Challenge to judicial council's disciplinary inaction: inadmissibility of appeal and prohibition of re-litigation in extraordinary appeal

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 august 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând refuzul nejustificat de efectuare a cercetării disciplinare solicitate de reclamant şi de sancţionare disciplinară a judecătorilor şi procurorilor de şedinţă care, în opinia reclamantului, au pronunţat, în mod ilegal, neîntemeiat, neglijent şi abuziv, soluţii de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluţiile sau hotărârile judecătoreşti anexate memoriului transmis Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 382 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pentru lipsa calităţii procesuale a acestui pârât şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Prin decizia civilă nr. 3124 din 3 iulie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 382 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii.

5. Prin decizia civilă nr. 1466 din 19 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 105 din 11 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

II. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1466 din 19 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, întemeiată în drept, în mod generic, pe dispoziţiile art. 503 - 508 din Noul C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea în fond a recursului declarat de această parte, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivare, contestatorul arată că în judecarea recursului nu s-a cercetat niciunul dintre motivele de casare invocate în termen. În acest sens, arată că instanţa de recurs a declarat recursul ca inadmisibil în baza art. 5 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care interpretarea acestui articol nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Astfel, apreciază că, până la aplicarea în speţă a unor dispoziţii legale asemănătoare, instanţa trebuia să cerceteze dacă pricina nu poate fi soluţionată în baza legii sau a uzanţelor. Mai arată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) şi art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu se referă la situaţii asemănătoare ci, dimpotrivă, la situaţii complet distincte.

2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs a respins recursul declarat de contestator ca inadmisibil pe motiv că recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu rigorile legii, este definitivă.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte o constată nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Mai înainte de a intra în examinarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că, deşi contestatorul a invocat în drept dispoziţiile art. 503 şi următoarele din noul C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, dosarul de fond fiind înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti înainte de 15 februarie 2013 (dosar nr. x/2012), astfel încât, instanţa va avea în vedere la soluţionarea contestaţiei în anulare prevederile art. 318 teza a doua din C. proc. civ. de la 1865.

Motivul de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., este neîntemeiat.

Contestatorul critică decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând faptul că nu a cercetat niciunul din motivele de recurs invocate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

Textul de lege menţionat statuează în sensul că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Aşadar, acest text se referă la examinarea pe fond a recursului.

Prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac s-au soluţionat recursurile declarate de ambele părţi litigante în sensul respingerii acestora ca inadmisibile.

Instanţa a reţinut caracterul inadmisibil al căii de atac declarate, fapt ce împiedică examinarea motivelor de casare.

Excepţia inadmisibilităţii unei căi de atac este o excepţie absolută, peremptorie care face inutilă cercetarea fondului cauzei.

Ca urmare, fiind soluţionată calea de atac pe excepţia de inadmisibilitate, nu se mai impunea în temeiul art. 137 C. proc. civ. analiza motivelor de recurs invocate, aspecte faţă de care nu sunt incidente dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., nefiind o omisiune în cercetarea motivelor de recurs.

Prin criticile formulate, se observă că, în realitate, contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1466 din 19 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.