Restitution of abusive Jewish property: appeal allowed, judgment quashed and remanded for inadequate motivation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea reclamantei ca persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Contestatoarea a solicitat şi cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii şi a sentinţei recurate şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare acelaiaşi instanţe, iar, în secundar, admiterea recursului, casarea hotărării recurate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a solicitării de administrare a probei cu expertiza tehnică în vederea clarificării situaţiei juridice a imobilului din Municipiul Botoşani, str. x, Jud. Botoşani, considerând suficient răspunsul transmis de Primăria Municipiului Botoşani înregistrat sub nr. x/15.01.2018 în sensul că "se constată că pe strada x din Municipiul Botoşani sunt Construite blocuri la numerele mici, iar la numerele mari (peste nr. 20) sunt case particulare aparţinând unor persoane fizice.". În acelaşi sens, instanţa de fond nu a ignorat susţinerile potrivit cărora, în speţă, operează o prezumţie de preluare abuzivă a imobilului.

Circumscris cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 13 din acelaşi cod, respingând implicit proba cu expertiza tehnică solicitată.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare şi art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, arată reclamanta, că decizia Comisiei Speciale de Retrocedare este lovită de nulitate, având în vedere că această instituţie a omis să invite un reprezentant al recurentei pentru a susţine interesele A., asigurarea dreptului de a susţine cererea de retrocedare fiind o condiţie extrinsecă a actului emis de Comisie.

Totodată, recurenta apreciază îndeplinite toate condiţiilor impuse de nomele legale fiind, astfel, persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul (fostă Sinagogă) situat în Municipiul Botoşani, str. x, Jud. Botoşani.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta A. a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, Înalta Curte reţine şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu rezultă că prima instanţa s-ar fi pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea reclamantei ca persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Se constată de către instanţa de control judiciar că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză tehnică, precum şi orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, dosar fond.

La termenul de judecată din data de 12.12.2017, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitate de ambele părţi şi a declarat încheiată etapa cercetării procesului, pentru ca, după deliberare, constatând necesitatea clarificării tuturor aspectelor soluţionării litigiului, potrivit dispoziţiilor art. 400 C. proc. civ. a repus cauza pe rol şi a dispus întocmirea unei adrese către Primăria Municipiului Botoşani prin care a solicitat să se comunice dacă imobilul care face obiectul litigiului este înscris în inventarul bunurilor proprietate publică sau privată al Municipiului Botoşani. Totodată, s-a solicitat de către instanţa fond menţionarea regimului juridic al imobilului în cauză, în situaţia unui răspuns negativ asupra primului aspect învederat .

Adresa de răspuns a Primăria Municipiului Botoşani, înregistrată sub nr. x/15.01.2018, dosar fond, nu furnizează informaţiile solicitate, în sensul de a clarifica amplasamentul exact al imobilului revendicat şi situaţia juridică a acestuia, ci se limitează doar la o constatare de manieră generală "că în nomenclatorul stradal al Municipiului Botoşani nu s-a regăsit şi nici nu a existat poziţia B., nr. 27, iar în inventarul bunurilor proprietate publică sau privată al Municipiului Botoşani nu se regăseşte înscris un astfel de imobil -sinagogă".

În acest context, motivarea care a fundamentat respingerea cererii formulată de recurenta-reclamantă A. se rezumă, în general, la preluarea textelor normative aplicabile speţei, precum şi la expunerea unei scurte concluzii privind legalităţii actului administrativ atacat, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate şi a solicitărilor de probatoriu invocate prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei sale, că potrivit nomenclatorului stradal "pe strada x din Municipiul Botoşani sunt construite blocuri la numerele mici, iar la numerele mari (peste nr. 20) sunt case particulare aparţinând unor persoane fizice.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar instanţa de judecată nu poate ignora obligaţia de motivare a hotărârii.

Prin urmare, instanţa de control judiciar consideră că se impune verificarea susţinerilor reclamantei referitoare la preluarea abuzivă a imobilului revendicat, în speţă, la clarificarea situaţiei juridice a acestui imobil, şi faţă de solicitarea reclamantei de încuviinţarea probei cu expertiza judiciară sau, cel puţin, cu analizarea necesităţii unei expertize de specialitate, care să stabilească aspectele învederate de părţi.

Asupra acestei chestiuni juridice ce s-a impus a fi dezlegată de prima instanţă şi care a fost de altfel reiterată în calea de atac a recursului, Înalta Curte apreciază că se justifică cu atât mai mult cu cât în cuprinsul sentinţei recurate, la fila x paragraful 8, însăşi instanţa de fond reţine faptul că matricola nr. 1534, aflată la dosar fond, "poartă o menţiune ilizibilă, nerezultând fără echivoc faptul exproprierii", iar în paragraful 9 menţionează că "În al treilea rând, curtea nu poate reţine declaraţia dlui C., autentificată prin încheierea nr. 1154 din 18 aprilie 2016 ca doveditoare a preluării abuzive a imobilului întrucât aceasta este foarte vagă, persoana în cauză menţionând că imobilul "a fost preluat de către statul român" fără a arăta alte detalii, respectiv dacă a fost expropriat, cumpărat sau prin procedura declarării bunului ca fiind părăsit/fără stăpân ca urmare a părăsiri sale timp îndelungat.".

Faţă de aspectele anterior menţionate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, şi fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamanta A., fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, în raport de probele administrate şi a necesităţii completării probatoriului cu expertiză judiciară, spre rejudecare Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Casează atât încheierea, cât şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.