Non-applicability of general contravention law to audiovisual regulatory fines under the speciality principle

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 571, emise de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin care a solicitat în principal, anularea Deciziei nr. 571/28.09.2017 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 85.000 RON, amendă stabilită prin decizia anterior menţionată şi, în subsidiar, diminuarea amenzii contravenţionale care a fost aplicată şi obligarea reclamantei la plata minimului legal prevăzut de dispoziţiile legale incidente, respectiv 10.000 RON, ca o consecinţă a reindividualizării cuantumului amenzii stabilite iniţial.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1435 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a dispus anularea Deciziei C.N.A. nr. 571/28.09.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1435 din 27 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii, cu consecinţa menţinerii Deciziei C.N.A. nr. 571/28.09.2017, ca fiind legală şi temeinică.

Recurentul-pârât susţine că sentinţa recurată cuprinde considerente contradictorii, care nu asigură o motivare concretă, efectivă şi legală a soluţiei pronunţate, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Astfel, învederează că individualizarea sancţiunilor pentru faptele contravenţionale prevăzute de Legea audiovizualului se face cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, iar în dezbaterile în fond a arătat instanţei că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile actelor de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Susţine că instanţa de fond a invocat în mod eronat prevederile art. 94 din Legea audiovizualului în susţinerea aplicabilităţii O.G. nr. 2/2001, iar raportarea instanţei de fond la prevederile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca motiv de nulitate pentru "lipsa individualizării în concret a celor două amenzi contravenţionale", constituie o greşită aplicare a normelor de drept material aplicabile speţei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 iulie 2018, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei şi constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece a fost încălcat principiul de drept potrivit căruia legea specială primează în raport cu legea generală (specialia generalibus derogant), în cauză legea specială fiind Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Astfel, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie anularea Deciziei nr. 571/28.09.2017 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin care s-a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 85.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2004, precum şi ale art. 40 alin. (1) - (5), art. 47 alin. (3), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Instanţa de fond şi-a motivat hotărârea de anulare a acestui act administrativ pe un argument de nelegalitate, motivând în esenţă că, din moment ce în sarcina reclamantei s-au reţinut două fapte contravenţionale, autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aplice câte o sancţiune distinctă pentru fiecare contravenţie, iar nu o singură sancţiune, astfel cum a procedat şi, în consecinţă, a reţinut din oficiu nulitatea Deciziei nr. 571/28.09.2017 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin raportare la prevederile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Având în vedere dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 şi luând în considerare natura juridică a deciziei de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiţii de formă şi fond sunt prevăzute de Legea audiovizualului, se constată că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001.

Dispoziţiile legale cuprinse în O.G. nr. 2/2001 constituie dreptul comun în materie contravenţională şi nu sunt aplicabile deciziilor emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în temeiul prevederilor Legii nr. 504/2002, care conţin norme ce derogă de la regimul juridic general instituit de O.G. nr. 2/2001.

Natura specială derogatorie a prevederilor Legii audiovizualului de la dispoziţiile generale ale O.G. nr. 2/2001, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenţei emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conţinutului şi a posibilităţii de contestare la instanţa de contencios administrativ.

În consecinţă, prevederile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligaţia autorităţii de a individualiza sancţiunea aplicată pentru fiecare dintre contravenţiile săvârşite, nu sunt aplicabile Deciziei nr. 571/28.09.2017 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, nefiind incident motivul de nulitate al deciziei rezultat din încălcarea acestor dispoziţii legale.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate, în limitele arătate prin prezenta hotărâre şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jusrisdicţie.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizării susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 1435 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.