Lack of current procedural interest in appeal to compel resolution of insured guarantee fund payment claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului să soluţioneze cererea de plată într-un termen rezonabil, iar în caz contrar, să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 510 din 9 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Totodată, a respins cererea de aplicare a penalităţilor stabilite de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Astfel, a susţinut că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată, astfel încât nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanţi şi soluţionarea cu prioritate a cererii formulate de reclamanţi este de natură a genera un tratament discriminatoriu faţă de solicitanţii care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului, atât din perspectiva netimbării, cât şi a neîncadrării în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 7 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 4 noiembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea căii de atac declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepţiei, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamanţi, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, pe parcursul soluţionării cauzei, ulterior înregistrării recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 4.11.2020, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis decizia nr. 17432/26.10.2018 prin care a admis cererea de plată formulată de petenta B. pentru suma de 1.690 RON daune morale şi de petentul A. pentru suma de 40 RON daune materiale şi 90 RON daune morale şi a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, întrucât obligaţia de soluţionare a cererii de plată formulată de reclamanţi, impusă prin sentinţa de fond, a fost îndeplinită de către recurentul-pârât ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziei de soluţionare a cererii de plată.

Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 510 din 9 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.