Unilateral termination of non-reimbursable financing contract: proportionality and enforcement of express pactum commissorium without proven contractual fault

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa şi în baza probelor ce se vor administra, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.760.401,69 RON reprezentând daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, precum şi dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii.

Pârâta a formulat întâmpinare, la 16.05.2016, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată.

În subsidiar, a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Judeţului Constanţa prin Preşedintele Consiliului Judeţean, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie obligaţi aceştia din urmă la plata sumelor solicitate de reclamantă în prezentul dosar, în sumă de 1.996.143,93 RON, şi care reprezintă suma pretinsă de către A.F.M. pârâtei.

Pârâta A. S.R.L. a formulat o a doua întâmpinare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa sa dispună:

- admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii câtă vreme contractul de finanţare nu a fost desfiinţat de către o instanţa de judecată, pactul comisoriu inserat in cuprinsul contractului de finanţare nerambursabilă nefiind un pact comisoriu expres;

- respingerea acţiunii ca nefondată, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale.

La data de 3.08.2016, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă.

La data de 19.09.2016, Consiliul Judeţean Constanţa prin Preşedintele Consiliului Judeţean a formulat întâmpinare prin care a solicitat de asemenea respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă.

La data de 19.09.2016, pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie, astfel:

Prin sintagma Presedintele Consiliului Judetean se referă atât la persoana Presedintelui Consiliului Judetean, dl. B., cat si la instituţia Presedintelui Consiliului Judetean, asa cum este definita prin Legea 215/2001, menţionând că instituţia Presedintelui Consiliului Judetean este, conform Legii 215/2001, subordonata Consiliului Judetean, prin urmare Judetului Constanta.

De asemenea, s-a arătat, prin Sentinta civila 4124 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul x/2015, instanta a constatat deja: "in considerarea normelor evocate, se retine ca Judetul, ca persoana juridica, este reprezentat in toate relatiile sale de catre presedintele consiliului judetean, ca institutie unipersonala. De asemenea, se retine ca intre presedintele consiliului judetean si consiliul judetean sunt raporturi juridice de subordonare."

Avand in vedere cele mentionate mai sus, a solicitat introducerea in cauza si a domnului B., cat si a institutiei Presedintelui Consiliului Judetean Constanta si a Consiluilui Judetean Constanta.

La data de 03.10.2016. pârâta a formulat precizări la cererea de chemare în garanţie, la care a ataşat o nouă cerere de introducere în cauză în calitate de chemaţi în garanţie a următoarelor persoane:

1. a Judeţului Constanta,

2. a Consiliului Judeţean Constanta,

3. a consilierilor ce fac/făceau parte din Consiliul Judeţean Constanta,

4. a Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanta,

5. a domnului B., in calitate de fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanta, ca instituţie unipersonala, ca si reprezentant legal al judeţului.

Curtea, prin încheierea din 28.11.2016, a admis, în principiu, cererea de chemare în garanţie, astfel cum a fost precizată, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Judeţului Constanţa prin Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, atât cel în funcţie, cât şi fostul Preşedinte al acestuia, B..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2446 din 20 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.760.401,69 RON, reprezentând daune-interese şi 230.813,11 RON, dobânda legală; a respins cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Judeţului Constanţa prin Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, atât cel în funcţie cât şi fostul Preşedinte al acestuia, B., ca nefondată, şi a obligat pârâta la plata către chematul în garanţie Judeţul Constanţa a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond, a declarat recurs, pârâta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Statului Român- prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Judeţului Constanţa- prin Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.

Sub un prim aspect s-a susţinut că, în mod nefondat, a apreciat instanţa de fond faptul ca există un pact comisoriu expres în ceea ce priveşte rezilierea de plin drept a contractului de finanţare nerambursabila, reziliere operata prin emiterea notificării transmise prin adresa nr. x/29.12.2015.

Astfel, se susţine că din interpretarea dispoziţiilor art. 8.3 din contract se instituie o situaţie alternativă pe care o putea adopta intimata în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de către recurentă, respectiv fie sistarea finanţării, fie rezilierea unilaterala a contractului.

Or, cată vreme s-a instituit acesta situaţie alternativa şi câtă vreme prevederile art. 8.3 din contract reprezintă, în fapt, o reiterare a dispoziţiilor art. 1020 vechiul C. civ. aplicabil spetei, notificarea pretins transmisa, nu are valoarea unei rezilieri a contractului, iar dispoziţiile art. 8.3 din contract nu instituie un pact comisoriu expres. Pe cale de consecinţa, in lipsa unei rezilieri dispuse de instanţa, intimata nu putea "omiso medio" să solicite obligarea la plata daunelor. Face precizarea ca nici nu a fost solicitata in instanţa, în vreun dosar, rezilierea contractului, cu o eventuala consecinţa a dispunerii rezilierii de către instanţele de judecata.

Consideră ca opinia instanţei sub acest aspect, potrivit cu care:

"situaţia alternativa la art. 8.3 din contract nu înlătura caracterul unui pact comisoriu expres, cată vreme acesta a fost instituit exclusiv in favoarea reclamantei", este lipsita de fundament juridic si reprezintă o interpretare a clauzelor contractuale străina de intenţia pârtilor de la momentul contractării.

Mai mult, aceste sancţiuni ce s-au apreciat că au intervenit erau dependente de dovada faptului că societatea recurentă nu a primit efectiv corespondenta învederată de către intimata, mai ales in condiţiile în care şi art. 6.8 din contract, ce a reprezentat obligaţia pretins neîndeplinita, se instituie termene alternative de respectare a obligaţiilor asumate.

Un alt aspect al nelegalităţii este încălcarea grava a principiului proporţionalităţii atât de către autoritatea competenta, cât şi de către instanţa de fond.

Finanţarea, în cazul de fata, a fost pentru a susţine si a promova înfiinţarea de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile. Fapt pentru care s-a încheiat contractul de finanţare, pentru o cofinanţare a unui proiect de centrale eoliene.

Acest proiect era compus din proiectul finanţat si o alta autorizaţie pentru infrastructura si conexiunile electrice, dat fiind faptul ca acestea erau necesare pentru realizarea racordului la sistemul energetic naţional (SEN). Infrastructura si racordarea pentru proiectul finanţat erau parte în alta autorizaţie si nu s-au scos "dublu", pentru simplul fapt ca acestea constau într-o suma de bani considerabila. Un anumit procent din valoarea autorizaţiei de construire o reprezintă construcţia. Prin urmare, autorizaţia obţinută în cazul de fata nu conţinea si partea de infrastructura.

Prin dosarul penal x/2014 a fost condamnat Preşedintele CJC pentru infracţiunea de abuz de serviciu pentru refuzul prelungirii autorizaţiei de construire de la proiectul C..

Se arată că acest fapt a dus la sistarea lucrărilor de infrastructura si pentru proiectul de fata, ambele proiecte fiind integrate, prin faptul ca cel pentru care a fost refuzata prelungirea autorizaţiei de construire conţinea părţi esenţiale pentru proiectul de fata. Ceea ce a dus la sistarea lucrărilor, in lipsa autorizaţiei de construire.

Recurenta precizează că acţionat in instanţa instituţia Preşedintelui Consiliului Judeţean in calitate de emitent. Acesta a fost obligat in alte zeci de dosare sa emită actele. In cazul autorizaţiei de la C., instanţele au respins obligarea prelungirii autorizaţiei pe motivul ca chiar daca acesta a fost emisa cu mai multe luni întârziere, la momentul deciziei, actele fuseseră deja sechestrate ce către DNA si, prin urmare, nu a obligat instituţia Preşedintelui sa emită actul respectiv pe motiv ca acesta nu il mai deţine, autorizaţia aflându-se la DNA.

Recursul a fost respins prin decizia civila nr. 259 CA din 02.03.2015 pronunţata in dosarul x/2014, la fel cum si contestaţia în anulare. Chiar daca recurenta era cu proiectul nefinalizat, instanţele au refuzat obligarea la emiterea actului.

In data de 26.01.2015 susţine că a primit autorizaţia de construire, cu valabilitate expirata (20.10.2013-20.10.2014). Fapt ce nu i-a permis continuarea lucrărilor, aflându-se in lipsa unei autorizaţii valabile.

Ţinând cont de scopul finanţării si de faptul ca realizarea a fost imposibila prin comportamentul abuziv al autorităţii publice locale, care chiar daca a câştigat mai mult de 30 de dosare împotriva acesteia, nici unul din aceste dosare nu a fost executat pana la arestarea si suspendarea din funcţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean.

Se menţionează că instanţele locale, au "omis", contrar prevederilor HCSM nr. 387/2005, art. 56 lit. d), art. 83 pct. 15 si art. 127, sa trimită dosarele spre executare, acest lucru întâmplându-se abia în anul 2014, fapt ce a determinat DNA sa deschidă 2 dosare din oficiu împotriva Fiscului şi a Tribunalului Constanta pentru faptul ca Tribunalul nu a trimis spre executare dosarele în care Preşedintele Consiliului Judeţean era implicat. Iar toate celelalte organe locale au contribuit la neexecutarea celorlalte hotărâri.

Proporţionalitatea este respectata atunci când măsura este utila, necesara si proporţionala. Utila este când prin ea se poate atinge scopul. Scopul principal fiind de finanţare a proiectului. Proiectul nu s-a finalizat din cauza autorităţii locale corupte care nu vroia sa emită actul fără şpăgile aferente. Utila este măsura când prin ea se poate atinge scopul principal care a fost de finanţare a unui proiect si realizarea lui. Măsura trebuie sa fie si necesara. Necesara este atunci când nu exista alte masuri mai puţin agravante care afectează mai puţin drepturile fundamentale ale justiţiabilului. In cazul de fata, recurenta arată că a fost deja afectată ca nu a obţinut autorizaţia, iar când a obţinut-o aceasta avea valabilitate expirata.

Rezilierea contractului care nu a putut fi finalizat din lipsa unei autorizaţii valabile, pentru masurile care nu au fost implementate nu se datorează unei culpe a recurentei, mai mult, aşa cum constata instanţa in dosarul x/2014, a întreprins toate masurile existente in România în vederea obţinerii unei autorizaţii pe calea legala.

Rezilierea contractului, fără sa se tina cont de situaţie, încalcă prin urmare principiul proporţionalităţii. Rezilierea înrăutăţeşte situata deja inegala realizata de autorităţile locale în convenienţa cu instanţele si parchetul local, care a tergiversat toate dosarele împotriva Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanta, si care după arestarea acestuia a emis ordonanţe de tergiversare, atestând ca organele de cercetare penala au încălcat dispoziţiile procurorului, au îngreunat demersul actului de justiţie. Fapt ce arata ca pe nicio cale nu s-a putut obţine prelungirea valabila.

Măsura rezilierii nu este proporţionala, pentru ca nu tine cont de situaţia de fata existenta, nu tine cont de faptul ca la toate notificările anterioare recurenta a răspuns, iar in cazul de faţă, daca ar fi primit comunicarea, ar fi răspuns si aici.

Presupunând, prin absurd, ca măsura ar fi fost comunicata si nu a răspuns in timp, instituţia putea sa ne apeleze telefonic, sa întrebe in ce stadiu sunt lucrările, sa încerce alte masuri de a reaminti o eventuala obligaţie pe care nu a primit-o.

Si precizează ca pe lângă banii primiţi de la AFM, au fost investiţi cca 2 milioane euro din surse proprii in vederea realizării acestui proiect, care a rămas in stadiu semifinalizat din lipsa autorizaţiei de construire valabile, pentru finalizarea lucrărilor de construire, aşa cum erau prevăzute si necesare, si cum autorizaţia solicitata nu a fost prelungita de către autorităţile locale.

In ceea ce priveşte dovedirea de către societatea recurentă, ca nefinalizarea proiectului nu s-a datorat culpei sale, ci refuzului nejustificat al chemaţilor in garanţie de a prelungi valabilitatea autorizaţiei de construire, fapt confirmat de către instanţa penala, considera ca instanţa de fond, in mod nelegal, nu a dat valoarea probatorie corecta probelor administrate in cauza si a apreciat ca sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, deşi eram clar in prezenta unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv fapta unui terţ. Trebuie să se ţină cont ca terţul in cazul de fata este o autoritate publica împreuna cu instanţele locale si organele fiscale locale care nu au executat hotărârile.

Deşi prin întâmpinarea formulata de către parte, in mod direct, in lipsa unui reprezentant convenţional, avocat, s-a invocat clauza de nerăspundere întemeiata pe cazul fortuit sau forţa majora, instanţa de fond, in lumina rolului sau activ, avea obligaţia sa recalifice aceasta clauza de răspundere si să constate, in baza probatoriului administrat, faptul ca suntem in prezenta unei clauze exoneratoare de răspundere datorata faptei unui terţ, in speţa refuzul Preşedintelui CJC de a prelungi autorizaţia de construire, fapta apreciata ca fiind de natura penala de către instanţele de judecata.

Aceasta fapta a unui terţ a determinat imposibilitatea continuării proiectului si, in mod evident, imposibilitatea comunicării către intimata a unui grafic corect de finanţare, cată vreme situaţia prelungirii valabilităţii autorizaţiei de construire era incerta datorita atitudinii Preşedintelui CJC.

Pe cale de consecinţa, în lumina probatoriului administrat, instanţa de fond ar fi trebuit sa constate ca nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contractuale, cată vreme nu a existat o culpa a societăţii recurente in neexecutarea obligaţiei de a transmite graficul de finanţare.

În ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie, urmează a se avea in vedere faptul ca, in mod incorect, instanţa de fond nu a făcut legătura dintre obligaţia pretins încălcată de către societatea recurentă respectiv aceea de comunicare a graficului de finanţare si aceea a obligaţiilor legale de către chemaţii in garanţie de a prelungii valabilitatea AC. Or, este evident ca graficul de finanţare pe care trebuia sa il comunice era in strânsa legătura cu calendarul obţinerii autorizaţiilor de construire ce trebuiau emise de către chemaţii in garanţie, astfel ca legătura dintre obligaţia sa contractuala si obligaţia legala a acestora era evidentă.

Mai mult, conform hotărârilor judecătoreşti depuse, toate instanţele constata ca acţiunile ori inacţiunile Preşedintelui Consiliului Judeţean angajează răspunderea unităţii administrativ teritoriale - Judeţul Constanta.

Se mai arată că, chiar daca ar fi primit notificare, nici un avea cum sa predea un grafic de finanţare, atât timp cat nu era în posesia unei autorizaţii valabile, pentru faptul ca autoritatea competenta a emis-o cu valabilitate expirata. 4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu şi intimatul- chemat în garanţie Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice au formulat, fiecare, întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului.

4.1 Intimata reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În opinia intimatei, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei referitoare la inexistenţa unui pact comisoriu expres referitor la rezilierea de drept a Contractului de finanţare nerambursabilă.

Prin Contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/21.06.2010, s-a stipulat expres că beneficiarul are obligaţia să asigure executarea proiectului cu diligenta necesară şi eficienţă, precum şi faptul că, nerespectarea oricărei obligaţii asumate prin contract reprezintă caz de culpă şi, prin urmare, recurentul a avut ab initio prefigurarea faptului că va suporta consecinţele neexecutării întocmai a prevederilor contractuale.

Clauza convenită de părţi la art. 8 pct. 8.3 din Contract conform căreia: "AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală." constituie un pact comisoriu expres de ultim grad, modul de redactare fiind fără echivoc în sensul forţei sale juridice.

Ca atare, rolul instanţei sub aspectul aplicării sancţiunii rezilierii este înlăturat în totalitate. Dacă una din părţi sesizează instanţa, aceasta nu poate decât să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres, în speţă, dacă operează culpa prevăzută în clauza (pct. 6.8 coroborat cu art. 9 pct. 9.2 lit. a) din contract.

4.2 Intimatul chemat în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În opinia acestuia, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 72 C. proc. civ. pentru a opera instituţia chemării în garanţie.

Aşa cum se poate observa din lecturarea documentaţiei existente la dosar rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/21.12.2011 a fost determinată de neexecutarea de către S.C. A. S.R.L. a obligaţiilor asumate potrivit art. 6 pct. 6.8 din acest contract, în sensul că nu a comunicat Administraţiei Fondului pentru Mediu nici în termen de 7 zile de la cererea acesteia şi nici în termen de 30 de zile după ce a fost notificată asupra neexecutării obligaţiei, informaţiile considerate relevante, anume documente privind graficul de finanţare nerambursabilă.

Prin urmare, simpla invocare a prevederilor art. 72-74 C. proc. civ. nu sunt suficiente pentru a opera chemarea în garanţie fără a arăta şi motivele potrivit cărora, acestea sunt incidente în prezenta cauza, ori convenţia respectiv dispoziţia legală, ce constituie izvorul obligaţiei de garanţie

Or, atât practica judiciară cât şi doctrina au statuat în sensul că cererea de chemare în garanţie se fundamentează pe existenţa unui raport juridic preexistent sesizării instanţei de judecată, încheiat între una din părţile procesului ce are ca obiect cererea principală şi terţul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. C 4/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, instituţia intimată are atribuţia de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. Însă aceasta nu presupune implicit faptul că în toate litigiile Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice indiferent de obiectul cauzelor (anulare acte administrative, pretenţii etc) şi temeiul legal al acestora.

De altfel, prin calea de atac promovată, societatea nu aduce niciun argument în ceea ce priveşte chemarea în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acestea vizând exclusiv acţiunile Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanta ori a Judeţului Constanta prin Consiliul Judeţean Constanta.

S-a mai susţinut că, analizând înscrisurile existente la dosar şi dispoziţiile incidente cauzei, judecătorul fondului a reţinut că măsura luată de Administraţia pentru Mediu (urmare a şedinţei comitetului director din data de 10.12.2015) în sensul rezilierii contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/21.06.2010 cu recuperarea sumelor finanţate, împreună cu dobânda aferentă, este corectă şi legală.

Aceasta întrucât, prin adresele nr. x/08.07.2015, nr. y/17.09.2015, nr. z/19.10.2015, intimata-reclamantă a informat recurenta-pârâtă despre ridicarea suspendării contractului (ca o consecinţă a lipsei fondurilor disponibile Administraţiei Fondului pentru Mediu alocate pentru categoria ce proiecte din care face parte şi proiectul finanţat în această cauză) precum şi despre perioada de implementare rămasă, solicitând totodată, graficul de finanţare.

Or, atâta vreme cât recurenta-pârâtă nu a răspuns acestor adrese şi nici nu s-a prevalat de necomunicarea acestora (deoarece îşi schimbase sediul) în sensul că şi în situaţia în care ar fi primit aceste adrese nu ar fi avut posibilitatea de a prezenta un grafic de finanţare, întrucât nu a fost prelungită valabilitatea autorizaţiei de construire, în mod corect Administraţia Fondului pentru Mediu a adoptat hotărârea rezilierii contractului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi dispoziţiile art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 29 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată, iniţial, la data de 5 decembrie 2019.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului dedus judecăţii

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul lui fondat, pentru considerentele expuse în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivele de recurs invocate prin prezentul demers judiciar pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică invocată se referă la greşita interpretare a prevederilor contractuale, cărora le-a dat eficienţa unui pact comisoriu expres. În opinia recurentei, instanţa de judecată trebuia să dispună rezilierea contractului de finanţare, iar situaţia alternativă prevăzută la art. 8.3 din contract este o dovadă a faptului că nu poate fi incident în cauză pactul comisoriu expres aşa cum a stabilit prima instanţă.

Verificând clauzele contractuale prin prisma celor susţinute de părţi, se observă că pentru intervenirea de drept a incidentului rezilierii contractului au fost invocate prevederile art. 8 şi 9.

Astfel, măsura rezilierii contractului de finanţare a fost adoptată în temeiul disp. art. 8 pct. 8.3 potrivit cărora: ".AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă:

a) sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b) sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală.".

Art. 9 pct. 9.2 lit. a) din Contract, acesta poate înceta prin reziliere, la iniţiativa AFM în situaţia în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin Contract.

Art. 9 pct. 9.3 din Contract dispune:

"In caz de reziliere, Beneficiarul este obligat la plata de daune-interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanţare".

În conformitate cu prevederile art. 8 pct. 1 din acelaşi contract "nerespectarea de către beneficiar a oricăreia din obligaţiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă", iar culpa recurentei a fost raportată la nerespectarea prevederilor art. 6.8.

Potrivit acestora se stabileşte în sarcina beneficiarului finanţării obligaţia "de a furniza copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale/semestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare aferente acestora si să transmită AFM orice altă informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta în termen de maxim 7 file de la cerere. "

Concret, prin adresele înregistrate la AFM sub nr. x/08.07.2015, nr. y/17.09.2015, nr. z/19.10.2015, recurenta pârâtă a fost informată de ridicarea suspendării Contractului (lipsa fondurilor disponibile ale AFM, alocate pentru categoria de proiecte din care face parte şi proiectul finanţat în prezenta cauză conducând la această soluţie), dar şi de perioada de implementare rămasă, solicitându-se, totodată, graficul de finanţare. Adresele menţionate în precedent au fost transmise prin fax şi poştă, acestea din urmă fiind returnate la sediul AFM din cauza modificării adresei sediului recurentei .

Având în vedere că nu au fost comunicate de către recurentă informaţiile solicitate, în şedinţa Comitetului Director al AFM din 10.12.2015 s-a hotărât rezilierea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/21.06.2010 cu recuperarea sumelor finanţate, împreună cu dobânda aferentă .

Această măsură a fost adusă la cunoştinţa recurentei pârâte prin Adresa nr. x/08.01.2016 prin care a fost notificată şi cu privire la obligaţia de restituire a sumei de 1.996.143,93 RON, după cum urmează:- 1.760.401,69 RON - finanţare acordată; - 230.813,11 RON - dobândă aferentă finanţării acordate.

Din interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, aşa cum au fost citate mai sus, se constată că prima instanţă a stabilit corect că, în cauză operează un pact comisoriu expres, fiind evidentă voinţa părţilor de a stabili o modalitate extrajudiciară de desfiinţare a contractului, care rezultă din folosirea expresiei:

"fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă".

Aşadar, contractul părţilor prevedea rezilierea unilaterală a acestuia, prin declaraţie unilaterală adresată părţii contractante, fără intervenţia instanţelor de judecată.

Susţinerea recurentei în sensul că tot contractul stabilea şi o modalitate alternativă de sancţiune în caz de neexecutare culpabilă şi anume sistarea finanţării, nu poate fi primită, în condiţiile în care intimata era îndreptăţită să opteze între cele două variante, fără a fi ţinută de adoptarea lor succesivă.

Ca atare, primul motiv de recurs, privind inexistenţa pactului comisoriu expres în contract, nu poate fi reţinut ca motiv de casare al sentinţei recurate.

Un alt motiv de casare invocat se referă la încălcarea principiului proporţionalităţii în adoptarea măsurii autorităţii.

În cadrul acestui motiv s-a invocat lipsa culpei pentru neexecutarea clauzelor contractuale, atât din perspectiva neprimirii corespondenţei prin care intimata i-a solicitat graficul de rambursare, cât şi a faptului că neexecutarea s-a produs datorită culpei Preşedintelui CJC care a refuzat nejustificat să prelungească autorizaţia de construire la proiectul finanţat în cauză, sens în care a şi fost condamnat penal pentru abuz în serviciu, în dosarul penal x/2014

Aceste argumente vor fi analizate de instanţa de control judiciar, deoarece, în cazul pactului comisoriu de gradul IV, deşi rezilierea se dispune prin simplă notificare a părţii îndreptăţite, în caz de litigiu, trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor de incidenţă a acestei măsuri, în cazul de faţă a culpei contractuale. Aşadar, instanţa nu dispune rezilierea contractului, dar constată îndeplinirea sau nu a condiţiilor invocate de părţi şi dacă măsurile adoptate sunt sau nu justificate.

Prima instanţă a reţinut că, "într-adevăr, aşa cum a menţionat şi reclamanta în acţiune, aceste adrese nu au ajuns la acel moment la cunoştinţa pârâtei, ca urmare a modificării adresei sediului pârâtei", însă a statuat că recurenta pârâta nu s-a prevalat de această necomunicare, poziţia sa constantă, exprimată atât în cererile depuse la dosar, cât şi în răspunsul la interogatoriul solicitat de chematul în garanţie, filele x, fiind că, deşi nu a primit aceste adrese, nu ar fi putut prezenta nici un grafic de finanţare, în condiţiile în care nu s-a prelungit valabilitatea autorizaţiei de construire.

Acest argument nu poate fi primit de instanţa de control judiciar, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, pentru intervenirea unilaterală, de drept, a rezilierii contractului, fără alte formalităţi şi fără intervenţia instanţei, trebuie să fie dovedită cu certitudine o culpă a beneficiarului contractului, iar acesta a susţinut constant pe parcursul procesului că nu există un astfel de comportament culpabil în sarcina sa.

Revenind la motivul rezilierii se constată că se impută recurentei încălcarea prevederilor art. 6.8. din contract, având în vedere că prin 3 adrese succesive s-a solicitat acesteia înaintarea graficului de rambursare, adrese la care nu a fost înaintat niciun răspuns.

Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, faptul neprimirii adreselor de către recurenta pârâtă, este necontestat, chiar intimata reclamanta admiţând că adresele au fost returnate datorită schimbării se sediu.

Totodată, nu este de ignorat nici faptul că, din dovezile aflate la dosar fond, adresele în discuţie nu au fost înaintate recurentei pârâte la sediul său, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aşa cum s-a procedat în cazul adresei de reziliere, ci doar au fost trimise prin fax, neexistând dovada unei alte modalităţi de comunicare.

Or, acest fapt al necomunicării adreselor, prin care recurentei pârâte i se solicită comunicarea unor documente esenţiale pentru derularea contractului, nu poate fi ignorat, întrucât nu îi poate fi imputată uneia dintre părţi neîndeplinirea unei obligaţii de care nu a luat cunoştinţă.

Mai mult, fiind invocată nerespectarea prevederilor art. 6.8 din contract se constată că potrivit acestui punct contractual se stabileşte în sarcina beneficiarului finanţării obligaţia "de a furniza copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale/semestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare aferente acestora si să transmită AFM orice altă informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta în termen de maxim 7 file de la cerere."

Din interpretarea acestei clauze, rezultă că pentru invocarea nerespectării ei de către beneficiar trebuia ca acesta să refuze înaintarea unor documente ce ţineau de situaţia sa financiară, sau alte informaţii şi documente relevante pentru contract, solicitate în mod rezonabil.

În speţă, beneficiarului recurent i s-a solicitat depunerea unui grafic de finanţare, iar aşa cum rezultă din documentul aflat la dosar fond, graficul de finanţare constituie anexa 2 la contractul de finanţare nerambursabilă, deci este un act negociat şi întocmit de ambele părţi, iar pentru modificarea acestuia se impunea acordul de voinţă al ambelor părţi, iar nu doar al recurentei.

Mai mult, datorită specificului contractului, intimata reclamantă având calitatea de finanţator, întocmirea graficului de finanţare era o activitate, mai degrabă, în sarcina acesteia, iar nu a beneficiarului, astfel că documentul pentru lipsa căruia s-a dispus rezilierea contractului nu putea fi solicitat în mod rezonabil recurentei.

Nu în ultimul rând, prima instanţă a reţinut şi aspectul de necontestat al imposibilităţii derulării contractului de finanţare ca urmare a refuzului prelungirii autorizaţiei de construire de către B. fostul Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, care a şi fost condamnat acordându-se recurentei pârâte daune morale, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 1602/27.06.2016, filele x, însă nu a dat nicio valenţă acestui considerent, deşi a fost invocat în cuprinsul apărărilor formulate.

Înalta Curte constată că o atare situaţie de fapt, este de natură să conducă la încălcarea principiului proporţionalităţii măsurii rezilierii contractului, aşa cum a susţinut recurenta.

Este de principiu că măsurile adoptate de autorităţile administraţiei publice trebuie să fie corespunzătoare satisfacerii unui interes public, precum şi echilibrate din punctul de vedere al efectelor asupra persoanelor.

Or, în cauză, deşi s-a constatat indubitabil, în mod definitiv de către o instanţă judecătorească penală, că prezentul contract de finanţare nerambursabilă nu a putut fi derulat datorită culpei unui funcţionar care a refuzat în mod nejustificat să elibereze prelungirea autorizaţiei de construire, fiind şi condamnat pentru acest comportament, măsura rezilierii contractului, pentru nedepunerea unui document a cărui întocmire şi negociere intra în atribuţia ambelor părţi şi de solicitarea căruia partea nu a luat cunoştinţă, nu apare ca fiind proporţională.

Fiind aşadar fondat cel de-al doilea motiv de recurs, care conduce la respingerea acţiunii intimatei reclamante, Înalta Curte nu va mai analiza cel de-al treilea motiv referitor la respingerea cererii de chemare în garanţie, întrucât admiterea acesteia, oricum nu se mai justifică în raport de soluţia adoptată cu privire la cererea principală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului, cu consecinţa casării parţiale hotărârii recurate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată, inclusiv a solicitării pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată. Va fi menţinută soluţia în privinţa respingerii cererii de chemare în garanţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2446 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimata- reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.