Judicial review of discretionary authority to refuse judicial appointment: limits on administrative discretion under statutory eligibility conditions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.08.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat suspendarea şi anularea Hotărârii nr. 608 din 28.06.2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de numire, fără concurs sau examen, într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la alt parchet, în condiţiile prevăzute de art. 331 din nr. Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; obligarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să-i recunoască dreptul de a fi numit, fără concurs sau examen, într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, conform art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (sau la alt parchet); şi totodată obligarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, înaintarea către Preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie unde există posturi vacante sau la altă unitate de parchet.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 796 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a suspendat executarea hotărârii atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei, a anulat hotărârea atacată, a obligat pârâtul să emită o hotărâre motivată cu privire la verificarea oportunităţii numirii reclamantului în funcţia solicitată şi a respins în rest capetele de cerere privind recunoaşterea dreptului şi obligarea directă a pârâtului de a înainta propunerea de numire către Preşedintele României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 796 din 15 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând în fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, inclusiv în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de a fi numit, fără concurs sau examen, într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la alt parchet conform art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi de a obliga pârâtul să emită o hotărâre prin care să dispună, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, înaintarea către Preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde există posturi vacante sau la altă unitate de parchet.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a invocat în esenţă următoarele:

- hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde o motivare aptă să constituie drept garanţie contra arbitrariului, întrucât judecătorul fondului deşi reţine nelegalitatea actului administrativ contestat, respinge în mod nelegal cererea de recunoaştere a dreptului de a fi numit într-o funcţie vacantă de procuror şi de a obliga autoritatea să emită o hotărâre în acest sens, conform art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004;

- încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303 din 2004 prin respingerea capetelor 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată urmare a reţinerii faptului că autoritatea administrativă poate decide asupra oportunităţii cererilor de numire într-o funcţie vacantă de procuror, chiar şi în situaţia în care petentul îndeplineşte toate prevăzute de lege pentru a fi numit într-o funcţie vacantă de procuror.

În opinia recurentului-reclamant, norma legală menţionată nu reglementează un drept de apreciere al intimatului în analiza cererilor de numire, intenţia legiuitorului care rezultă din includerea normei în cuprinsul Legii nr. 303/2004, iar nu în cel al Legii nr. 317/2004, fiind în sensul acordării dreptului fostului procuror dacă îndeplineşte cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege.

A arătat, de asemenea că, apreciind necesară o motivare corespunzătoare asupra lipsei de oportunitate la numirea în funcţie pentru a efectua controlul de legalitate, prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 331 din Legea nr. 303/2004, întrucât dreptul material nu prevede criteriul oportunităţii numirii.

- instanţa de fond a ignorat faptul că, potrivit dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, avea obligaţia ca, subsumat constatării că s-a încălcat principiul legalităţii, anulând hotărârea atacată, trebuia să soluţioneze şi capetele de cerere vizând numirea în funcţie şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să propună Preşedintelui României numirea recurentului-reclamant în funcţia de procuror, de vreme ce acesta întrunea toate condiţiile impuse de lege;

- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 lit. n) din aceeaşi lege, precum şi dreptul constituţional prevăzut de art. 126 alin. (6) din Constituţie care arată fără echivoc că este garantat controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, control care presupune nu numai verificarea formală a raportului juridic dedus judecăţii, ci şi restabilirea dreptului încălcat, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legii.

Sub acest ultim aspect, a învederat că, recurentul-reclamant îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru numirea fără concurs sau examen într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unitate la care şi-a desfăşurat activitatea şi la nivelul căreia erau 11 posturi vacante la data desfăşurării procedurii, respectiv nu a fost sancţionat disciplinar, a obţinut calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi şi-a încetat activitatea din motive neimputabile.

3.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere vizând suspendarea executării hotărârii contestate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acestei cereri ca inadmisibilă, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat susţinerile referitoare la lipsa caracterului executoriu al Hotărârii nr. 608/28.06.2019 a secţiei pentru procurori, în sensul adăugării unei condiţii noi la cele instituite de lege.

A învederat recurentul-pârât, că hotărârea a cărei suspendare s-a solicitat nu este aptă de punere în executare, întrucât dispune respingerea cererii de numire în funcţia de procuror, situaţie în care nu se poate pune problema suspendării executării.

În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că hotărârea contestată nu este motivată, în condiţiile în care solicitarea recurentului-reclamant a fost analizată în acord deplin cu competenţele conferite de art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 şi art. 12 din Metodologia privind numirea în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi reîncadrarea în funcţia de procuror în condiţiile art. 83 alin. (3) din aceeaşi lege, aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secţiei pentru procurori şi art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma legală, la luarea deciziei de numire sau nu în funcţia de procuror, fără concurs, s-au avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de solicitări. Astfel, împrejurările diferite, de la un candidat la altul, circumscrise fiecărei situaţii în parte, cu particularităţile inerente fiecăreia dintre ele, conduc fie la admiterea solicitării, fie la respingerea acesteia, subliniind că norma în discuţie (art. 331 din Legea nr. 303/2004) nu conferă un drept la numirea în funcţia de procuror fără ca o astfel de solicitare să poată fi cenzurată prin prisma prevederilor de referinţă şi a considerentelor de oportunitate prevăzute de însuşi legiuitor, prin folosirea sintagmei "pot fi numiţi". Totodată, aspectele legate de oportunitatea numirii sau nu într-o astfel de funcţie sunt apreciate prin prisma unor elemente ce ţin ce percepţia membrilor secţiei abilitate să dispună cu privire la cerere, elemente care se raportează la prestaţia candidatului în cadrul interviului susţinut.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă la data de 18.02.2020, recurentul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului declarat cu privire la soluţia de suspendarea executării Hotărârii nr. 608/28.06.2019, în raport de nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei de suspendare a executării actului administrativ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea ca nefondat, arătând că motivaţia profesională invocată de autoritatea nu se regăseşte printre criteriile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de procuror.

A mai arătat că, interpretând gramatical şi teleologic dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 şi ţinând seama că legiuitorul a inserat dispoziţiile art. 331 în cuprinsul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi nu în cuprinsul Legii nr. 317/2004 prin Consiliul Superior al Magistraturii, rezultă că recurentul-pârât nu are un drept de apreciere în admiterea cererilor de numire în raport de oportunitatea şi motivaţia profesională a celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat criticile formulate în memoriul de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant A. este fondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 608 din 28.06.2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea recurentului-reclamant de numire, fără concurs sau examen, într-o funcţie vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la alt parchet, în condiţiile prevăzute de art. 331 din Legea nr. 304/2004.

În esenţă, prin hotărârea contestată s-a apreciat, faţă de motivaţia profesională exprimată în cadrul interviului susţinut, că nu este oportună numirea recurentului-reclamant în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004.

Soluţionând cauza, curtea de apel a reţinut că hotărârea supusă controlului este nelegală, întrucât autoritatea emitentă nu a motivat explicit şi adecvat actul administrativ emis, în sensul că nu a prezentat de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat asupra lipsei de oportunitate la numire, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar şi, pe cale de consecinţă, a obligat autoritatea să emită o hotărâre motivată cu privire la verificarea oportunităţii numirii recurentului-reclamant în funcţia solicitată.

Deşi corectă, sub aspectul motivării necorespunzătoare prin prisma excesului de putere, soluţia curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 care instituie un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căruia controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspecte formale ale raportului juridic dedus judecăţii.

În cazul în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Analizând din această perspectivă recursul declarat de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că oportunitatea este o dimensiune a legalităţii, derivând din capacitatea recunoscută autorităţii care emite actul administrativ de a alege dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Prin urmare, limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se regăseşte în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În speţă, Înalta Curte reţine că, deşi prin Hotărârea nr. 605/28.06.2019, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004 în privinţa recurentului-reclamant, totuşi, prin hotărârea nr. 608/2019 a respins cererea de numire în funcţia de procuror, singurul motiv reţinut fiind motivaţia profesională exprimată în cadrul interviului susţinut, împrejurare în raport de care autoritatea a apreciat că nu este oportună numirea în funcţie.

Contrar susţinerilor autorităţii emitente, Înalta Curte reţine că, în raport de circumstanţele existente la data analizării cererii de numire, respectiv situaţia concretă a schemelor de personal la nivelul Parchetelor şi îndeplinirea de către recurentul-reclamant a condiţiilor prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004, respectiv: a ocupat o funcţie de procuror minim 10 ani; nu a fost sancţionat disciplinar, a avut calificativul "foarte bine" la toate evaluările profesionale, şi-a încetat activitatea din motive neimputabile, actul administrativ contestat nu respectă exigenţele legale prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul conformităţii acestuia cu scopul legii, respectiv interesul public urmărit de legiuitor la edictarea dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004.

Argumentele recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii în sensul că oportunitatea a fost analizată prin prisma motivaţiei profesionale exprimată în cadrul interviului susţinut sunt apreciate ca nefondate.

Aceasta întrucât, pe de o parte, acest criteriu subiectiv al motivaţiei profesionale nu este prevăzut în cuprinsul art. 331 din Legea nr. 303/2004, iar pe de altă parte, ascultarea recurentului-reclamant de către secţia pentru procurori în lipsa unui psiholog care să evalueze motivaţia profesională a candidatului nu poate justifica concluzia autorităţii emitente.

De altfel, recurentul-reclamant a fost supus testării psihologice prevăzute de art. 8 din Metodologia privind numirea în funcţia de procuror în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, aprobată prin Hotărârea nr. 210/2019 a secţiei pentru procurori, fiind declarat "admis".

Concluzionând, aşadar, asupra pretinsei lipse de motivaţie a recurentului-reclamant care a determinat lipsa de oportunitate a cererii formulate, Înalta Curte reţine că autoritatea emitentă s-a îndepărtat de la scopul legii, acţionând cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, situaţie în care, constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004, va obliga recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea recurentului-reclamant şi să înainteze propunere în acest sens către Preşedintele României.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, analizând cu precădere, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului declarat cu privire la cererea de suspendare a executării, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul pentru exercitarea recursului împotriva unei soluţii de suspendare a actului administrativ este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

În speţă, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării a fost comunicată recurentului-pârât la data de 20.01.2020 (conform dovezii de comunicare - dosar fond), în timp ce calea de atac a fost înregistrată la data de 30.01.2020, cu depăşirea termenului legal.

Întrucât nerespectarea termenului în cadrul căruia trebuia exercitat dreptul procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, Înalta Curte, în baza art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 15 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat cu privire la cererea de suspendare ca tardiv declarat.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 331 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior."

Este adevărat că norma precitată nu conferă un drept la numirea în funcţia de procuror, fără ca o astfel de solicitare să poată fi cenzurată prin prisma criteriilor legale şi a considerentelor de oportunitate prevăzute de lege, prin folosirea sintagmei "pot fi numiţi", însă puterea discreţionară dată autorităţii nu poate fi utilizată abuziv fără justificări legale ale opţiunii sale.

Astfel, analiza unei cereri de numire în funcţia de procuror, fără examen, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul persoanei care a formulat cererea de numire în funcţia de procuror, fără examen.

Inserând printre temeiurile acţiunii în contencios administrativ excesul de putere, definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 oferă o consacrare normativă atribuţiei instanţei de a examina conduita autorităţii publice, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare şi încadrării ei în limitele marjei de apreciere prevăzute de lege, răspunzând imperativului menţinerii unui echilibru rezonabil între interesul public şi drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin acte administrative.

În acest context, soluţia administrativă adoptată de recurentul-pârât depăşeşte limitele marjei de apreciere, de vreme ce recurentul-reclamant îndeplineşte toate condiţiile legale pentru numirea în funcţia de procuror, existând un număr de 38 de posturi vacante de procuror (11 posturi la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - instituţie la care şi-a desfăşurat activitatea recurentul-reclamant).

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, în baza art. 331 din Legea nr. 303/2004, va obliga pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea reclamantului de numire într-o funcţie vacantă de procuror, fără concurs sau examen, iar în baza art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004, să înainteze propunere în acest sens către Preşedintele României, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond.

În baza art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 15 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul-pârât împotriva soluţiei de suspendare a executării actului administrativ.

În baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, negăsind întemeiate criticile recurentului-pârât, va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 796 din data de 15 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Obligă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea reclamantului de numire în funcţie vacantă de procuror, fără concurs sau examen, în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 şi să înainteze propunere în acest sens către Preşedintele României.

Menţine celelate dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 796 din data de 15 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte cererea de suspendare, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 796 din data de 15 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.