Taxpayer’s appeal upheld, lower court’s inadmissibility ruling quashed and case remanded for retrial.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.06.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată suplimentare.

Prin sentinţa civilă nr. 1891/23.03.2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4739 din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că, în condiţiile în care pârâta a emis decizia de soluţionare a contestaţiei, reclamanta ar fi trebuit să îşi completeze acţiunea cu cererea privind anularea acestei decizii şi reţinând, în mod nelegal, aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 207/2015, care a intrat în vigoare la data de 12 mai 2016, ulterior emiterii actelor administrative fiscale contestate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul recurentei - reclamante, actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, apărările expuse de intimata - pârâtă în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată incidenţa în cauză motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, care include în conţinutul acestuia toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia regulilor vizate de alte motive de casare, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta a formulat contestaţia administrativă la data de 29.02.2016, iar la data de 14.07.2016 a înregistrat, pe rolul Tribunalului Bucureşti, acţiunea privind anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.06.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016.

La data de 02.08.2016, a fost emisă Decizia nr. 3688/2016 privind soluţionarea contestaţiei, aceasta fiind depusă de către pârâtă odată cu întâmpinarea formulată în cauză.

Reţinând că reclamanta nu a completat acţiunea cu o cerere privind anularea acestei decizii, prima instanţă a apreciat că demersul judiciar al reclamantei nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 281 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, poate fi atacată de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Într-adevăr, indiferent de cadrul normativ avut în vedere (O.G. nr. 92/2003 sau Legea nr. 207/2015), actul principal care se atacă în faţa instanţei de judecată în materia contenciosului fiscal este decizia de soluţionare a contestaţiei.

Însă, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, prima instanţă nu şi-a exercitat în mod corespunzător rolul activ, nepunând în discuţia reclamantei, urmare a emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei, dacă înţelege să completeze acţiunea cu capătul de cerere privind anularea acestei decizii.

Procedând în acest mod, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării corecte a legii, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor, cu atât mai mult cu cât conduita procesuală a reclamantei, adoptată pe parcursul judecării la fond a cauzei, astfel cum reiese din înscrisul intitulat "Note de concluzii", depus la dosar de către reclamantă pentru termenul de judecată din data de 13.06.2017 şi aflat la dosarul de fond, a fost în sensul contestării şi a acestui act administrativ fiscal, reclamanta susţinând că Decizia nr. 3688/02.08.2016 este lovită de nulitate absolută, fiind emisă de un organ necompetent.

În aceste condiţii, rezultă că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale mai sus menţionate, privind rolul activ al judecătorului, iar drept urmare s-a cauzat recurentei o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 4739 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.