Judicial salary reference value application and loss of appellate interest due to post-judgment administrative compliance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.08.2017, reclamantele A., B. şi C., judecători în cadrul judecătoriei Focşani, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: - anularea parţială a ordinului de salarizare individuală nr. 1487/C primit la instanţă la 29.05.2017; - obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare, individuale pentru fiecare reclamantă în parte, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015; - obligarea pârâtului la plata diferenţelor rezultate, actualizate şi cu dobânda legală calculată de la data scadentei fiecărei obligaţii şi până la plata efectivă.

În subsidiar, în măsura în care se va considera că în cadrul întregii familii ocupaţionale "Justiţie" nu erau în plată la data de 09.04.2015 salarii cuprinzând indemnizaţii de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, reclamantele au solicitat să se aibă în vedere existenţa în plată la acel moment a unor indemnizaţii de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 347,10 RON sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 282 din data de 30 ianuarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţei salariale şi a dobânzii legale aferente, a respins capătul de cerere având ca obiect plata diferenţei salariale şi a dobânzii legale aferente pentru lipsa calităţii procesuale passive, a admis în parte cererea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat în parte ordinul de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017, în privinţa reclamantelor şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamante ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.12.2015.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul a arătat că prima instanţă a respins, în mod greşit, excepţia prescriţiei, deşi reclamantele nu au făcut dovada atacării şi a ordinelor de salarizare emise începând cu data de 9.04.2015 şi a admis, fără temei legal, acţiunea formulată, în sensul calculării indemnizaţiei acestora în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată această valoarea de referinţă sectorială.

De asemenea, începând cu luna februarie 2017, reclamantele au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 219/C/1.02.2017, iar în luna decembrie 2017 Ministerul Justiţiei a alocat creditele bugetare către ordonatorii secundari de credite în vederea plăţii diferenţelor salariale acordate potrivit O.M.J. nr. 1487/C/2017.

Prin cererea depusă în dosarul instanţei de recurs la data de 28.09.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin O.M.J. nr. 87/C/2019, emis în aplicarea OM.J. nr. 2066/C/2018, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimatelor-reclamante, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, iar în privinţa diferenţelor salariale rezultate a intervenit O.U.G. nr. 3/2019, de eşalonare a plăţilor aferente.

4. Apărările formulate de intimate

Intimatele-reclamante A., B. şi C. au depus întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, faţă de împrejurarea că la data 24.05.2018, pârâtul a emis O.M.J. nr. 2066/C/2018 prin care a stabilit indemnizaţii de încadrare lunare calculate prin raportare la valorile de referinţă sectoriale menţionate în dispozitivul sentinţei recurate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 28.09.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinele nr. 2066/C/2018, nr. 30766/C/2018, 87/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantelor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa instanţei de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantelor.

Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatele-reclamante.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 282 din data de 30 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2020.