Validity of tax notice served to fiscal domicile despite missing apartment number on identity card; non-existence of justified grounds for deadline reinstatement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 427/14.11.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2940 din 21 iunie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 270 alin. (1), art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În mod greşit a apreciat instanţa de fond că reclamantul ar fi trebuit să urmeze toate demersurile prevăzute de lege pentru îndreptarea erorii din cuprinsul cărţii de identitate, inclusiv procedura de modificare a domiciliului fiscal, prevăzută la art. 32 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurentul-reclamant susţine că nu avea obligaţia să uzeze de procedura de modificare a domiciliului fiscal, deoarece nu se află în situaţia în care domiciliul său era diferit de adresa unde locuia în mod efectiv, singura problemă a fost că în cartea de identitate nu s-a identificat şi numărul apartamentului în care locuia.

Procedura de modificare a domiciliului fiscal, aprobată prin Ordinul nr. 3845/2015, în vigoare la momentul respectiv, nu se aplică în situaţia particulară a recurentului-reclamant, iar autoritatea statului care are atribuţii privind emiterea cărţii de identitate şi răspunde pentru corectitudinea datelor înscrise, l-a asigurat că informaţiile înscrise sunt corecte şi complete, motiv pentru care nu se impune rectificarea/completarea documentului.

Instanţa de fond a încadrat într-un context greşit situaţia de fapt în care se află reclamantul, raportat la prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., apreciind greşit că acesta putea să înlăture cauza ce a determinat nedepunerea în termen a contestaţiei, însă nu a făcut-o, din culpa sa.

Recurentul-reclamant nu s-a aflat în culpă atunci când nu a recurs la procedura prevăzută de disp. art. 320 Codul de procedură fiscală, a fost în contact permanent şi direct cu reprezentanţii ANAF, a avut mereu un împuternicit cu procură specială, inspectorul fiscal avea datele sale de contact, iar Serviciul evidenţa persoanelor Voluntari l-a asigurat că domiciliul său este la adresa înscrisă în cartea de identitate.

Toate deciziile de impunere emise de AJFP Ilfov, pe numele recurentului-reclamant, mai puţin decizia în speţă, au fost comunicate acestuia personal sau prin mandatar, iar nu prin serviciul poştal, autoritatea fiscală dând dovadă astfel de rea-voinţă şi încălcând principiile care guvernează dreptul fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este nefondat

Potrivit disp. art. 47 din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal emis pe suport de hârtie poate fi comunicat prin poştă, potrivit alin. (3)-(7) fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, potrivit alin. (8)-(12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13).

Actul administrativ-fiscal emis pe suport de hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (alin. (3).

Modalitatea remiterii actului sub semnătură, la sediul organului fiscal emitent, este posibilă numai când contribuabilul/plătitorul/împuternicitul/curatorul se prezintă la sediul organului fiscal şi solicită acest lucru (alin. (13), ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, comunicarea actului administrativ-fiscal emis pe suport hârtie, prin remitere, sub semnătură, prin angajaţii proprii ai organului fiscal, reprezintă o situaţie de excepţie, de la prevederile alin. (3).

Din cuprinsul dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că modalitatea obişnuită de comunicare a acestor acte este prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în cazul în care nu este posibilă, urmează a se efectua prin publicitate (alin. (5)-(7).

Aşadar, Înalta Curte constată că prevederile art. 47 Codul de procedură fiscală au fost respectate în cauză, neexistând obligaţia remiterii prin semnătură, la sediul organului fiscal, decât în situaţia particulară a solicitării de către contribuabil şi nici a comunicării la mandatar, deoarece acesta nu este nu este împuternicit să primească corespondenţa.

Decizia administrativ-fiscală contestată a fost comunicată la adresa existentă în cartea de identitate, respectiv Voluntari, Bulevardul x, judeţul Ilfov, ce reprezintă şi domiciliul fiscal al recurentului-reclamant.

Demersurile de rectificare/completare a cărţii de identitate au fost efectuate cu mult după data comunicării deciziei, conform prevederilor art. 47 din Codul de procedură fiscală, astfel că recurentul era obligat să înştiinţeze autoritatea fiscală, aceasta din urmă neavând vreo culpă în privinţa greşelilor strecurate în documentul de identitate.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă, că împrejurările invocate de recurentul-reclamant nu se circumscriu noţiunii de "motive temeinic justificate", prev. de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca partea să fie repusă în termenul de contestare a deciziei de impunere.

Astfel, recurentul-reclamant nu a depus la dosar existenţa niciunui demers anterior emiterii actului administrativ-fiscal, consecinţa fiind respingerea cererii de repunere în termen.

Cu privire la aplicarea greşită a disp. art. 31 şi 32 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a referit la aceste texte legale, alternativ cu obligaţia de rectificare/completare a documentului de identitate.

Deşi aducerea la cunoştinţă a organului fiscal a omisiunii din cuprinsul cărţii de identitate nu se înscrie perfect în dispoziţiile Ordinului nr. 3845/2015, judecătorul fondului a amintit-o ca pe o posibilitate, mai ales că disp. art. 31 şi 32 din Codul de procedură fiscală nu interzic depunerea unei cererii de clarificare a domiciliului fiscal de către contribuabili.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2940 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.