Guarantee Fund indemnity dispute quashed and remanded for expert report on vehicle value.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.02.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12513/22.01.2018, emisă de pârât pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând anularea Deciziei atacate şi obligarea pârâtei FGA la achitarea sumei de 161.783,84 RON reprezentând indemnizaţia de asigurare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2431 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGUIRAŢILOR.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea litigiului în fond.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a respins fără temei proba cu expertiză tehnică auto, singura probă care ar fi putut demonstra valoarea reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat şi ar fi cuantificat corect valoarea despăgubirilor, având în vedere că se aplică regulile răspunderii civile delictuale, fiind incidente atât normele de drept comun ale C. civ. cât şi dispoziţiile speciale ale art. 27 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe indicând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 12513/22.01.2018, emisă de pârât pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând anularea Deciziei atacate şi obligarea pârâtei FGA la achitarea sumei de 161.783,84 RON reprezentând indemnizaţia de asigurare.

Prin actul administrativ contestat, autoritatea pârâtă a reţinut, în esenţă, că, sistemul B., licenţă achiziţionată şi de FGA, reprezintă o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie, care furnizează informaţii uniforme pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto. În opinia autorităţii pârâte, FGA nu a fixat preţuri şi nici tarife minimale ori maximale, ci a analizat cererea reclamantei în baza sistemului de specialitate B., rezultând o valoare de piaţă a autoturismului avariat de 39.332 RON, ţinând cont şi de modelul autoturismului, anul de fabricaţie, capacitate cilindrică, valoare din care a scăzut valoare epavei de 25%.

Contestând concluziile actului administrativ atacat, reclamanta a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 51 alin. (9) din Norma 23/2014 a ASF. Astfel, este indispensabil să se stabilească valoarea autoturismului pentru care se solicită despăgubiri, la data evenimentului asigurat, iar această valoare poate fi stabilită doar de un expert judiciar auto.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, şi-a întemeiat, în mare parte, considerentele hotărârii pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, concluzionând succint că, pentru a se evita crearea unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare, pârâtul FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului de preţuri B., acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie service.

Cum despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului, în mod corect s-a dispus de către pârât încuviinţarea în parte a cererii de plată formulată de reclamantă în privinţa sumei de bani pretinsă cu titlu de reparaţie auto.

Înalta Curte reţine că, pentru o corectă soluţionare a cauzei, chestiunea litigioasă principală ce se impunea a fi analizată în speţă se referă la corecta identificare a daunelor suferite, urmare producerii accidentului de circulaţie din 26.01.2018 împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actului administrativ atacat, din perspectiva cuantumului prejudiciilor propuse.

Instanţa de fond avea obligaţia, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei, constatând că prima instanţă nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, pe care a soluţionat-o fără a pune în discuţie necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică auto, ignorând astfel poziţiile antagonice ale părţilor cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea probei cu expertiză de specialitate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond urmează să pună în discuţia părţilor administrarea probei cu expertiză tehnică, precum şi orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluţionarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor menţionate mai sus, asupra cărora părţile au poziţii divergente, urmând ca instanţa de rejudecare să analizeze şi celelalte motive de recurs ale recurentului, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 2431 din 24 mai 2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care va rejudeca pricina ţinând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2431 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.