Clawback contribution calculation basis: inclusion of distribution markups and treatment of lapsed marketing authorizations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.03.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea notificării nr. x/29.10.2015 prin care au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului III al anului 2015, anularea adresei nr. x/07.12.2015 prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative, precum şi obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente şi a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (MS), consum aferent vânzărilor reclamantei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3497 din data de 14 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta A. S.A. criticând-o pentru motive de nelegalitate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A fost criticată hotărârea primei instanţe pentru următoarele aspecte:

- în mod greşit instanţa de fond a respins elementul de nelegalitate privind nemotivarea notificării, în condiţiile în care CNSAS, deşi a adoptat un cadru juridic secundar destinat entităţilor care consumă medicamente (spitale, farmacii, centre de dializă), prin care să se facă raportarea consumului şi a tuturor datelor legate de acesta, nu a realizat o metodologie care să permită raportarea unui flux de informaţii eficient, care să permită deţinătorului de APP să înţeleagă efectiv cum propriile sale decizii de afaceri afectează consumul şi, implicit, valoarea contribuţiei clawback pe care trebuie s-o plătească, şi nu transmite aceste date, mai departe, către deţinătorul de APP;

- s-a susţinut că nu contestă sistemul de raportare, după cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci faptul că CNAS nu permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construieşte consumul de medicamente într-un trimestru;

- astfel, deşi notificarea este motivată formal în drept, nu există şi o motivare în fapt a acesteia. În acest sens, trebuie reţinut că dreptul de a contesta datele comunicate de către CNAS devine efectiv doar dacă contestatorul are posibilitatea reală de a verifica modul de calcul utilizat de CNAS (fiind invocată în acest sens decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 7097/06.11.2013);

- în mod greşit a respins instanţa de fond elementul de nelegalitate referitor la modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, fiind înlăturate argumentele invocate de reclamantă, considerându-se că, în mod corect a raportat CNAS valoarea consumului comunicată prin notificare la valoarea de compensare a medicamentelor, valoare ce include şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de distribuţie a medicamentelor;

- în ceea ce priveşte trimiterile din considerente la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a arătat recurenta că analiza instanţei constituţionale s-a limitat la corespondenţa textului de lege cu legea fundamentală, neînsemnând astfel că modul de interpretare pe care CNAS îl dă prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 este si legal;

- s-a susţinut că în mod greşit a determinat CNAS baza de calcul a contribuţiei ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuţie, fiind încălcate atât prevederile O.U.G. nr. 77/2011, dar şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind astfel aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată asupra veniturilor contribuabilului ci inclusiv asupra veniturilor altor entităţi de pe lanţul de comercializare a medicamentelor (distribuitori şi farmacii);

- propunând o interpretare sistematică şi teleologică a reglementării contribuţiei clawback, recurenta a concluzionat că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS);

- totodată, pe lângă încălcarea principiului justei aşezări a sarcinii fiscale, se încalcă astfel şi principiul certitudinii impunerii, existând mari diferenţe intre deţinătorii de APP, care nu pot influenţa adaosurile comerciale şi ale distribuitorilor şi farmaciilor;

- s-a invocat şi greşita respingere a elementului de nelegalitate privind includerea a numeroase medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă;

- astfel, în lista cuprinsă în notificare se regăsesc medicamente pentru care recurenta - reclamantă nu este deţinător de APP, sau reprezentant legal al acestuia. Pentru toate aceste medicamente, în mod nelegal, CNAS a plasat în sarcina societăţii obligaţia de declarare şi plată a contribuţiei clawback, indicându-se situaţia următoarelor medicamente: W55641001, W55641002, W13972001, W53199002, W07256001, W14066001, W14065001.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 iunie 2017, intimata - pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, au fost reluate susţinerile formulate şi în faţa primei instanţe cu privire la modul de calcul al procentului "p", la corecta aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014.

In ceea ce priveşte valoarea consumului trimestrial, a susţinut că modul de calcul al contribuţiei nu are în vedere vânzările realizate de către DAPP, ci consumul de medicamente.

Referitor la medicamentele cu codurile CIM invocate ca neavând autorizaţie de piaţă valabilă, a susţinut intimata că acestea au fost declarate de recurentă şi au fost eliberate în trimestrul de referinţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 31 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin notificarea nr. x/29.10.2015, pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul III al anului 2015, suportat din FNUASS şi din bugetul M.S. pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, precum şi faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 12,35%.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestor date comunicate de CNAS a fost respinsă prin adresa nr. x/07.12.2015.

Sintetizând criticile de nelegalitate reiterate de către reclamantă ca motive de recurs, se constată că acestea au vizat:

- aspecte ce ţin de nemotivarea notificării de către pârâtă;

- absenţa menţiunilor referitoare la consumul total trimestrial de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul M.S. cu consecinţa imposibilităţii verificării realităţii şi corectitudinii valorii rezultate din calcul;

- determinarea nelegală de către C.N.A.S a valorii consumului de medicamente, în condiţiile în care a fost avută în vedere valoarea de compensare/decontare a medicamentelor, prin includerea adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor, fiind încălcat principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale şi al certitudinii impunerii;

- includerea în notificare a unor medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă, în condiţiile în care acestea nu mai aveau APP valabilă, sau reclamanta nu era deţinător APP sau reprezentant legal al deţinătorului.

1. Un prim motiv de nelegalitate a notificării, invocat ca motiv de recurs, se referă la nemotivarea acesteia în fapt, împrejurare care nu ar permite reclamantei verificarea informaţiilor pe baza cărora se calculează şi se declară contribuţia prevăzută de art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cu încălcarea principiului transparenţei fiscale, conform căruia contribuabilului trebuie să i se ofere posibilitatea de a cunoaşte şi înţelege modul de constituire a bazei de impunere.

Actul normativ care reglementează contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (contribuţia clawback) este O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare. Prin art. 3 şi art. 5 din ordonanţă sunt specificate: modalitatea de calcul a contribuţiei, datele care se comunică contribuabililor de către C.N.A.S în vederea stabilirii, calculului şi declarării contribuţiei şi modalitatea de comunicare a acestor date.

Potrivit acestor prevederi, C.N.A.S transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuţiei consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor informaţii efectuându-se de către persoana obligată la plată, calculul şi declararea contribuţiei.

Cu alte cuvinte, potrivit dispoziţiilor exprese ale O.U.G. nr. 77/2011 care instituie contribuţia şi stabileşte procedura de calcul şi declarare a acesteia, obligaţia C.N.A.S este de a transmite consumul centralizat înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări, iar nu de a comunica explicaţii cu privire la valoarea înregistrată a acestui consum.

De altfel, Curtea Constituţională a fost sesizată repetat cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, şi, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 şi art. 6 din ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi completată de O.G. nr. 17/2012, cu motivarea că ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, deoarece sistemul creat de O.U.G. nr. 77/2011 nu conferă contribuabilului posibilitatea de a solicita şi de a obţine informaţiile direct de la farmacii şi spitale, în ceea ce priveşte consumul total de medicamente pe baza căruia se stabileşte valoarea taxei datorate.

Curtea Constituţională a statuat, atât prin decizia nr. 144/2015, cât şi prin decizia nr. 789/2015, că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuţiei trimestriale nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă o consecinţă a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare şi celeritate în comunicarea informaţiilor.

De altfel, atâta timp cât marja de apreciere a autorităţii în ce priveşte conţinutul notificării este inexistentă, nefiind vorba despre o veritabilă decizie administrativă, ci, mai degrabă, despre o operaţiune material-tehnică, nu sunt aplicabile exigenţele în materie de motivare specifice actului administrativ, fiind suficient doar ca notificarea să aibă conţinutul prescris de lege, aspect care nu este contestat.

Se observă că recurenta - reclamantă a invocat o decizie de speţă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv, decizia nr. 7097/2013, care este însă nerelevantă, vizând contribuţia clawback pentru veniturile încasate în trimestrul II 2010 (anterior Legii nr. 184/2015), fiind anterioară şi dezlegărilor date de Curtea Constituţională prin deciziile invocate anterior.

2. Al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respins de instanţa de fond, a fost acela că autoritatea pârâtă nu a avut în vedere consumul de medicamente, aşa cum impun expres dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, ci valoarea acestui consum.

Este de remarcat, în primul rând, că distincţia între cele două sintagme pe care a pretins-o reclamanta are ca scop excluderea din baza impozabilă a adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor (precum şi a TVA), aceasta pretinzând că procentul "p" din formula de calcul a contribuţiei prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 ar trebui să se aplice nu la valoarea de compensare (adică la valoarea consumului de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări), ci la valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie (adică prin scăderea din valoarea de compensare anterior menţionată a adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor).

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 întrucât noţiunile de consum de medicamente, valoarea consumului de medicamente şi, respectiv, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie din cuprinsul dispoziţiilor citate, au aceeaşi semnificaţie şi reprezintă valoarea de compensare a medicamentelor, conform datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p", cât şi în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total şi, respectiv, individual).

Susţinerile recurentei-reclamante care urmăresc înlăturarea din baza de impunere a valorii adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor contravin soluţiei legale de stabilire a bazei de impunere, care, de altfel, a făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate.

Înalta Curte constată că printr-o serie de decizii, Curtea Constituţională a exercitat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor din O.U.G. nr. 77/2011 referitoare la constituirea bazei impozabile pentru aplicarea taxei clawback. Printre acestea se numără deciziile nr. 789/2015, nr. 802/2015, nr. 484/2014 şi nr. 665/2014.

Curtea Constituţională a constatat că soluţia legală conform căreia valoarea consumului de medicamente se raportează la preţul cu amănuntul al medicamentelor (incluzând o cotă a adaosului de distribuţie şi o cotă a adaosului de farmacie care sunt plafonate prin ordin al ministrului Sănătăţii) nu încalcă nici un principiu constituţional. Sunt relevante în acest sens paragrafele 38-40 ale deciziei nr. 789/2015, prin care s-a statuat:

"38. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

39. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei, cu şi fără contribuţie personală, la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil, pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context, şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

40. Prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, precitată, Curtea a reţinut că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit, aşadar, modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Aşa fiind, instanţa de control judiciar reţine că, din acest punct de vedere, hotărârea primei instanţe este temeinic motivată şi în concordantă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, motivele invocate de reclamantă neputând fi valorificate drept motiv de nelegalitate a notificării atacate în cauză, ci doar, eventual, în susţinerea unei excepţii de neconstituţionalitate.

3. Criticile din motivele de recurs referitoare la împrejurarea că nu există o aşezare corectă a contribuţiei asupra bazei de impunere, raportată la venituri, ceea ce ar păgubi producătorii de medicamente în raport cu poziţia avantajoasă în care sunt plasaţi distribuitorii, sunt neavenite în speţă, nefăcând, obiectul verificării notificării atacate pentru motive de nelegalitate. De altfel, instanţa fondului a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 23 februarie 2006 pronunţată în cauza Stere şi alţii împotriva României, par. 50), prin care s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui just echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, iar ceea ce reclamanta pune în discuţie este însăşi mecanismul adoptat de legiuitor, iar nu nelegalitatea actului administrativ individual.

4. Corect instanţa fondului a apreciat neîntemeiate criticile reclamantei în ceea ce priveşte faptul că notificarea este afectată de erori privind includerea unor medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă.

Astfel, s-a susţinut că o serie de medicamente fie nu mai aveau APP valabilă,

fie reclamanta nu era deţinător APP sau reprezentant legal al deţinătorului.

În acest sens, dat fiind mecanismul de calcul al contribuţiei, aminteşte Inalta Curte că datele de vânzări ale reclamantei şi datele de consum pentru trimestrul de referinţă nu pot fi comparate întrucât, dacă primele vizează livrările de medicamente în lanţul de distribuţie, datele de consum raportate privesc medicamentele eliberate efectiv pacienţilor de către furnizorii de servicii medicale în lunile de referinţă, suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, existând un decalaj în timp între vânzări şi consum.

Pe de altă parte, este de reţinut că, la soluţionarea contestaţiei administrative, C.N.S.A.S. a analizat punctual criticile reclamantei referitoare la includerea greşită în valoarea consumului a anumitor medicamente (filele x şi următoarele, dosar fond), corectând o parte a valorii consumului, fiind diminuată valoarea aferentă codului CIM W53199002 de la suma de 48,26 RON la suma de 0,41 RON. Cu toate acestea, prin cererea introductivă, reclamanta a reluat criticile sale fără să se raporteze la răspunsul din contestaţia administrativă.

Referitor la medicamentele despre care s-a arătat că nu mai au APP valabilă, aşa cum este situaţia următoarelor medicamente W55641001, W55641002, W13972001, W53199002, W07256001, W14066001, W14065001, Înalta Curte reţine că toate medicamentele cuprinse în contestaţie au fost declarate de reclamantă, iar potrivit art. 738 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, medicamentele pentru care nu se solicită reînnoirea APP în termenul legal, sunt menţinute în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităţilor distribuite în reţeaua farmaceutică, într-un termen de un an.

În condiţiile în care pârâta a prezentat codurile CIM, casa de asigurări de sănătate care a înregistrat consumul în perioada de referinţă, prin canalele menţionate la art. 5 alin. (4) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 77/2011, toate acestea coroborate şi cu explicaţiile oferite în cuprinsul soluţiei la contestaţia administrativă, dovedesc că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3497 din data de 14 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.