Supplier's pre-hearing claim amendment quashed and remanded for trial on amended claims

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.10.2015, reclamanta A. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice,

- 1. anularea Notificării nr. x/08.04.2013 emise de pârâtul MMSC prin care a fost suspendată executarea contractului de servicii nr. x/15.04.2011 "Asistenţa tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul AM şi OI POS Mediu a proiectelor finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă" atribuit reclamantei,

- 2. obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de reluare şi la executarea contractului de servicii nr. x/05.04.2011 până la împlinirea termenului rămas de 12 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii

- 3. în subsidiar, în măsura în care se va respinge al doilea capăt de cerere, obligarea MMSC la plata sumei totale de 2.778.802 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat A. prin refuzul nejustificat şi neexecutarea culpabilă a contractului de servicii nr. x/05.04.2011

- 4. obligarea pârâtului la plata sumei de 2.222.896,20 RON, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor achiziţionate de AM POS Mediu de la A. până la data de 08.04.2013 în baza contractului de servicii nr. x/05.04.2011 şi neachitate de pârât, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 360.324,30 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei restante până la data de 01.04.2014 şi ulterior până la data achitării efective,

- 5. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2015, reclamanta şi-a precizat obiectul acţiunii principale, arătând că primele două capete de cerere, care se referă la 1. anularea Notificării nr. x/08.04.2013 şi 2. obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de reluare şi la executarea contractului de servicii nr. x/05.04.2011 care au rămas fără obiect, prin efectul încetării contractului nr. x/2011 prin rezilierea notificată de către A. prin adresa nr. x/23.12.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1735 din 11 martie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa incidenţa art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 în raport cu faptul că emitentul notificării, pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, este o instituţie centrală şi că sumele care fac obiectul actelor administrative contestate sunt fonduri europene nerambursabile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.10.2017.

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2016, reclamanta a solicitat a se lua act de renunţarea la primele două capete de cerere, având în vedere că au rămas fără obiect şi că nu mai justifică un interes în soluţionarea lor.

La termenul din 23.02.2016, la interpelarea instanţei, reclamanta a arătat că modifică temeiul de drept în ceea ce priveşte capătul 3 de cerere, întrucât se întemeiază şi pe încetarea contractului ca urmare a rezilierii, însă cu privire la capătul 4 de cerere a precizat că este capăt principal de cerere şi că nu este întemeiat pe reziliere.

1.2. Hotărârile primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2016, Curtea a reţinut că rămâne învestită cu capetele 1 şi 2 de cerere, având în vedere că pârâtul s-a opus expres a se lua act de renunţarea la aceste capete de cerere şi că nu poate lua act de modificarea cererii de chemare în judecată depusă după primul termen de judecată, fără acordul expres al pârâtului.

În aceeaşi şedinţă, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1642 din 3 aprilie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia rămânerii fără obiect a capătului 1 de cerere privind anularea Notificării nr. x/08.04.2013 emise de pârât.

A admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului 2 de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de reluare şi la executarea contractului de servicii nr. x/05.04.2011 şi a respins acest petit ca rămas fără obiect.

A respins, ca neîntemeiate, capetele 1, 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 25 martie 2016 şi a sentinţei nr. 1642 din 3 aprilie 2018, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 483 şi urm. C. proc. civ., solicitând casarea parţială a sentinţei şi casarea încheierii cu consecinţa rejudecării fondului litigiului, în sensul:

- 1. anulării notificării emise şi înregistrate de MFE sub nr. 1614/RP la data de 8 aprilie 2013, prin care s-a dispus suspendarea executării Contractului de servicii nr. x/05.04.2011

- 2. obligării MFE la reparaţia prejudiciului cauzat prin suspendarea contractului de servicii, prin plata sumei de 2.222.896,20 RON plus TVA, reprezentând servicii prestate de A. până la data emiterii notificării de suspendare, şi al obligării MFE la plata sumei de 460.324,30 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra sumei restante până la data de 01.04.2014 şi ulterior până la data achitării efective

- 3. obligării MFE la reparaţia prejudiciului cauzat prin suspendarea contractului de servicii şi neexecutarea culpabilă a contractului de servicii, prin plata sumei de 2.778.802,07 RON cu titlu de daune materiale şi obligarea MFE la plata costurilor administrative şi de personal în valoarea de 326.622 RON.

În motivarea căii de atac exercitate reclamanta - recurentă a susţinut în esenţă că motivele de nelegalitate ale sentinţei trebuie privite în strânsă legătură cu motivele pentru care am solicitat anularea Notificării de Suspendare şi care sunt următoarele:

(i) instanţa de fond a reţinut în mod eronat că A. nu şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în privinţa capătului nr. 3 de cerere şi nu a luat în calcul că unul din fundamentele cererii de chemare în judecată este şi Notificarea de Reziliere;

(ii) fundamentarea Notificării de suspendare pe Comunicatul DNA, care nu este un act juridic cu puteri depline, efectul acestuia fiind acea de a aduce la cunoştinţa publicului interesat desfăşurarea unei anchete asupra unor persoane care, oricum, se bucură de prezumţia de nevinovăţie;

(iii) prin Comunicatul DNA s-a informat opinia publică cu privire la efectuarea de cercetări penale asupra unor persoane fizice, iar nu asupra societăţii A.;

(iv) temeiul contractual al Notificării de Suspendare (articolul 43.3. din Contractul de Servicii) presupune o ipoteză diferită faţă de cea avută în vedere de MFE şi de instanţa de fond în cadrul Sentinţei;

(v) motivarea lacunară a Notificării de Suspendare echivalează cu nemotivarea acesteia.

Sub un prim aspect, instanţa de fond a reţinut în hotărâre că rămâne învestită cu capetele de cerere nr. x şi 2, având în vedere că MFE s-a opus în mod expres a se lua act de renunţarea la aceste capete de cerere şi că nu poate luat act de modificarea cererii de chemare în judecată după primul termen de judecată, fără acordul expres al MFE.

Din acest punct de vedere, se relevă că modificarea capătului de cerere nr. x s-a realizat anterior primului termen de judecată, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile articolului 204 alin. (3) C. proc. civ. din care rezultă că ar fi necesar acordul expres al MFE pentru ca această modificare a cererii de chemare în judecată să devină operabilă.

Astfel, la termenul de judecată din data de 11 martie 2015, în faţa instanţei mai întâi sesizate (Tribunalul Bucureşti), reclamanta a depus cererea modificatoare a acţiunii, în cadrul căreia am arătat că a intervenit încetarea Contractului de Servicii prin Notificarea de Reziliere.

Prin urmare, modificarea cauzei juridice a capătului de cerere nr. x s-a realizat în interiorul termenului prevăzut de articolul 204 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai manţionează că în privinţa capătului de cerere nr. x (plata serviciilor realizate de A.), nu a operat o modificare a cauzei juridice, întrucât aceste sume sunt datorate conform dispoziţiilor care stabilesc preţul, iar caracterul lor cert, lichid şi exigibil nu este influenţat de intervenţia Notificării de Reziliere.

Sub un al doilea aspect, motivul pentru care MFE a emis Notificarea de Suspendare a fost cel potrivit căruia prin Comunicatul DNA s-ar fi anunţat "efectuarea de cercetări - penale asupra firmei A.. Conform Comunicatului DNA, cercetările privesc şi derularea Contractului de Servicii". În final, în Notificarea de Suspendare, se arată că suspendarea Contractului de Servicii a fost luată în temeiul articolului 43 şi că aceasta va dura până la "clarificarea neregularităţilor referitoare la aceasta".

Potrivit dispoziţiilor articolului 29 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, "Structurile sau persoanele responsabile de relaţia cu presa a instituţiei sau autorităţii publice respective au următoarele atribuţii: să asigure, periodic sau de fiecare dată când activitatea instituţiei ori a autorităţii publice prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri sau briefinguri."

Din acest text rezultă cu evidenţă că rolul unui comunicat emis de o instituţie publică nu poate fi acela de a constata săvârşirea unei infracţiuni, ci este limitat doar la informare, cu titlu general, a opiniei publice, în legătură cu activitatea instituţiei emitente a comunicatului.

Prin urmare, informaţiile cuprinse în cadrul Comunicatului DNA (prin care nu se stabileşte existenţa unei infracţiuni) nu ar fi putut să stea la baza unei decizii de suspendare a Contractului de Servicii, cu atât mai mult cu cât temeiul contractual (clauza 43.3.), precizat chiar de către MFE, pentru emiterea Notificării de Suspendare descrie o facultate, iar nu o obligaţie.

Chiar dacă în cadrul motivării hotărârii, instanţa de fond nu neagă rolul informativ al Comunicatului DNA, aceasta a reţinut că deşi nu era vizată societatea A., ci un administrator al acesteia, totuşi, ulterior, informaţiile din Comunicatul DNA au fost confirmate prin soluţia de condamnare a fostului administrator.

Însă, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze oportunitatea şi legalitatea emiterii Notificării de Suspendare având în vedere momentul iniţial al emiterii acesteia, prin raportare la Comunicatul DNA, iar nu să confirme soluţia de suspendare prin faptul că ulterior emiterii Comunicatului DNA, la o distanţă de câţiva ani, fostul administrator al A. a fost condamnat într-un dosar penal.

Mai mult decât atât, instanţa de fond ar fi trebuit ca, în analiza legalităţii Notificării de Suspendare prin raportare la Comunicatul DNA, să ţină cont şi de faptul că societatea A., ca entitate juridică, nu a fost vizată în niciun dosar penal.

În schimb, instanţa de fond a considerat în mod nelegal că dacă administratorul A. a fost pus sub acuzare, această acuzare ar atrage în mod automat şi culpa societăţii A., aspect care nu face decât să demonstreze încălcarea dispoziţiilor articolului 29 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

În concret, prin Comunicatul DNA nu s-a menţionat că s-a început cercetarea penală împotriva societăţii A., ci împotriva unor persoane fizice (B., C., D.).

Deşi în cadrul Notificării de Suspendare, MFE menţionează că prin Comunicatul DNA s-ar fi "anunţat efectuarea de cercetări penale asupra firmei A.", în realitate, după studierea exhaustivă a documentului menţionat, rezultă cu puterea evidenţei că singurele persoane faţă de care a început cercetarea penală au fost B., C. şi D..

Mai mult decât atât, prin sentinţa penală nr. 1992 din 19 noiembrie 2015 şi hotărârea penală nr. 1064/4 iulie 2017 date în dosarul nr. x/2013, prin care au fost condamnate persoanele fizice B., C. şi D., se confirmă faptul că societatea A. nu a fost pusă sub acuzare şi, în mod logic, nici nu a fost condamnată în ce priveşte persoanele fizice condamnate şi menţionate mai sus.

Sub un al treilea aspect, trebuie semnalat că MFE a menţionat expres, prin Adresa nr. x/29.05.2013, că temeiul contractual pentru emiterea Notificării de Suspendare a fost articolul 43.3. din Contractul de Servicii ("Adresă de Precizare"). Această menţiune a fost necesară întrucât iniţial, în cadrul Notificării de Suspendare, temeiul contractual stabilit a fost articolul 43 din Contractul de Servicii. Însă, acest articol conţine 3 subpuncte care descriu 3 situaţii diferite pentru intervenţia unei eventuale suspendări.

Pentru claritate, articolul 43.3. din Contractul de Servicii, cel care a fost precizat expres de MFE ca temei contractual pentru suspendare are următorul conţinut:

"Autoritatea Contractantă poate suspenda implementarea prezentului Contract atunci când consideră că o asemenea suspendare este în interesul derulării Contractului. În acest caz, Autoritatea Contractantă va plăti Prestatorului contravaloarea serviciilor prestate până la data primirii comunicării de suspendare a Contractului."

În acest context, instanţa de recurs este rugată să constate că articolul menţionat ca temei contractual, nu poate să justifice măsura suspendării Contractului de Servicii pentru următoarele motive:

(i) suspendarea Contractului de Servicii apare ca o facultate a MFE, iar nu ca o obligaţie a acestuia, de unde rezultă existenţa unei marje de apreciere a MFE; şi (ii) situaţia premisă descrisă în articol presupune ca măsura suspendării să intervină în sensul salvgardării Contractului de Servicii, iar nu în sensul blocării relaţiilor contractuale.

Cu privire la aspectele semnalate mai sus, instanţa de fond a considerat în mod nelegal că Notificarea de Suspendare ar fi întemeiată nu doar pe dispoziţiile articolului 43.3. din Contractul de Servicii, ci că acesta ar trebui coroborat cu articolul 39.9. din Contractul de Servicii, deşi MFE nu a menţionat sub nicio formă acest ultim articol ca fiind temeiul contractual pentru care a ales să emită Notificarea de Suspendare.

Practic, prin interpretarea cuprinsă în motivarea Sentinţei, instanţa de fond ajută MFE în sensul validării unor pretinse temeiuri juridice pentru emiterea Notificării de Suspendare, deşi MFE nu a precizat în mod clar că această notificare ar avea ca fundament şi articolul 39.9. din Contractul de Servicii.

Or, prin motivarea propusă, instanţa de fond nu a făcut decât să adauge un alt temei juridic pentru motivarea Notificării de Suspendare la cel existent deja (motivul menţionat de MFE fiind oricum nelegal şi netemeinic) pentru a confirma existenţa Notificării de Suspendare.

Pe de altă parte, în urma analizei articolului 39.9. din Contractul de Servicii (adică a articolului care ar trebui, din perspectiva instanţei de fond, coroborat cu articolul 43.3. menţionat în Notificare de Suspendare), se poate stabili cu uşurinţă că ipotezele propuse în acesta nu sunt aplicabile în cauză şi nu pot sta, sub nicio formă, la baza emiterii Notificării de Suspendare.

Aceasta întrucât situaţia premisă stabilită prin articolul 39.9. lit. b) vizează o nerespectare a obligaţiilor din cadrul Contractului de Servicii din partea A., iar acest lucru nu a existat şi nici nu a fost menţionat de MFE pe parcursul derulării raporturilor contractuale şi nici în cadrul Notificării de Suspendare.

Prin articolul 39.9. s-a stipulat o excepţie de neexecutare care ar fi putut fi invocată de MFE doar în ipoteza existenţei unui caz de neexecutare a obligaţiilor din partea A..

Or, un astfel de caz de neexecutare nu există. Nici MFE nu a susţinut la un moment dat că ar exista, nici din actele depuse la dosarul cauzei nu s-ar putea constata existenţa unei neexecutări şi oricum, este tardiv ca MFE să invoce o presupusă neexecutare după emiterea Notificării de Suspendare.

În acest context, se menţionează că articolul 43.3. reglementează suspendarea facultativă în interesul derulării Contractului de Servicii, iar nu o suspendarea sine die care ar putea să atragă şi suspendarea plăţii unor servicii deja de către A..

Nici măcar începerea urmăririi penale împotriva unui administrator al A. (acesta fiind motivul suspendării Contractului de Servicii) nu poate reprezenta o încălcare a obligaţiilor contractuale a A. şi prin urmare, nu poate justifica suspendarea Contractului de Servicii.

Se mai menţionază că ultima teza a articolului 43.3. din Contractul de Servicii, stabileşte fără echivoc că, în ipoteza în care intervine o suspendare în baza acestui articol, MFE este obligat să achite către A. contravaloarea serviciilor prestate până la data primirii comunicării de suspendare a Contractului de Servicii. Această obligaţie expres stabilită de părţi în cadrul Contractului de Servicii nu a fost executată de MFE nici până la acest moment dat.

În concluzie, pe de-o parte, temeiul contractual pe care MFE l-a invocat pentru emiterea Notificării de Suspendare nu este aplicabil prin raportare la situaţia de fapt expusă judecăţii şi, pe de altă parte, suspendarea Contractului de servicii nu ar fi avut nicio justificare practică, în sensul salvgardării acestuia (astfel cum prevăd dispoziţiile 43.3.), deoarece raporturile contractuale funcţionau în mod normal între părţi.

Se mai învederează că Notificarea de Suspendare este motivată lacunar, întrucât paragraful pe care MFE 1-a înglobat în cadrul Notificării de Suspendare nu poate fi calificat ca o veritabilă motivare a unui act administrativ, ci aceasta echivalează cu lipsa unei motivări în fapt şi în drept. Întrucât în lipsa unei motivări, sunt încălcate atât normele naţionale cât şi cele comunitare din materie, nicio instanţă nu poate să procedeze la verificarea legalităţii unui act administrativ.

Întrucât nu se poate proceda la verificarea legalităţii unui act nemotivat, singura soluţie viabilă care se prefigurează în speţa de faţă este aceea a anulării de către instanţa de recurs a Notificării de Suspendare, pentru nerespectarea condiţiei de motivare a unui act administrativ de către MFE.

Referitor la cererea de obligare a MFE la reparaţia prejudiciului cauzat prin suspendarea Contractului de Servicii, prin plata sumei de 2.222.896,20 RON pentru serviciile prestate de A. până la data emiterii Notificării de Suspendare se arată că prin clauza 43.3. din Contractul de Servicii se stabileşte în mod clar faptul că MFE este obligat la plata contravalorii serviciilor prestate de către A. până la data primirii comunicării de suspendare a Contractului de Servicii.

Întrucât Notificarea de Suspendare a fost emisă la data de 8 aprilie 2014 şi comunicată către A. la aceeaşi dată, iar MFE a invocat expres faptul că Notificarea de Suspendare s-a fundamentat pe clauza 43.3. din Contractul de Servicii, rezultă fără niciun dubiu că MFE este obligat la plata contravalorii tuturor serviciilor prestate până la acea dată.

Interpretarea dată de instanţa de fond clauzei 43.3., care coincide cu cea din Adresa nr. x/2 octombrie 2013 emisă de MFE, conduce la concluzia eronată că facturile emise de A., în valoare de 2.222.896,20 RON, nu ar mai putea fi achitate deoarece nu au fost aprobate la plată, conform procedurii specifice prevăzute la art. 37 din Contractul de Servicii.

Totodată, deşi instanţa de fond nu a menţionat vreun aspect cu privire la acest lucru, MFE a mai invocat prin Adresă faptul că prin Notificarea de Suspendare s-ar fi suspendat si dispoziţiile privitoare la procedura de verificare a facturilor şi livrabilelor, astfel că nu ar mai putea să facă plata unor facturi care nu ar fi parcurs procedura stabilit prin articolul 37 din Contractul de Servicii.

Or, prin această clauză (43.3.) s-a prevăzut expres că achitarea sumelor de bani de către MFE se face asupra "serviciilor -prestate", iar nu asupra "serviciilor aprobate la plată de către MFE, conform procedurii de la articolul 37", astfel cum încearcă MFE să interpreteze în mod tendenţios şi cu rea-credinţă clauza 43.3.

De altfel, o asemenea interpretare intră în conflict cu orice logică juridică, deoarece s-ar ajunge la situaţia în care MFE ar fi putut să suspende Contractul de Servicii în orice moment în care ar fi putut prefigura posibilitatea emiterii unor facturi mai mare de către A., cu scopul de a nu le achita.

De asemenea, ţinând cont de modalitatea exactă şi riguroasă a redactării Contractului de Servicii, este limpede că părţile au stabilit în cadrul acestuia limite de acţiune sau limite ale obligaţiilor atunci când au simţit nevoia să facă acest lucru, iar clauza 43.3. nu reprezintă una dintre aceste situaţii.

Ca atare, întrucât părţile au prevăzut expres că în cazul suspendării Contractului de Servicii, MFE este obligat la plata tuturor serviciilor prestate de către A. până la acel moment dat, iar nu la plata serviciilor prestate, verificate şi aprobate de MFE potrivit procedurii de la articolul 37 până la momentul suspendării.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, preciind că hotărârea instanţei de fond este legală.

În motivarea întâmpinării s-au susţinut următoarele:

În ceea ce priveşte capătul 1 de cerere, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că măsura suspendării executării contractului şi a efectuării plăţilor are temei contractual (art. 43.3 şi 39.9) şi se sprijină pe o situaţie de fapt care este suficient de gravă şi de bine determinată pentru a o justifica.

Motivarea recurentului-reclamant în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a notificării de suspendare a executării contractului se întemeiază, pe de o parte, pe o pretinsă nemotivare a Notificării din partea pârâtului, iar pe de altă parte, pe susţinerea că a emis această Notificare într-un mod abuziv şi neîntemeiat, aducând critici conţinutului notificării.

Contrar celor invocate de recurentul-reclamant, reprezentantul legal al A. (persoană cercetată penal şi ulterior condamnată), avea, în această calitate, toate atribuţiile de a angaja firma şi de a încheia contracte în numele acesteia, în toate demersurile ce ţin de executarea contractului de servicii angajând firma A..

Mai mult, faptul că suspendarea executării contractului a fost o decizie deloc abuzivă, ci în interesul contractului este dovedit şi prin aceea că Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat mai multe documente care aveau legătură directă cu respectivul contract de servicii.

Aceste aspecte demonstrează insistenţa nejustificată a recurentului-reclamant pe faptul că prin Comunicatul DNA se precizează că s-a început cercetarea penală asupra mai multor persoane fizice, şi nu împotriva firmei A.. Aceste afirmaţii, precum şi cele privind pe cele referitoare la Comunicatul DNA, pe care îl apreciază ca nefiind un act cu o forţă juridică suficientă pentru a conduce la emiterea Notificării de suspendare a executării contractului, sunt neîntemeiate în raport cu prevederile contractuale în baza cărora s-a dispus suspendarea executării contractului.

Astfel, prevederile art. 43.3 din contractul de servicii nr. x/05.04.2011 menţionează faptul că:

"Autoritatea contractantă poate suspenda implementarea prezentului Contract atunci când consideră că o asemenea suspendare este în interesul derulării Contractului".

Aşadar, prevederile contractuale nu fac nicio vorbire despre un anumit act care să stea la baza deciziei de suspendare, astfel încât toată pledoaria recurentului-reclamant, dezvoltată pe mai multe pagini, referitoare la forţa juridică a comunicatului DNA este lipsită de relevanţă şi inadecvată cauzei. Din prevederile contractuale, astfel cum acestea au fost formulate şi astfel cum acestea au fost acceptate de recurenta-reclamantă la momentul încheierii contractului, reiese, în primul rând, faptul că pârâtul avea facultatea de a aprecia dacă suspendarea executării contractului este în interesul derulării Contractului şi, în al doilea rând, avea facultatea de a alege dacă suspendă executarea contractului.

În ceea ce priveşte capetele 3 şi 4 de cerere, ce au ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri, instanţa de fond a reţinut corect că temeiul solicitării acestora este cel iniţial invocat de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, respectiv nelegalitatea măsurii de suspendare şi nu cel indicat ulterior, prin cererea modificatoare (rezilierea contractului), astfel cum s-a reţinut prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2016.

Mai mult, instanţa de fond a şi reţinut, prin încheierea din 23.02.2016, faptul că la acel termen a solicitat "precizări exprese, în scris, cu privire la cauza cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care a intervenit cererea de renunţare la judecata primelor două capete de cerere, precum şi situaţia învederată în cererea precizatoare, legate de rezilierea contractului", instanţa constatând, în aceeaşi încheiere faptul că "...raportat la precizările reclamantului, constată faptul că, cel puţin cu privire la capătul 3 de cerere, intervine o modificare a cererii de chemare în judecată fiind un element esenţial al acţiunii, iar conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ. modificarea cererii de chemare în judecată poate interveni doar la primul termen cu părţi legal citate şi peste acest termen doar cu acordul expres al pârâtului."

Aşadar, faţă de aceste considerente, reiese, fără putinţă de tăgadă, caracterul neîntemeiat al criticilor recurentului-reclamant referitoare la momentul modificării cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat, şi cu privire la acest aspect, o hotărâre cu respectarea tuturor normelor de drept.

Se invocă, în mod eronat, de către recurentul-reclamant inaplicabilitatea la speţa de faţă a prevederilor art. 39.9 din Contractul de servicii nr. x/2011.

Rezilierea contractului de către recurentul-reclamant sunt lipsite de irelevanţă în contextul prezentului litigiu. Aşa cum a confirmat şi prima instanţă, aspectele de nelegalitate ale Notificării de suspendare a executării contractului, invocate de recurent sunt contemporane momentului emiterii, astfel încât modul în care s-a derulat/a încetat ulterior contractul nu prezintă relevanţă asupra analizei legalităţii refuzului de executare. Astfel, şi în ceea ce priveşte despăgubirile, acestea sunt solicitate pe pretinsa nelegalitate a Notificării privind suspendarea executării contractului.

Emiterea Notificării este legală şi temeinică, neputând fi considerată în vreun fel ca având caracter abuziv. De asemenea, suspendarea plăţii contravalorii serviciilor prestate a fost în mod legal dispusă, având în vedere că, în cazul de faţă, devin incidente prevederile art. 39.9 din contractul de servicii, care statuează faptul că autoritatea contractantă poate suspenda, total sau parţial, plăţile datorate prestatorului în situaţia în care orice împrejurare pentru care prestatorul răspunde în baza contractului de servicii ameninţă să interfereze cu finalizarea cu succes a contractului de servicii. Or, în cazul de faţă, recurentul şi-a întemeiat Notificarea de suspendare a executării contractului pe motivul specificat în contractul de servicii, şi anume necesitatea suspendării a fost apreciată a fi "în interesul derulării contractului". Astfel, suspendarea contractului de servicii nr. x/05.04.2011 nu este abuzivă şi nelegală, ci este întemeiată pe clauze contractuale şi fundamentată pe situaţia referitoare la efectuarea cercetărilor penale asupra unor persoane implicate în derularea contractului, una din acestea fiind reprezentantul A., semnatarul contractului de servicii.

În aceeaşi ordine de idei, şi suspendarea plăţilor s-a efectuat în temeiul prevederilor din contract, şi anume art. 39.9, astfel încât raportat la situaţia aplicabilă speţei, nu exista temei pentru efectuarea acestor plăţi. De asemenea, suspendarea plăţilor conduce şi la suspendarea penalităţilor de întârziere cu privire la aceste plăţi. Mai mult, la acest moment, instanţa penală s-a pronunţat definitiv în Dosarul penal nr. x/2013 având ca obiect "infracţiuni de corupţie" reţinându-se că reprezentantul legal al recurentei-reclamante, împreună cu alţi inculpaţi "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii mai multor infracţiuni de corupţie, având ca obiect cumpărarea influenţei conducerii AM POS Mediu pentru ca aceştia să intervină pe lângă funcţionarii din subordinea lor cu atribuţii în derularea contractului nr. x/05.04.2011 încheiat de MMP-AM POS Mediu cu societatea A.. Tel Aviv, suc. Bucureşti, în vederea ritmicităţii plăţilor către această societate".

Aşadar, suspendarea executării contractului a condus, în mod corect, şi la suspendarea, întemeiată pe contract, a plăţilor datorate prestatorului. Astfel, suspendarea executării contractului a condus la suspendarea oricăror prevederi în legătură cu respectivul contract, inclusiv cele referitoare la plata sumelor derivând din contract. De asemenea, de reţinut este faptul că cercetarea penală a vizat şi aspecte legate de plăţile către A., astfel încât nu poate fi considerată ca abuzivă conduita subscrisului-autoritate contractantă cu privire la neefectuarea plăţilor atât timp cât, în interesul contractului, era necesară suspendarea contractului, dar şi plăţilor, până la lămurirea acestor aspecte.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate prin întâmpinare, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a învestit iniţial instanţa de fond cu o cerere de chemare în judecată având în configuraţie, sub aspectul obiectului, 4 petite, respectiv anularea notificării nr. x/08.04.2013 emisă de paratul MMSC, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de reluare şi la executarea contractului de servicii nr. x/05.04.2011 până la împlinirea termenului rămas de 12 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2.222.896,20 RON, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor achiziţionate până la data de 08.04.2013 în baza contractului de servicii nr. x/05.04.2011 şi neachitate de pârât, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 360.324,30 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra sumei restante până la data de 01.04.2014 şi ulterior până la data achitării efective.

A fost formulată şi o cerere subsidiară, în cazul respingerii capătului 2 de cerere, în sensul obligării pârâtului la plata sumei totale de 2.778.802 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat A. prin refuzul nejustificat şi neexecutarea culpabilă a contractului de servicii nr. x/05.04.2011.

Reclamantul, la termenul de judecată din data de 11 martie 2015, în faţa instanţei mai întâi sesizate (Tribunalul Bucureşti), a depus cererea modificatoare a acţiunii, în cadrul căreia a învederat că a intervenit încetarea Contractului de Servicii prin Notificarea de Reziliere şi prin care a înţeles să renunţe la capetele de cerere 1 şi 2, respectiv la cererea de anulare a notificării nr. x/08.04.2013 de suspendare a executării contractului contractului de servicii nr. x/05.04.2011 şi de obligare a executării contractului în continuare.

Această cerere a fost reiterată şi în faţa instanţei de fond, mai explicit de această dată, la data de 22.03.2016.

Prima instanţă, raportându-se la acest termen, luând în considerare şi opoziţia expresă a pârâtului la modificarea cererii reclamantului, prin încheierea de şedinţă de judecată din data de 25.03.2016, a arătat că rămâne învestită cu capetele 1 şi 2 de cerere şi că nu poate lua act de modificarea cererii de chemare în judecată depusă după primul termen de judecată.

În raport de împrejurările menţionate în precedent, este evident că modificarea de acţiune a fost operată de reclamantă anterior primului termen de judecată, privilegiul acesteia de a determina cadrul procesual, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, neputând a fi îngrădit de instanţă, indiferent de poziţia procesuală a părţii adverse, de vreme ce s-a manifestat până la primul termen de judecată conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere manifestarea de voinţă a reclamantei, instanţa era obligată a se pronunţa numai asupra cererii de obligare a pârâtului la plata sumei de 2.222.896,20 RON, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor achiziţionate până la data de 08.04.2013 în baza contractului de servicii nr. x/05.04.2011, în raport de altă cauză juridică, respectiv rezilierea contractului la iniţiativa reclamantei, iar nu de nelegalitatea notificării nr. x/08.04.2013 emisă de pârâtul MMSC prin care s-a dispus suspendarea executării contractului de servicii anterior menţionat cum a fost soluţionată cauza de instanţa de fond.

Procedând de această manieră, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin care nu a fost soluţionat fondul pretenţiei cu care a fost învestită în mod legal, cu încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 9, art. 22 alin. (6) şi 397 C. proc. civ., ceea ce justifică concluzia că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantă, să caseze hotărârile atacate şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. prin A. Tel-Aviv - Sucursala Bucureşti împotriva încheierii din 25 martie 2016 şi sentinţei nr. 1642 din 3 aprilie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.