Water management authorization: validity of obligation prohibiting float discharge via surface spillways

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.02.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale-Hidroelectrica S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională "Apele Române", modificarea/revocarea în parte a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016 modificatoare a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 226/27.10.2015, cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare TĂU din gestiunea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeş, comunicată şi înregistrată la S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. sub nr. x/11.07.2016, în sensul înlăturării obligaţiei, impuse în mod nelegal în sarcina Hidroelectrica, şi anume: "Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Tău, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafaţă."

2. Soluţia de declinare

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4439 din 11.07.2017, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal.

3. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4156 din 06.11.2017, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat istoricul litigiului şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivului de casare nominalizat la pct. 8 din articolul anterior arătat au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Prima instanţă nu a sancţionat conduita intimatei care, prin actul administrativ contestat în cauză, a impus obligaţii care exced atât obiectului de activitate al beneficiarului autorizaţiei cât şi legislaţiei în vigoare, ceea ce reprezintă un abuz de drept.

Nu este reală afirmaţia intimatei potrivit căreia obligaţia în discuţie se regăseşte în toate autorizaţiile de gospodărire a apelor pentru baraje şi lacuri de acumulare indiferent de administratorul acestora.

Recurenta opinează în sensul că obligaţia corect stabilită prin alte autorizaţii trebuia formulată astfel: "va acţiona pentru curăţarea frontului de retenţie (frontul deversant şi prize) de plutitorii ce pot crea blocaje prin colectare şi transport în locuri special amenajate." Or, ceea ce s-a impus prin măsura contestată este imposibil de realizat, deoarece barajul acumulării Tău nu permite montarea unor instalaţii de oprire a plutitorilor, iar, în cazul viiturilor, când este interzis accesul pe lac, oprirea plutitorilor în baraj ar spori presiunea asupra construcţiilor cu ridicarea gradului de risc de avarie. În situaţii de viitură, când deversarea apei este obligatorie pentru punerea în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice, interesul public nu este cel invocat de către intimată, ci priveşte păstrarea integrităţii barajului şi tranzitării apelor în aval în siguranţă şi, implicit, protejarea populaţiei din aval de o eventuală rupere a barajului.

Recurenta arată că nu se susţine aprecierea intimatei în sensul că "prin nerespectarea obligaţiilor impuse, petenta ar produce o poluare a apelor şi a mediului înconjurător", deoarece poluarea la care aceasta din urmă se referă ar exista deja pe lacul de acumulare, iar deversarea nu ar face decât să o tranziteze în aval.

Deversarea, ca activitate de exploatare, nu poate produce poluare, în sensul pct. 45 din Anexa 1 la Legea nr. 107/1996, iar plutitorii existenţi pe suprafaţa lacului, dacă ar reprezenta poluare, ar atrage răspunderea poluatorului, după cum se stabileşte în art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Recurenta precizează faptul că prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori şi, prin urmare, nu poate fi culpabilă de existenţa acestora pe suprafaţa lacului de acumulare.

În realitate, prin măsura contestată, intimata a procedat la delegarea atribuţiilor sale - în calitate de operator unic al resurselor de apă de pe teritoriul ţării - de protejare a calităţii apei şi mediului înconjurător.

În plus de aceasta, recurenta susţine şi faptul că prevederile tehnice interzic ca descărcătorul de suprafaţă să fie prevăzut cu grătar sau instalaţie de reţinere a plutitorilor şi, în consecinţă, la viitură, când nivelul apei depăşeşte cota crestei deversorului şi se deversează, plutitorii nu pot fi reţinuţi în lacul de acumulare.

Regulamentul de exploatare al lacului de acumulare Tău prevede în mod expres faptul că evacuarea plutitorilor se face prin descărcătorii de suprafaţă. Această operaţiune nu se poate face în situaţii de ape mari, atunci când nivelul apei atinge 970,0 mdM (metri deasupra nivelului mării).

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1 din decizia de faţă, prin acţiunea introductivă de instanţă recurenta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale-Hidroelectrica S.A. a solicitat modificarea Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016 (de modificare a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 226/27.10.2015, cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare Tău din gestiunea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeş) în sensul înlăturării următoarei obligaţii: "Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Tău, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafaţă."

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Reevaluând actele existente la dosar, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate ale sentinţei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine:

* Este nefondată critica recurentei potrivit căreia, prin măsura contestată, intimata a săvârşit un abuz de drept, deoarece obligaţia instituită prin intermediul său nu se regăseşte în reglementările normative aplicabile şi excede obiectului de activitate al beneficiarului autorizaţiei.

În mod corect, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), precum şi a art. 7 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată şi completată.

Conform art. 4 alin. (1) şi (2) din acest act normativ:

"(1) Resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

(2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii."

Potrivit art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege: "Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 34 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006, privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, emis de Ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor (act normativ în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat în cauză), autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape (…), precum şi funcţionarea şi exploatarea în continuare a celor existente

În raport de prevederea normativă anterior citată, autoritatea intimată are competenţa de a emite autorizaţii de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, măsuri din care face parte şi cea aflată în discuţie.

Relevante sunt şi prevederile art. 38 alin. (1) şi (2) din Anexa la Ordinul nr. 662/2006 în care se arată în mod expres faptul că emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenţi şi riveranilor.

Aşadar, intimata are dreptul de a impune în sarcina recurentei, în calitate de administrator al barajului amplasat pe Lacul de acumulare Tău, anumite obligaţii pe care le consideră necesare pentru buna utilizare a sa, respectiv pentru protejarea categoriilor de persoane anterior nominalizate.

În fine, obligaţia contestată nu are ca scop suplinirea lipsei de activitate a autorităţii publice cu competenţe în domeniu, respectiv a intimatei. Ceea ce se are în vedere de către emitentul actului administrativ este calitatea recurentei de administrator a lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a obiectivului hidrotehnic, precum şi menţinerea calităţii apei din acumulare.

* Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că măsura analizată contravine prevederilor Regulamentului de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic anterior arătat.

În concret, aşa cum a relevat şi prima instanţă, la pct. 2.2.3. din Regulament sunt descrise elementele componente ale lucrării, printre care se numără şi descărcătorii de suprafaţă, precizându-se faptul că descărcătorul de ape mari este unul de tip central, amplasat pe ploturile centrale şi este format din patru deschideri deversante de 10,6 m. Este de observat faptul că nu se menţionează care este scopul acestor deschideri, dar rezultă că acestea sunt utilizate în situaţia creşterii debitului de apă pentru a se evita inundarea ariilor învecinate. În schimb, în Regulament se arată faptul că "debitul curent şi plutitorii din lac vor fi deversaţi numai prin deschiderile centrale." Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe în sensul că menţiunea cuprinsă în Regulament, anterior citată, trebuie interpretată în sensul că scopul acestor descărcători este acela de a permite descărcarea plutitorilor de suprafaţă doar prin deschiderile centrale, fără ca acesta să fie scopul lor. În plus de aceasta, în Anexa la Regulament se menţionează faptul că, în cadrul situaţiilor de control al calităţii apelor, plutitorii de suprafaţă se colectează o dată pe zi.

De asemenea, la pct. 6.3.3 din Regulament sunt nominalizate măsurile ce se impun a fi luate pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii apei care constau, printre altele, în curăţarea luciului apei şi care se realizează prin evacuarea materialului lemnos, precum şi a eventualelor deşeuri cu ajutorul unor bărci. În atare situaţie, nu pot fi primite aserţiunile recurentei în sensul că evacuarea plutitorilor de suprafaţă se face doar prin deschiderile centrale.

* Înalta Curte nu poate reţine nici argumentaţia recurentei în sensul că prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori şi, în atare situaţie, nu poate fi culpabilă de existenţa acestora pe suprafaţa lacului de acumulare.

Ceea ce s-a avut în vedere de către emitentul actului administrativ în cuprinsul căruia se regăseşte măsura contestată este dreptul de exploatare a lacului de acumulare Tău conferit recurentei, iar nu faptul că, prin activitatea sa, partea ar produce plutitori.

* Este nefondată critica recurentei referitoare la exploatarea obiectivului în perioada de viitură.

Astfel, la pct. 6.5 din Regulament se precizează în mod expres faptul că, în caz de viitură, una dintre măsurile care se iau este interzicerea ambarcaţiunilor de agrement pe lac. Această prevedere normativă nu prezintă relevanţă pe subiectul analizat în cauză. Aşa cum a menţionat şi prima instanţă, în cazul unei viituri, măsurile care se iau constau în evacuarea surplusului de apă, inclusiv prin golirea de fund, fiind prevăzute mecanisme de intervenţie în cazul în care nivelul apei creşte.

* Prin urmare, pentru toate considerentele anterioare expuse, instanţa de control judiciar apreciază că nu se confirmă afirmaţia recurentei în sensul că înlăturarea obligaţiei analizate se impune în considerarea unui interes major, respectiv acela de păstrare a integrităţii barajului, în contextul în care există şi alte măsuri prin care poate fi asigurată curăţarea şi evacuarea plutitorilor de suprafaţă din lacul Tău fără a se impune deversarea acestora peste descărcătorii de suprafaţă.

În consecinţă, este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

* Înalta Curte constată că recurenta a indicat doar formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în condiţiile în care nu a formulat critici de nelegalitate care ar fi putut fi încadrate în acesta.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale-Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4156 din 06 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.