Insufficiency of internal administrative guidelines to override statutory equitable assessment of moral damages

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei emise de pârât în dosarul nr. x de respingere parţială a cererii de despăgubire şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii; admiterea în tot a cererii de plată a despăgubirii, formulată de reclamantul A., şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 86.752 de RON reprezentând diferenţa dintre suma plătită de F.G.A. (115.728 de RON) şi suma cuvenita (11 217 RON daune materiale si 42.000 euro în echivalent in RON daune morale, in total 202 480 RON) drept despăgubire pentru daunele materiale şi daunele morale pentru decesul soţiei, B., şi pentru propria vătămare a reclamantului (95-100 de zile de îngrijire medicală), cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată în parte Decizia nr. 7186/4.07.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 86 752 RON reprezentând diferenţa dintre daunele morale solicitate de către reclamant prin cererea de plată nr. x/28.03.2016 şi cele acordate prin decizia contestată.

A fost menţinută în rest decizia contestată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre soluţionare, respingerea acţiunii formulate de reclamant, cu consecinţa menţinerii deciziei emise de FGA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamant pentru propria sa vătămare, instanţa de fond nu a combătut modalitatea în care pârâtul a stabilit cuantumul despăgubirilor, ci a preluat suma stabilită prin sentinţa civilă nr. 310/26.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, hotărâre care nu este definitivă, ignorând criteriile avute în vedere de fond în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Totodată, în privinţa daunelor morale solicitate pentru prejudiciul nepatrimonial încercat ca urmare a decesului soţiei reclamantului, instanţa de fond nu a combătut modalitatea în care Fondul a determinat acest prejudiciu.

În vederea respectării principiului egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire, în cuantificarea daunelor morale, Fondul a avut în vedere Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aceasta reprezentând o procedură validată de Societatea de C. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de către creditorii care formulează cereri de înscriere la masa credală.

Totodată, a mai arătat că Fondul de Garantare este persoană juridică de drept public înfiinţată prin lege ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător şi nu preia consecinţele neexecutării contractului de către asigurătorul în faliment, nu preia drepturile şi obligaţiile şi nici patrimoniul acestuia, ci este înfiinţat şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unei legi speciale, Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015 de aplicare.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin Decizia nr. 7186/4.07.2017 pronunţată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 115 728 RON, compusă din suma de 104510 RON daune morale şi 11217,6 RON daune materiale, respingând în rest cererea de plată.

Prin sentinţa recurată a fost anulată în parte Decizia nr. 7186/4.07.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 86 752 RON reprezentând diferenţa dintre daunele morale solicitate de către reclamant prin cererea de plată nr. x/28.03.2016 şi cele acordate prin decizia contestată.

Având în vedere precizările recurentului-pârât din timpul şedinţei de judecată din 22.10.2020, potrivit cărora recursul este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte nu se va mai referi la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. indicat în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a criticat sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte ignorarea criteriilor avute în vedere de acesta în stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant pentru propria sa vătămare şi pentru prejudiciul nepatrimonial încercat ca urmare a decesului soţiei sale, invocând faptul că a fost elaborată o procedură internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale. Totodată, a arătat recurentul-pârât că a fost avut în vedere şi Ghidul FPVS.

Înalta Curte apreciază că nu îşi poate însuşi concluzia recurentului, potrivit căreia normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura mai sus menţionată reprezintă cel mult repere orientative, dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Astfel cum a arătat şi instanţa fondului, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

În absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 şi Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 136/1996, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Totodată, Înalta Curte mai reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii, şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.