Applicability of maximum salary level exception under O.U.G. 83/2014 to magistrates and salary grading orders

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, care să cuprindă recalcularea indemnizaţiei lor de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei;

- obligarea pârâtului la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 01.01.2011;

- ca, la emiterea ordinelor de salarizare, pârâtul să fie obligat a ţine seama, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.06.2016, Curtea a dispus în baza art. 78 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 161 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti în calitate de ordonatori secundar şi respectiv terţiar de credite pe capătul de cerere în pretenţii privind diferenţele de drepturi salariale.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă din data de 09.06.2016, Curtea a suspendat, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecarea cauzei până la soluţionarea de către ÎCCJ a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2013 (sesizarea nr. x/2016).

Prin cererea de repunere pe rol, reclamantele au indicat că, faţă de emiterea Ordinului nr. 3522/28.09.2016 de către pârâtul Ministerul Justiţiei, înţeleg să îşi restrângă pretenţiile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3990 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/204, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015;

- a obligat pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamante a diferenţelor de drepturi salariale, pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, urmare emiterii ordinelor mai sus indicate de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Tribunalul Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că este o instituţie care este finanţată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziţia instanţelor fondurile necesare desfăşurării activităţii. Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea magistraţilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari şi terţiari ai acestei instituţii.

Recurentul Tribunalul Bucureşti a arătat că, în speţă, nu se poate reţine vreo culpă a sa, întrucât, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale cuvenite judecătoriilor.

A mai arătat recurentul că Ministerul Justiţiei a emis ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv ordinul nr. 219/C/01.02.2017, în baza art. (1) alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispoziţiile art. 31 alin. (1) (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 43/2016.

De asemenea, a precizat că, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, ordinele amintite au fost puse în executare, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare prin execuţia bugetară, astfel că solicitările reclamantelor au rămas fără obiect.

Prin urmare, recurentul a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamante, în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, ca fiind rămase fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părţile intimate.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 12 noiembrie 2019, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului formulat de Tribunalul Bucureşti şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin OMJ nr. 1490/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimatelor-reclamante în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, respectiv la nivelul maxim pentru funcţia, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă, fiind achitate şi diferenţele salariale rezultate din acest mod de calcul.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 30 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Reclamantele A. şi B., având funcţia de judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de chemare în judecată având ca obiect solicitările enunţate la pct. 1 din prezenta decizie, întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Admiţând în parte cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/204, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015. Totodată, a obligat pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamante a diferenţelor de drepturi salariale, pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, urmare emiterii ordinelor mai sus indicate de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs formulată de pârâtul Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, în raport de dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Conform art. 1 alin. (5) din acelaşi act normativ, "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a introdus alin. (5)1 la art. 1, care prevede că:

"prin excepţie de la alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, eliminându-se astfel diferenţele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Relevante sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Prin urmare, refuzul pârâtului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, sub acest aspect.

De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că, relativ la capătul de cerere privind acordarea diferenţelor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantelor de la data de 09.04.2015, Ministerului Justiţiei îi lipseşte calitatea de debitor al plăţii pretinse, întrucât obligaţia punerii în executare a ordinelor de încadrare salarială revine ordonatorului terţiar de credite (alături de cel secundar, Curtea de Apel corespunzătoare), motiv pentru care a dispus obligarea la plata diferenţelor salariale pe ordonatorii secundar şi respectiv terţiar de credite, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.

Înalta Curte constată că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimatelor-reclamante, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9.04.2015 fiind deja achitate în luna decembrie 2017, aşa cum rezultă din Anexele depuse la dosarul cauzei, precum şi Ordinele emise de Ministrul Justiţiei.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea pârâtului Tribunalul Bucureşti, în sensul că acţiunea a rămas fără obiect, în raport de OMJ nr. 1490/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, întrucât ordinul anterior invocat este ulterior comunicării sentinţei atacate (martie 2017), neputând să conducă astfel la reformarea acesteia în sensul dorit de recurent.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3990 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.