, întrucât "a apărut ca legătură a obiectivului < Scriitorul> din atenţia Serviciului 11 A, fiind anchetat informativ pentru clarificarea unor aspecte din lucrare./.../"

Participarea pârâtului la instrumentarea dosarului rezultă din Rezoluţia datată 13.11.1986, întocmită şi semnată olograf de către acesta, consemnată pe Nota de interceptare a discuţiilor din incintă (domiciliul părinţilor lui B., unde locuia şi titularul dosarului cu soţia sa), din Nota de analiză din 05.12.1988, document întocmit dactilo şi aprobat prin semnătură olografă de către domnul A., notele de interceptare a discuţiilor din incintă din perioada imediat următoare şi ulterior, în cursul anului 1989, semnarea olografă a două note raport, datate 31.01.1989 şi 08.02.1989, în care se consemnează informaţiile obţinute despre soţia titularului dosarului, doamna C., şi părinţii acesteia, precum şi din nota biroului la nota de transcriere a convorbirii telefonice, datată 15.02.1989.

În ceea ce priveşte scopul activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate argumentele expuse prin cererea de recurs, pornind, în primul rând, de la motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, legătura dintre titularul dosarului, familia sa şi fratele acestuia (Hica - numele conspirativ de urmărire), cunoscut pentru activitatea sa in cadrul postului de radio D., considerate ca manifestări duşmănoase şi deosebit de denigratoare la adresa regimului.

Aşadar, activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, opiniile politice exprimate în cadrul unui post de radio cu sediul la Munchen neavând nicio legătură cu acţiuni de contraspionaj, precum şi cu apărarea intereselor naţionale, ci doar a intereselor regimului totalitar comunist.

Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea societăţii, dar, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfăşurat în tiparele si cerinţele ordinii publice, legalităţii şi securităţii naţionale a R.S. România, consfinţite prin Constituţia din 1965 şi alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen., Înalta Curte constată că ceea ce i se repoşează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite şi a familiei sale, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice). Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

Înalta Curte nu poate accepta justificarea recurentului, în sensul că măsurile adoptate au fost necesare şi că au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, pentru a apăra securitatea statului. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

În speţă, activitatea recurentului - pârât nu s-a încadrat în limitele expuse, pentru că a vizat urmărirea unei persoane pentru legătura de rudenie pe care o avea cu un redactor la postul de radio D., aspecte care nu reprezintă împrejurări rezonabile care să confere legitimitate ingerinţei în viaţa privată şi în libertatea de exprimare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 155 din data de 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.