Ownership certificate for state property barred by positive res judicata of prior administrative rights ruling

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la data de 29 februarie 2016, reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii -B. S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul României:

- obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Sos. x, compus din teren şi construcţii în suprafaţa totala de 9763 mp;

- pe cale de excepţie solicita sa se constate nelegalitatea parţiala a Hotărârii de Guvern nr. 1398/2009 si, în consecinţă, anularea poziţiei C33 nr. inventar x din Anexa 2 - teren de sport.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3127 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.;

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

- A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale;

- A admis excepţia autorităţii de lucru judecat;

- A respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii-B. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, Guvernul României şi C., având ca obiect "obligare emitere act", pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi pentru autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi pârâţi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3127 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii-B. S.A.

Prin recursul formulat, reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii-B. S.A. a criticat sentinţa instanţei de fond în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a susţinut în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea pentru autoritate de lucru judecat, apreciind că a fost pronunţată anterior o hotărâre judecătorească care să fi tranşat chestiunea litigioasă ce face obiectul cauzei.

În acest sens, recurentul a arătat că acţiunea formulată în dosarul nr. x/2010 (în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 3234/01.03.2013 şi decizia civilă nr. 349/17.03.2015, invocate de către instanţa de fond în sentinţa recurată), a avut ca obiect obligarea pârâtului la recunoaşterea dreptului de administrare asupra terenului situat în Bucureşti, Şos. x, inclusiv asupra terenului de sport, fiind calificată de către reclamantul D. drept "o acţiune reală de apărare a dreptului de administrare", o acţiune în realizarea dreptului.

Totodată, instanţa de recurs ce a pronunţat decizia civilă nr. 349/17.03.2015 a reţinut faptul că "părţile îşi dispută în procesul pendinte dreptul de administrare (invocat de reclamanta recurentă), respectiv dreptul de proprietate (invocat de pârâta intimată)", acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 213/1998 şi art. 634 C. civ.

În schimb, arată recurentul, prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, a solicitat instanţei de fond obligarea pârâţilor la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la Bucureşti, Şos. x, iar pe cale de excepţie, constatarea nelegalităţii parţiale a H.G. nr. 1398/2009.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o identitate de obiect între cele două litigii, finalitatea urmărită prin promovarea celor două acţiuni fiind diferită în fiecare caz.

Un alt element esenţial al autorităţii de lucru judecat, vizează identitatea de cauză, ce rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează în situaţia de fapt calificată juridic.

Cauza reprezintă justificarea pretenţiei promovate în justiţie, astfel cum a fost definit conceptul în literatura de specialitate.

Recurentul susţine că acţiunea din dosarul anterior a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 213/1998 şi art. 634 C. civ., în timp ce acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile H.G. nr. 550/1995, ale Legii nr. 15/1990.

Aşadar, nu există identitate de cauză între cele două litigii, condiţia nefiind îndeplinită nici în ceea ce priveşte obiectul acţiunilor, sens în care, recurentul apreciază că nu există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea formulată în prezenta cauză, pentru autoritate de lucru judecat.

A mai arătat recurentul că la termenul de judecată din data de 21.09,2016, cu ocazia dezbaterilor asupra excepţiilor invocate în cauză de către pârâţi, a învederat instanţei că respectivul litigiu, anume dosarul nr. x/2010 are ca obiect recunoaşterea dreptului de administrare, deci nu are acelaşi obiect".

Deşi instanţa de fond a reiterat faptul că nu s-a invocat autoritatea, ci puterea de lucru judecat, totuşi a admis prima excepţie, pronunţând o soluţie în consecinţă.

Soluţia nu a fost argumentată pe o motivare a instanţei de fond, ci pe o preluare a considerentelor exprimate în decizia civila nr. 349/17.03.2015, sens în care recurentul apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, neputând fi identificată o opinie proprie a instanţei de fond.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinările depuse, intimaţii-pârâţi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă D. şi Guvernul României au solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunui din motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea paratului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Sos. x, compus din teren şi construcţii în suprafaţa totala de 9763 mp, iar pe cale de excepţie a solicitat sa se constate nelegalitatea parţiala a Hotărârii de Guvern nr. 1398/2009 si, în consecinţă, anularea poziţiei C33 nr. inventar x din Anexa 2 - teren de sport.

Prin hotărârea recurată, prima instanţă a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii-B. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, Guvernul României, şi C., având ca obiect "obligare emitere act", pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi pentru autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi pârâţi.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, se constată că, în cuprinsul hotărârii recurate, sunt expuse motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate, judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată şi nici nu se poate reţine că există motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că reclamantul a arătat că a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 550/1995 prin desprinderea unor activităţi de cercetare pentru echipamente, maşini şi instalaţii speciale, de mecanizarea construcţiilor (secţia UMC) din cadrul Institutului de Cercetare în Construcţii şi Economia Construcţiilor "INCERC" Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3234/01.03.2013 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosar nr. x/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "D." în contradictoriu cu Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în construcţii B. S.A., acesta din urmă fiind obligat să lase primului în deplină folosinţă imobilul - teren de sport aflat în incinta imobilului din Bucureşti, Şos. x, identificat prin C33 nr. inventar x din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1398/2009, acelaşi cu imobilul atribuit în folosinţă pârâtului prin H.G. nr. 550/1995 (poziţia 1.6 Poligon de încercări utilaje - fost teren de sport - cu nr. inventar x şi cu valoare de 3.400.000 RON component al Listei de inventariere întocmită la 30.09.1994 pentru INCERC - UMC şi preluat de H.G. nr. 550/1995 referitoare la B.), sentinţa judecătoriei fiind menţinută prin Decizia nr. 349/17.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că prin considerentele instanţei de recurs, s-a clarificat problema îndreptăţirii reclamantului la dobândirea proprietăţii asupra terenului în litigiu, stabilindu-se cu puterea lucrului judecat atât faptul că Legea nr. 15/1990 nu putea constitui ea însăşi titlul de proprietate al reclamantului, oferindu-i doar o vocaţie la dobândirea acestuia, precum şi încetarea şi a unicului drept pe care reclamantul îl avusese asupra imobilului, anume un drept de folosinţă, prin efectul deciziei statului de a acorda dreptul de administrare pârâtei INCERC.

In acest context, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că, în speţă, considerentele deciziei dezleagă, cu autoritate de lucru judecat, lipsa oricărui drept al reclamantului asupra imobilului în litigiu, nu doar de proprietate, reclamantul nefiind îndreptăţit a pretinde emiterea în favoarea sa a vreunui certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant conform cărora câtă vreme nu există identitate de cauză şi obiect între cele două litigii, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.

Ceea ce este esenţial pentru verificarea incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este a se stabili dacă în cele două cauze a fost tranşată aceeaşi chestiune litigioasă între părţi, nefiind relevante cauza şi obiectul cauzei, cum greşit susţine recurentul-reclamant.

În acest sens, este de subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale. Pe de o parte, legiuitorul a reglementat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care instituie un fine de neprimire, împiedicând o nouă judecată când există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Pe de altă parte, legiuitorul, urmărind acelaşi scop al prezervării securităţii circuitului civil, a reglementat explicit prin Noul C. proc. civ. şi efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Este incontestabil faptul că litigiul pendinte are ca obiect cererea de obligare a pârâţilor la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la Bucureşti, Şos. x şi constatarea nelegalităţii parţiale a H.G. nr. 1398/2009, în timp ce litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 soluţionat definitiv prin Decizia nr. 349/17.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, a avut ca obiect obligarea pârâtului la recunoaşterea dreptului de administrare asupra terenului situat în Bucureşti, Şos. x

Prin urmare, este evident că între cele două litigii nu există identitate de cauză şi obiect, însă o atare identitate nici nu este necesară, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., după cum s-a arătat anterior.

Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că în considerentele Deciziei 349/17.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, lipsa oricărui drept al reclamantului-recurent asupra imobilului în litigiu, nu doar de proprietate, reclamantul nefiind îndreptăţit a pretinde nici emiterea în favoarea sa a vreunui certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Este adevărat că, deşi prima instanţă a reţinut că lipsa dreptului reclamantei asupra imobilului a fost dezlegată cu putere de lucru judecat, totuşi în dispozitivul sentinţei a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat, însă această inadvertenţă nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, fiind evident că instanţa de fond s-a aplecat asupra efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat aşa cum este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive toate criticile formulate de recurent sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente şi nici nu se poate reţine că există motive contradictorii sau străine de natura cauzei, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3127 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.