Equating judicial salaries with public sector maximum levels under O.U.G. 83/2014 and O.U.G. 57/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti şi Tribunalul Buzau:

- obligarea pârâţilor la stabilirea unui cuantum al salariului de baza si al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare si la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim si cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plaţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâţi de la data scadentei la data plaţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Tribunalul Buzău şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, în privinţa capătului 2 al cererii de chemare în judecată.

A fost admisă în parte cererea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti şi Tribunalul Buzau.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Ordinul de încadrare salarială, începând cu data de 9.04.2015, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei.

S-a dispus obligarea pârâtului să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi a dobânzii legale de la scadenţa sumelor datorate la data plăţii efective.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

3.1. Recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a formulat recurs prin care a solicitat casarea sentinţei recurate, criticând sentinţa atacată pentru motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul că:

- dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică şi reclamanţilor, textul de lege vizând expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi şi anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, respectiv, în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, precum şi cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

- instanţa de fond a extins nepermis aplicarea normei legal arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, aceasta neavând atribuţia de a completa norma de drept ci doar de a o aplica.

- dacă dorinţa legiuitorului a fost în sensul solicitat de reclamanţi prin acţiune, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii.

- interpretarea dată de recurentul - pârât este susţinută şi de adoptarea în anul 2016 a O.U.G. nr. 20/2016, care modifică, printre altele şi O.U.G. nr. 57/2015, în sensul introducerii art. 31 - 36 şi art. 21 alin. (1).

- în mod netemeinic, instanţa de fond l-a obligat la plata diferenţelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015, atribuţia Ministerului Justiţiei fiind aceea de a vira banii instituţiei angajatoare şi nu de a efectua în concret plata diferenţelor salariale solicitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

3.2. Prin motivele de recurs, pârâta Curtea de Apel Ploieşti a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurenta a susţinut că dispoziţiile dispoziţiile nou-introduse, respectiv ale art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică doar funcţionarilor publici şi personalului contractual din sistemul justiţiei, aceste categorii de personal fiind salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Având în vedere faptul că reclamanţii nu fac parte din nicio categorie de salariaţi care beneficiază de prevederile articolelor menţionate mai sus, fiind încadraţi în funcţiile de judecători, aceştia nu pot beneficia de drepturile salariale solicitate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind diferenţele salariale care apar ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale, s-a arătat că nu pot fi corectate pe calea prezentei acţiuni, în condiţiile în care autoritatea emitentă a respectat legea aplicabilă la emiterea ordinului de salarizare.

Pentru aceste motive, s-a arătat că salarizarea stabilită în favoarea reclamanţilor este corectă, iar sentinţa atacată este rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 14 iunie 2019, recurentul -pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a fost emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi Ordinul nr. 1472/C/24.05.2017 în conformitate cu decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi cu decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

5. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurentul - pârât a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca fiind rămasă fără obiect în raport de emiterea O.M.J. nr. 4680/C/2016 şi a O.M.J. nr. 1472/C/24.05.2017, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamanţilor vizează obligarea pârâtului să emită ordinele de încadrare şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

Prin Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, s-a dispus ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraţilor să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Ordinul a fost modificat prin O.M.J. nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeaşi dată - 1 octombrie 2016.

Deşi prin Ordinul M.J. nr. 1472/C/24.05.2017 s-a stabilit calculul indemnizaţiei de încadrare a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti pentru perioada 09.04.2015 -31.07.2016 în raport de dispoziţiile art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015, acesta este ulterior pronunţării sentinţei de fond, ceea ce îl califică ca act de achiesare la hotărârea pronunţată, iar la dosar nu s-a făcut dovada plăţii diferenţelor rezultate ca urmare a recalculării sumelor de bani.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate prin cele două cereri de recurs şi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inalta Curte urmează a le respinge pentru motivele în continuare arătate.

In esenţă, recurenţii - pârâţi critică soluţia instanţei de fond pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, arătând că textul de lege vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi şi anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, respectiv, în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, precum şi cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi nu reclamanţilor, judecători în cadrul Judecătoriei Buzău.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

În raport de cadrul legal prezentat, Înalta Curte costată că soluţia primei instanţe este în concordanţă cu cele statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, la care judecătorului fondului a şi făcut referire în considerentele sentinţei.

Recurenţii -pârâţi s-au limitat la a relua susţinerile din întâmpinările formulate în faţa primei instanţe, fără a formula însă critici concrete soluţiei adoptate şi considerentelor judecătorului fondului.

Aşa cum s-a arătat recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a emis O.M.J. nr. 1472/C/24.05.2017 prin s-a stabilit calculul indemnizaţiei de încadrare a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti pentru perioada 09.04.2015 -31.07.2016 în raport de dezlegările date prin decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia nr. 794/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, recunoscând pretenţiile reclamanţilor.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei cu privire la plata diferenţelor salariale, se constată că susţinerile din motivele de recurs sunt contrazise de dispozitivul sentinţei atacate, acţiunea fiind admisă în parte, dispunându-se doar obligarea pârâtului să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale rezultate, în baza raportului juridic financiar care implică ordonatorii de credite principali, secundari şi terţiari, potrivit atribuţiilor fiecăruia prevăzute de Legea nr. 500/2002.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.