Habeas corpus during COVID-19 emergency: Bucharest Tribunal competent to hear release claim, administrative court jurisdiction rejected
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdiction conflict by ruling that the Bucharest Tribunal, Civil Section III, is the competent court to hear the merits of the case, thereby favoring the Tribunal's position and setting aside the appellate court's declination; the case, a habeas corpus petition filed during Romania's COVID-19 state of emergency, sought the immediate release of the claimant from alleged unlawful administrative detention at home imposed under Military Ordinance No. 3/2020 and related decrees, and challenged the restrictions on leaving the residence without justification. The Court held that because the claimant grounded the action directly on Article 5(4) of the European Convention on Human Rights to protect a civil right—physical liberty—and because no special procedural route existed, the general rules of civil procedure applied (Article 2(2) and Article 95(1) of the Civil Procedure Code), meaning the dispute did not involve an administrative law relationship tied to a typical or assimilated administrative act that would trigger administrative court jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Habeas corpus during COVID-19 emergency: Bucharest Tribunal competent to hear release claim, administrative court jurisdiction rejected: Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel, în raport de temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 5 par. 4 din Convenţia EDO şi la obiectul acesteia, respectiv obligarea pârâţilor la punerea reclamatului în libertate de îndată din starea de detenţie administrativă în care a fost plasat în timpul stării de urgenţă, a reţinut că reclamantul a urmărit protejarea unui drept civil, cel la libertate fizică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, în dosarul nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Primul Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului, Primul Ministru al Guvernului Româniri prin Cancelaria Primului Ministru, Parlamentul României prin Cancelaria Deputaţilor, Parlamentul României prin Senat, Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne a arătat că formulează cerere de habeas corpus şi a solicitat:
- punerea de îndată în libertate din starea manifest ilegală de detenţie administrativă, în locuinţa în care a fost plasat, în timpul stării de urgenţă prin Ordonanţa Militară nr. 3/2020 emisă de pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Primul Ministru al Guvernului României, aplicabilă în baza Decretului nr. 195/2020 şi Decretului nr. 240/2020 emise de pârâţii Preşedintele României şi Primul Ministru al Guvernului României, măsurile acestor doi ultimi pârâţi fiind încuviinţate de pârâtul Parlamentul României prin Hotărârile nr. 3/2020 şi nr. 4/2020;
- să se dispună că are dreptul să părăsească locuinţa oricând, pentru orice motive, fără a prezenta vreun document justificativ şi fără a risca vreo sancţiune.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa 590 din 12 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că în cauza dedusă judecăţii, reclamantul invocă incidenţa unor norme juridice emise în regim de putere publică şi care reglementează relaţii sociale din sfera administraţiei publice, distincte de cele de drept privat specifice raporturilor juridice dintre particulari. Tribunalul are în vedere prevederile art. 5 lit. j) din Codul administrativ potrivit cărora regimul de putere publică reprezintă ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.
Pârâţii în cauză sunt purtători ai autorităţii publice respectiv cei doi şefi ai executivului, care au emis în regim de putere publică actele administrative enunţate anterior şi, deşi instanţa nu contestă faptul că în materie civilă tribunalele au plenitudine de competenţă, ţinând cont de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, secţia civilă a tribunalului nu este competentă să judece prezenta cauză care are la bază raporturi juridice de putere publică, specifice dreptului administrativ.
2.2. Prin sentinţa nr. 790 din 15 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel, în raport de temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 5 par. 4 din Convenţia EDO şi la obiectul acesteia, respectiv obligarea pârâţilor la punerea reclamatului în libertate de îndată din starea de detenţie administrativă în care a fost plasat în timpul stării de urgenţă, a reţinut că reclamantul a urmărit protejarea unui drept civil, cel la libertate fizică.
Asa fiind, faţă de natura acestui raport juridic dedus judecăţii şi, în lipsa unei căi speciale procedurale prevăzute de lege pentru afirmarea dreptului în discuţie, Curtea a apreciat că, în materie de competenţă, sunt incidente normele de drept comun faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 95 alin. (1) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţa de contencios administrativ, a fost investită cu cererea formulată de reclamantul A. (cerere de habeas corpus), în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Primul Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului, Primul Ministru al Guvernului Româniri prin Cancelaria Primului Ministru, Parlamentul României prin Cancelaria Deputaţilor, Parlamentul României prin Senat, Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne prin care a solicitat punerea de îndată în libertate din starea manifest ilegală de detenţie administrativă, în locuinţa în care a fost plasat, în timpul stării de urgenţă prin Ordonanţa Militară nr. 3/2020 emisă de pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Primul Ministru al Guvernului României, aplicabilă în baza Decretului nr. 195/2020 şi Decretului nr. 240/2020 emise de pârâţii Preşedintele României şi Primul Ministru al Guvernului României, măsurile acestor doi ultimi pârâţi fiind încuviinţate de pârâtul Parlamentul României prin Hotărârile nr. 3/2020 şi nr. 4/2020 şi să se dispună că are dreptul să părăsească locuinţa oricând, pentru orice motive, fără a prezenta vreun document justificativ şi fără a risca vreo sancţiune.
Înalta Curte constată că reclamantul şi-a fundamentat acţiunea direct pe art. 5 par. 4 din Convenţia EDO solicitând obligarea pârâţilor la punerea sa în libertate de îndată din starea de detenţie administrativă în care a fost plasat în timpul stării de urgenţă.
Aşadar, prin intermediul dispoziţiei convenţionale antereferite, reclamantul a urmărit protejarea unui drept civil, cel la libertate fizică.
Or, faţă de natura acestui raport juridic dedus judecăţii şi, în lipsa unei căi speciale procedurale prevăzute de lege pentru afirmarea dreptului în discuţie, Înalta Curte, în acord cu opinia curţii de apel, apreciază că, în materie de competenţă, sunt incidente normele de drept comun faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 95 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că reclamantul nu a dedus judecăţii un raport juridic de drept administrativ grefat pe un act administrativ tipic sau asimilat, pentru a fi luată în calcul competenţa după materie a instanţelor de contencios administrativ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României, prin Camera Deputaţilor, Prim-ministrul Guvernului României prin Cancelaria Prim-ministrului, Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, prin Senat, Prim-ministrul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministrul Afacerilor Interne, prin Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.