Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5375/2020 AI generated

Ceiling of auxiliary judicial staff salaries under Law 153/2017 and non-discrimination in cumulative allowance limits

Case Number Decizia nr. 5375/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court’s dismissal of the action and thereby maintaining the validity of the contested internal payroll decisions. The dispute involved two auxiliary staff members (clerks) challenging a prosecutorial authority’s refusal to recalculate their salaries to a higher reference value, arguing that the non-modification of their allowances constituted unlawful discrimination and ignored prior judicial awards. The Court ruled that the challenged acts were legally compliant with Law No. 153/2017, specifically Article 38(3)(a) and (6), which established a "double limit" on salary increases: the 25% raise could not exceed the maximum salary level set for the year 2022, and the cumulative sum of all allowances (including those for difficult working conditions, neuropsychic stress, and confidentiality) could not exceed 30% of the base salary under Article 25. The Court held that the statutory cap for the year 2022 was already reached prior to the disputed recalculation, making further increases legally impermissible, and rejected the plaintiffs' argument that courts could disregard statutory provisions deemed discriminatory, affirming that such issues fall under constitutional competence rather than judicial lawmaking.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 25 din Legea nr. 153/2017, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Ceiling of auxiliary judicial staff salaries under Law 153/2017 and non-discrimination in cumulative allowance limits: The dispute involved two auxiliary staff members (clerks) challenging a prosecutorial authority’s refusal to recalculate their salaries to a higher reference value, arguing that the non-modification of their allowances constituted unlawful discrimination and ignored prior judicial awards. The Court ruled that the challenged acts were legally compliant with Law No. 153/2017, specifically Article 38(3)(a) and (6), which established a "double limit" on salary increases: the 25% raise could not exceed the maximum salary level set for the year 2022, and the cumulative sum of all allowances (including those for difficult working conditions, neuropsychic stress, and confidentiality) could not exceed 30% of the base salary under Article 25. The Court held that the statutory cap for the year 2022 was already reached prior to the disputed recalculation, making further increases legally impermissible, and rejected the plaintiffs' argument that courts could disregard statutory provisions deemed discriminatory, affirming that such issues fall under constitutional competence rather than judicial lawmaking.

Keywords

AI generated
salary recalculation action by staff judicial law statutory limits auxiliary work reduction of statutory salary increase

Cited Legislation

AI generated
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017
Contrar susţinerilor reclamantelor, nemodificarea cuantumului indemnizaţiilor acestora începând cu data de 01.01.2018 nu s-a datorat faptului că nu li s-ar fi recunoscut dreptul la VRS 463,5 RON, ci faptului că acestea, prin recalcularea drepturilor începând cu data de 01.01.2018 în temeiul art. 38 alin.
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art.
art. 25 din Legea nr. 153/2017
Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the decision on the appeal.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main legal basis for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the decision on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. si B. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 8/17.09.2018 a colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestaţiile formulate împotriva Deciziei nr. 55/22.06.2018 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Prin contestaţiile formulate s-a solicitat revocarea deciziei nr. 55/22.06.2018 si emiterea unei noi decizii de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, şi recalcularea nediscriminatorie a drepturilor salariate cuvenite, raportat la valoarea de referinţa de 463,5 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 373 din 4 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia şi s-a respins acţiunea, în rest, privind pe reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 373 din 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. si B. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul expunerii considerentelor sentinţei recurate şi a considerentelor altor sentinţe pronunţate în cauze având obiecte similare şi ale Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentele-reclamante au argumentat reglementarea egalizării salariilor la un nivel maxim în plată.

Au conchis recurentele invocând Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, prin care s-a stabilit că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim având în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în esenţă, a susţinut că drepturile salariale ale recurenţilor au fost stabilite având la bază prevederile incidente din Legea - cadru nr. 153/2017, aceştia beneficiind de sporul de condiţii grele de muncă, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu respectarea limitelor prevăzute de lege, invocând faptul că recurentele nu au criticat raţionamentul expus de judecătorul fondului.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, şi a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond

Reclamantele au calitatea de personal auxiliar (grefieri) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz.

Potrivit actelor ataşate la dosarul cauzei rezultă că prin Decizia nr. 55/22.06.2018 au fost recalculate drepturile salariale ale reclamantelor începând cu data de 01.01.2018, prin modificarea Anexei 1 a Deciziei nr. 12/2018 potrivit Notei nr. x/2018 a PÎCCJ şi a Notei nr. x/2018 a Departamentului Economic al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul determinării cuantumului salariului de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Contrar susţinerilor reclamantelor, nemodificarea cuantumului indemnizaţiilor acestora începând cu data de 01.01.2018 nu s-a datorat faptului că nu li s-ar fi recunoscut dreptul la VRS 463,5 RON, ci faptului că acestea, prin recalcularea drepturilor începând cu data de 01.01.2018 în temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, li s-a stabilit un cuantum al salariului la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022.

Astfel, dacă anterior recalculării prin raportare la noul VRS (463,5 RON) reclamantele beneficiau deja de salariul aferent anului 2022, datorită plafonării potrivit art. 38 alin 6 din legea nr. 153/2017, în condiţiile în care recalcularea prin raportare la noul VRS conducea la o indemnizaţie lunară mai mare decât plafonul prevăzut în Anexa V la lege, atunci drepturile lunare de care beneficiază reclamantele nu au putut fi modificate, acest plafon neputând fi depăşit.

2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentele-reclamante

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantele formulând, cu titlu de critici de nelegalitate, argumente privind reglementarea egalizării salariilor la un nivel maxim în plată şi faptul că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, reiterând o parte dintre alegaţiile prezentate în faţa primei instanţe, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar reţine că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, fiind salarizate începând cu data de 01.01.2018 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

În aplicarea dispoziţiilor acestui act normativ, legiuitorul nu distinge în funcţie de elementele salariale utilizate la determinarea cuantumului salariului începând cu data de 01.01.2018 (VRS de 445,5 sau de 463,5 RON), reglementând doar că în situaţia în care în urma aplicării majorării de 25% rezultă un salariu mai mare decât cel aferent anului 2022, se acordă acesta din urmă.

Astfel, reclamantelor le-a fost calculat, începând cu 01.01.2018, un salariu mai mare decât cel aferent anului 2022, prin raportare la un VRS de 445,5 RON, astfel că la recalcularea prin raportare la un VRS majorat, de 463,5 RON, cuantumul indemnizaţiilor lunare nu a suferit în fapt nicio modificare, deoarece acestea se aflau deja la nivelul de salarizare maxim prevăzut pentru anul 2022.

În ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Potrivit art. 25 din acelaşi act normativ "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamantelor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiţii grele, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, se observă că textele art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamanţilor de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocaţie în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ţinut de obligaţia de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamantele nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin susţinerile formulate, în realitate, urmărind să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

De asemenea nu pot fi primite criticile reclamantelor relativ la existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care sporurile le-au fost recunoscute într-un alt cuantum, mai mare, inclusiv pentru viitor, având în vedere că puterea de lucru judecat şi efectul obligatoriu al hotărârii judecătoreşti definitive este recunoscut doar până în momentul modificării condiţiilor care au fost avute în vedere la pronunţarea acestora, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 drepturile salariale ale reclamantelor sunt determinate exclusiv prin raportare la prevederile acestei legi.

Reclamantele nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare se creează situaţii discriminatorii, critică care nu poate fi primită.

Prin urmare, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare şi nedeclarate ca fiind neconstituţionale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei nr. 373 din 4 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.