Taxpayer's appeal admitted in garnishee liability dispute; tax decision remanded for accounting review of set-off claims.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 august 2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Iaşi, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Comisia de analiză a soluţionării contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 289/21.11.2016 de angajare a răspunderii solidare a societăţii reclamante, în calitate de terţ poprit, cu debitorul B. S.A., pentru suma de 1.266.829 RON;

- anularea Deciziei nr. 5105/09.02.2017, de respingere a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 289/21.11.2016;

- rambursarea oricărei sume de bani executate de pârâte în baza Deciziei nr. 289/21.11.2016, pe perioada soluţionării prezentului dosar până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cauză, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 584 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a inadmisibilităţii, ca neîntemeiate, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 584 din 13 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Sentinţa primei instanţe a fost dată, în principal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În speţă, condiţiile prevăzute pentru atragerea răspunderii solidare a terţului poprit cu debitorul, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, întrucât: nu a existat o sustragere de la disponibilizare a sumei datorate de terţul poprit către debitorul B., dovedită de organul fiscal; reclamanta a respectat toate obligaţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală în sarcina terţului poprit, deţinând creanţe exigibile împotriva debitorului anterior înfiinţării popririi, compensaţia operând de drept, o dată îndeplinite toate condiţiile legale în acest sens, fără a fi necesare acordul de voinţă al părţilor sau o hotărâre judecătorească; debitorul să fi fost declarat insolvabil în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Astfel, terţul poprit A. S.R.L. a fost de bună-credinţă, nu a săvârşit nicio faptă ilicită, nu a efectuat nicio plată directă către B. ulterior confirmării adreselor de înfiinţare a popririi, neexistând prin urmare, nicio sustragere/detunare, efectuată prin fraudă sau viclenie, de la indisponibilizare, în sensul art. 25 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, contrar susţinerilor neprobate ale organului fiscal şi ale instanţei de fond.

Mai mult decât atât, terţul poprit A. S.R.L. deţinea faţă de debitorul B. creanţe importante, înregistrate în contabilitatea ambelor societăţi.

În cadrul procedurii de angajare a răspunderii solidare, prin adresa nr. x/07.07.2016, precum şi prin punctul său de vedere la procesul-verbal de audiere din data de 02.08.2016, terţul poprit A. S.R.L a transmis autorităţii fiscale documente contabile din care rezultă că, la momentul înfiinţării popririi, deţinea faţă de B. creanţe semnificative, documente care există la dosarul cauzei.

Susţinerile instanţei de fond conform cărora suma datorată de A. S.R.L. către B. este în cuantum de 1.266.829 RON, sunt neconforme cu realitatea, din documentele aflate la dosar rezultând fără echivoc că suma datorată către B. este în cuantum de 48.888,10 RON. Chiar şi în ce priveşte această sumă, răspunderea solidară a terţului poprit nu poate interveni decât în limita sumei datorate debitorului B. şi numai dacă terţul poprit a sustras/plătit această sumă debitorului.

Or, în speţă, organul fiscal nu a dovedit faptul că A. S.R.L., în calitate de terţ poprit, a plătit/sustras prin fraudă sau viclenie, sumele de la plată, dându-le acestora o altă destinaţie.

Sentinţa recurată încalcă şi dispoziţiile art. 1617 C. civ., ale art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, precum şi art. 790 alin. (3) din C. proc. civ., privind compensaţia ce operează de plin drept.

Compensaţia a intervenit de drept la data de 30.04.2011, înainte de înfiinţarea popririi, dată la care erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1617 alin. (1) C. civ. şi este pe deplin opozabilă intimatelor-pârâte, întrucât aceasta se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

De asemenea, în cauză era necesară analiza şi verificarea tuturor elementelor prevăzute de art. 25 alin. (1) lit. b) şi prin raportare la art. 1.5 coroborat cu art. 2.2 din Ordinul ANAF nr. 127/2014. Atât organul fiscal, cât şi instanţa de fond au ignorat aceste prevederi şi nu au analizat aspectele menţionate cu titlu obligatoriu de Ordinul ANAF nr. 127/2014, anterior atragerii răspunderii terţului poprit A. S.R.L. în solidar cu debitorul B. S.A.

Totodată, organul fiscal şi instanţa de fond nu au examinat îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 25 alin. (1) lit. b) prin raportare la principiul proporţionalităţii, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 584 din 13 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs incident, solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii, cu menţinerea dispoziţiei instanţei de fond privind respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului incident, recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia invocată de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind lipsa calităţii sale procesuale pasive pentru capetele de cerere 1 şi 2 ale acţiunii, întrucât în privinţa acestor petite, calitate procesuală pasivă are Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

În prezentul litigiu, reclamanta nu atacă un act administrativ emis de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel că această pârâtă nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii şi nu există motive pentru a se pronunţa o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu aceasta.

Prima instanţă a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere 3 al acţiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea oricăror sume de bani executate în baza deciziei de atragere a răspunderii solidare. Pentru a se putea solicita restituirea sumelor încasate, este necesar ca decizia prin care a fost stabilit debitul să fie anulată, ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, or, în speţă, nu există o hotărâre definitivă.

De asemenea, nu a fost îndeplinită procedura de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget, întrucât reclamanta nu a depus o cerere de restituire a sumelor solicitate în plus, în conformitate cu prevederile Cap. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 1899/2004.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 iulie 2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat, formulând următoarele apărări:

În mod eronat, ca rezultat al unei confuzii între procedura atragerii răspunderii terţului poprit (art. 25 alin. (1) lit. b) şi procedura atragerii răspunderii altor persoane (art. 25 alin. (2) şi (3), recurenta-reclamantă a apreciat că este obligatorie declararea insolvabilităţii debitorului urmărit, prealabil atragerii răspunderii solidare a terţului poprit, având în vedere că legiuitorul nu condiţionează procedura atragerii răspunderii solidare a terţului poprit de cea a declarării insolvabilităţii debitorului.

Analizând probatoriul administrat în cauză, se constată îndeplinită condiţia calităţii terţului poprit, de debitor al debitorului urmărit, raportat atât la recunoaşterea expresă a acestui aspect de către terţul poprit şi de debitorul urmărit, cât şi la probele administrate.

De asemenea, în mod legal a reţinut instanţa de fond îndeplinirea condiţiei privind încălcarea de către terţul poprit a unei obligaţii din cele prevăzute de art. 236 alin. (9), (11), (13), (14) şi 18 Codul de procedură fiscală, echivalentă cu sustragerea de la plata sumei indisponibilizate, nefiind achitată direct organului fiscal suma datorată debitorului, de îndată sau imediat ce a devenit exigibilă.

Operaţiunea de compensare înregistrată după înfiinţarea popririi este nelegală, prin prisma faptului că sumele datorate de terţul poprit către debitor şi care au făcut obiectul compensării, erau indisponibilizate la data înregistrării operaţiunii, fiind aplicabil în speţă art. 1622 C. civ.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 iulie 2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat, considerând că sentinţa atacată este legală în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, dar în mod greşit prima instanţă a respins excepţiile invocate de pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar.

În acest sens, în cuprinsul întâmpinării, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a învederat că înţelege să formuleze recurs incident în cauză, pe care l-a depus la dosar odată cu întâmpinarea.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat admiterea recursului incident declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul 3 de cerere, cu consecinţa respingerii acestui petit al acţiunii, ca inadmisibil.

Intimata-pârâtă a învederat că achiesează la motivele recursului incident promovat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi apreciază că în mod greşit a dispus instanţa de fond respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul 3 de cerere, având în vedere prevederile Cap. I alin. (2) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1899/2004 şi ale art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 iulie 2018, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului incident declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având în vedere calitatea acesteia de organ fiscal care administrează creanţele reclamantei, precum şi de organ de executare.

De asemenea, a arătat recurenta-reclamantă că este legală şi temeinică soluţia instanţei de fond în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul 3 de cerere, întrucât solicitarea privind rambursarea oricăror sume executate în baza Deciziei nr. 289/21.11.2016, pe perioada soluţionării prezentului litigiu, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere, este întemeiată în cazul obţinerii unei hotărâri definitive favorabile în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de către recurente, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 289/21.11.2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, contestată în prezenta cauză, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a terţului poprit S.C. A. S.R.L. pentru plata obligaţiilor fiscale restante ale debitorului S.C. B. S.A., în limita sumei de 1.266.829 RON.

În cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal a constatat că societăţile B. S.A. şi A. S.R.L. au derulat activităţi comerciale în baza contractului de închiriere nr. x/04.03.2015 şi a actelor adiţionale nr. x/26.02.2015 şi nr. y/30.12.2015, reţinând că suma a fost determinată pe baza documentelor înaintate de terţul poprit, din care rezultă că la data de 30.06.2016, acesta datora debitorului suma de 1.749.706 RON, precum şi pe baza înscrisurilor înaintate de către debitor, din care reiese că suma datorată de către terţul poprit era în cuantum de 1.266.829 RON.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terţii popriţi răspund solidar cu debitorul, în situaţiile prevăzute la art. 236 alin. (9), în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, solidaritatea instituită în cazurile expres indicate de legiuitor îi conferă creditorului dreptul de a putea solicita executarea aceleiaşi obligaţii oricărui codebitor, însă pentru constrângerea acestuia din urmă la plata obligaţiilor fiscale restante ale debitorului iniţial, se impune condiţia validităţii obligaţiei la momentul atragerii răspunderii solidare.

În prezenta cauză, atât prin cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, cât şi prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că la momentul înfiinţării popririi, deţinea împotriva debitorului B. S.A. creanţe semnificative, invocând în acest sens adresa nr. x/07.07.2016, prin care a înaintat organului fiscal următoarele documente contabile: Fişa cont 401 pentru perioada 16.05.2016 - 30.06.2016, Fişa cont 401 pentru perioada 01.03.2015 - 30.06.2016, precum şi documentele care compun soldul contului 401 la data de 30.06.2016.

Totodată, recurenta-reclamantă a afirmat că suma pe care o datorează debitorului este în cuantum de 48.888,10 RON, susţinere pe care a formulat-o şi în faza de audiere derulată în baza art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, astfel cum rezultă din punctul său de vedere la procesul-verbal de audiere din 02.08.2016 .

În cuprinsul acestui punct de vedere, terţul poprit A. S.R.L. a menţionat că, deşi la data înaintării către organul fiscal a înscrisurilor care i-au fost solicitate prin adresa nr. x/30.06.2016, nu erau înregistrate în evidenţa contabilă documentele de stingere a datoriilor reciproce faţă de debitor, ulterior a transmis organului fiscal aceste documente, respectiv: procesul-verbal de compensare nr. x/30.04.2016, ordinul de plată nr. x/08.04.2016, ordinul de plată nr. x/28.08.2015, ordinul de plată nr. x/14.08.2015, ordinul de plată nr. x/11.02.2016, chitanţele nr. x/24.02.2016 şi nr. x/09.05.2016.

Conform celor precizate în cuprinsul aceluiaşi punct de vedere, ulterior înregistrării în evidenţa contabilă a documentelor anterior menţionate, datoria terţului poprit faţă de debitorul B. S.A. era în sumă de 115.647,43 RON, iar debitorul avea de achitat către terţul poprit suma de 66.759,33 RON.

Aceste susţineri ale reclamantei şi documentele contabile indicate de către parte în combaterea constatărilor organului fiscal, nu au fost analizate de către prima instanţă, care a reţinut că reclamanta nu s-a conformat şi nu a uzat de dispoziţiile art. 25 alin. (10) din Legea nr. 207/2015, apreciindu-se că suma datorată, recunoscută de către terţul poprit şi debitor, este în cuantum de 1.266.829 RON, sens în care s-a făcut trimitere generică la evidenţele contabile comunicate organului fiscal de către ambele părţi.

În contextul arătat, întrucât nu se pot verifica susţinerile recurentei-reclamante, neputându-se reţine dacă s-au depus la dosar toate documentele care atestă existenţa unor creanţe reciproce între terţul poprit şi debitor, înregistrate în contabilitatea ambelor societăţi, anterior înfiinţării popririi, precum şi documentele contabile privind modul de stingere a datoriilor reciproce existente între terţul poprit şi debitor, instanţa de recurs nu poate stabili, cu certitudine, care este cuantumul sumei datorate de către terţul poprit debitorului urmărit, impunându-se ca judecătorul fondului să administreze probe sub aspectul evidenţierii contabile a sumei datorate, conform motivelor reţinute în cuprinsul prezentei decizii.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că situaţia fiscală dedusă judecăţii nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, astfel că pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare dispusă în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanţă.

2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Criticile recurentei-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

În mod corect prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în privinţa capetelor de cerere 1 şi 2 ale acţiunii deduse judecăţii, reţinându-se că deşi procedura administrativă se finalizează printr-un act al autorităţii fiscale care a iniţiat-o, efectele se produc în privinţa autorităţii fiscale care are în administrare în prezent creanţele reclamantei, în speţă, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Această soluţie se justifică şi din perspectiva asigurării opozabilităţii hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză faţă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care reprezintă organul de executare ce va pune în aplicare hotărârea judecătorească.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul 3 de cerere, reţinând că în temeiul art. 168 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, instanţa poate recunoaşte contestatorului dreptul la restituirea sumei plătite sau încasate fără a fi datorate, ce constituie un efect al desfiinţării actului administrativ fiscal contestat, în aplicarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Aşa cum în mod judicios a constatat instanţa de fond, această soluţie nu încalcă procedura prevăzută de dispoziţiile art. 168 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, autoritatea fiscală competentă având posibilitatea de a verifica dacă există obligaţii restante şi dacă sunt întrunite condiţiile pentru a opera compensarea.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând a fi menţinute dispoziţiile primei instanţe cu privire la soluţiile pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi asupra excepţiei inadmisibilităţii.

Totodată, prin prezenta decizie, Înalta Curte va dispune respingerea recursului incident declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

Având în vedere soluţia de casare a sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, nu se impune a fi discutată cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, soluţionarea acestei cereri necesitând dezlegarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 584 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţiile cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a

Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi la excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 584 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.