Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5414/2020 AI generated

Mootness of salary equalization claim due to subsequent administrative issuance of requested salarization order

Case Number Decizia nr. 5414/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the Ministry of Justice, quashed the Court of Appeal's decision that had ordered the recalculation and payment of salary differences, and ultimately dismissed the claim as moot. The dispute involved a group of judges challenging the Ministry of Justice and Bucharest Court of Appeal for failing to equalize their monthly allowances to a sectoral reference value of 405 RON (later 445.5 RON) effective from April 2015, pursuant to Article 51 of Emergency Government Ordinance No. 83/2014 and Law No. 71/2015, claiming they were underpaid relative to the maximum statutory levels. The Court held that the claim was no longer tenable because the Ministry of Justice had subsequently issued new orders (specifically Order No. 90/C/2019) that satisfied the claimants' request for a new salarization order, thereby rendering the action moot under procedural law Article 148 of the Civil Procedure Code; consequently, the court applied Article 496 of the Civil Procedure Code to reject the action, leaving the prior lower court ruling null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 148 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Mootness of salary equalization claim due to subsequent administrative issuance of requested salarization order: The dispute involved a group of judges challenging the Ministry of Justice and Bucharest Court of Appeal for failing to equalize their monthly allowances to a sectoral reference value of 405 RON (later 445.5 RON) effective from April 2015, pursuant to Article 51 of Emergency Government Ordinance No. 83/2014 and Law No. 71/2015, claiming they were underpaid relative to the maximum statutory levels. The Court held that the claim was no longer tenable because the Ministry of Justice had subsequently issued new orders (specifically Order No. 90/C/2019) that satisfied the claimants' request for a new salarization order, thereby rendering the action moot under procedural law Article 148 of the Civil Procedure Code; consequently, the court applied Article 496 of the Civil Procedure Code to reject the action, leaving the prior lower court ruling null and void.

Keywords

AI generated
salary recalculation value in dispute procedural orders Civil Procedure Code equal pay equalisation payment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive to justify the admission of the appeal and the quashing of the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.03.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. au solicitat instanţei să oblige Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi, în realizarea procesului de egalizare a indemnizaţiilor prevăzut de art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, urmând ca această instituţie să se raporteze la următoarele coordonate:

a) să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu luna 09.04.2015, aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor deciziei civile nr. 48/13.01.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016 (anexa nr. 1 ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale (anexa nr. 2), ale sentinţei civile 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2010 (anexa nr. 3), precum şi ale altor soluţii deja pronunţate la nivelul ţării (anexa nr. 4);

b) să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care să se adauge 10%, rezultând un total de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) până la 01.10.2016 (data de referinţă a Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin 219/C/2017 - anexa nr. 6).

De asemenea, au solicitat obligarea Tribunalului Bucureşti la plata:

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit;

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 până ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit;

- dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective;

- sumei reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 74/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor un nou ordin de salarizare în mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016, ţinând cont de vechimea în muncă, gradul profesional, funcţia, sporurile salariale şi să dispună plăţile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015, prin ordonatorul de credite corespunzător fiecărui angajat la momentul plăţii, toate actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că reclamanţii au beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor, drepturile salariale ale acesteia fiind calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

A susţinut că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte şi Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016. Având în vedere aceste texte legale invocate, precum şi art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, recurentul a arătat că reclamanta nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată din 01.10.2016.

A mai arătat că în mod greşit a fost obligat să dispună plăţile către intimaţii-reclamanţi ca urmare a emiterii unui nou ordin de salarizare în mod legal, în aplicarea Legii nr. 71/2015, începând cu 09.04.2015, deoarece această obligaţie revine instanţei unde funcţionează intimaţii-reclamanţi. A solicitat instanţei de recurs să înlăture obligaţia la plata diferenţelor salariale, întrucât Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau în aceeaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial, prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

5. Alte aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, învederând că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa atacată, respectiv a emis în favoarea reclamanţilor OMJ nr. 90/C/2019, motiv pentru care, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca rămasă de obiect.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi, în realizarea procesului de egalizare a indemnizaţiilor prevăzut de art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, urmând ca această instituţie să se raporteze la următoarele coordonate:

a) să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu luna 09.04.2015, aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor deciziei civile nr. 48/13.01.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016 (anexa nr. 1 ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale (anexa nr. 2), ale sentinţei civile 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj în dosarul nr. x/2010 (anexa nr. 3), precum şi ale altor soluţii deja pronunţate la nivelul ţării (anexa nr. 4);

b) să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care să se adauge 10%, rezultând un total de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) până la 01.10.2016 (data de referinţă a Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin 219/C/2017 - anexa nr. 6).

De asemenea, au solicitat obligarea Tribunalului Bucureşti la plata:

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit;

- diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 până ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit;

- dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective;

- sumei reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat până la data plăţii efective.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1)1 şi (1)2 din acelaşi act normativ:

"(1)1 Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1)2 Prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis şi Ordinul nr. 2066/C/24.02.2018, prin care s-a statuat la art. 1, că în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a personalului de specialitate juridică este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se calculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (3). De asemenea, la art. 3 s-a stipulat că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Totodată, în favoarea judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 90/C/2019, prin care s-au stabilit indemnizaţii de încadrare lunare brute corespunzătoare, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare ce li se cuvine, precum şi a diferenţelor salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 74/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 74/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.