Jurisdiction for challenging expropriation issued under special public utility legislation versus general administrative law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by ordering that the first-instance jurisdiction for the dispute belongs to the Civil Section of the County Court, effectively reversing the appellate court’s declination and upholding the initial lower court’s finding of incompetence against the administrative-jurisdictional route. The case involved plaintiffs challenging an expropriation decision issued under a special public utility law, which resulted in a "ping-pong" where the County Court declined competence in favor of the Court of Appeal on the grounds of administrative jurisdiction, and the Court of Appeal subsequently declined back to the County Court based on specific legislative provisions governing expropriation appeals. Deciding the matter, the High Court held that because the expropriation decision was issued pursuant to a special statute that explicitly references the general expropriation law for procedural completion, and that general law vests jurisdiction in the county-level civil courts, the matter could not be challenged under the general administrative litigation framework; consequently, the Court applied the principle that acts administrative only if a specific judicial procedure is provided by organic law to determine that the civil courts of the territory where the immovable property is located are exclusively competent.
Legislator headnote
AI generatedart. 96 pct. 1 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, Articolul 34 din Legea nr. 255/2010, Articolul 21 din Legea nr. 33/1994; Jurisdiction for challenging expropriation issued under special public utility legislation versus general administrative law: Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul litigiului
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 01.07.2019 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă sub nr. x/2019 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii UAT Veţel, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. solicitând anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 care vizează UAT Veţel şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; suspendarea executării Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive; obligarea pârâtelor să facă demersurile legale şi să readucă cartea funciară CF nr. x UAT Veţel, cu nr. cadastral x şi nr. topografic x la starea iniţială dinaintea încheierii de carte funciară nr. x/11.05.2018 sub sancţiunea penalităţilor de 500 RON/zi de întârziere.
Prin întâmpinare pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului, arătând că aceasta revine curţii de apel, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile . La dosar s-au anexat înscrisuri .
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 956/2019 din data de 01.10.2019 Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională, invocată de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă că, faţă de petitul cererii de chemare în judecată (anularea deciziei de expropriere nr. 1/4740/2017 şi suspendarea executării acesteia) competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 03.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi nr. 1774/97/2019.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 67/2020 din data de 06 iulie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, faţă de temeiul de drept invocat expres de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile Legii nr. 255/2010, văzând prevederile art. 34 Legea 255/2010 care fac trimitere la Legea 33/1994 privind exproprierea ("Dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.") şi că Legea 33/1994 prevede la art. 21 "(1) Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere ", a constatat ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea secţiei I Civilă a Tribunalului Hunedoara.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, având în vedere următoarele considerente:
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A. şi B., au solicitat
- Anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017, care vizează UAT VETEL şi a tuturor actelor subsecvente acesteia,
- Suspendarea executării Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive,
- Obligarea pârâtelor să facă demersurile legale şi să readucă cartea funciară CF nr. x UAT Vetel cu nr. cadastral x şi nr. topografic x la starea iniţială dinaintea încheierii de carte funciară nr. x/11.05.2018 sub sancţiunea penalităţilor de 500 RON/zi de întârziere.
Se constată astfel că obiectul principal al litigiului vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legea nr. 255/2010 din 14 decembrie 2010, ceea ce înseamnă că raporturile juridice născute prin actul a cărui anulare se solicită sunt guvernate de legea specială, în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere şi anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.
Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluţionare a acţiunilor în justiţie privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică şi, totodată stabileşte legitimarea procesuală pasivă a autorităţilor sau instituţiilor publice care au atribuţii şi competenţe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.
Articolul 34 din Legea nr. 255/2010 prevede că " Dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.".
Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 prevede că " soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere"
Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce priveşte o decizie de expropriere emisă în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010 - precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform cărora:
"(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte, în regulator de competenţa va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Veţel, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Veţel, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2020.