Audit liability upheld for unlawful procurement and improper vaccine accounting; appeal rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea încheierii nr. 34/12.06.2015, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr. 3/23.03.2015 a Curţii de Conturi;

- anularea deciziei nr. 3/23.03.2015, a procesului-verbal de constatare nr. x, precum şi a raportului de audit financiar din 23.02.2015.

La data de 10 martie 2016 şi, ulterior, la 19 aprilie 2016, în cauză, au fost formulate cereri de intervenţie accesorie în interesul reclamantei de către A., respectiv Societatea C. S.R.L., cererile fiind încuviinţate în principiu, prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1556 din 10 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulate de intervenienţii accesorii A. şi Societatea C. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de fond s-a pronunţat fără a avea în vedere toate aspectele pe care le-a invocat prin acţiune şi considerate esenţiale de reclamantă, respectiv nu a efectuat un control de legalitate al actelor contestate şi nu a stabilit modul de interpretare a tuturor normelor aplicabile.

În acest sens, consideră că era necesar să se stabilească dacă în mod individual există o culpă rezultată în urma interpretării greşite a unor norme, dacă persoanele pot fi trase la răspundere şi abia ulterior, dacă pot fi identificate persoanele răspunzătoare.

Instanţa de fond s-a limitat doar să aprecieze, cu privire la punctele contestate, că nu s-au descris ori nu s-au indicat motive de nelegalitate, deşi, arată recurenta-reclamantă că, în mod evident, prin acţiune a criticat modul în care reprezentanţii comisiei de audit au înţeles să interpreteze faptele şi probele.

O altă critică a recurentei-reclamante priveşte modul de interpretare de către instanţa de fond a normelor legale care se referă la noţiunea de prejudiciu.

Astfel, deşi membrii comisiei au apreciat că tot ceea ce a rezultat peste limitările impuse de anumite norme reprezintă prejudiciu, totuşi, în unele cazuri, acestea nu au fost depăşite, întrucât legea a prevăzut posibilitatea unor pierderi de până la 5 % (pagina 10 din sentinţă, la pct. b3).

În ceea ce priveşte achiziţiile efectuate, recurenta-reclamantă consideră că nu pot fi catalogate ca fiind prejudicii, întrucât toate serviciile au fost prestate în mod corespunzător, au fost necesare şi utile şi au condus la o îmbunătăţire a activităţii instituţiei. Menţionează că acţiunile judiciare îndreptate împotriva prestatorilor de servicii pentru recuperarea invocatelor prejudicii, aşa cum au fost ele constatate prin actele Curţii de Conturi, au fost respinse de către instanţe, iar soluţiile pronunţate în cadrul acestor demersuri judiciare prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii.

Referitor la măsura dispusă la pct. II. 8 din cuprinsul deciziei, susţine recurenta-reclamantă că atât comisia de audit, cât şi instanţa de judecată au reţinut că există un prejudiciu, urmare a unor produse ce au atins termenul de valabilitate.

Cu privire la acest punct, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de judecată a făcut o interpretare greşită a legii, menţinând actul de control, cu ignorarea motivelor de nelegalitate invocate. În opinia recurentei, prejudiciul a fost creat de Ministerul Sănătăţii, care a apreciat/estimat eronat cantitatea de vaccinuri necesară. Direcţiei de Sănătate Publică nu i se poate imputa lipsa consumului, respectiv inexistenţa unui nivel al cererii corespunzător estimărilor, în raport de care cantitatea de produse expirate nu ar fi existat.

Recurenta mai critică sentinţa pe motiv că judecătorul fondului, preluând punctul de vedere al autorităţii de audit (pct. IV, pagina 17 din sentinţă), a făcut o interpretare greşită a legii, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să constate o creştere valorică a bunurilor urmare "upgradărilor" făcute asupra acestora. În condiţiile în care au fost înlocuite componente deteriorate cu alte componente compatibile, înlocuirea unei piese necesare pentru funcţionarea normală şi corespunzătoare nu poate reprezenta în fapt o creştere valorică a bunului.

În această privinţă, prejudiciul este considerat de instanţă a fi reprezentat (pagina 24 din sentinţă, ultimul paragraf) de plăţile nelegale, ce reprezintă o urmare a neverificării legalităţii contractelor şi a inexistenţei documentelor justificative. Or, în privinţa prejudiciului ce trebuie recuperat, instanţa de judecată a aplicat greşit normele legale în vigoare, întrucât aceste servicii au fost prestate, iar instituţia a beneficiat de ele.

În susţinerea punctului său de vedere, recurenta-reclamantă arată că prejudiciul trebuie apreciat proporţional şi dovedit/analizat prin expertiză la diferenţa de valoare între serviciul efectiv prestat şi o potenţială ofertă, dacă aceasta ar fi existat pe piaţă la acel moment sub preţul de care a beneficiat ea.

Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că aspectele de nelegalitate pe care le-a invocat au fost analizate superficial de către instanţă, aspect de natură a forma convingerea că întreaga cauză nu a fost analizată corespunzător, impunându-se admiterea recursului şi, cu aplicarea art. 497 C. proc. civ., casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-intervenient A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului reclamantei Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

4.2. Legal citate, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României şi intimata-intervenientă Societatea C. S.R.L. nu au depus întâmpinări faţă de recursul reclamantei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 30 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă DSP a Municipiului Bucureşti a formulat critici prin care a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde o analiză concretă, aplicată la situaţia de fapt, respectiv instanţa de fond a examinat superficial argumentele de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea introductivă.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond ar fi ignorat susţinerile sale referitoare la nelegalitatea actelor întocmite de Curtea de Conturi şi contestate în cauză, ceea ce înseamnă că judecătorul fondului nu a efectuat un control de legalitate asupra acestora şi nici nu a stabilit modul de interpretare al normelor aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a procedat la o analiză concretă a cererii în anulare, aplicată la situaţia de fapt, efectuând controlul de legalitate al actelor contestate, prin raportare la motivele cu care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată, fiecare măsură fiind analizată şi, punctual, arătat temeiul legal pentru care au fost considerate neîntemeiate susţinerile reclamantei. În cuprinsul considerentelor sentinţei se regăsesc şi sunt tratate aspectele esenţiale asupra cărora a purtat cererea, inclusiv normele aplicabile fiecărei măsuri verificate, dar şi o analiză a probelor administrate în cauză, de natură a demonstra legalitatea măsurilor dispuse de auditorii Curţii de Conturi.

Principiul disponibilităţii impune limitele controlului judecătoresc la cauza juridică a acţiunii, reclamantul fiind cel care formulează obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele de nelegalitate la adresa actelor administrative atacate.

Or, instanţa de fond, în privinţa anumitor măsuri contestate, a constatat în mod justificat lipsa oricăror critici de legalitate la adresa acestor măsuri. Drept urmare, recurenta afirmă fără temei că au fost ignorate argumentele sale.

De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător poate conduce la concluzia nemotivării/motivării necorespunzătoare, însă, nu aceasta este situaţia în speţă. Recurenta-reclamantă nu agreează raţionamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, însă, un astfel de dezacord nu echivalează cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare a hotărârii. O interpretare diferită de cea agreată de recurenta-reclamantă a dispoziţiilor legale incidente raportate la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este îndeplinită astfel în cauză cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, care constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

O primă critică ce poate fi încadrată în cazul de nelegalitate anterior menţionat - greşita aplicare a normelor de drept substanţial, se referă la chestiunea litigioasă a existenţei prejudiciului, prin raportare la unele dintre constatările şi măsurile dispuse în urma auditului financiar.

Recurenta-reclamantă susţine, în mod vag şi imprecis, că nu pot fi catalogate drept prejudicii: plăţile pentru serviciile care i-au fost prestate şi care au condus la îmbunătăţirea activităţii sale, valoarea cantităţilor de vaccinuri expirate înainte de a putea fi utilizate sau plăţile făcute în baza unor contracte asupra cărora autoritatea de audit a apreciat că ar exista motive de nelegalitate sau în privinţa cărora s-a constatat inexistenţa documentelor justificative.

Recurenta-reclamantă încheie acest motiv de recurs arătând că, în opina sa, prejudiciul "trebuie apreciat proporţional" şi trebuie stabilit prin expertiză ca "diferenţă de valoare" între costul serviciului efectiv prestat şi valoarea mai mică a unei potenţiale oferte care ar fi existat pe piaţă la vremea respectivă.

Toate aceste susţineri sunt nefondate întrucât în noţiunea de prejudiciu, în sensul auditului financiar, intră orice cheltuire a banului public cu încălcarea normelor legale şi regulamentare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. Or, atât în privinţa serviciilor achiziţionate cu încălcarea legii în materia achiziţiilor publice sau la preţuri supraevaluate, cât şi în privinţa serviciilor plătite fără a fi fost prestate, dar şi în ceea ce priveşte nerespectarea atribuţiilor instituţiei publice în materie de implementare, coordonare şi control al programului naţional de imunizări desfăşurat în teritoriul arondat, atât actele de audit financiar contestate, cât şi hotărârea instanţei de fond reliefează clare încălcări ale legii, care justifică pe deplin calificarea drept prejudicii a plăţilor făcute în astfel de circumstanţe. Iar recurenta nu critică constatările auditorilor confirmate de instanţa de fond privitoare la existenţa abaterilor.

Susţinerile recurentei referitoare la maniera de stabilire a întinderii prejudiciului pe de o parte, nu au suport legal, iar pe de altă parte, nu pot constitui critici de legalitate la adresa hotărârii instanţei de fond, întrucât, potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului este obligaţia entităţii auditate.

Recurenta-reclamantă se referă, în mod special, la măsura înscrisă la pct. II.4 al Deciziei nr. 3/23.03.2015 a Curţii de Conturi a României, la baza căreia au stat constatările echipei de audit consemnate la pct. V.3 din procesul-verbal de constatare din 23.02.2015, referitoare la achiziţionarea nelegală de echipamente IT şi imprimante în sumă estimată de 235.483 RON pe baza unor documente care nu exprimă realitatea, înregistrarea eronată a acestora pe cheltuielile entităţii, precum şi scoaterea din entitate a echipamentelor înlocuite, în sumă estimată de 400.432 RON, fără documente justificative şi fără aprobări legale.

Criticile recurentei-reclamante la adresa motivării instanţei de fond sunt în sensul că achiziţiile efectuate nu pot fi catalogate drept prejudicii, întrucât toate serviciile au fost prestate în mod corespunzător, au fost necesare şi utile şi au condus la o îmbunătăţire a activităţii sale.

Totodată, recurenta mai critică sentinţa pe motiv că judecătorul fondului a făcut o interpretare greşită a legii, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să constate o creştere valorică a bunurilor urmare upgradării lor, mai ales în condiţiile în care au fost înlocuite componente deteriorate cu alte componente compatibile, înlocuirea unei piese necesare pentru funcţionarea normală şi corespunzătoare neputând reprezenta în fapt o creştere valorică a bunului.

Argumentele recurentei au un caracter nefondat. Astfel, pornind de la aspectele reţinute în procesul-verbal de constatare din 23.02.2015, se remarcă faptul că auditorii instituţiei intimate au constatat, cu privire la plăţile efectuate către Societatea C. S.R.L. în anul 2013, din analiza componenţei plăţilor efectuate către furnizor în sumă de 168.243 RON, concomitent cu verificarea documentelor justificative aferente, faptul că, din suma de 168.243 RON doar suma de 2.589 RON a reprezentat reparaţii curente (reparaţii la reţeaua IT), diferenţa în sumă de 165.654 RON reprezentând în realitate achiziţii de bunuri, respectiv mijloace fixe şi obiecte de inventar. Aceasta pentru că, din verificarea documentelor justificative care au stat la baza plăţii sumei de 165.654 RON, a rezultat că, în mod nereal, în referatul de necesitate, au fost înscrise şi aprobate solicitări de reparaţii ale echipamentelor, câtă vreme în restul doocumentelor justificative apăreau înscrise fie componente ale bunurilor, care însumate pe fiecare mijloc fix în parte reprezintă însuşi mijlocul fix, fie direct denumirea bunului.

Echipa de audit a constatat şi că toate achiziţiile efectuate de către DSPMB de la furnizorul C. S.R.L. în anul 2013 au fost efectuate, cu încălcarea legii privind achiziţiile publice, prin procedura de cumpărare directă. Valoarea totală a plăţilor efectuate a fost de 168.243 RON (TVA inclus) (135.680 RON fără TVA), echivalentul a 30.704 euro (curs mediu euro an 2013 - 4,4190 RON), depăşindu-se cu suma de 704 euro valoarea de 30.000 euro, limită maximă stabilită de prevederile legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice pentru achiziţii directe.

Aceiaşi auditori au constatat că în mod similar s-a procedat şi în anul 2014 la nivelul DSPMB, entitatea achiziţionând echipamente noi, deşi prin referatele de necesitate au fost aprobate reparaţii ale echipamentelor existente în entitate şi nu înlocuirea acestora.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, care achiesând la concluziile auditorilor autorităţii intimate, a reţinut în primul rând că reclamanta nu a dovedit că a avut loc o reparare a echipamentelor IT, câtă vreme documentele justificative infirmă acest aspect. În aceste documente sunt înscrise fie componente ale bunurilor, care însumate pe fiecare mijloc fix în parte reprezintă însuşi mijlocul fix, fie direct denumirea bunului (în special în cazul imprimantelor şi multifuncţionalelor). Astfel, deşi pe facturile emise de Societatea C. S.R.L. s-a precizat "reparaţie conform deviz", totuşi, la o parte din devize, la obiectul devizului, este înscris mijlocul fix, respectiv obiectul de inventar în cauză, nefiind precizat faptul că s-au înlocuit anumite piese componente ale mijlocului fix, respectiv ale obiectului de inventar, iar în alte devize figurează detaliat componentele înlocuite, care luate în ansamblu reprezintă în totalitate mijlocul fix (monitor, placă de bază cu placă video încorporată, procesor, memorie RAM, harddisk, unitate DVD, carcasă cu sursă de alimentare, mouse, tastatură). Şi procesele-verbale de predare primire a bunurilor achiziţionate de către DSPMB de la Societatea C. S.R.L. atestă faptul că au fost efectiv achiziţionate bunurile în cauză, nicidecum că au fost reparate bunuri aflate în inventarul entitaţii verificate.

În al doilea rând, achiesând la aceleaşi concluzii ale echipei de audit, instanţa de fond a reţinut corect că dacă s-ar verifica susţinerea reclamantei potrivit căreia "reparaţiile s-au făcut prin înlocuirea componentelor în proporţii diferite, de la caz la caz, existând şi situaţii în care s-a pornit de la cele defecte şi, din cauza incompatibilităţilor tehnologice, uneori au fost înlocuite componente în procent de până la 80-90 % pe sistem", atunci ar fi însemnat ca toate aceste echipamente IT să fi fost upgradate şi să le fi fost astfel majorată valoarea de inventar cu contravaloarea acestor reparaţii, fapt care însă nu a fost confirmat nici prin situaţia întocmită de entitate privind echipamentele IT reparate şi nici prin anexele la situaţiile financiare întocmite de entitate, aceste situaţii neevidenţiind o creştere a valorii mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar deţinute prin majorarea valorii de inventar a acestora.

A constatat instanţa că invocatele "reparaţii", contrar poziţiei procesuale a reclamantei, au fost în realitate înlocuiri de echipamente, susţinute, în totalitatea lor, de dovezi (verificările prin inspecţie ale echipei de audit, declaraţiile unor salariaţi ai entităţii, documentele justificative aferente fiecărei operaţiuni financiar contabile, toate confirmând operaţiunea de înlocuire în totalitate a acestor echipamente).

De altfel, a mai reţinut instanţa de fond, că reclamanta a ales această manieră de lucru, procedând la înlocuirea echipamentelor, cu titlul unor aşa-zise reparaţii, întrucât, aşa cum chiar reclamanta a recunoscut, nu a avut prevederi bugetare aprobate la titlul 70 "Cheltuieli de capital", necesare pentru achiziţii de echipamente IT, aspect recunoscut şi asumat şi de directorul executiv adjunct economic interimar D.. Însă, comportamentul reclamantei contravine prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât documentele justificative aferente plăţilor către Societatea C. S.R.L., pe articolul bugetar 20.02 "Reparaţii curente", nu exprimă realitatea operaţiunilor economice prin neconcordanţa solicitărilor înscrise în referatul de necesitate, datele înscrise în devizul de cheltuieli, comandă, factură, proces-verbal de predare primire şi înregistrările contabile aferente.

Întrucât neupgradarea echipamentelor IT a fost tratată, atât prin actele administrative contestate, cât şi prin hotărârea instanţei de fond, ca un argument în ceea ce priveşte nerealitatea operaţiunilor de reparaţii, existenţa prejudiciului nu se poate raporta la susţinerile recurentei referitoare la efectele înlocuirii unei piese necesare pentru funcţionarea normală a unui echipament, ci se raportează la cheltuirea fondurilor cu nerespectarea prevederilor bugetare şi a celor referitoare la achiziţiile publice, precum şi la nerespectarea reglementărilor contabile şi de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale.

O altă referire concretă a recurentei este la măsura dispusă la pct. II.8 din decizie, în privinţa căreia auditorii au constatat, iar instanţa de fond a confirmat, că există un prejudiciu rezultat din expirarea termenului de valabilitate al vaccinurilor. Recurenta-reclamantă continuă să susţină că produsele puteau fi accesate doar prin voinţa cetăţenilor şi că lipsa controlului DSP a Municipiului Bucureşti asupra utilizării acestor vaccinuri de unităţile sanitare este nerelevantă, pentru că nu există modalităţi de constrângere la consum, iar DSP nu are nici atribuţii de a derula campanii în vederea determinării populaţiei să uziteze de acest drept.

Aceste critici reiterate ale recurentei-reclamante sunt nefondate, ele îndepărtându-se de la abaterile de la legalitate şi regularitate constatate şi care au stat la baza măsurilor de recuperare a prejudiciului. Astfel, pe calea auditului financiar s-a constatat că DSPMB nu a organizat şi nu a condus, conform prevederilor legale, evidenţa contabilă a aprovizionărilor şi a consumurilor de vaccinuri, în sensul organizării distincte a contabilităţii analitice a angajamentelor legale, a celor bugetare şi al cheltuielilor pe fiecare program/subprogram naţional de sănătate şi, de asemenea, s-a constatat că, în mod eronat, a înregistrat în evidenţa contabilă consumul de vaccinuri şi materiale sanitare la momentul repartizării lor către unităţile sanitare, iar nu la momentul justificării consumului efectiv de vaccinuri, pe baza deconturilor lunare.

Prin urmare, susţinerile recurentei sunt de ordin speculativ şi nu evidenţiază o greşită aplicare a dispoziţiilor legale invocate de auditorii financiari, şi anume art. 9 şi art. 33 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, OMFP nr. 3512/2008, OMS nr. 322/2011, OMS/CNAS nr. 422/2013.

În concluzie, niciuna dintre criticile recurentei-reclamate, vizând soluţia pronunţată de prima instanţă, de menţinere a legalităţii actelor emise de Curtea de Conturi a României, respectiv Decizia nr. 3/23.03.2015 şi încheierea nr. 34/12.06.2015, nu este întemeiată, fapt ce determină respingerea, ca nefondată, a căii de atac declarată în cauză de către recurenta-reclamantă Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1556 din 10 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va fi menţinută astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1556 din 10 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.