Nullity of cassation appeal for failing to identify specific violations of material law in insurance indemnity dispute

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 31.05.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5888/12.05.2017 emise de pârât şi obligarea acestuia la achitarea daunelor în cuantum de 150.000 euro solicitate prin Cererea de plată nr. x/16.05.2016.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 130 din 17 ianuarie 2018, Curtea a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea sa a despăgubirilor cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurării, a incendiului în care imobilul asigurat a fost distrus precum şi ale bunuri ale sale.

A arătat recurenta că, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat plata sumei de 150.000 euro reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a incendiului din data de 26.01.2016, ce a avut loc la clădirea situată în str. x, Comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, clădire pentru care avea încheiată poliţa de asigurare a locuinţei şi a conţinutului B. seria x nr. x emisă de Societatea de C. S.A..

A susţinut că suma solicitată nu excedează sumei asigurate prevăzute în poliţa de asigurare, iar prejudiciul a constat în bunurile persoanei fizice şi nu ale societăţii comerciale, aspect care rezultă din probatoriul administrat în cauză.

A precizat că, pe lângă paguba suferită, a avut neşansa să ardă şi o sumă substanţială de bani, chiar mai mare decât cea solicitată cu titlu de despăgubire pentru imobilul incendiat.

Chiar dacă la parterul clădirii era o cameră în care au fost depozitate materiale pentru societatea care îşi desfăşoară activitatea în altă parte a oraşului, în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ, apreciază că nu se justifică refuzul Fondului de Garantare a Asiguraţilor la acordarea despăgubirilor parţiale la care este îndreptăţită. A fost de bună credinţă, a achitat contravaloarea integrală a poliţei de asigurare şi, drept urmare, la producerea evenimentului nedorită, fără a fi îndeplinite dispoziţiile legale, i-a fost refuzată acordarea despăgubirilor conform Deciziei nr. 5888/21.05.2017, pe care solicită a fi anulată, cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor ce i se cuvin. Nu a solicitat despăgubiri pentru bunuri aparţinând societăţii comerciale care îşi desfăşoară activitatea şi are depozitul de materiale în cu totul altă locaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 213/2015, resursele financiare ale fondului vor fi utilizate pentru plata despăgubirilor/indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate cu asigurătorul aflat în procedura de faliment.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a solicitat a se constata nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ca urmare a nemotivării acestuia şi a imposibilităţii încadrării motivelor scrise în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi la nivel formal, recurenta-reclamantă A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, referitoare la evenimentul asigurat şi la faptul că suma solicitată nu excedează sumei asigurate, apreciind că este justificat refuzul acordării despăgubirilor.

Însă, nu s-a referit şi nu a combătut în niciun fel aspectele reţinute prin considerentele hotărârii recurate, care au avut în vedere, în esenţă, condiţiile stipulate în poliţa de asigurare, documentele şi declaraţiile existente la dosar şi incidenţa normelor legale care reglementează activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a circumstanţiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepţia invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este întemeiată, devenind aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinţei nr. 130 din 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.