AFM's appeal rejected; financing contract as enforceable title bars counterclaim, drawdown payment upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 8.11.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Oraşul Roznov a chemat în judecată pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Adresei nr. x/19.07.2016, a actului administrativ nr. 2742/14.10.2016, să constate că reclamantul nu trebuie să restituie sumele menţionate în adresa x/19.07.2016, să dispună obligarea pârâtei să dea curs şi ultimei cereri de tragere înregistrată sub nr. x/11.09.2015 şi să-i achite reclamantului suma de 1.360.758 RON şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Odată cu întâmpinare, pârâta a depus şi o cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1351000,90 RON, menţionată în adresa nr. x/19.07.2016.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a invocat prevederile art. 5 pct. 5.7, art. 7.1, art. 7.2 din contract, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 şi lit. B) din Ordinul nr. 1792/2002.

Reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvenţională depusă de partea adversă, solicitând respingerea acesteia, reluând argumentele din acţiune.

La data de 24.03.2017, reclamantul a depus la dosar o cerere de completare la acţiune/întâmpinare, arătând că pârâta şi-a retras deja suma de 60.800 RON, la decontarea tranşei nr. 3, fără ca reclamantul să fie înştiinţat.

La data de 8.12.2017, S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenţie principală, solicitând obligarea părţilor în solidar cu S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 506.356,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate şi suma de 200.000 RON daune interese.

Prin încheierea din 12.12.2017, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, încheierea fiind definitivă prin respingerea apelului promovat.

La termenul din 6.03.2018, reclamantul a invocat excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, motivat de faptul că este titlu executoriu contractul în discuţie.

La solicitarea instanţei, reclamantul a precizat pentru termenul din 17.05.2018, că suma pe care o solicită a fi decontată de către pârâtă este de 1.199.155,35 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 60 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Oraşul Roznov prin Primar C. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu având ca obiect anulare act administrativ, a anulat adresele nr. x/14.10.2016 şi nr. y/19.07.2016 emise de pârâtă şi a obligat pârâta să deconteze reclamantei cererea de tragere nr. x/08.09.2015 (înregistrată la pârâtă sub nr. x/1.09.2015) în valoare de 1.199.155,35 RON, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, în consecinţă, cererea reconvenţională, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3517 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea Electro Energetica S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susţine că sentinţa recurată intră sub incidenţa motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta consideră că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează excepţiile procesuale, dar şi analiza pe fondul dreptului, în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept aplicabilă în speţă.

De asemenea instanţa a admis greşit, excepţia lipsei de interes a AFM, nefăcând o analiză completă prin prisma tuturor apărărilor formulate de recurentă şi fără să analizeze în concret probatoriu depus.

Astfel, în raport de obligaţia de plată a sumei de 60.800 RON, reprezentând reactualizare studiu topo, recurenta pârâtă consideră greşită concluzia instanţei că această sumă a fost deja retrasă de AFM, din valoarea aprobată spre decontare pentru cererea de tragere nr. x/18.03.2013, dar fără să se ţină cont de Decizia Comitetului director al AFM din data de 21.06.2013, prin care, în cursul anului 2013 s-a diminuat valoarea contractului de finanţare cu suma de 60.800 RON, sumă ce a rămas necheltuită, la tragerea nr. l.

Pe de altă parte instanţa nu ţine cont de faptul că, contractul de finanţare în discuţie nu este reziliat şi nici nu s-a cerut de nici una dintre părţi rezilierea lui.

Iar contractul de finanţare constituie titlu executoriu în privinţa obligaţiilor asumate prin contract, însă, în prezenta speţă sumele solicitate de AFM nu au la bază o nerespectare a unei obligaţii contractuale.

In raport de sumele solicitate a fi returnate către AFM, instanţa nu clarifică, ce reprezintă în contract sumă nedatorată şi sumă necheltuită, care sunt noţiuni diferite şi care determină aplicabilitatea unui temeiul juridic diferit, raportat la modalitatea de recuperare a acestor sume. Nici expertiza judiciară efectuată nu clarifică aceste aspecte.

AFM nu contestă că a achiesat la concluzia expertului, în sensul că suma de 60.800 RON a fost retrasă din valoarea aprobată spre decontare din cererea de tragere nr. x/2013, operaţiune pe care a şi executat-o, dar expertul nu a precizat că s-a diminuat şi valoarea contractului de finanţare pentru anul 2013.

Dar, în raport de diminuarea contractului de finanţare cu suma de 60.800 RON, recurenta AFM era în drept să solicite să i se întoarcă în patrimoniu această sumă, pentru că a fost cerută cu titlu de plată nedatorată, iar instanţa nu a luat în calcul că nu a fost reziliat contractul de finanţare.

In principal, instanţa de fond era obligată să analizeze cererea reconventională a AFM şi să stabilească concret că sumele solicitate aici sunt o plată nedatorată şi că acestea, nu provin din nerespectarea unei obligaţii contractuale. Numai în acest context s-ar fi impus rezilierea unilaterală a contractului de finanţare, pentru ca ulterior să poată fi solicitate aceste sume cu titlu de daune interese. Dar, în prezenta speţă nu discutăm despre acest aspect.

Faţă de solicitările părţilor litigante, instanţa era obligată să analizeze fondul dreptului pentru a stabili existenţa unei culpe pentru a stabili sau nu dacă se impune acordarea sau neacordarea sumei de bani solicitate.

În raport de acest prim aspect, excepţia lipsei de interes apare ca fiind nelegal admisă de prima instanţă.

In raport de art. 14 alin. (3) şi alin 4 din Ghidul de finanţare, aprobat prin Ordinul Ministrului mediului şi pădurilor nr. 1450/2010- acesta se referă la situaţia în care autoritatea decide rezilierea contractului de finanţare- această măsură neavând caracter obligatoriu, în situaţia în care este constatată neexecutarea unor obligaţii contractuale (potrivit art. 14 alin. (3) din Ghid) contractul "poate " fi reziliat- nefiind aşadar aplicabil în cauză.

În condiţiile în care art. 14 alin. (3) si alin. (4) din Ghidul de finanţare, nu este incident în cauză, în mod incorect/nelegal a fost admisă excepţia lipsei de interes, în cauză raportat la această prevedere legală.

Potrivit art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale finanţării, dacă este cazul, constituie titluri executorii, fără a fi necesară investirea cu formulă executorie", iar potrivit art. 14 de Contractul de finanţare, prezentul contract este titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005.

Aşadar, contractul de finanţare constituie titlu executoriu în privinţa obligaţiilor asumate prin contract.

În condiţiile în care AFM nu a solicitat reclamantei îndeplinirea unei obligaţii asumate prin contract, ci restituirea unei sume plătite necuvenit, nu se poate reţine lipsa de interes a AFM în cauză, dar nici apărările reclamantei înaintate instanţei pe acest palier.

In concluzie, AFM justifică un interes, în sensul art. 32 alin. (1), lit. d) şi art. 36 din C. proc. civ., în promovarea cererii reconvenţionale, iar instanţa de fond în mod incorect a admis acesta excepţie.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine greşit faptul că AFM nu a comunicat beneficiarei motivaţia pentru refuzul de a plăti acesteia Cererea de tragere nr. 6.

În acest sens, recurenta pârâtă susţine că a arătat beneficiarei deficienţele actelor depuse spre decontare de către cea din urmă şi a purtat o bogată corespondenţă atât cu direcţiile de specialitate ale acesteia cât şi cu beneficiară.

Din aceste corespondenţe coroborate cu dispoziţiile contractuale se prezumă o posibilă încălcare a legislaţiei în vigoare în domeniul contabil financiar sau chiar un caz de fals. Aceste aspecte au fost cuprinse într-o Notă expicativă şi transmise Comitetului director pentru şedinţa din data de 23.03.2016, unde s-a amânat luarea unei decizii cu privire la continuarea finanţării, cu recuperarea sumei aferente facturii fiscale nr. x

În acest context, AFM fiind administratorul banului public şi pentru că economic nu obţine nici un avantaj sau beneficiu financiar trebuie să fie foarte diligentă în verificarea documentaţiei pusă la dispoziţie de beneficiar.

Faţă de acest aspect, recurenta afirmă că nu i se poate reţine culpa pentru neplata cererii de tragere nr. 6.

În consecinţă, recurenta solicită casarea în tot a sentinţei şi, rejudecând cauza, admiterea cererii reconvenţionale.

2. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că niciuna din criticile formulate în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac nu poate fi încadrată în ipotezele avute în vedere de art. 488 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 29 octombrie 2020, intimata nuanţează excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivarea acestuia este tardivă, consecinţa fiind aceeaşi, nulitatea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Soluţionând în prealabil excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte pretinsa tardivitate a motivării recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost transmis Curţii de Apel Bacău prin poştă electronică la data de 27 iulie 2018, din eroare fiind transmisă numai pagina 1 a recursului.

Ulterior, eroarea materială a fost îndreptată, fiind retransmis acelaşi document Curţii de Apel, în formă integrală, context în care Înalta Curte apreciază că nu este fondată apărarea intimatei, în sensul că recursul a fost motivat peste termenul legal.

Nici din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu este fondată excepţia nulităţii recursului, apreciind instanţa de control judiciar că motivele dezvoltate de recurenta pârâtă în memoriul de exercitare a căii de atac în legătură cu modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a cererii reconvenţionale pot fi încadrate în cele ce vizează greşita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, motiv prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Între-adevăr, criticile formulate pe fondul cauzei, deducând instanţa de control judiciar că acestea ar viza modalitatea de soluţionare a cererii introductive de instanţă, nu răspund exigenţelor prevăzute de art. 486 coroborat cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă recursul nu poate fi anulat cât timp conţine cel puţin o veritabilă critică de legalitate.

Prin urmare, consecinţa neîncadrării criticilor formulate în privinţa modalităţii de dezlegare a cererii introductive nu este constatarea nulităţii recursului ci constatarea faptului că instanţa de recurs nu este legal învestită cu nicio critică susceptibilă de analiză în cadrul controlului de legalitate specific căii de atac a recursului.

În concret, dezvoltând critica la adresa sentinţei civile nr. 60/31.05.2018, din perspectiva modalităţii de soluţionare a cererii introductive de instanţă, recurenta pârâtă a arătat următoarele:

"Pe fondul cauzei, instanţa reţine greşit faptul că, subscrisa AFM nu a comunicat beneficiarei motivaţia pentru refuzul de a plăti acesteia Cererea de tragere nr. 6.

Arătăm instanţei de control că, subscrisa a arătat beneficiarei deficienţele actelor depuse spre decontare de către cea din urmă şi a purtat o bogată corespondenţă atât cu direcţiile de specialitate ale acesteia cât şi cu beneficiară.

Din aceste corespondenţe coroborate cu dispoziţiile contractuale se prezumă o posibilă încălcare a legislaţiei în vigoare în domeniul contabil financiar sau chiar un caz de fals(Vezi Notă către Comitetul director din cadrul AFM din data de 30.05.2016).

Aceste aspecte au fost cuprinse într-o Notă explicativă şi transmise Comitetului director pentru şedinţa din data de 23.03.2016, unde s-a amânat luarea unei decizii cu privire la continuarea finanţării, cu recuperarea sumei aferente facturii fiscale nr. x

În acest context, subscrisa AFM fiind administratorul banului public şi pentru că economic nu obţine nici un avantaj sau beneficiu financiar trebuie să fie foarte diligentă în verificarea documentaţiei pusă la dispoziţie de beneficiar.

Faţă de acest aspect, subscrisei nu i se poate reţine culpa pentru neplata cererii de tragere nr. 6.

Arătăm de asemenea că toate actele la care am făcut referire în text se află depuse în probaţiune, în dosarul cauzei."

Constatând, pe de o parte, că aceste apărări nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi, Înalta Curte subliniază, pe de altă parte, şi faptul că memoriul de recurs omite analiza considerentelor determinante, pentru care prima instanţă a considerat nelegale adresele nr. x/14.10.2016 şi nr. y/19.07.2016.

Trecând la analiza efectivă a argumentelor invocate de recurentă în memoriul de recurs în legătură cu modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în privinţa cererii reconvenţionale formulate în faţa primei instanţe.

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, Înalta Curte apreciază că soluţia de respingere a cererii reconvenţionale ca fiind lipsită de interes reflectă corecta aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

Fiind necesar un rezumat al circumstanţelor cauzei, Înalta Curte încheiat contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/22.03.2012 prin care AFM a acordat reclamantului o finanţare nerambursabilă în valoare de 6.463.600,50 RON pentru implementarea proiectului "Înfiinţare reţea canalizare şi staţie de epurare ape uzate în satul Chintici, Oraş Roznov".

În acord cu graficul anexă 2 la contract, în vederea utilizării finanţării, reclamantul a depus la pârâtă 6 cereri de tragere, iar până la data prezentului litigiu au fost decontate doar primele 5 în valoare de 4.901.290,57 RON.

Prin adresa nr. x/19.07.2011, pârâta i-a adus la cunoştinţă reclamantului că s-a hotărât recuperarea în condiţiile Codului de procedură fiscală a sumei aferente facturii fiscale nr. x/14.03.2013, finanţate la cererea de tragere nr. x, în valoare de 1.227.304,80 RON şi a sumei de 60.800 RON, acordată eronat la cererea de tragere nr. x, reprezentând reactualizare studiu topografic, aceasta fiind cheltuială neeligibilă conform ghidului de finanţare, cu dobânda aferentă.

În raport de aceste circumstanţe, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicită anularea adresei nr. x/19.07.2016, a actului administrativ nr. 2742/14.10.2016, să constate că reclamantul nu trebuie să restituie sumele menţionate în adresa x/19.07.2016, să dispună obligarea pârâtei să dea curs şi ultimei cereri de tragere înregistrată sub nr. x/11.09.2015 şi să-i achite reclamantului suma de 1.360.758 RON.

Pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată şi, odată cu întâmpinarea a depus şi o cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1.351.000,90 RON, menţionată în adresa nr. x/19.07.2016.

Reclamanta a invocat excepţia lipsei de interes a cererii reconvenţionale, motivat de faptul că din moment ce pretenţiile pârâtei reclamante decurg din contractul de finanţare încheiat de părţi iar acesta constituie titlu executoriu, nu este justificată formularea prezentei cereri reconvenţionale.

Soluţionând excepţia lipsei de interes în privinţa formulării cererii reconvenţionale, instanţa fondului a apreciat că pârâta-reclamanta nu are un interes actual în formularea cererii reconvenţionale, de vreme ce contractul de finanţare constituie titlu executoriu (conform art. 14 alin. (1) din contract şi art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005) şi, aşadar, AFM nu are nevoie de o hotărâre judecătorească pentru recuperarea unor sume de bani decontate în baza acestei convenţii.

De altfel, pârâta-reclamantă a demarat procedura de recuperare a sumelor solicitate prin reconvenţională, emiţând în acest sens adresa nr. x/19.07.2016, act administrativ executoriu, prin care a pus în vedere reclamantului să achite sumele menţionate sub sancţiunea calculării de majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia lipsei de interes şi a respins în consecinţă cererea reconvenţională.

Constată Înalta Curte că soluţia de respingere a cererii reconvenţionale ca fiind lipsită de interes în contextul descris anterior este întemeiată, pârâta neavând interesul de a obţine o hotărâre judecătorească în scopul restituirii sumelor pretins nedatorate, cât timp contractul de finanţare care constituie izvorul drepturilor şi obligaţiilor părţilor are valoare de titlu executoriu.

În plus, trebuie subliniat şi faptul că obligaţia pretinsă de pârâtă pe calea cererii reconvenţionale are natura unei creanţe bugetare, trăsătură în raport de care procedura de recuperare a acesteia nu presupune formularea unei cereri de chemare în judecată, pârâta având la îndemână, astfel cum a subliniat şi judecătorul fondului, posibilitatea emiterii actelor administrative în vederea executării obligaţiei de restituire a finanţării pretins necuvenite.

Faţă de aceste considerente, nefiind demonstrată incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 60 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.