Military reserve order admissibility: Pre-trial complaint requirement for classified acts and validity of notification by reading

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 10.06.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protectie şi Pază, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei DP nr. 113/26.05.2016 emisă de Serviciul de Protecţie şi Pază, reintegrarea acestuia în funcţia anterior deţinută în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3217/09.12.2016 a Tribunalului Ilfov a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.01.2017.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 426 din data de 13 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2. a formulat recurs reclamantul A., apreciind nelegalitatea hotărârii raportat la următoarele considente:

- persoana căreia i-a fost dispusă încetarea raportului de muncă trebuie să cunoască conţinutul actului administrativ pentru a avea acces la instanţă potrivit dispoziţiilor legii, or, ordinul DP nr. 113/26.05.2016 nu i-a fost înmânat, fiind clasificat ca secret de serviciu şi declasificat doar în luna septembrie 2016;

- împrejurarea că ordinul poartă semnătura recurentului - reclamant nu echivalează cu o comunicare, în măsura în care acesta nu cunoştea conţinutul său şi nu a fost asistat de un apărător la acea dată;

- a formulat contestaţie la decizia Consiliului de Judecată pe care a considerat-o a fi nelegală, a solicitat anularea acesteia, ceea ce echivalează cu o plângere prealabilă formulată împotriva ordinului care reprezintă doar transpunerea în practică a acestei decizii.

- până la momentul declarării recursului, recurentului - reclamant nu i s-a înmânat ordinul nr. DP nr. 113/26.05.2016.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului (recursului), casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată de către intimatul - pârât Serviciul de Protecţie şi Pază s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In esenţă, a arătat intimatul că ordinele de personal emise în cazul cadrelor militare în activitate nu se transmit acestora, iar dovada că recurentul - reclamant avea cunoştinţa de motivele actului, rezultă din rapoartele întocmite în cadrul procedurii desfăşurate în faţa Consiliului de Judecată, când recurentul a fost ascultat cu privire la toate aspectele cauzei.

In ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva hotărârii consiliului de judecată, se arată că aceasta nu echivalează cu procedura prealabilă, astfel cum corect a reţinut curtea de apel.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia din data de 31 octombrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 27 noiembrie 2019, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Ordinului Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază nr. 113/26.05.2016, prin care, în baza prevederilor art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 109 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului A. prin aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege, pentru comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, la propunerea Consiliului de Judecată.

Instanţa de fond, sesizată cu excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, a admis excepţia, constatând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Desi recurentul nu a încadrat în drept motivele de recurs, instanţa de control judiciar observă că acesta a formulat critici care se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

O primă apărare a recurentului vizează necomunicarea ordinului atacat, în materialitatea sa, apreciind că i-a fost astfel vătămat accesul la instanţă în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Inalta Curte are în vedere specificul raportului de serviciu al militarului, ordinele de trecere în rezervă, datorită caracterului clasificat al acestora, aducându-se la cunoştinţă prin citire.

Recurentului - reclamant i-a fost adusă la cunoştinţă măsura trecerii în rezervă la data de 27 mai 2016, dovada acestei împrejurări constituind-o semnătura acestuia existentă pe ordin.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizii de speţă (nr. 2435/2009, nr. 3258/2013 şi nr. 1473/2019) a apreciat asupra legalităţii acestei modalităţi de aducere la cunoştinţă, prin citire, a ordinelor de trecere în rezervă, dat fiind specificul domeniului de activitate, astfel că, în măsura în care o comunicare a actului în sensul Legii nr. 554/2004 a avut loc, se constată că nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate invocat.

De asemenea, mai reţine Înalta Curte că nu are relevanţă, pentru soluţionarea excepţiei, împrejurarea că reclamantului nu i s-a înmânat ordinul atacat, întrucât lipsa comunicării în forma scrisă nu-l împiedica pe reclamant să urmeze procedura prealabilă, de vreme ce nu l-a împiedicat să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului.

Astfel, înştiinţarea recurentului-reclamant cu privire la emiterea şi conţinutul ordinului îi permitea să respecte prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi îndeplineşte exigenţele unei comunicări a actului, în privinţa unui înscris clasificat.

Prin motivele de recurs este, de asemenea, criticată sentinţa din perspectiva greşitei aplicări a legii, recurentul-reclamant arătând că este eronată concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, întrucât formularea unei contestaţii împotriva deciziei Consiliului de Judecată echivalează cu parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Constată Înalta Curte că dispoziţiile Legii nr. 80/1995 nu conţin reglementări privitoare la procedura de cenzură a actelor administrative prin care încetează raportul de serviciu, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, care trimit la atacarea actului în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, adică cu urmarea procedurii prealabile, prin care, potrivit art. 7 din lege, trebuie să se ceară autorităţii publice emitente revocarea actului.

Scopul instituirii procedurii prealabile este acela de a da posibilitatea emitentului să revină asupra măsurii dispuse, după reanalizare.

În cauză, actul administrativ prin care se dispune trecerea în rezervă este reprezentat de ordinul emis de Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, "la propunerea" Consiliului de Judecată, decizia consiliului având regimul juridic al unui act premergător.

Contestaţia formulată de reclamant împotriva hotărârii consiliului de judecată nu poate fi echivalată cu parcurgerea procedurii prealabile şi pentru motivul că această procedură s-a desfăşurat anterior emiterii ordinului de trecere în rezervă, cererea fiind formulată la data de 6.05.2016.

Se impune a fi amintite şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 184 din 6 martie 2007 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care s-a arătat că plângerea formulată de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ nu conferă caracter neconstituţional textului de lege criticat, întrucât procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu împiedică şi nu restrânge accesul celui în cauză la justiţie. Dimpotrivă, această prevedere instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior.

Or, reclamantul nu a adresat plângerea prealabilă emitentului actului administrativ a cărui anulare o solicită în prezenta cauză şi nu a solicitat autorităţii administrative eventuala revocare a acestui act.

În acest context, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a respins cererea, ca inadmisibilă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 426 din data de 13 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.