SAPS compensation eligibility: failure to prove own agricultural activity on communal pastures despite free grazing by residents

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii Comuna Horodniceni prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Horodniceni au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Suceava, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 28/26.01.2016 emisă de APIA - Centrul Judeţean Suceava şi a deciziei nr. x/11.12.2015 de aplicare a reducerilor/sancţiunilor schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009, cu consecinţa exonerării lor de la plata debitului în cuantum de 124.790,42 RON şi înlăturării sancţiunii de excludere dela plată, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanţii Comuna Horodniceni prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Horodniceni, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În referire la criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că sentinţa nu cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate prin care arătau că nu li se poate imputa plata sumei indicate în actele administrative contestate, câtă vreme sunt incidente dispoziţiile art. 80 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009, în prezent abrogat prin Regulamentul nr. 640/2014, dar aplicabil în cauză în raport de momentul la care trebuiau verificate condiţiile de eligibilitate, respectiv la data formulării cererii unice de plată (2009). Consideră că nu li se poate imputa în anul 2015 restituirea subvenţiei primite pentru anul 2009, fiind depăşit termenul de 1 an de zile prevăzut de dispoziţiile legale menţionate. În contextul în care la momentul depunerii cererii de plată anuală, intimata-pârâtă a considerat că sunt îndeplite condiţiile de eligibilitate, ba mai mult a emis decizia de plată a subvenţiei nr. x/01.06.2010, recurenţii-reclamanţi susţin că sancţionarea lor apare ca fiind abuzivă.

De asemenea, sentinţa nu cuprinde nici motivele pentru care instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate vizând nerespectarea de către pârâtă a principiului proporţionalităţii dintre fapta imputată şi sancţiunea aplicată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. În speţă, nu există date din care să rezulte că neregula reţinută face parte dintr-un fenomen de amploare, iar consecinţele neregulii sunt inexistente. Faptul că nu au depus documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi care fac dovada utilizării terenului pentru care s-a depus cererea, în condiţiile în care nu le-au fost solicitate de către pârâtă, încălcându-şi astfel obligaţia impusă de art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006, nu este apt să genereze consecinţe, întrucât au exploatat întreaga suprafaţă pentru care au primit subvenţie, scopul principal al acordării sprijinului fiind atins.

Cât priveşte restul criticilor, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, sub un prim aspect, că în mod greşit a reţinut prima instanţă că decizia nr. x/11.12.2015 este legală, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanţii au desfăşurat activitate agricolă pe suprafaţa de păşune de 415,99 ha, cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008. Recurenţii susţin că, dimpotrivă, au îndeplinit condiţia de eligibilitate prevăzută de dispoziţiile antemenţionate, câtă vreme pentru pajiştile comunale pe care le administrează nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere şi nici nu încasează taxe de păşunat. De asemenea, au respectat şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit.

f) din O.U.G. nr. 125/2006, potrivit cărora, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Precizează că pentru campania 2009 au depus toată documentaţia solicitată de către reprezentanţii APIA, iar după cum se susţine în procesul-verbal atacat, documentaţia a fost verificată de către consilierii APIA - Centrul Judeţean Suceava. Mai mult, cererea unică de plată a fost formulată de către Consiliul Local Horodniceni la indicaţiile reprezenţilor pârâtei.

În măsura în care reprezentanţii apreciau că nu au depus documentele justificative, era obligaţia acestora să le solicite beneficiarului, astfel cum susţin în pagina 2 a deciziei de soluţionare a contestaţiei. Această obligaţie este prevăzută şi în art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006, care arată că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va stabili documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol pentru care fermierul solicită sprijin şi pe care trebuie să le prezinte la depunerea formularului de cerere de plată pe suprafaţă.

Or, nici măcar cu ocazia controlului efectuat la data de 08.09.2015 nu li s-au solicitat aceste documente justificative, sancţiunea aplicată întemeindu-se exclusiv pe declaraţia nr. 3958/08.10.2015 şi înregistrată la APIA Aparat central sub nr. x/12.10.2015, redactată olograf şi semnată de secretarul comunei Horodniceni - A. şi de primarul comunei Horodniceni - B., prin care s-a menţionat că cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009. Consideră că expresia "cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009" se referă în realitate la faptul că cetăţenilor comunei nu li s-au perceput taxe de păşunat şi că terenurile nu le-au fost închiriate sau concesionate, fiind respectate astfel prevederile art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008.

În plus, în declaraţia respectivă nici măcar nu se precizează că izlazurile comunale, pe care cetăţenii comunei şi-au păşunat animalele, ar fi incluse în suprafaţa de 415,99 ha pentru care s-a primit subvenţia.

Sub un alt aspect, în mod greşit a reţinut prima instanţă că nu ar fi făcut dovada efectuării lucrărilor de întreţinere a păşunii prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, câtă vreme nu se precizează suprafaţa pentru care s-au efectuat aceste lucrări. Or, aşa cum au arătat şi în faţa primei instanţe, din sumele de bani primite de la pârâtă s-au efectuat lucrări de întreţinere şi îmbunătăţire a păşunilor, s-au asigurat condiţii optime pentru păşunat prin edificarea sistemelor de adăpare, prin curăţarea permanentă a vegetaţiei nefolositoare, prin fertilizarea cu îngrăşăminte, însămânţări, etc., sumele alocate în acest sens fiind justificate de înscrisurile contabile, de situaţiile de lucrări pentru întreţinerea păşunilor comunale aparţinând comunei Horodniceni şi administrate de Consiliul Local Horodniceni (în care se precizează tipul de lucrări efectuate), de procesele-verbale de predare bunuri, etc. Este adevărat că în facturile fiscale şi procesele-verbale de situaţie întocmite la nivelul Comunei Horodniceni nu se precizează suprafaţa păşunii, ci doar faptul că s-au achiziţionat materiale şi s-au efectuat lucrări cu privire la păşunea comunală. Însă, cei 415,99 ha pentru care au primit subvenţii se includ în păşunea comunală, fiind desfăşurate activităţi agricole asupra acesteia.

Recurenţii au făcut trimitere la o serie de înscrisuri depuse la dosar chiar de către pârâtă, în cadrul documentaţiei administrative, respectiv adresa nr. x/05.05.2009, aflată la dosar fond, prin care se arată că nu s-au perceput taxe de păşunat, procesul-verbal din 29.05.2010 încheiat cu ocazia efectuării celui de-al doilea control al solicitării de plată subvenţii pentru campania 2009, aflat la dosar fond, prin care s-a concluzionat că cererea de plată a fost prelucrată corect şi complet, neexistând erori, precum şi declaraţia nr. 2065/07.05.2009, aflată la dosar fond, prin care se apreciază că nu au fost încheiate contracte de arendă, de concesiune, de închiriere şi că nici nu s-au perceput taxe de păşunat pentru suprafaţa de teren pentru care s-au solicitat subvenţiile APIA în anul 2009. Toate aceste înscrisuri vin să demonstreze că, la momentul emiterii deciziei nr. x/01.06.2010, reprezentanţii APIA au constatat îndeplinirea de către Consiliul Local al Comunei Horodniceni a tuturor condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului pentru schema de plată unică pe suprafaţa SAPS. Cu toate acestea, după 5 ani de la momentul emiterii deciziei de plată din anul 2010, în mod greşit a fost emisă decizia nr. x/11.12.2015 de aplicare a reducerilor/sancţiunilor schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009.

Sub un ultim aspect, recurenţii-reclamanţi arată că în mod greşit a reţinut prima instanţă că nu pot fi primite apărările lor referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat, câtă vreme se precizează motivul pentru care s-a aplicat sancţiunea, respectiv pentru neîndeplinirea condiţiei de a desfăşura propria activitate agricolă pe suprafaţa de teren pentru care au primit subvenţiile.

Faptul că în decizia nr. x/11.12.2015 se reţine că se impune aplicarea sancţiunii pentru diferenţa de 100% între suprafaţa solicitată prin cerere şi cea reţinută în teren, pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordinului MADR nr. 246/2008, întrucât terenul păşune nu a fost acoperit de activitate agricolă proprie, nu echivalează cu motivarea actului administrativ.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, decizia de aplicare a reducerilor/sancţiunilor de sprijin pe suprafaţă trebuia motivată astfel încât cel căruia i se adresează şi căruia i s-a impus la plată o sumă de bani să aibă posibilitatea de a aprecia în cunoştinţă de cauză asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse de emitent.

Or, acest act administrativ nu cuprinde nici conţinutul concret al abaterii imputate, nici temeiurile de fapt ale impunerii, arătându-se doar că, urmare verificărilor care au avut ca obiect modul de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă efectuate de către Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - Serviciul Antifraudă din cadrul APIA - Aparat Central, în baza sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind dosarul penal nr. x/2013, concretizate prin procesul-verbal de constatare nr. x/02.11.2015, trimis la APIA - Centrul Judeţean Suceava spre punere în aplicare, în care se constată că nu au fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate opozabile APIA, prevăzute la art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008, se stabilesc sancţiuni multianuale şi excluderea de la plată. Nu se indică temeiul de drept în baza căruia s-a dispus stabilirea sancţiunilor, modalitatea prin care a fost stabilită suma de 124.790,42 RON, enumerarea unor acte normative neechivalând cu motivarea actului administrativ atacat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual şi detaliat tuturor criticilor formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 13.11.2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au formulat critici prin care au arătat că instanţa de fond ar fi ignorat o parte din susţinerile lor referitoare la nelegalitatea actelor contestate în cauză, cele vizând incidenţa dispoziţiilor art. 80 din Regulamentul CE nr. 112/2009 şi nerespectarea de către pârâtă a principiului proporţionalităţii, ceea ce conduce la concluzia că sentinţa recurată nu este motivată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a procedat la o analiză concretă a cererii în anulare, aplicată la situaţia de fapt şi arătând temeiurile în drept pentru care a considerat neîntemeiate criticile de nelegalitate a actelor administrative formulate de către reclamanţi. În cuprinsul considerentelor sentinţei se regăsesc şi sunt tratate aspectele esenţiale asupra cărora a purtat cererea, inclusiv normele aplicabile, dar şi o analiză a probelor administrate în cauză, de natură a demonstra legalitatea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă. Instanţa de fond s-a raportat la analiza condiţiilor de eligibilitate, dând prioritate acestora, argument faţă de care nu mai era necesară o motivare separată asupra incidenţei dispoziţiilor art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 şi nerespectării de către pârâtă a principiului proporţionalităţii, în condiţiile în care s-a constatat că beneficiarul nu îndeplineşte respectivele condiţii de eligibilitate.

Pe de altă parte, referitor la motivarea hotărârii, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum.

Este îndeplinită astfel în cauză cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, care constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond, aceasta a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale şi a reţinut în mod corect legalitatea actelor administrative.

În campania 2009, reclamantul Consiliul Local al Comunei Horodniceni a depus la APIA - Centrul judeţean Suceava cererea unică de plată pe suprafaţă, înregistrată cu nr. x/11.05.2009, solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă SAPS, pentru suprafaţa de 415,99 ha păşune situată pe raza localităţilor Horodniceni şi Cornu Luncii, judeţ Suceava.

Ulterior emiterii deciziei de plată nr. x/01.06.2010 - de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009 pentru suprafaţa determinată de 415,99 ha SAPS, în sumă de 116.055,06 RON, urmare verificărilor efectuate de Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - Serviciul Antifraudă APIA şi în baza sesizării DNA, s-a emis procesul-verbal de constatare nr. x/02.11.2015 în care s-a reţinut că sprijinul a fost acordat reclamantului Consiliul Local al Comunei Horodniceni cu neîndeplinirea de către acesta a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008.

În concret, s-a reţinut că acesta nu a exploatat pajiştile pentru care a fost formulată cererea de acordare a plăţilor şi nu a făcut dovada desfăşurării propriei activităţi agricole, această stare de fapt fiind susţinută de documentul "Declaraţie - către APIA Bucureşti" înregistrată cu nr. x/08.10.2015 şi la APIA Bucureşti cu nr. x/12.10.2015, susţinut prin semnătură de către secretarul Comunei Horodniceni, d-na A. şi de primarul Comunei Horodniceni, dl. B., prin care se arată că "cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat animalele liber pe izlazurile comunale în anul agricol 2009".

Urmare celor constatate prin procesul-verbal, s-a propus reinstrumentarea dosarului fermierului Consiliul Local Horodniceni aferent campaniei 2009.

Drept urmare, prin decizia nr. x/11.12.2015, emisă de pârâta APIA - Centrul Judeţean Suceava, au fost aplicate beneficiarului reduceri/sancţiuni multianuale constituite în cuantum de 124.790,42 RON, diferenţele stabilindu-se faţă de decizia nr. x/01.06.2010, cu motivarea că "diferenţa procentuală calculată între suprafaţa solicitată în cerere şi suprafaţa determinată la controlul administrativ/pe teren este de 100%".

Împotriva acestei decizii reclamantul Consiliul Local Horodniceni a formulat contestaţie, respinsă prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 28/26.01.2016 .

Împotriva acestor acte reclamanţii Comuna Horodniceni prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Horodniceni au formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea acestora şi a sancţiunii aplicate.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamanţilor, cu consecinţa menţinerii actelor contestate, este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate, limitându-se la o reluare a argumentelor expuse în susţinerea acţiunii introductive, care au fost avute în vedere de instanţa de fond şi analizate judicios în considerentele sentinţei atacate.

Critica din recurs, potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod greşit că fermierul nu a făcut dovada că a desfăşurat activitate agricolă pe suprafaţa de păşune de 415,99 ha, este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, act normativ în temeiul căruia s-a acordat sprijin financiar reclamantului, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale: (...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008, "Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru pajiştile comunale pe care le administrează şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de păşunat, iar pe aceste terenuri trebuie să desfăşoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006."

Rezultă cu evidenţă, din examinarea coroborată a textelor legale mai sus citate, că cerinţa instituită de legiuitor pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafaţă constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, esenţial fiind să fie făcută dovada utilizării efective a acestora de către solicitant, precum şi faptul că prevederile legale impun ca solicitantul să depună şi documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă asupra terenului. Totodată, pentru a beneficia de finanţare în sensul aceloraşi dispoziţii legale, dovada privind dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului trebuie să existe în momentul depunerii cererii de plată.

Din actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că, în scopul dovedirii dreptului de utilizare şi folosinţă a suprafeţei pentru care a solicitat sprijin, reclamantul a prezentat centralizatorul suprafeţelor de păşune, proprietate privată a comunei Horodniceni, având suprafaţa de 415,99 ha, iar prin anexa III - Angajamente şi declaraţii aferentă cererii de sprijin depusă de reclamant în campania 2009, acesta s-a angajat să declare "date reale, complete, corecte şi valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţa şi în documentele anexate".

Cu ocazia controlului care s-a desfăşurat în data de 08.09.2015, fermierul a prezentat echipei de verificare o serie de înscrisuri, printre care şi o "Declaraţie - către APIA Bucureşti", înregistrată sub nr. x/08.10.2015 şi la APIA - aparat central sub nr. x/12.10.2015, redactată olograf şi semnată de către secretarul comunei Horodniceni, doamna A. şi de primarul comunei Horodniceni, domnul B., în care este menţionat printre altele că: "Cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009".

În contextul factual expus, achiesând la considerentele primei instanţe în sensul inexistenţei în cauză a dovezii că reclamantul a desfăşurat activitate agricolă pe suprafaţa de păşune de 415,99 ha, de vreme ce pe acest teren, în anul 2009, cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat liber animalele, conform declaraţiei semnate de secretarul comunei, Înalta Curte constată că fermierul nu a îndeplinit condiţiile de eligibilitate, aşa cum sunt ele stipulate în art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008.

Nu pot fi reţinute ca întemeiate susţinerile recurenţilor-reclamanţi, care consideră că expresia "cetăţenii comunei Horodniceni şi-au păşunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009" se referă, în realitate, la faptul că cetăţenilor comunei nu li s-au perceput taxe de păşunat şi că terenurile nu le-au fost închiriate sau concesionate, fiind respectate astfel prevederile art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008.

Este real că art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008 prevedea că autorităţile locale, prin reprezentantul legal, pot depune cereri de plată numai pentru pajiştile permanente deţinute de acestea pentru care nu au fost încheiate contracte de concesiune sau de închiriere ori pe care nu păşunează animalele fermierilor, condiţia fiind aceea de a se face dovada desfăşurării propriei activităţi agricole. Însă, în cauză, terenurile litigioase au fost folosite de cetăţenii comunei cu titlu gratuit, nefiind încheiat vreun contract scris care să le acorde acestora dreptul de folosinţă şi prin care autoritatea să beneficieze de o contraprestaţie. De altfel, în această situaţie, manualul de proceduri privind administrarea cererilor de plată prevedea că dreptul de a solicita sprijin revine utilizatorului păşunii chiar dacă îl deţine cu titlu gratuit.

Nici înscrisurile indicate prin cererea de recurs nu sunt de natură să facă dovada utilizării agricole a terenului, cum susţin recurenţii, întrucât aceştia nu fac dovada utilizării păşunilor în sensul desfăşurării unei activităţi agricole, aşa cum a fost definită noţiunea "agricolă" prin art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 73/2009, ca fiind "producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv mulsul, creşterea şi deţinerea de animale în scopuri agricole sau menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu ...". Dimpotrivă, din cuprinsul declaraţiei semnate de secretarul comunei rezultă că păşunea a fost dată în folosinţă gratuită cetăţenilor comunei care au dus animalele la păşunat.

Înalta Curte nu poate împărtăşi susţinerile recurenţilor-reclamanţi, în sensul că activitatea agricolă ar consta în menţinerea de către aceştia a terenurilor-păşune în bune condiţii agricole şi de mediu, documentele doveditoare fiind reprezentate de înscrisurile depuse la dosar şi care atestă lucrările efectuate pentru întreţinerea pajiştilor. Întreţinerea păşunilor prin curăţarea vegetaţiei, fertilizarea cu îngrăşământ şi însămânţările nu constituie o activitate agricolă în condiţiile în care păşunea este exploatată de către alte persoane, lucrările învederate fiind doar lucrări de administrare a păşunilor în vederea bunei exploatări agricole ulterioare.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control reţine că este neîntemeiată şi critica reclamanţilor vizând nemotivarea actului administrativ, având în vedere că, din examinarea deciziei ce se solicită a fi anulată, rezultă că aceasta cuprinde motivele pentru care s-a considerat că se impune aplicarea de reduceri/sancţiuni multianuale, respectiv împrejurarea că reclamanţii nu întruneau condiţiile de eligibilitate pentru considerentul că nu au desfăşurat propria activitate agricolă. De altfel, apărările extensive ale reclamanţilor dovedesc faptul că au înţeles care este motivul pentru care li s-a imputat creanţa contestată. Actul administrativ este motivat şi în drept, fiind indicate o serie de acte normative, printre care şi cele mai sus menţionate, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Prin urmare, fiind motivat clar şi concis, în acord cu exigenţele impuse în cazul actelor administrative, motivarea permite reclamanţilor să formuleze critici de nelegalitate, iar instanţei de judecată să analizeze legalitatea şi temeinicia deciziei din perspectiva criticilor formulate.

În acest context, criticile formulate de recurenţii-reclamanţi nu evidenţiază faptul că prima instanţă ar fi respins în mod greşit motivul de nelegalitate referitor la lipsa motivării actului administrativ.

Concluzionând, se reţine că în mod corect a respins judecătorul fondului acţiunea vizând anularea deciziei de sancţionare, reclamantul neadministrând probe din care să rezulte nelegalitatea actului contestat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii Comuna Horodniceni prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Horodniceni, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii Comuna Horodniceni prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Horodniceni împotriva sentinţei civile nr. 15 din 25 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.