Suspension of execution of prefect secondment order; failure to prove imminent material damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 decembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul-ministru B., a formulat cerere de suspendare a efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862 din 10 decembrie 2019 emise de Prim-ministrul României, iar prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: suspendarea provizorie a executării/efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862/10.12.2019 emise de Prim-ministrul României până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, actualizată; suspendarea executării actului administrativ, respectiv: Hotărârea Guvernului României nr. 862 din 10 decembrie 2019 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Buzău de către A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993/11. XII.2019, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului contestat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României - B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării H.G. nr. 862 din 10 decembrie 2019 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Palatul Victoria şi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind neîntemeiată.

A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în interesul pârâtului Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi admiterea cererii de suspendare a actului administrativ H.G. nr. 862/10.12.2019.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond nu a analizat condiţiile suspendării actului administrativ impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A menţionat că a invocat drept motive de nelegalitate aparenta nemotivare şi încălcare a transparenţei decizionale, aparenta încălcare a principiului proporţionalităţii, satisfacerii interesului public, a imparţialităţii şi continuităţii şi aparenta nesocotire a încrederii legitime.

Actul administrativ unilateral a cărui suspendare a executării se solicită în speţă nu îndeplineşte condiţia de legalitate a motivării, simpla indicare a dispoziţiei art. 108 din Constituţia României nefiind în măsură să satisfacă această condiţie. Această dispoziţie reglementează actele Guvernului, deci satisface în cauză exclusiv competenţa pârâtului de a emite actul contestat.

A mai arătat recurenta că motivarea actului administrativ este una dintre cerinţele fundamentale pentru ca actul să poată fi considerat valabil şi producător de efecte juridice, reprezentând o condiţie esenţială a validităţii acestuia.

Decizia contestată a fost emisă cu exces de putere, iar nemotivarea reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, constituind o garanţie împotriva arbitrariului.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, a arătat recurenta că instanţa de fond a motivat că această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că la momentul dispunerii măsurii reclamanta exercita funcţia publică de conducere de comisar şef al Comisariatului Judeţean Buzău.

Actul atacat în prezenta cauză i-a vătămat reclamantei dreptul de a beneficia de stabilitate în funcţia publică şi a i se garanta respectarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre angajat şi angajator, pe baza cărora se fundamentează raportul de serviciu, drepturi ce izvorăsc din principiile ce stau la baza exercitării funcţiei.

Actul administrativ este rezultatul unei decizii strict politice, discreţionare, care conduce la încetarea exercitării unei funcţii publice fără nici un temei legal şi care constituie o ingerinţă în stabilitatea raporturilor juridice ce guvernează funcţia publică, în ansamblul său.

A mai arătat recurenta că încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii a funcţiei publice de prefect al Judeţului Buzău nu s-a datorat neîndeplinirii criteriile de performanţă şi/sau gradului şi modului de atingere a obiectivelor individuale stabilite în sarcina prefectului, constatate în urma evaluării performanţelor individuale anuale a înalţilor funcţionari publici.

Caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat este reprezentat de faptul că, prin actul contestat, reclamantei i-a încetat mandatul cu caracter temporar, aspect de natură a-i afecta situaţia financiară, stabilitatea unor venituri într-un mod imposibil de previzionat, având în vedere că salariul de prefect este diferit de salariul de comisar şef.

În ceea ce priveşte perturbarea previzibilă gravă a autorităţii publice sau a serviciului public, a arătat recurenta că activitatea instituţiei prefecturii a fost perturbată, întrucât multe dintre problemele instituţiei erau de competenţa prefectului, chiar dacă la nivelul instituţiei exista subprefect. Totodată, au fost rezolvate probleme ce trenau de mulţi ani, probleme legate de aplicarea fondului funciar, mediu, probleme sociale, situaţii de urgenţă.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat, în esenţă, că prin cererea de recurs nu se aduc argumente şi probe care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a sentinţei recurate, susţinerile recurentei fiind doar aprecieri subiective, lipsite de fundament juridic.

4.2 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că recurenta-reclamantă nu a demonstrat în nici un fel îndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la existenţa pagubei iminente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862 din 10 decembrie 2019, privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al Judeţului Buzău de către reclamantă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului contestat.

Soluţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, Înalta Curte reţine că din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Suspendarea executării reprezintă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror punere în executare ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu a fost îndeplinită în cauză. Executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie. De asemenea, Înalta Curte constată că prima teză a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 are în vedere pagubele materiale care pot fi produse prin punerea în executare a actului administrativ.

Astfel, în dovedirea îndeplinirii acestei condiţii, recurenta a invocat faptul că i-a fost vătămat dreptul de a beneficia de stabilitate în funcţia publică şi a i se garanta respectarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre angajat şi angajator, pe baza cărora se fundamentează raportul de serviciu, drepturi ce izvorăsc din principiile ce stau la baza exercitării funcţiei.

Recurenta a mai făcut referiri cu privire la caracterul iminent al prejudiciului, arătând că acesta este reprezentat de faptul că încetarea mandatului este de natură a-i afecta situaţia financiară, stabilitatea unor venituri într-un mod imposibil de previzionat, având în vedere că salariul de prefect este diferit de salariul de comisar-şef.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu se poate considera că încetarea exercitării, prin detaşare, a funcţiei publice de prefect aduce atingere situaţiei financiare a reclamantei, întrucât această funcţie a fost ocupată cu caracter temporar. Totodată, lipsirea de veniturile obţinute prin funcţia ocupată temporar ţine de însăşi esenţa actului administrativ de încetare a exercitării unei funcţii. Reclamanta, în urma emiterii actului contestat şi a încetării detaşării, şi-a reluat funcţia de comisar-şef al Comisariatului Judeţean Buzău - Garda Naţională de Mediu, putând exista o diminuare a veniturilor în aceste condiţii, dar această diminuare nu constituie pagubă iminentă în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că funcţia publică de prefect fusese ocupată de reclamantă în condiţiile art. 394 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019.

Recurenta a invocat şi faptul activitatea instituţiei prefecturii a fost perturbată, arătând că multe dintre problemele instituţiei erau de competenţa prefectului, chiar dacă la nivelul instituţiei exista subprefect, şi că în timpul exercitării funcţiei au fost rezolvate probleme ce trenau de mulţi ani, însă fără a prezenta dovezi certe din care să rezulte aceste aspecte.

Nefiind dovedită condiţia pagubei iminente, nu se mai impune analizarea cerinţei privind cazul bine justificat, întrucât cele două condiţii au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 octombrie 2020.