Recovery of collective dismissal compensation payments following statutory successor reorganization of a public institution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.04.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare (ANIF) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Măsurii nr. II. 1 din Decizia nr. 1/17.01.2017 emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul III - Direcţia 2.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5033 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii şi anularea Măsurii nr. II. 1, prevăzută în Decizia nr. 1/17.01.2017, emisă de Curtea de Conturi a României.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susţinut următoarele:

Sumele menţionate în Dispoziţia Curţii de Conturi reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare cu plata salariilor compensatorii achitate salariaţilor preluaţi în urma concedierii colective de la Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare.

Plata acestor drepturi băneşti, a constituit rezultatul hotărârilor judecătoreşti, obţinute de salariaţii preluaţi de Agenţie, acţiunile acestora având la bază, prevederile contractului colectiv de muncă valabil la data concedierii.

Hotărârea criticată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motivul de critică al acesteia fiind prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerentele sentinţei criticate, se reţine de către instanţa de fond că, deşi există hotărâri judecătoreşti definitive prin care Agenţia a fost obligată la plata plăţilor compensatorii, personalului preluat de Agenţie trebuia să i se asigure continuitatea contractelor individuale de muncă, pentru că, în felul acesta ar fi fost exclusă plata compensaţilor legale.

Plata acestor drepturi nu poate reprezenta prejudiciu şi aceasta deoarece, contractul colectiv de muncă, dispunea în mod expres că încetarea activităţii angajatorului, constituie motiv de încetare a contractelor individuale de muncă, situaţie care conferă, în mod obligatoriu acordarea de compensaţii legale personalului concediat.

În actele de control şi în considerentele sentinţei criticate, se susţine că, personalul Agenţiei trebuia preluat de aceasta entitate, prin încheierea unor acte adiţionale, prin care să se continue activitatea anterioară de la angajatorul care s-a desfiinţat, însă aşa cum s-a arătat acest lucru este imposibil în practică, că operaţiunea juridică care se efectuează la desfiinţarea persoanei juridice trebuie să se concretizeze prin una din modalităţile de încetare a contractelor individuale de muncă aşa cum, prevede Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii, republicat.

Reorganizarea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, trebuie înţeleasă în sensul că, legiuitorul dispune, ca numai o parte a personalului va trece la noua entitate, prin iniţierea unei proceduri de selecţie conform prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011: (1) Personalul angajat în cadrul Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare, care se desfiinţează, se preia de către Agenţie, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4).

Numărul maxim de posturi al Agenţiei şi filialelor judeţene este de 1500. (2) încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face în termenele şi cu procedura stabilite de lege.

De asemenea, potrivit art. 13 alin. (13) din actul normativ menţionat "Personalul Agenţiei este angajat pe bază de contract individual de muncă şi se salarizează potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice".

În consecinţă, chiar prin actul normativ de înfiinţare al Agenţiei, se dispune în mod expres ca personalului Agenţiei să i se încheie contract individual de muncă la angajare.

În condiţiile, în care dispoziţiile O.U.G. nr. 82/2011 utilizează termenul de reorganizare a Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare în art. 1 alin. (1), iar la art. 3 alin. (2), se foloseşte termenul de desfiinţare al acestei entităţi, atunci când se dispune, cu privire la încheierea protocolului de predare primire a patrimoniului, se apreciază că, într-o atare situaţie, s-a procedat corect, temeiul legal al încetării relaţiilor contractuale pentru tot personalul fostei ANIF-RA fiind prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicat.

Procedura de concediere colectivă, a fost aplicată în mod unitar întregului personal al ANIF-RA, contractul colectiv de muncă valabil la data concedierii, nu condiţiona în nici un fel acordarea compensaţilor legale de reangajarea sau preluarea angajaţilor de către Agenţie.

Prin sentinţa criticată, se invocă prevederile art. 5 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi art. 7 ale acestui act normativ, conform cărora salariatul trebuie protejat la transferarea întreprinderii şi trebuie respectate drepturile din contractele individuale de muncă şi contractele colective de muncă, dispunându-se, ca în cazul transferului unităţii sau unei părţi al acestuia, este interzisă concedierea individuală sau colectivă a salariaţilor.

Aceste dispoziţii legale, nu sunt aplicabile în condiţiile în care Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare.

Prin acţiunile salariaţilor, adresate instanţelor judecătoreşti, au fost solicitate drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă valabil, reprezentat de compensaţiile legale acordate salariaţilor concediaţi, constând în contravaloarea a trei sau şapte salarii de bază.

Contrar prevederilor art. 7 din Legea nr. 67/2006, invocată în considerentele hotărârii criticate, la reorganizarea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, concedierea personalului a reprezentat o necesitate, expunerea de motive care însoţeşte actul normativ, impunând reducerea cheltuielilor cu personalul, iar concedierea întregului personal al ANIF-RA, reprezintă procedura legală aplicabilă la desfiinţarea acestei entităţi.

Prin actul normativ de înfiinţare a Agenţiei, se stabileşte statutul de instituţie publică, al noii entităţi, salarizarea personalului care este plătit din fonduri publice, structura organizatorică, este aprobată prin ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, neexistând o entitate între structura organizatorică şi cea de personal a celor două entităţi.

Plata compensaţilor legale, nu s-a făcut din propria iniţiativă a conducerii Agenţiei, ci în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, care au stabilit temeinicia pretenţiilor celor 645 de salariaţi preluaţi.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, punct de vedere susţinut în principiu prin aceleaşi apărări cu cele expuse în faţa instanţei de fond.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin actele administrative emise de Curtea de Conturi a României supuse controlului de legalitate în prezenta cauză s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei măsuri pentru stabilirea gradului de responsabilitate a persoanelor implicate în luarea deciziilor neconforme care au generat efectuarea cheltuielilor suplimentare nejustificate în sumă de 10.162.117 RON brut, din care plăţi nelegale către salariaţi 5.870.019 RON net (salarii compensatorii) şi de recuperare acestora, inclusiv de la persoanele care aveau atribuţii şi competenţe stabilite în acest sens, dacă va fi cazul. Totodată se vor calcula şi recupera accesoriile aferente.

În esenţă, prin aceste acte administrative i se reproşează reclamantei că la momentul reorganizării sale nu a procedat înainte de concedierea colectivă, la evaluarea salariaţilor şi la asigurarea continuităţii contractelor individuale de muncă a celor menţinuţi, conform prevederilor actului normativ sus menţionat, situaţie care a determinat practic obligarea angajatorului să plătească tuturor compensaţie, fără a distinge după cum aceştia vor fi sau nu reangajaţi.

Recurenta pretinde că în raport de dispoziţiile legale aplicabile nu avea o altă posibilitate legală decât concediererea tuturor angajaţilor şi reangajarea unora în limita locurilor dispuse prin actul normativ de reorganizare.

Aceste susţineri sunt nefondate, întrucât conform dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011, personalul angajat în cadrul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, care se desfiinţează, se preia de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4).

Pe de altă parte, prin art. 15 din acelaşi act normativ se dispune că "(1) Agenţia se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile şi altele asemenea, precum şi în toate litigiile în care Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare este parte.

(2) Contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile şi altele asemenea încheiate de Administraţia Naţională a îmbunătăţirilor Funciare şi aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă îşi menţin valabilitatea şi se preiau de către Agenţie."

Având în vedere normele expuse în precedent, este de subliniat că legiuitorul în procedura de reorganizare a instituţiei publice reclamante a înţeles să substituie vechea instituţie publică cu noua entitate rezultată în urma reorganizării în toate contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile încheiate sau convenite anterior acestui proces, reclamanta devenind prin efectul legii parte şi în contractele de muncă ale angajaţilor preluaţi de la fost entitate.

În această notă, nu era obligatorie concedierea colectivă a majorităţii personalului angajat, respectiv 4.630 salariaţi, şi reangajararea lui parţială în limita impusă de art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 82/2011, cum pretinde reclamanta recurentă, ci concedierea colectivă a personalului până la atingerea limitei legale de personal, cu menţinerea corelativă a celorlalte contracte de muncă în care, aşa cum s-a reţinut în precedent, reclamanta se substituise angajatorului iniţial căruia îi succedase prin efectul legii.

Opţiunea pentru una sau alta din cele două posibilităţi era responsabilitatea reclamantei, care era ţinută ca în procesul deliberativ să aleagă soluţia cea mai economică. Optând pentru soluţia concedierii întregului personal, a deschis acestora posibilitatea valorificării drepturilor lor decurgând din contractul colectiv de muncă pentru plata salariilor compensatorii pentru concedierea colectivă, ceea ce s-a şi întâmplat, chiar dacă o parte a fost reangajat, iar concedierea pentru aceştia din urmă a constituit numai o formalitate în procesul de reorganizare al instituţiei reclamante.

Din acest punct de vedere nu poate fi însuşită critica reclamantei conform cu care prejudiciul constând în plata salariilor compensatorii pentru personalul reangajat nu a fost creat prin fapta proprie a conducerii reclamantei, ci este rezultatul conformării dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti prin care au fost sancţionate aceste obligaţii.

Angajarea acestor cheltuieli a fost determinată de conduita reclamantei care a ales să procedeze la concedierea integrală a personalului, în condiţiile în care putea şi trebuia să concedieze numai personalul care exceda limitei legale impuse, conferind prin conduita sa şi personalului indezirabil aceleaşi drepturi prin măsura luată, chiar dacă în fapt concedierea lui nu era necesară, întrucât angajamentul acestora faţă de instituţia publică reclamantă a continuat a fi valorificat prin încheierea unor contracte de muncă noi.

Menţinerea contractelor de muncă pentru personalul reangajat, care după cum s-a arătat, era o măsură posibilă şi legală, îi impiedica pe aceşti angajaţi în valorificarea drepturilor pe care contractul colectiv de muncă le prevedea pentru concedierea lor colectivă. Conduita reclamantei care a procedat la concedierea integrală a personalului şi reangajarea sa parţială a creat astfel potrimoniului său public un prejudiciu constând în drepturile care le-au fost recunoscute celor reangajaţi şi care se impune a fi recuperat.

Prin urmare, în mod legal s-a dispus la pct. II.l din Decizia nr. III/l/17.01.2017 emisă de Curtea de Conturi măsura recuperării de către reclamantă drepturilor salariale compensatorii pentru personalul care le-a pretins şi a fost reangajat, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat acest act administrtiv este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare împotriva sentinţei nr. 5033 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare împotriva sentinţei nr. 5033 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.