Nullity of cassation appeal for failing to formulate valid grounds of illegality instead of substantive factual criticism

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

1. Circumstanţele cauzei

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4083 din data de 1 noiembrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamanta A., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar, pe cale de consecinţă: în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital şi art. 8 alin. (1), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) şi art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, anularea Deciziei A.S.F. nr. 3311/05.11.2015, ca fiind emisă cu încălcarea cerinţelor de legalitate prevăzute pentru emiterea sa, în principal, şi ca netemeinică, în subsidiar, revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3311/05.11.2015, constând în sancţionarea cu amendă în cuantum de 20.000 RON, alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului, prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004 şi anularea deciziei de respingere a plângerii prealabile cu numărul x din 10.02.2016; cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate şi suportate în cadrul prezentului litigiu.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, fiind invocate doar art. 2 alin. (3), art. 22 -28 şi dispoziţiile Titlului X din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital, prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, recurenta- reclamantă a relevat, foarte pe larg, situaţia în fapt în cauză şi a criticat sentinţa recurată ca fiind netemeinică şi nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs invocând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond în mod neîntemeiat nu a reţinut faptul că recurenta-reclamantă nu este şi nu poate fi subiectul activ al contravenţiei constatate şi sancţionate prin Decizia nr. 3313/05.11.2015, ţinând cont de faptul că toate prevederile legale presupus încălcate se referă la obligaţii ale societăţii (persoana juridică) B. S.A., nu la obligaţiile ofiţerului de conformitate/ale persoanei însărcinate cu prevenirea şi combaterea spălării banilor (persoana fizică), obligaţiile persoanelor fizice fiind detaliate de alte prevederi legale decât cele invocate în decizia de sancţionare şi prevăzute de către instanţa de fond.

Recurenta- reclamantă consideră că nu poate fi, astfel, sancţionată contravenţional pentru presupuse fapte omisive sau comisive săvârşite de către alt subiect activ, şi nu de propria persoană.

A mai arătat recurenta- reclamantă că procesul-verbal de control şi decizia de sancţionare nu cuprind în mod obligatoriu:

* descrierea concretă a tranzacţiilor, instanţa de fond în mod greşit constatând faptul că nu ar fi o problemă că nu sunt indicate persoanele, "anumiţi" clienţi vânzători, sau "unii" clienţi cumpărători, aspect care nu este corect, nu se poate constata săvârşirea unei contravenţii dacă nu este specificată fapta în sine,

* descrierea concretă a măsurilor pe care B. S.A. ar fi trebuit să le întreprindă, şi nu le-a întreprins, astfel încât să fie justificată sancţionarea sa contravenţională; prevederile legale trebuie aplicate şi interpretate în scopul pentru care au fost edictate, iar cele referitoare la tranzacţionarea pe piaţa de capital trebuie aplicate la acţiuni sau fapte care s-au petrecut, şi nu la acţiuni care sunt presupuse, art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevăzând în mod expres că lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită atrage nulitatea procesului-verbal.

Susţinerile care stau la baza analizei realizate de către echipa de control şi sancţionate prin Decizia nr. 3313/05.11.2015 nu corespund realităţii, constituind în unele cazuri interpretări ce contravin în mod direct prevederilor legale în vigoare, iar majoritatea tranzacţiilor considerate potenţial "suspecte" de către reprezentanţii A.S.F. şi care se susţine că nu ar fi fost raportate către A.S.F., au fost, în fapt raportate către A.S.F., instituţia având deplină cunoştinţă asupra acestora (detaliile tranzacţiei, inclusiv identitatea contrapărţilor relevante) încă de la data efectuării lor.

Instanţa de fond în mod greşit a constatat faptul că "pârâta nu avea obligaţia să ia măsuri de natură a putea aduce la cunoştinţă organelor în drept cât mai curând despre operaţiuni şi tranzacţii suspecte din punct de vedere al spălării banilor", pârâta deţine aceste informaţii, astfel, nu poate susţine faptul că societatea B. S.A. ar fi avut obligaţia să respecte respectivele norme.

Recurenta a îndeplinit toate obligaţiile solicitate de pârâtă, sens în care a redat lista raportărilor transmise către A.S.F. în legătură cu tranzacţiile presupus "suspecte" efectuate de insideri.

În fine, recurenta- reclamantă a mai susţinut că sancţiunea aplicată prin Decizia contestată, respectiv, amenda în valoare de 20.000 RON, este nemotivată, exagerată şi nejustificată în raport cu circumstanţele reale şi personale.

Astfel, a arătat recurenta, urmare a notificării procedurii, a controlului de fond şi a notificării tranzacţiilor care au făcut obiectul controlului inopinat, nici C.N.V.M., nici instituţia succesoare A.S.F. nu au transmis nicio solicitare de modificare sau orice fel de informaţii cu privire la caracterul neadecvat al procedurii sau la necesitatea unor analize suplimentare cu privire la tranzacţiile presupus "suspecte", deşi putea şi trebuia să o facă cel puţin în baza prevederilor art. 2 alin. (1), art. 3 lit. c) şi art. 5 lit. a) ale O.U.G. nr. 93/2002, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (3) ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006, precum şi în baza art. 151 punctul 4 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al A.S.F.

Conform practicii judiciare, se arată, circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut. Astfel, era imposibil pentru C. S.A. să cunoască sau să prevadă caracterul presupus neadecvat al procedurilor interne ori caracterul "suspect" al unor tranzacţii, în condiţiile în care nici A.S.F.- instituţie aflată în deplină cunoştinţă de cauză asupra procedurilor interne ale recurentei, nu a sesizat acest caracter neadecvat într-o perioadă de peste 3 ani de la data notificării (în cazul procedurii) sau de aproximativ 6 luni (în cazul tranzacţiilor "suspecte"), şi nici cu ocazia controlului de fond desfăşurat la societate.

Recurenta- reclamantă arată că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 prevăd criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate, criterii ce trebuie avute în vedere cu ocazia aplicării sancţiunii, respectiv, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În fapt, şi în materie contravenţională, arată recurenta, aplicarea sancţiunii are loc în două etape, astfel, într-o primă etapă, echipa de control trebuie să opteze pentru unul din tipurile de sancţiuni principale, respectiv, amendă sau avertisment, iar, ulterior, să individualizeze în concret cuantumul sau durata sancţiunii principale aplicabile ţinând cont de criteriile enumerate de art. 21 alin. (3). Cele arătate cu privire la procesul de individualizare a sancţiunilor sunt aplicabile în cazul tuturor contravenţiilor, indiferent de actul normativ care le prevede şi le sancţionează, dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 având caracter de drept comun în materie.

În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, recurenta- reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a constatat faptul că sancţiunea aplicată de către intimată ar fi corectă, reţinând că "Gradul de pericol social al faptelor săvârşite este mare, iar instanţa nu poate reţine nici un criteriu de individualizare". Arată recurenta că este la prima presupusă abatere, însă instanţa de fond consideră în mod greşit că nu ar exista un criteriu de individualizare a sancţiunii.

3. Apărarea în cauză

Intimata-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ nu a formulat întâmpinare în recurs.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.â

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, de către instanţă, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită şi să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate nu prezintă, în concret, critici de nelegalitate, astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din dezvoltarea motivelor formulate, rezultă că recurenta aduce critici modului în care curtea de apel a apreciat probatoriul, raportat la circumstanţele în fapt ale cauzei, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinţei civile recurate.

Cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei- reclamante nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a dedus judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând aspecte de fapt şi modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţă în ceea ce priveşte sancţiunea ce i-a fost aplicată prin decizia contestată, individualizarea acesteia, aspectele analizate de către echipa de control şi sancţionate, etc.

Aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu, astfel, cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de reclamanta A. nu conţine critici propriu-zise împotriva hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul- pârât nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta- reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 4083 din 1 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2020.