Appeal annulled for insufficient stamp duty in challenge to insurance guarantee fund's refusal to pay damages

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (F.G.A.) a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 5794/03.05.2017 a FGA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- anularea Deciziei nr. 5794 de respingere la plată a sumei de despăgubire cuvenită, emisă de intimata F.G.A. în data de 03.05.2017, cât şi

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumelor cuvenite, aşa cum a fost dispus de către instanţa de judecată a Curţii de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 810/A din 23.06.2016.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5034 pronunţată în data de 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 5034 din data de 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., fără a încadra criticile sale în cazurile limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., menţionând doar generic dispoziţiile art. 490 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., prevederile C. civ., ale celui de procedură civiă, ale Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 503/2004 şi Norma ASF nr. 16/2015.

A susţinut recurentul - reclamant, în cadrul criticilor sale că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Sentinţa Penală nr. 58/05.04.2016 a Judecătoriei Ineu pronunţată în cauza dosarului nr. x/2015 a fost desfiinţată de Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 810/23.06.2016, instanţă care, în temeiul prevederilor art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. a rejudecat în fond cauza şi a pronunţat o nouă hotărâre, modificând astfel cele dispuse de prima instanţă, naşterea dreptului său de creanţă fiind deci concomitentă cu motivarea acestei decizii, acesta fiind momentul de la care au putut fi cu exactitate cunoscute întinderea, cuantumul şi debitorul său exact.

O hotărâre judecătorească desfiinţată nu poate produce nici un fel de efecte juridice, ea nu mai există din momentul desfiinţării sale, prin urmare, această motivare a instanţei de fond este nu doar netemeinică, ci şi nelegală, fiind de natură a-i pricinui vătămări ce nu pot fi îndreptate decât prin casarea acestei sentinţe şi aplicarea corectă a normelor legale incidente în cauză.

Mai mult, susţine recurentul că instanţa de fond încearcă în mod total nelegal şi nejustificat să argumenteze teza susţinută de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, transformându-se astfel într-un veritabil apărător al acestei părţi, iar prin motivarea de această manieră a hotărârii, solicită a se constata nu numai încălcarea unor norme de drept material, dar şi o depăşire a atribuţiilor legale cu care a fost învestită, când a dat credit doar acestor apărări ale intimatei Fondul de Garantare al Asiguraţilor, în detrimentul tuturor probelor din dosarul cauzei.

Sentinţa penală a Judecătoriei Ineu fusese atacată cu apel atât de inculpat cât şi de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. (beneficiara poliţei de asigurare RCA încheiată la C.) iar ambele apeluri fuseseră admise, prin urmare, până la comunicarea Deciziei CA Timişoara nu se putea cunoaşte cu exactitate nici existenţa şi nici întinderea dreptului său de creanţă, contrar presupunerii injuste şi părtinitoare a instanţei de fond care a pronunţat o hotărâre nelegală.

Apreciază că instanţa a nesocotit atât prevederile art. 424 alin. (4) C.pr.penală, care impune în mod imperativ că decizia instanţei de apel se comunică părţilor, cât şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, care, de asemenea, impun în mod imperativ că cererea de despăgubire adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor trebuie să fie motivată şi să fie formulată în termen de 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă, iar creanţa trebuie să îmbrace toate cele trei forme juridice cerute de lege pentru a putea fi executată: să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea în totalitate a acţiunii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinică.

Susţine în esenţă intimatul că sentinţa penală nr. 58/05.04.2016 a rămas definitivă la data de 23.06.2016, prin decizia penală nr. 810/A/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, petentul înţelegând să formuleze cererea de plată la data de 23.09.2016, peste termenul de 90 de zile stabilite de legislaţie, ultima zi de depunere a cererii fiind 22.09.2016.

În prezenta cauză, nu este vorba despre o prescripţie a dreptului la acţiune ci, FGA a respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, după expirarea termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, respectiv 23 iunie 2016, data pronunţării deciziei penale nr. 810 de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015.

Raportat la această dată -23 iunie 2016- ultima zi de depunere a cererii de plată a FGA a fost data de 22 septembrie 2016.

Invocă în acest sens dispoziţiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora hotărârea instanţei de apel şi cea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămân definitive la data pronunţării, atunci când apelul şi respectiv, contestaţia au fost admise şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel sau a organului judiciar competent să soluţioneze contestaţia.

Spre deosebire de hotărâtea instanţei de fond, care devine definitivă la momente diferite, în funcţie de situaţiile concrete apărute în practică, hotărârea instanţei de apel sau cea care se pronunţă în contestaţie devine definitivă şi dobândeşte autoritate de lucru judecat la data pronunţării.

Solicită astfel respingerea recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală a sentinţei de fond.

Răspunsul la întâmpinare.

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, în cuprinsul căreia combate susţinerile acestuia, menţionând în esenţă că, într-adevăr, conform prevederilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel, numai că acest moment nu coincide cu naşterea efectivă a dreptului recurentului-reclamant de creanţă, aşa cum cu rea intenţie încearcă să susţină intimatul-pârât.

Invocă astfel dispoziţiile art. 424 alin. (5) şi 581 C. proc. pen. precum şi dispoziţile art. 662 şi 663 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 27 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul -reclamant, pe fondul recursului, urmează a analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu această cale de atac, constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs a fost insuficient timbrată.

Verificând actele şi lucrările dosarului sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, deşi prin cererea de recurs recurentul nu a încadrat expres criticile sale în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor sale de recurs a susţinut că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Ori, aceste critici pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 200 RON, câte 100 RON pentru fiecare motiv de recurs invocat, astfel:

"Art. 24 .(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestatăî, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Prin cererea de recurs recurentul a menţionat că timbrarea recursului se va face" din motive obiective, până cel mai târziu la primul termen de judecată", deşi, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurentul- reclamant nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citat la data de 17 mai 2018 cu menţiunea de a timbra recursul cu 100 taxă judiciară de timbru, obligaţie căreia s-a conformat la data de 04.06.2018, depunând la dosar o chitanţă de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON (dosar recurs verso).

Ulterior, s-a apreciat că, faţă de cele 2 motive de recurs invocate, se impune suplimentarea taxei judiciare de timbru de către recurentul-reclamant, cu suma de 100 RON, sens în care, succesiv, la data de 11.08.2020, prin Adresa primită de parte la data de 17.08.2020 (dosar recurs), apoi la data de 08.10.2020, prin Adresa primită de parte la data de 12.10.2020 (dosar) şi la data de 22 octombrie 2020, pe e-mailul apărătorului ales al recurentului - reclamant (filele x) i s-a adus la cunoştinţă recurentului obligaţia de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 100 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca insuficient timbrată, partea neconformându-se însă.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Se reţine astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurent, o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi de asemenea, nici nu a fost formulată o cerere de acordare facilităţi de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 42 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Astfel, observând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurentul - reclamant a fost legal citat pentru acest termen de judecată cu menţiunea completării taxei judiciare de timbru, cu suma de 100 RON, fără ca partea să se conformeze însă dispoziţiilor date de instanţă, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5034 din 19.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2020 .