Territorial jurisdiction for public authority plaintiff in administrative dispute: exclusive competence at defendant's seat under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, a solicitat anularea Deciziei nr. 21/13.012020 privind soluţionarea contestaţiei împotriva notei de neconformitate nr. x/21.10.2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2103 din 18.06.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică are calitatea de pârât, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, constatând astfel că este competentă instanţa de la sediul reclamantului, competenţă teritorială exclusivă de la care părţile nu pot deroga.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 813/2020 din 13 octombrie 2020 a Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză autoritatea pârâtă cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a emis Nota de neconformitate nr. x/21.10.2019, pe care autoritatea reclamantă a contestat-o în procedura administrativă, fiind respinsă prin Decizia nr. 21/13.01.2020, obiect supus controlului judiciar.

Reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că este competentă exclusiv instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului şi a dispus în consecinţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu regulatorul de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 21/13.012020 privind soluţionarea contestaţiei împotriva notei de neconformitate nr. x/21.10.2019.

În privinţa stabilirii competenţei teritoriale, Înalta Curte sesizată cu regulatorul de competenţă reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Constatând faptul că reclamanta este o autoritate publică, aşa cum corect a reţinut Tribunalul Timiş precum şi faptul că pârâtul are sediul în Bucureşti, Înalta Curte reţine că aparţine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2020.