Securitate status classification: scope of extraordinary appeal and prohibition against re-litigating merits

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A., în Dăneasa, jud. Olt.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1936 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 4264 din 03 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 1936 din 07 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 4264 din 03 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurentul -pârât A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, ca prim motiv, contestatorul a susţinut că judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, cât şi a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a realizat de complete nelegal constituite. Contestatorul menţionează că îşi întemeiază această susţinere pe declaraţiile făcute în mass-media de însăşi Preşedintele Înaltei Curţi.

În continuare, contestatorul la pct. 2 al motivelor contestaţiei formulate, a menţionat că, în calitate de recurent-pârât nu a contestat faptul de a fi fost ofiţer de contraspionaj, ci acuzele potrivit cărora, în calitate de ofiţer de contrainformaţii, ar fi efectuat activităţi circumscrise prevederilor legale referitoare la ceea ce legiuitorul defineşte noţiunea de " poliţie politică". Mai mult, consideră că nu s-a ţinut cont de faptul că atribuţiile ofiţer de contraspionaj erau strict limitate la aspecte de profil, fără conotaţii politice, fapt ignorat de instanţă şi prevăzut în art. 503 alin. (2) pct. 4, iar aspectele cu conotaţii politice făceau obiectul de activitate al altor structuri ale DSS şi nu ale birourilor de contraspionaj.

Susţine contestatorul că, cu totul de neînţeles şi inacceptabil apare faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că a participat între anii 1964 - 1975 la urmărirea informativă a lui B., în condiţiile în care contestatorul a absolvit şcoala de specialitate pe profil de contraspionaj în 1971. În realitate, abia în anul 1974 a primit o notă - ordin de la Direcţia a 3-a Bucureşti- Structura Centrală- de contraspionaj a României din care a înţeles că profesorul B. este un vizitator frecvent al Ambasadei SUA din Bucureşti şi i se ordona să ia măsurile specifice necesare pentru a clarifica suspiciunile rezonabile, de punere a celui în cauză în slujba unei puteri străine.

În continuare, susţinerile contestatorului se referă la fondul litigiului, partea menţionând în esenţă că a acţionat conform atribuţiilor stabilite prin ordine şi instrucţiuni de linie şi a fişei postului.

Deopotrivă, contestatorul invocă incidenţa în cauză a actului intitulat " Rezoluţia Adunării Parlamentare a C.E. nr. 1096/1996 precum şi jurisprudenţa CEDO pe linie de justiţie şi echitate - cazul Zdanoka contra Letoniei şi Knauth contra Germaniei, decizii de inadmisibilitate a hotărârilor judecătoreşti pentru cei 2 foşti lucrători de contraspionaj.

În concluzie contestatorul solicită admiterea contestaţiei.

Apărările intimate

Împotriva contestaţiei în anulare intimatul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, în considerarea următoarelor argumente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică doar incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute strict de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., ce reprezintă sediul materiei.

În prealabil, Înalta Curte observă că, în cadrul contestaţiei în anulare contestatorul A. nu a încadrat criticile sale în vreunul din cazurile prevăzute limitativ la art. 503 C. proc. civ.

Este adevărat că, la punctul 1 al motivelor contestaţiei, contestatorul a susţinut că "judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti cât şi a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a realizat de complete nelegal constituite", fără a indica normele legale ce au fost încălcate de către cele 2 instanţe, contestatorul rezumându-se a afirma că susţinerea sa se bazează pe " declaraţiile făcute în mass media de de Preşedinta ÎCCJ". De asemenea, la punctul 2 al motivelor contestaţiei, primul paragraf, contestatorul a făcut vorbire de "articolul 503 alin. (2) pct. 4", ca fiind incident în cauză, pe considerentul că instanţa de recurs a ignorat " fapul că atribuţiile de ofiţer de contraspionaj erau strict limitate la aspect de profil, fără conotaţii politice".

Analizând obiectul şi motivele contestaţiei în anulare, strict şi limitativ prevăzute la art. 503 din C. proc. civ., reţine Înalta Curte că, alin. (2) pct. 1 şi 4 ale acestui articol au următorul conţinut: " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1) Hotărârea data în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, desi de invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

4) Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi invocat motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1 al articolului 503 C. proc. civ., este necesar ca excepţia referitoare la nelegala constituire a instanţei să fi fost invocată în faţa instanţei de recurs iar aceasta să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

Ori, astfel după cum se poate observa din dosarul cauzei, în recurs contestatorul A. nu a invocat nicio excepţie privitoare la constituirea completului de judecată, astfel că acest aspect nu poate fi ridicat pentru prima dată pe calea contestaţiei în anulare.

În continuare, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., invocate, de asemenea, de contestator, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzută de acest text legal, întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, de constată că, prin Decizia nr. 4264 din 03 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea recursului promovat de pârâtul A., ca nefondat, iar pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., trebuie ca, din dispozitivul deciziei date de instanţa de recurs să lipsească soluţia dată respectivei căi de atac: admitere, respingere, anulare, perimare, ori instanţa de recurs să fi omis a analiza o altă cerere de recurs formulată în cauză.

O astfel de ipoteză nu se regăseşte însă în cauza supusă judecăţii, întrucât instanţa de recurs în mod corect a dedus judecăţii doar cererea formulată de recurentul - pârât A., cealaltă parte implicată în proces, respectiv Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nedeclarând recurs, astfel că, soluţia dată cu privire la cererea de recurs formulată de pârâtul A., de respingere a recursului, a fost menţionată în dispozitivul deciziei instanţei de recurs.

Premisa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., menţionat formal de contestator, este situaţia în care instanţa a fost sesizată cu mai multe recursuri, principale sau incidentale ori, după caz, provocate, ceea ce nu corespunde datelor cauzei de faţă.

Argumentul contestatorului, în sensul că instanţa nu a " ţinut cont de faptul că atribuţiile (de) ofiţer de contraspionaj erau strict limitate la aspecte de profil, fără conotaţii politice, fapt ignorat...", nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susţinerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor şi cercetarea lor în bloc neputând constitui motiv de contestaţie în anulare.

Critica contestatorului nu ar putea fi încadrată nici în ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acest articol având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Or, nemulţumirea contestatorului faţă de considerentele instanţei de recurs şi de soluţia adoptată nu este echivalentă cu omisiunea analizării vreunui motiv de casare, pentru că instanţa a grupat şi a analizat susţinerile din recurs.

Analizând în continuare susţinerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestaţiei în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei, în condiţiile în care, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa unuia dintre motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu soluţia pe fondul litigiului, păstrată de instanţa de recurs, prin respingerea căii de atac promovată de contestatorul din prezenta cauză, iar prin contestaţia de faţă contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei căi extraordinare de atac să nu genereze o nouă judecare a cauzei, decât în situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte aminteşte că, modalitatea în care instanţa de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză nu poate fi analizată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate şi necenzurând modul în care instanţa de recurs a răspuns fiecărui motiv de casare. Modalitatea în care instanţa de judecată reţine situaţia de fapt şi interpretează înscrisurile administrate la dosarul cauzei, precum şi aprecierile efectuate asupra dispoziţiilor legale incidente in cauza dedusă judecăţii sau coroborarea acestora cu eventualele alte dispoziţii legale incidente nu poate constitui motiv de formulare a unei contestaţii in anulare.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitiva în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ea neputând avea caracterului unui "apel sau recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

O contestaţie în anulare nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental", această cale extraordinară de atac fiind posibil a fi exercitată doar in ipotezele expres şi limitativ prevăzute de textul de lege anterior menţionat, motiv pentru care, o reanalizare a condiţiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată şi completată prin Legea nr. 293/2008, ce au format obiectul analizei instanţelor legal investite anterior, nu mai este posibilă în această fază.

Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale, iar raţionamentul instanţei nu poate fi contestat sub nici o formă prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pronunţându-se în cauza MITREA vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Curtea a reamintit că principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

În mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Raportat la aceste considerente Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile contestatorului, promovarea contestaţiei lasând impresia că, în fapt se solicită o reanalizare a argumentelor instanţei de control judiciar, care au condus la soluţia pronunţată, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care nu este posibil pe această cale.

Temeiul legal al soluţiei dată contestaţiei în anulare

Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4264 din 03 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.