Annulment of Joint Liability Tax Assessment Upheld for Defective Service and Unproven Bad Faith

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, anularea Deciziei nr. CRR REG - 18140/20.06.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/29.09.2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, prin care solicită repunerea în termen, şi obligarea D.G.R.F.P. Craiova să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/29.09.2016 emisă de A.J.F.P. OLT.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 334 din 15 iunie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat Decizia CRR-18140 din 20.06.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/29.09.2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt-Serviciul Fiscal Orăşenesc Balş.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în nume propriu şi pentru pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe referitoare la nelegala comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare a intimatului reclamant, recurenta arată că în prezenta cauza, în temeiul art. 47, alin. (5) din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, anunţul colectiv nr. x/27.10.2016 a fost afişat atât la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Balş cât şi publicat pe pagina ANAF (cu respectarea termenului de 60 zile, acesta regăsindu-se pe site până în data de 26.12.2016), fiind întocmit in acest sens procesul-verbal nr. x/27.10.2016 privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate a anunţului.

Potrivit alin. (7) al art. 47, dacă actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

In consecinţă, având în vedere faptul că anunţul a fost afişat in data de 27.10.2016, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, iar contestaţia in procedura administrativa a fost depusă in data de 12.05.2017, este evidentă nerespectarea termenului legal prevăzut de lege pentru contestarea actului administrativ fiscal, respectiv termenul de 45 de zile .

In concluzie, organele fiscale în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 94/2006 au procedat atât la afişarea anunţul colectiv nr. x/27.10.2016 la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Bals cât şi la publicarea acestuia pe pagina ANAF, acesta având menţionată pagina de internet unde urma a se face publicarea, data publicării/afişării cat si data retragerii anunţului.

In ceea ce priveşte condiţiile de forma ale anunţului, după cum se poate observa, potrivit instrucţiunilor de completare din Anexa 2, pct. 9 din Ordinul nr. 94/2006, acesta are menţionat atât numele si prenumele contribuabilului (A.), denumirea actului administrativ fiscal (decizie angajare răspundere solidara), numărul si data actului (nr. x/29.09.2016), precum si domiciliul contribuabilului (Craiova, in conformitate si cu prevederile Regulamentului UE nr. 679/2016).

Pe fondul cauzei, aşa cum a arătat si in fata instanţei de fond, recurenta precizează că debitorul S.C. B. S.R.L. a fost declarat insolvabil prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.10.2015. Acest înscris a fost comunicat societăţii cu adresa nr. x/22.10.2015 . Ulterior acestei măsuri organul fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal, a întreprins numeroase demersuri în vederea stabilirii oportunităţii angajării răspunderii solidare cu persoana juridică, respectând întocmai dispoziţiile OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

Cap. III pct. 3.5 - OPANAF nr. 127/2014

"3.5. în scopul angajării răspunderii solidare prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal, în situaţia în care f constată că acesta nu şi-a achitat obligaţiile fiscale ce au fost stabilite în baza unui raport de inspecţie fiscală, va avea în vedere următoarele:

a) analizarea raportului de inspecţie fiscală prin care s-a constatat nedeclararea obligaţiilor fiscale la scadenţă ale debitorului declarat insolvabil de către administratorii sau orice persoane care au acţionat cu rea-credinţă;

b) analizarea evidenţei analitice pe plătitor din care să rezulte că obligaţiile fiscale cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nu au fost achitate de către debitor în termenul prevăzut de lege şi/sau că debitorul, declarat insolvabil, nu şi-a achitat la scadenţă obligaţiile fiscale pe care le-a declarat;

c) verificarea documentelor contabile ale debitorului, respectiv registrul de casă, extrasele de cont şi orice alte documente justificative din care, potrivit legii, rezultă sumele existente în contul de casă şi bancă de care a dispus debitorul la data scadenţei obligaţiilor fiscale;

d) identificarea administratorilor sau a oricăror altor persoane ^ care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la ^ scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) orice alte documente pe care le deţine pentru stabilirea situaţiei de fapt."

Astfel, a fost identificat administratorul, în persoana dlui. A., au fost analizate documentele contabile pe perioada acumulării obligaţiilor fiscale restante, în vederea verificării sumelor existente în contul de casă şi bancă de care a dispus debitorul la data scadenţei obligaţiilor fiscale, i s-a solicitat administratorului societăţii exprimarea punctului de vedere cu privire la atragerea răspunderii solidare conform art. 9 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările si completările ulterioare.

Concluzia care se desprinde faţă de cele constatate este că dl. A., desi avea cunoştinţa ca societatea pe care o administra, S.C. B. S.R.L., înregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului, nu a procedat la achitarea acestora, deciziile luate conducând la o creştere a acestora şi implicit la pierderi în averea debitorului.

In conformitate cu prevederile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul este obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea si actului constitutiv le impun.

Obligaţia de a achita la scadenţă creanţele fiscale revine exclusiv administratorului, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 35 din. Legea nr. 207/2015:

"plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale".

Persoana care a deţinut calitatea de administrator şi care în perioada exercitării mandatului nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale declarate este administratorul A. .

Răspunderea solidară înseamnă preluarea responsabilităţii de către persoanele vinovate, în sensul de a plăti o creanţă fiscală datorată de o altă persoană, în situaţiile reglementate de prevederile art. 25 din Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 23, alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stabilesc că: "în cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului".

Conform art. 1443, art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990, administratorul societăţii este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligaţiilor reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege, precum şi cele impuse prin actul constitutiv al societăţii.

Dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 stabilesc criteriile de determinare a modului de îndeplinire a obligaţiilor administratorului persoanei juridice, prin trimiterea la normele privind răspunderea mandatarului.

Mandatarul, administratorul societăţii, trebuie să dea dovadă de bună credinţă în îndeplinirea obligaţiilor, trebuind să execute obligaţiile cu bună credinţă şi diligenta unui bun proprietar(art. 2018 noul C. civ.).

De asemenea, in cazul mandatului cu titlu oneros, dispoziţiile art. 1540 din vechiul C. civ..(art. 2019 noul C. civ.) reglementează antrenarea răspunderii mandatarului pentru orice culpa in executarea obligaţiilor.

Din evidenţa analitică pe plătitor rezultă că obligaţiile fiscale (care nu au fost achitate de către debitor în termenele prevăzut de lege) provin din declaraţiile depuse la organul fiscal in perioada 25.02.2008 -25.01.2011, procesul-verbal de contravenţie nr. x/20.08.2008 si din decizii de impunere nr. x/29.01.2008 si y/06.06.2012 la care se adaugă accesoriile calculate .

Pentru a dispune în sensul admiterii contestaţiei, faţă de obligaţiile fiscale (5.124.054 RON) stabilite prin decizia de impunere, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că asupra aspectelor în baza cărora a fost stabilita in sarcina societăţii debitoare suma de 5.124.054 RON s-au pronunţat organele de cercetare penală prin respingerea plângerii penale formulata de DGRFP Craiova.

Menţionează recurenta pârâtă faptul ca soluţiile dispuse prin ordonanţă si rezoluţie de către organele penale nu au soluţionat o acţiune civilă în cadrul unui proces penal propriu-zis, acţiune care să fi avut la baza o constituire de parte civilă a statului, ci a fost dată în soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.

Aşadar soluţia respectivă nu face parte din categoria hotărârilor definitive ale instanţei penale avute in examinare de către Curtea Constituţionala nr. 1237/2008, potrivit căreia, hotărârea definitiva a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civila este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civila, însă in cazul de faţă nu ne aflăm în situaţia avută în vedere de instanţa constituţională.

De asemenea, consideră recurenta că nu prezintă relevanţă asupra soluţionării cauzei de faţă împrejurarea ca în cauza penală s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A., pentru că dacă s-ar accepta acest lucru ar însemna să se accepte că o instanţă, fie ea şi penală, s-a pronunţat asupra unei probleme prin depăşirea propriei competente materiale şi încălcarea celei a instanţei specializate de contencios administrativ fiscal.

Organele penale s-au pronunţat exclusiv asupra unor aspecte care ţin de calificarea unei fapte ca infracţiune, iar acest lucru nu are relevanta asupra urmărilor de ordin fiscal ale faptei respective.

Cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracţiune, iar făptuitorul este exonerat de răspunderea penală, însă respectiva fapta produce consecinţe de natură fiscală ce se răsfrâng asupra societăţii administrate de învinuitul din cauza penală.

Decizia de impunere prin care s-au stabilit obligaţiile de plată reprezintă titlu de creanţă, fiind emisă urmare a raportului de inspecţie fiscala, iar contestarea în procedura administrativă nu împiedică punerea in executare a titlului de creanţă, dacă nu a fost obţinută o suspendare a executării acesteia, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Faţă de cele prezentate consideră recurenta că organul fiscal a procedat corect şi legal privind atragerea răspunderii solidare a dlui. A. concluzionând astfel că există un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarată insolvabilitatea), o faptă ilicită reglementată de norma specială, legătura între prejudiciu şi fapta ilicită (insolvabilitatea fiind determinată de neachitarea obligaţiilor de plată la bugetul de stat) precum şi o formă de vinovăţie (care poate fi si culpa levis-neglijenţa, neexistand o dispoziţie care sa oblige la dovedirea intenţiei directe).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prealabil cercetării temeiniciei criticilor formulate de recurenta pârâtă în prezenta cale de atac, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora neîncadrarea motivelor invocate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. atrage constatarea nulităţii recursului.

Analizând cererea de exercitare a căii de atac, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a arătat de ce consideră că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 47 şi 70 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015, pe de o parte, precum şi dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, pe de altă parte, context în care instanţa de control judiciar poate examina calea de atc din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând fondul criticilor din recursul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 334/15.06.2018, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva deciziei nr. CRR REG-18140/20.06.2017 emisă de ANAF- DGRFP Craiova.

Prin această decizie a fost respinsă, ca nedepusă în termen, contestaţia formulată de intimatul reclamant împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/29.09.2016, emisă de A.J.F.P. Olt.

Soluţionând acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant cu privire la decizia nr. CRR REG-18140/20.06.2017, instanţa fondului a apreciat că în mod greşit a fost respinsă, ca tardiv formulată, contestaţia administrativ fiscală, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte legala comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/29.09.2016, emisă de A.J.F.P. Olt.

Procedând, apoi, la cercetarea pe fond a raportului de drept fiscal dedus judecăţii, instanţa fondului constată că în mod eronat a fost angajată răspunderea solidară a intimatului reclamant, menţionând judecătorul fondului că organele fiscale au reţinut că societatea S.C. B. S.R.L. nu a înregistrat si nu a declarat la organul fiscale TVA colectat in cuantum de 5.124.054 RON, aferent vânzărilor de mărfuri in valoare totala de 26.968.703 RON, efectuate către S.C. C. S.R.L. Bucureşti, contribuabil inactiv, in baza a 183 facturi emise in lunile august 2009- noiembrie 2009.

Instanţa fondului retine că aceste aspecte au fost cercetate în cadrul dosarului nr. x/2013 al DNA Craiova, prin Ordonanţa din 27 mai 2013 dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A. pentru fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) si c din Legea nr. 24/2005 . Soluţia a fost menţinuta prin Rezoluţia din 28 iunie 2013, prin care s-a respins plângerea formulata de DGRFP Olt .

S-a reţinut, cu ocazia cercetărilor penale, că "vânzarea mărfurilor consemnată in cele 183 de facturi s-a făcut prin aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv s-a făcut în regim de taxare inversă în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) si 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în perioada august- noiembrie 2009. Valoarea TVA - 5.124.054 RON nu a fost înscrisă în facturile emise, nu s-a colectat si nu s-a încasat si nici declarat prin deconturile de TVA depuse la organele fiscale, întrucât vânzările de mărfuri s-au făcut prin aplicarea masurilor de simplificare, respectiv in regim de taxare inversa (coloana "Valoare TVA" din facturi s-a completat cu menţiunea "Taxare inversa"). In baza acestor prevederi, S.C. B. S.R.L. nu avea obligaţia facturării cu TVA a vânzărilor de mărfuri".

In altă ordine de idei, instanţa fondului retine că, potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015, text de lege pe care se întemeiază decizia de angajare a răspunderii solidare "pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Aşadar, după cum se desprinde din dispoziţiile legale anterior citate, o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii solidare a administratorilor societăţii declarate insolvabile este reaua credinţă a acestora, manifestată în nedeclararea sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Reaua credinţă nu se prezumă însă, ci trebuie dovedită, iar simpla afirmaţie a organelor fiscale în sensul că reclamantul a fost de rea credinţă, dedusă dintr-o trimitere la dispoziţiile din Legea 31/1990, care reglementează răspunderea administratorului societăţilor comerciale, în lipsa unor împrejurări concrete legate de conduita reclamantului în legătură cu acumularea şi neplata datoriilor fiscale, nu este suficientă pentru a se reţine îndeplinită această condiţie.

Raportat la considerentele avute în vedere de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu se impune casarea sentinţei civile atacate, soluţia primei instanţe reflectând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 47 şi 70 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015, pe de o parte, precum şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte respingerea contestaţiei administrative formulate de intimatul reclamant împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, instanţa fondului a concluzionat în mod judicios cu privire la faptul că soluţia de respingere, motivată de organul de soluţionare a contestaţiei pe nerespectarea dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 este eronată.

În acest sens, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

În cauza de faţă comunicarea actului administrativ fiscal s-a realizat prin publicitate, fiind de verificat, aşadar, dacă au fost respectate dispoziţiile art. 47 alin. (5)-(7) din Codul de procedură fiscală.

Fără a proceda la analiza tuturor argumentelor reţinute de judecătorul fondului sub acest aspect, Înalta Curte constată că este nu numai necesară dar şi suficientă constatarea neîndeplinirii în speţă a condiţiilor prevăzute de art. 47 alin. (6) lit. b) Codul de procedură fiscalălă, text de lege ce prevede că anunţul publicat trebuie să cuprindă domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.

În atare context, se observă că anunţul colectiv nr. x/27.10.2016 nu răspunde exigenţei legale anterior descrise, întrucât rubrica domiciliului intimatului reclamant cuprinde doar menţiunea Craiova, nefiind astfel posibilă identificarea precisă a destinatarului anunţului colectiv.

Înalta Curte a luat act de motivele pentru care recurenta pârâtă justifică omisiunea completării rubricii destinate domiciliului fiscal al contribuabilului persoană fizică, raţiunile avute fiind menite a proteja datele cu caracter personal, însă, apărarea recurentei pârâte cu privire la incidenţa, în cauză, a Regulamentului UE nr. 679/2016 nu pot fi primite întrucât actul citat a intrat în vigoare la 25 mai 2018.

Astfel, constatând că, în raport de data întocmirii şi publicării sale, anunţul colectiv nr. x/27.10.2016 nu este întocmit în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (6) lit. b) Codul de procedură fiscalălă, în mod întemeiat a concluzionat prima instanţă că procedura de comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost viciată în cauză, consecinţa fiind greşita respingere a contestaţiei administrative ca fiind nedepusă în termen.

În ceea ce priveşte fondul raportului de drept fiscal dedus judecăţii, Înalta Curte constată că sunt lipsite de relevanţă în cauza de faţă concluziile ce rezultă din Ordonanţa D.N.A Serviciul Teritorial Craiova nr. 95/P/2013, întrucât autoritatea de lucru judecat a celor dezlegate pe calea cercetărilor penale poate fi invocată numai prin raportare la o hotărâre judecătorească nu şi prin raportare la o ordonanţă de clasare sau de scoatere de sub urmărire penală, concluzie ce rezultă explicit din cuprinsul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., potrivit cărora numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

O atare constatare a instanţei de control judiciar nu va avea, însă, consecinţa casării sentinţei civile nr. 334/15.06.2018, în condiţiile în care concluzia trasă de judecătorul fondului pe marginea incidenţei dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 este corectă.

Aşa cum a arătat şi judecătorul fondului, Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 permit angajarea răspunderii solidare a administratorului pentru acoperirea obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil numai dacă se dovedeşte că acest administrator, cu rea-credinţă, a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

În mod cert, obligaţia de achitare, la scadenţă, a creanţelor fiscale revine administratorului societăţii, însă neîndeplinirea acestei obligaţii nu poate constitui temei al angajării răspunderii solidare a administratorului pentru obligaţiile restante dacă nu se dovedeşte şi a doua condiţie prevăzută explicit de legiuitor, aceea ca administratorul să fi acţionat cu rea-credinţă, simpla culpă în exercitarea mandatului de administrator nefiind suficientă pentru atragerea răspunderii solidare a acestuia.

În contextul în care decizia de angajare a răspunderii solidare nu face nicio trimitere la motivele pentru care organul fiscal a considerat că administratorul societăţii B. S.R.L., cu rea credinţă a sustras debitoarea de la obligaţia de declarare şi/sau de plată a creanţelor fiscale scadente, soluţia de anulare a acestei decizii reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 şi nicidecum incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, recursul de faţă este apreciat ca fiind nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în nume propriu şi pentru pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 334 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.