Challenge to Court of Auditors decision regarding public procurement subcontracts and preventive financial control dismissed

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea Raportului de control nr. x/13.07.2017, a încheierii nr. 1/03.10.2017 şi a Deciziei nr. 1/08.08.2017 emise de pârâtă.

Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării actelor administrative atacate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere privind anularea şi suspendarea Raportului de control nr. x/13.07.2017 emis de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare şi suspendare a Raportului de control nr. x/13.07.2017 emis de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României având ca obiect anularea încheierii nr. 1/03.10.2017 şi a Deciziei nr. 1/08.08.2017 emise de pârâtă şi a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

3. Recursurile exercitate în cauză

Reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a formulat două cereri de recurs distincte împotriva aceleiasi sentinţe, criticând cele două soluţii pronunţate asupra cererii de suspendare a executării şi asupra acţiunii în anulare pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Cu referire la recursul privitor la suspendarea actelor administrative contestate, recurenta a arătat în esenţă că este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat iar punerea in executare a deciziei contestate ar produce o paguba iminenta in patrimoniul său, prin perturbarea grava a activităţii in cazul punerii in executare a actelor contestate raportat la cuantumul sumelor contestate, iar posibilele consecinţe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniului, ci si asupra terţilor (angajaţi).

Susţinerile intimatei in sensul ca prin decizia atacata se recomanda doar stabilirea întinderii prejudiciului, potrivit art. 31 alin. (1) si 3 din Legea nr. 271/2008, sunt false, prin dispozitivul deciziei atacate, se impune sa se ia masurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciilor constatate si recuperarea acestora.

Faptul nepunerii in executare a deciziei contestate si neluarea masurilor dispuse de Curtea de Conturi, prin nerecuperarea prejudiciilor de către reclamantă antrenează, in temeiul legii, obligatoriu, răspunderea penala a persoanei din vina căreia nu au fost duse la îndeplinire masurile stabilite. In aceste condiţii, apare evident faptul ca decizia atacata nu are un simplu caracter de recomandare, iar masurile dispuse de către parata sunt obligatorii.

Cu referire la recursul declarat împotriva sentinţei 46/2018 a Curţii de Apel Braşov, prin care a fost soluţionată acţiunea în anulare, solicită modificarea ei in tot, in sensul respingerii excepţiei invocate de către parata ca neîntemeiata, admiterii acţiunii asa cum a fost formulata, prin: anularea încheierii nr. 1/03.10.2017 emisa de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Contruri a României, anularea Deciziei nr. 1/08.08.2017, cu consecinţa eliminării masurilor referitoare la stabilrea prejudiciilor si repararea acestora pentru potenţialele abateri, anularea raportului de control nr. x/13.07.2017.

In conformitate cu art. 488 pct. 4 C. proc. civ., excesul de putere evocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate.

Din actele depuse la dosarul cauzei, se evidenţiază punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente in speţa, răspuns emis la solicitarea autorităţii contractante la data de 10.08.2017.

Având in vedere faptul ca prin acest răspuns practic legiuitorul prin organul abilitat conform legii să stabilească interpretarea unitara a prevederilor, o consiliază pe recurentă in speţa de fata si recomanda acţiunea asa cum a fost întreprinsa, prin motivarea instanţei de fond, respectiv ca ANAP a interpretat greşit normele legale, considera evidenta desconsiderarea insasi a entităţii ANAP si a scopului existentei acesteia, respectiv desconsiderarea normei legale H.G. nr. 634/2015 şi evident incalcarea prevederilor art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Mai mult, in susţinerile sale, Curtea de Conturi invoca faptul ca Raportul de control este un act strict de constatare, nu este un act administrativ si astfel nefiind posibila sesizarea instanţei de contencios administrativ cu privire la acesta.

Arată ca Decizia prin care se impun masurile Curtii de Conturi este întocmita in baza Raportului, relaţia dintre aceste acte fiind interdependentă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, actele si operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ, astfel cum acesta este definit in art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, pot fi supuse controlului de legalitate numai impreuna cu actul final.

Pe considerentul celor de mai sus este evident ca instanţa de fond a decis facand exces de putere si depasindu-si atribuţiile judecătoreşti, sa ignore complet prevederile legale in materie si deasemnea sa ignore deciziile anterioare ale altor instanţe, in spete similare, fapt ce încadrează hotărârea acesteia la incalcarea art. 488 pct. 4 din C. proc. civ.

In aceeaşi măsura ca si Curtea de Conturi, instanţa de fond isi motivează hotărârea prin aplicarea prevederilor Legii 98/2016 in detrimental O.G. nr. 34/2006 aplicabile in fapt spetei de fata, practic aplicând legea anterior intrării ei in vigoare, si astfel încălcând si din acest punct de vedere prevederile art. 488 pct. 4 C.pr.cîv

In conformitate cu art. 488 pct. 5 C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

După cum este lesne de observat, în motivare, instanţa de fond si-a insusit pe deplin si exclusiv argumentele Curţii de Conturi, nefacand nici un fel de explicaţie pentru aceasta ci doar adăugând sintagma "asa cum parata corect a reţinut", încălcând astfel prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fapt făcut evident prin aplicarea unei norme inaplicabile precum si prin interpretarea greşita a unor decizii date deja de alte instanţe.

Aplicare deficitara a normelor legale este confirmata prin:

a. dispoziţiile legale, respectiv Legea 98/2016, care a intrat in vogoare la data de 26.05.2016, art. 236 alin. (2):

"Procedurilor de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică LEGEA ÎN VIGOARE LA DATA INIŢIERII procedurii de atribuire"

Or, in speţa de fata, deşi aplicabile erau prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, Controlul Curţii de Conturi s-a efectuat in baza Legii 98/2016, normă inaplicabilă prin insasi prevederile ei.

b. Punctul de vedere anexat la dosar, al organismului abilitat cu reglementarea procedurilor de achiziţie publica, respectiv ANAP care este creatorul legii in domeniu si deasemenea autoritatea care verifica toate procedurile.

In speţa au fost supuse controlului CCR doua Acorduri cadru, care au fost iniţiate sub imperiul Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 si a Hotărârii de Guvern nr. 925/2006.

Consideră ca norma legislativa care guvernează Acordurile cadru in speţa, este O.U.G. nr. 34/2006 si aceasta prin normele de aplicare respectiv H.G. nr. 925/2006 permite încheierea de contracte subsecvente in interiorul acordului cadru, dar care sa aiba finalitate după termenul acordului cadru, in măsura in care nu sunt încălcate prevederile art. 65, si mai mult de atât, in cadrul art. 67 din H.G. nr. 925/2006, aceeaşi norma prevede obligaţia Autorităţii Contractante la acest lucru, cată vreme exista un acord cadru in vigoare.

Acordurile cadru in speţa aveau valabilitate pana la data de 18.10.2016 astfel că s-a acţionat in litera si spiritul legii, orice alt demers generând grave încălcări legislative care s-ar fi soldat cu plângeri fundamentate si argumentate si evident cu obligaţia Administratorului DN la plata unor prejudicii nejustificate.

Acest punct de vedere este confirmat si susţinut si de ANRMAP, prin punctul de vedere nr. 159/17.01.2011.

Mai mult, in controlul efectuat de Curtea de conturi, prejudiciul a fost stabilit prin compararea tarifelor din contractele subsecvente incheiate, cu tarifele unei oferte declarata neconformă, ori aceasta comparaţie este inadmisibila si total nefondata, cată vreme acele tarife nu pot fi luate in calcul din moment ce oferta in totalitatea ei este neconforma.

Contractele subsecvente nr. x si nr. y au fost încheiate in data de 14.10.2016, deci în interiorul termenului de valabilitate al Acordului Cadru (vizat dpdv CFP) care după susţinerile petentei expira la data de 18.10.2016.

Având in vedere ca actul juridic primordial deţinea viza CFP, situaţia contractuala este perfect legala, si mai mult, legislaţia in domeniu nu prevede nicăieri un termen in care adiţionalele la contractul principal sau actele subsecvente acestuia ar trebui vizate CFP intr-un termen stabilit.

Mai mult, Viza CFP nu condiţionează in nici un fel legalitatea Contractelor sau a actelor subsecvente, ea reprezentand o norma interna care nu este necesar a fi aplicata decât pe exemplarul care ramane la Autoritatea Contractanta, conform punctului 5.7. din NORMELE METODOLOGICE GENERALE referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv legalizate de OMFP 923/2014.

Privitor la legalitatea contractelor subsecvente încheiate in interiorul acordurilor cadru in speţa:

Având in vedere durata acordului cadru de 12 luni, considera important de reţinut faptul ca O.U.G. nr. 34/2006 prevede limitativ durata maxima admisa pentru acord cadru, nu si durata minima, totuşi acestea fiind exprimate in ani este de la sine înţeles ca durata de valabilitate este subînteleasa de minim un an.

Considerând insa ca obiectul contractului fiind de 6 luni, nu este justificata durata acordului cadru de un an, acest lucru ar fi trebuit sesizat de ANRMAP, autoritatea competenta in domeniu si totodată emisa o decizie sau o norma procedurala privitor la acest lucru.

Prin modul de a încheia acordul cadru, autoritatea contractanta si-a demonstrat vigilenta si totodată din experienţa in domeniul administrării reţelei rutiere a prevăzut posibilitatea care de altfel s-a si concretizat, de a fi in incapacitate de lucru in cazul in care procedura pentru următoarea perioada de întreţinere ar fi contestata.

Considerând ca s-a depus contestaţia la procedura noua in data de 26.09.2016, moment din care, teoretic, daca acordul cadru 2015-2016 nu ar fi existat, si procedura noua ar fi fost suspendata de CNSC, s-ar fi impus demararea unei procedure de urgenta, cel mai devreme un contract ar fi putut fi încheiat in data de 19.10.2016.

Insa aceasta noua procedura putea fi demarata numai prin indeplinirea cumulative a celor doua condiţii si anume:

- sa nu existe un acord cadru valabil la momentul respectiv

- procedura de atribuire contestata sa fie suspendata de către CNSC.

Or aceste doua condiţii obligatorii nu erau îndeplinite la data la care s-au întocmit si semnat contractele subsecvente, deci, conform legii, nu exista nici un fel de varianta legala de a iniţia o nou procedura, cu atât mai mult cu cat oricând contestatorul ar fi putut sa isi retragă contestaţia si mai mult, nici din punct de vedere financiar nu ar fi fost oportun.

Menţiunea ca procedura noua ar fi fost suspendata este nefondata si in lipsa unei decizii exprese de suspendare din partea CNSC nu are baza certa.

In raportul Curţii de conturi se reţin contravenţii prevăzute de legea 98/2016, norma care nu este aplicabila in speţa de fata, astfel contravenţiile reţinute fiind nefondate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante

In urma acţiunii de control vizând-o pe reclamantă, cu tema " verificarea unor aspecte înscrise in sesizările/petiţiile primite de Curtea de Conturi cu privire la încălcarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice în anul 2016", s-au constatat anumite abateri de la legalitate şi regularitate, consemnate în Raportul de control nr. x/13.07.2017.

Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Direcţia de control al achiziţiilor publice, a emis Decizia nr. 1 din 08.08.2017, prin care s-au stabilit măsurile pe care entitatea verificată urma să le ducă la îndeplinire.

Împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1/08.08.2017, reclamanta a formulat contestaţie, iar prin încheierea nr. 1/03.10.2017 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României a respins contestaţia formulată şi a menţinut măsurile dispuse prin Decizia nr. 1/08.08.2017.

Valoarea estimată a abaterilor valorificate prin măsurile stabilite a fost de 378.278,46 RON, precum şi diminuarea taxei pe valoarea adăugată, datorată bugetului de stat, în valoare de 74.391,47 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în sumă de 25.566 RON.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dat fiind momentul procesual în care acesta se judecă, moment care coincide cu soluţionarea recursului împotriva soluţiei date cererii de anulare, Înalta Curte apreciază că acesta a rămas fără obiect, impunându-se a fi respins ca atare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare a actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecă­toreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio com­petenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Recurenta face vorbire despre punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente in speţa, răspuns emis la solicitarea autorităţii contractante la data de 10.08.2017 şi susţine că prin acest răspuns practic legiuitorul, prin organul abilitat conform legii sa stabilească interpretarea unitara a prevederilor, o consiliază în speţa de faţă şi recomandă acţiunea aşa cum a fost întreprinsă. Prin motivarea instanţei de fond, respectiv că ANAP a interpretat greşit normele legale, consideră evidenta desconsiderarea însăşi a entităţii ANAP şi a scopului existenţei acesteia, respectiv desconsiderarea normei legale H. G. nr. 634/2015 şi evident încălcarea prevederilor art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Rolul unei instante judecatoresti este de a spune dreptul, de a interpreta legea, judecătorul având atributia de a tranşa litigii prin interpretarea legii si a conventiilor incheiate intre partile aflate in conflict, iar prin actul juridictional, in finalitatea sa, tinde la salvgardarea ordinii juridice.

Functia legiuitorului interfereaza cu cea a judecatorului pentru finalizarea dreptului in realizarea actului de justitie, neputandu-se scoate din sfera de cuprindere a activitatilor instantelor de judecata interpretarea normelor juridice in vigoare ori nu, asa cum de altfel s-a exprimat in mod ferm de foarte multe ori in jurisprudenta sa si Curtea Constitutionala. Autoritatea judecatorescă are competenta de a supune unui examen juridic norma legala in discutie, prin aplicarea la cazul concret dedus judecatii, intervenind în relatiile sociale concrete aduse in fata sa, iar prin solutionarea acestora nu inseamna ca se incalca principiul separatiei puterilor in stat.

Necesitatea interpretarii normei juridice rezida in imprejurarea ca, in procesul aplicarii legii, judecatorul trebuie sa stabileasca continutul exact al normei puse in fata sa, prin clarificarea si lamurirea sensului normei legale, pentru a fi mulata pe situatia de fapt prezentata, intrucat normele legale au intotdeauna un caracter general si impersonal, din care trebuie sa se extraga esenta aplicabila la cazul concret, care nu-si gaseste de fiecare data reflectia in cadrul normei legale generale edictate de legiuitor, iar judecatorul este chemat sa observe sensul normei de drept, prin analiza textului acesteia.

Instantele, in activitatea lor, realizeaza o interpretare cazuala sau judiciara, care presupune ca, anterior solutionarii cauzei, sa se studieze circumstantele spetei deduse judecatii, calificarea juridica a cauzei si, ulterior, interpretarea normei de drept pentru emiterea actului juridictional final, care incheie activitatea acesteia. In esenta, toata activitatea juridictionala se rezuma la a interpreta atat norma de drept cat si conduita partilor si a dovezilor administrate in fata sa nemijlocit, prin verificarea situatiei de fapt prezentate cu ipoteza abstracta a normei de drept, iar, in final, sa impuna restabilirea ordinii de drept incalcate.

Interpretarea normelor juridice este imperios necesară atunci când există conflicte, fie şi potenţiale, cu privire la modalitatea derulării unei relaţii sociale, conflicte a căror cauză frecventă este contrarietatea de interese a părţilor. Această contrarietate de interese se traduce în diferenţe de interpretare, astfel încât este nevoie de o interpretare oficială care este făcută de către instanţa judecătorească sau de altă entitate cu atribuţii jurisdicţionale, de regulă în cadrul soluţionării unui litigiu. Instanţa interpretează numai în scopul aplicării legii în cazul dedus judecăţii, cu excepţiile prevăzute de lege,

Este real faptul că au un caracter oficial şi interpretările normei de drept civil făcute de către entităţile cu atribuţii de edictare a normelor juridice, interpretări care au ca scop prevenirea sau, după caz, curmarea divergenţelor de interpretare la nivelul părţilor raporturilor sociale. Competenţa de interpretare oficială aparţine entităţii care a edictat norma care este interpretată, cu precizarea că, dacă această interpretare îmbracă formă nenormativă, această interpretare, deşi oficială, nu are caracter obligatoriu, astfel încât instanţele judecătoreşti rămân libere să procedeze la interpretare în cazurile deduse judecăţii.

În speţă, punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente, răspuns emis la solicitarea autorităţii contractante la data de 10.08.2017, nu îmbracă o formă normativă astfel încât, contrar susţinerilor recurentei, activitatea săvârşită de instanţă, de a interpreta legea, in vederea stabilirii, in interesul solutionarii cauzei pendinte, a sensului exact al normei de drept, a sferei sale de aplicare, a efectului acesteia, precum si a scopului edictarii legii nu apare ca pliindu-se pe ipoteza reglementată la art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

In ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a raportului de control pe motiv că acesta nu poate fi calificat act administrativ în definiţia art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond şi-a motivat soluţia cu privire la o excepţie cu care a fost sesizată, neputându-se susţine că şi-a depăşit competenţele prin exces de putere.

Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanţei nu constituie, sub nici un motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., putându-se discuta despre legalitatea soluţiei dată excepţiei inadmisibilităţii în contextul analizei pct. 8 al aceluiaşi articol.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că nu orice act emis de o autoritate publică este un act administrativ, ci doar acela care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cuprinsul raportului de control, act premergător Deciziei, sunt cuprinse constatări ale echipei de control, nefiind dispusă nicio măsură în sarcina entităţii auditată-reclamantă în speţă, constatări ce nu sunt de natură a produce efecte juridice în sensul definiţiei actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recurenta-reclamantă mai invocă în cadrul apărărilor circumscrise pct. 4 al art. 488 C. proc. civ. faptul că instanţa de fond a ignorat prevederile legale în materie (apărări care se impun a fi analizate cu referire la pct. 8 al aceluiaşi articol - încălcarea sau aplicarea greşită a normelor legale) şi deciziile anterioare ale altor instanţe, în speţe similare.

Cu privire la această din urmă susţinere a recurentei, trebuie arărat faptul că, din punct de vedere constituţional şi principial, în sistemul nostru juridic, precedentul judiciar nu poate fi recunoscut ca având putere de lege, adică de izvor de drept, decât în mod excepţional, în situaţiile anume prevăzute de Legea fundamentală şi alte legi. Este vorba despre deciziile instanţei supreme, pronunţate în materia recursurilor în interesul legii şi a dezlegării unor chestiuni de drept, deciziile Curţii Constituţionale, anumite hotărâri ale instanţelor de contencios administrativ şi deciziile instanţelor europene. Jurisprudenţa la care recurenta face referire nu se încadrează în enumerarea limitativă mai sus expusă şi oricum, excede verificărilor ce pot fi făcute în cadrul acestui motiv de recurs.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În continuare, recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente care să conducă la reţinerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinţei, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.

Recurenta invocă de asemenea nerespectarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei de motivare a hotărârii, prin însuşirea pe deplin si exclusiv a argumentelor Curţii de Conturi, doar adăugând sintagma "asa cum parata corect a reţinut", susţinând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Astfel, contrar afirmaţiei recurentei, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

În analiza sentinţei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanţa face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare a hotătării, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că limitele învestirii instanţei, aşa cum au fost stabilite la fond, vizează analiza procedurii derulată în cursul anului 2015, prin care reclamanta a atribuit asocierii S.C. A. SRL&S.C. B. SRL&S.C. C. S.R.L. două acorduri cadru, respectiv: acordul cadru nr. 147/19.10.2015 având ca obiect întreţinerea curentă pe timp de iarnă 2015-2016 a drumurilor naţionale şi autostrăzilor din administrarea D.R.D.P. Braşov SDN Târgu Mureş - Lot x - Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmăşel, în cazul căruia liderul asocierii a fost S.C. C. S.R.L. şi acordul cadru nr. 148/19.10.2015 având obiectul întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 a drumurilor naţionale şi autostrăzilor din administrarea D.R.D.P. Braşov SDN Târgu Mureş - Lot x - Baza Sighişoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernut, Baza Tg. Mureş, Central SDN, în cazul căruia liderul asocierii a fost S.C. A. S.R.L..

Duratele acordurilor cadru sunt stabilite ca fiind de 12 luni fiecare, deşi perioada de desfăşurare a prestaţiilor viza trimestrul IV 2015 şi trimestrul I 2016. Faptul că perioada de desfăşurare a prestaţiilor ce urmau a se executa urmare a încheierii acordurilor cadru nr. 147/2015 şi nr. 148/2015 se încheie la sfârşitul primului trimestru al anului 2016 şi că prin aceste două acorduri cadru nu s-a intenţionat contractarea vreunui serviciu care să se desfăşoare în trimestrul IV 2016 este susţinut şi de notele privind determinarea valorilor estimate ale celor 2 acorduri cadru (nr. 54/1254/22.07.2015, respectiv nr. 54/1255/22.07.2015), astfel: - Trimestrul IV 2015: Lot 1 4.405.830,81 - RON, Lot 2 1.859.555,89 - RON; - Trimestrul I 2016: Lot 1 4.620.781,58־ RON, Lot 2 2.291.091,02 - RON.

Obiectul acordurilor cadru nr. 148/19.10.2015 şi nr. 147/19.10.2015, de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015 - 2016 este diferit de obiectul contractelor nr. x/14.10.2016 şi y/14.10.2016, care este de servicii întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2017, aşa cum reiese din punctul 7.1. "Durata de prestare a serviciilor ce formează obiectul prezentului contract de servicii este de la data emiterii Ordinului scris al achizitorului până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitaţie deschisă având ca obiect întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016- 2020.

În nota de fundamentare nr. x/14.10.2016, care a stat la baza încheierii contractului subsecvent nr. x/14.10.2016, se face referire la servicii de întreţinere curentă pentru iarna 2016 - 2017, astfel: ״În scopul satisfacerii cerinţelor desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă şi confort pentru iarna 2016 - 2017 este necesară încheierea unui contract subsecvent aferent acordului - cadru nr. 148/19.10.2015 având ca obiect Servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015- 2016 pe raza SDN Tg. Mureş: Lot I- Baza Sighişoara,Baza Sg. de Pădure,Baza Iernuţ,Baza Tg. Mureş, Central SDN״.

Prin nota de fundamentare nr. x/14.10.2016 care a stat la baza încheierii contractului subsecvent nr. y/14.10.2016, se face referire la servicii de întreţinere curentă pentru iarna 2016, astfel: ״În scopul satisfacerii cerinţelor desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă şi confort pentru iama 2016י este necesară încheierea unui contract subsecvent aferent acordului - cadru nr. 147/19.10.2015 având ca obiect Servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015- 2016 pe raza SDN Tg. Mureş, pentru Lot x - Răstoliţa, Baza Sărmăşel."

Deşi nota de fundamentare menţionează iarna 2016, având în vedere data întocmirii ei, 14.10.2016, este evident că este vorba de iarna 2016- 2017 şi nu 2015 - 2016.

Ordinul de începere, scris, al achizitorului a fost dat în data de 17.10.2016 către Asocierea S.C. A. SRL&S.C. B. SRL&S.C. C. S.R.L. înregistrat sub nr. x/17.10.2016, respectiv către Asocierea S.C. C. SRL& S.C. B. SRL& S.C. A. S.R.L., înregistrat sub nr. x/17.10.2016.

Aşadar, perioada pentru care a fost încheiat contractul nr. x/14.10.2016 având ca obiect servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016 raza SDN Tg. Mureş: Lot x Baza Sighişoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernuţ, Baza Tg. Mureş, Central SDN, respectiv de la data emiterii ordinului scris până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitaţie deschisă având ca obiect întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2020 Lot x SDN Tg. Mureş, nu corespunde cu perioada în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordului-cadru 148/19.10.2015 de servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 pe raza SDN Tg. Mureş: Lot I Baza Sighişoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernuţ, Baza Tg. Mureş, Central SDN, respectiv trimestrul IV 2015 şi trimestrul I 2016.

Perioada pentru care a fost încheiat contractul nr. x/14.10.2016 având ca obiect servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016 pe raza SDN Tg. Mureş: Lot x Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmăşel, respectiv de la data emiterii ordinului scris până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitaţie deschisă având ca obiect întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2020 Lot x SDN Tg. Mureş, nu corespunde cu perioada în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordului-cadru nr. 147/19.10.2015 de servicii de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 pe raza SDN Tg. Mureş Lot x - Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmăşel, respectiv trimestrul IV 2015 şi trimestrul 1 2016.

Deoarece contractele nr. x/14.10.2017 şi nr. y/14.10.2017 au fost încheiate pentru prestarea de servicii într-o perioadă care începe în trimestrul IV 2016 (17.10.2016) şi care este diferită de perioada trimestrul IV 2015 - trimestrul I 2016 în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordurilor cadru nr. 147/2015 şi nr. 148/2015, apare evident că aceste contracte nu pot fi subsecvente celor două acorduri cadru, iar încheierea acestora trebuia să se facă cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea data - Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi normele de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 395/2016, prevederile O.U.G. nr. 34/2006 fiind abrogate încă de la data de 26.05.2016.

Nerespectarea prevederilor legale în materie de achiziţii publice a condus la atribuirea directă a unor contracte de achiziţie publica a căror valoare estimată depăşea pragul valoric pentru achiziţia directa şi necesita unei proceduri de achiziţie publică conform Legii nr. 98/2016.

Cu privire la măsura nr. 1.2 din Decizia nr. 1/08.08.2017, Curtea de Conturi a dispusconducerii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, luarea măsurilor legale necesare care să conducă la remedierea abaterii de la legalitate constatate, respectiv prin acordarea vizei de control financiar preventiv conform prevederilor legale.

În speţă, D.R.D.P. Braşov a încheiat contractele nr. x/14.10.2016 şi nr. y/14.10.2016 cu asocierile din care făcea parte S.C. A. SRL(lider al asocierii cu care s-a încheiat contractual nr. x/2016 şi membru al asocierii care a fost încheiat contractual nr. x/2016), la preţuri care conţin tarife de utilizare a utilajelor mai mari, la nivelurile prevăzute în acordurile cadru nr. 147/2015 şi nr. 148/2015.

Acordarea vizei de control financiar preventiv la date ulterioare întocmirii contractelor subsecvente nr. x/14.10.2016 şi nr. y/14.10.2016, astfel:

- contractul subsecvent nr. x/14.10.2016 a fost înaintat spre viză, conform registrului CFP, în data ds 28.10.2016 şi a primit viza de control financiar preventiv propriu tot în data de 28.10.2016 deşi a fost încheiat în data de 14.10.2016.

- contractul subsecvent nr. y/14.10.2016 a fost înaintat spre viză, conform registrului CFP, în data de 27.10.2016 şi a primit viza de control financiar preventiv propriu în data de 27.10.2016 deşi a fost încheiat în data de 14.10.2016.

Astfel, fapta consemnată la punctul 1.2.1 din Raportul de control nr. x/13.07.2017, constând în acordarea acestei vize la două săptămâni după data la care s-au încheiat contractele nr. x/14.10.2016 şl nr. y/14.10.2016, contravine prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv respecriv prevederilor punctului 3.2 din Ordinul M.F.P. nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiare preventiv propriu.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.

De asemenea, va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare a actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare a actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 46 din 08 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2020.