One-year limitation for administrative review of conversion titles: knowledge date determined by prior civil litigation filing

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 octombrie 2016, sub nr. x/2015, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 676/13.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B., a solicitat obligarea pârâtelor la modificarea Titlului de Conversie nr. 2144 din 11.12.2008, emis în baza Deciziei nr. 3321 din 14.10.2008.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 453 din 14 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2, a declarat recurs (intitulat apel) reclamantul A., solicitând casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că, printr-o greşită aplicare a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată, constatând că a decăzut din termenul ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune.

În opinia recurentului-reclamant, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este incident în cauză, întrucât termenul de 1 an prevăzut de acest text de lege nu era împlinit la momentul introducerii cererii pe rolul instanţei de fond.

Arată că a promovat prezenta acţiune urmare celor reţinute în considerentele hotărârii pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1126/15.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că "printr-o acţiune de drept comun nu pot fi modificate sau înlăturate acte emise în procedura administrativă parcursă în conformitate cu legislaţia special aplicabilă".

Având în vedere această împrejurare, recurentul-reclamant arată că a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond la data de 7.10.2015, deci la mai puţin de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţată în dosarul nr. x/2013.

Cum termenul de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă de la acest moment (15.04.2015), iar nu de la 03.07.2013, data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, cum greşit a reţinut instanţa de fond în motivarea soluţiei sale, recurentul-reclamant consideră că nu era decăzut din termenul de a-şi exercita dreptul la acţiune, astfel că soluţia de respingere a acţiunii ca tardiv formulată este nelegală şi se impune a fi reformată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, susţine că soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii a fost admisă în mod corect, constatând instanţa că reclamantul nu a formulat acţiunea cu respectarea termenului de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că titlul de conversie nr. 2144/11.12.2008, emis în baza deciziei nr. 3321/14.10.2008, îi era cunoscut reclamantului cel mai târziu de la data de 3.07.2013 (data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5), iar acesta a înţeles să introducă acţiunea pe rolul instanţei de fond abia la 7.10.2015.

4.2. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, solicitând să fie admisă, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 30 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi calea de atac a fost denumită apel, incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, aceasta a fost calificată drept recurs, iar criticile formulate au fost încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea greşită a normelor de drept material.

Criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, subsumate motivului de nelegalitate mai sus menţionat, sunt neîntemeiate, întrucât nu se poate susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material, constând în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte data de la care începea să curgă termenul de prescripţie.

Instanţa de fond, pronunţând soluţia de respingere ca tardivă a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B., a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluţie, împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat a fost cunoscut reclamantului cel mai târziu la data de 3.07.2013, dată la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Sector 5, astfel că de la acest moment, acţiunea în contencios administrativ înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 7.01.2015, a fost introdusă cu depăşirea termenului de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispoziţiile legale avute în vedere de instanţa de fond, la aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar.

În analizarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, a reţinut instanţa de fond că prezintă relevanţă determinarea momentului de la care a început să curgă termenul pentru formularea acesteia, respectiv termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin acest text, legea marchează momentul de la care începe să curgă termenul de un an, şi anume de la data comunicării actului pentru persoanele direct vizate de actul administrativ cu caracter individual, iar pentru persoanele cărora nu le este adresat actul, de la data cunoaşterii efective de către acestea a conţinutului actului în discuţie.

În speţă, instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtelor ANRP şi CNCI la modificarea Titlului de Conversie nr. 2144 din 11.12.2008, emis în baza Deciziei nr. 3321 din 14.10.2008, în favoarea pârâtei B.. Este evident că titularul demersului judiciar este un terţ faţă de acest act, care nu i-a fost comunicat în mod direct de către emitenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, nefiind destinatarul său, interesul reclamantului fiind acela de a fi menţionat şi el în respectivul titlul de conversie.

Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul de introducere a unei acţiuni în contencios administrativ fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 11 din legea anterior amintită.

Ipoteza în care se regăseşte recurentul-reclamant este cea de la alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Singura ipoteză aplicabilă recurentului-reclamant, dintre cele enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privinţa momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, este cea privind "data luării la cunoştinţă" de către terţul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta.

În acord cu cele reţinute de instanţa fondului, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de titlul de conversie nr. 2144/11.12.2008, emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cel mai târziu la data de 3 iulie 2013, când a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei B. la plata cotei de 1/2 din acţiunile pe care aceasta le-a ridicat de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprităţilor, stabilite conform Titlului de Conversie nr. 2144 din 11.12.2008.

În raport de acest moment temporal - 3.07.2013 -, se observă că acţiunea în anulare ce formează obiectul dosarului pendinte a fost introdusă la data de 7.01.2015, cu mult în afara termenului de un an ce curge de la data când a luat cunoştinţă terţul interesat de actul administrativ pretins vătămător, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant susţine că data luării la cunoştinţă asupra actului administrativ individual atacat ar fi data de 15.04.2015, dată la care soluţia pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2013 a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1126/15.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi că termenul de introducere a acţiunii ar curge de la această dată.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că data rămânerii definitive a litigiului în care a fost invocat actul pretins vătămător nu are relevanţă în calcularea termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ, cât timp prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie, ca referinţă pentru calculul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, data luării la cunoştinţă, de către terţ, a actului administrativ pretins vătămător, iar în speţă, această dată nu poate fi alta decât cea a iniţierii litigiului, iar nu a finalizării sale prin decizie irevocabilă. La momentul rămânerii definitive a litigiului civil, reclamantul a cunoscut doar că trebuie să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru valorificarea pretenţiilor sale, în sensul de a fi menţionat şi acesta în titlul de conversie nr. 2144 din 11.12.2008, însă, de acest act a avut cunoştinţă încă de la debutul înregistrării acţiunii.

Prin urmare, în raport de data cunoaşterii efective de către reclamant a conţinutului actului în discuţie (cel mai târziu, 3.07.2013), Înalta Curte constată că acţiunea în anulare introdusă de acesta pe rolul instanţei de fond la data de 07.01.2015, a fost formulată cu depăşirea termenului de un an, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte reiterarea prin întâmpinarea la recurs a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, invocată în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că aceasta a fost analizată de prima instanţă, care a procedat la admiterea acesteia, prin încheierea pronunţată la data de 29 noiembrie 2016 şi, cum hotărârea primei instanţe nu a fost recurată sub acest aspect, soluţia pronunţată pe această excepţie a devenit definitivă, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor neavând calitate procesuală în recurs.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe se impune a fi menţinută, conform celor arătate în prezenta motivare, fiind incidentă, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia tardivităţii promovării acţiunii în acest dosar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 453 din 14 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.