Territorial jurisdiction for administrative labor claims: exclusive competence of court of legal domicile over de facto residence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2019, Sindicatul Finanţe Publice Iaşi în numele şi pentru membrii de sindicat nominalizaţi în acţiune, a chemat în judecată civilă pârâţii Direcţia Generale Regionale a Finanţelor Publice Iasi, Agenţia Naţionala e Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea pe care ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi:

- să acorde si sa plătească reclamanţilor diferentele dintre drepturile salariale efectiv încasate si drepturile salariale care li s-ar fi cuvenit prin includerea sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de munca începând cu data de 01.01.2018. sau duna caz de la data angajării in cadrul DGRFP Iasi prin acordarea unui snor 15% la salariul de baza;

să se actualizeze aceste sume cu rata inflaţiei;

- să plătească dobânda legală începând de la data 01.01.2018 si până la data plăţii efective;

- să acorde membrilor de sindicat sporul pentru condiţii vătămătoare şi pe viitor;

- să le acorde, pe viitor, un concediu de odihna suplimentar de 5 zile lucratoare intr-un an de activitate, sau fracţie din anul de activitate desfăşurat, iar pentru perioada 01.01.2018 si pana la momentul acordării efective a concediului suplimentar de odihna, compensarea in bani a concediului de odihna suplimentar cuvenit, in condiţiile in care acesta nu mai poate fi acordat in zile de concediu.

Prin încheierea de şedinţă din 23 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2019 printre altele, s-a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de sindicat pentru membrii de sindicat A., B., C., D., C., C. Şi C., s-a dispus înregistrarea separată a celor şase dosare şi repartizarea la completul D5CA, cu termen la 20.02.2020, pentru când s-au citat părţile cu menţiunea de a răspunde la excepţia necompetenţei teritoriale exclusive raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din legea nr. 554/2004.

Cauza privind pe membrul de sindicat C. a fost înregistrată pe rolul rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2020.

La termenul de judecată din data de 20.02.2020, s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 129/2020/CA din data de 20.02.2020 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă că, în condiţiile în care membrul de sindicat C., în numele căruia sindicatul a formulat acţiunea, are domiciliul în judeţul Maramureş, revine Tribunalului Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 fiind clare sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, în sensul că acţiunea care se introduce în numele reclamantului (membri de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), indiferent de calitatea acestuia din proces, este de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 23.03.2020 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr de dosar, respectiv x/2020

Hotărârea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 878 din data de 24 iulie 2020 Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Maramureş, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, prin noţiunea de domiciliu în sens procesual legiuitorul a avut în vedere locul unde partea locuieşte în mod efectiv, fără a interesa adresa de domiciliu cu care aceasta figurează în evidenţele publice. Astfel, această instanţă a avut în vedere locuinţa de care în mod statornic se foloseşte partea, raportându-se aşadar, în vederea determinării competenţei teritoriale de soluţionare a cauzelor de către instanţele de judecată, la localitatea în care aceasta trăieşte şi în care, eventual, îşi desfăşoară activitatea profesională.

Răspunzând prin înscrisul depus la fila x solicitării instanţei, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a arătat că reclamanta îşi are stabilită reşedinţa în municipiul Iaşi. Coroborând această informaţie cu faptul că reclamanta deţine calitatea de angajată a DGRFP Iaşi, ceea ce presupune desfăşurarea activităţii în aria de competenţă a respectivului pârât, instanţa a extras concluzia potrivit căreia reclamanta C. locuieşte în mod efectiv în judeţul Iaşi.

Având aşadar în vedere că domiciliul reclamantei este situat în raza de competenţă a Tribunalului Iaşi, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Maramureş, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluţionarea căreia Sindicatul Finanţe Publice Iaşi, ca reprezentant legal al membrului său, C., ce are calitatea juridică de reclamantă, a învestit instanţa de judecată, respectiv Tribunalul Iaşi, plasează acţiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", respectiv de domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată, neexistând interpretări diferite şi sub aspectul calităţii procesuale a Sindicatului, ambele instanţe aflate în conflict fiind de acord că Sindicatul are doar calitatea de reprezentant legal al membrului său, C., ce are calitatea procesuală de reclamantă, sindicatul formulând acţiunea în numele şi în interesul membrului său.

Raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că acest text de lege instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Prin urmare, textul legal instituie o competetenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică şi nu în raport cu locuinţa în fapt a acestuia (ce poate fi fără forme legale şi modificată frecvent) sau cu locul unde acesta îşi desfăşoară activitatea.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competenţă, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susţine că domiciliul părţii este echivalent cu locuinţa în fapt, eventual cu locuinţa unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenţei, ele având relevanţă sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Faptul că, prin articolul 155 alin. (6) C. proc. civ. legiuitorul a permis persoanelor fizice ca, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu să fie citate la locul ales de ele, eventual, la locul unde îşi desfăşoară activitatea curentă, nu înseamnă că acestea au deopotrivă şi posibilitatea de a-şi alege instanţa competentă să le judece, atribuind acestui " loc ales", valoarea juridică a domiciliului legal.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Din analizarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, incidente în cauză, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum aceste prevederi sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamanta trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Cum din copia actului de identitate al reclamantei, depusă la dosarul Tribunalului Iaşi rezultă că acesta are domiciliul în localitatea Baia Mare, judeţ Maramureş, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Maramureş.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii formulată de Sindicatul Finanţe Publice Iaşi - în numele şi pentru reclamanta C. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competent după domiciliul legal al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de Sindicatul Finanţe Publice Iaşi - în numele şi pentru reclamanta C., având domiciliul legal în Baia Mare, str, Ghe. Doja, nr. 14, judeţ Maramureş şi reşedinţa în Municipiul Iaşi, judeţ Iaşi în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2020.