Salary arrears and legal interest: Passivity standing of budgetary ordinator versus civil liability of subordinate public entity

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a formulat plângere prin care a solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei,

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale sale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază,

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei,

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei,

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor ce le voi face cu acest proces şi pe care le va justifica reclamanta în termenul legal,

La data de 02.07.2018, reclamanta a depus precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, alături de Ministerul justiţiei şi DNP, şi pe ministrul justiţiei, solicitând:

- anularea dispoziţiilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei,

- obligarea ministrului justiţiei să emită un nou Ordin, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce mi-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază,

- obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv cele restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei,

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei,

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua reclamanta în prezentul dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4651 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtă şi s-au respins capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în ceea ce o priveşte pe reclamantă, obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin, ca lipsite de obiect.

Totodată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune, şi Ministerul Justiţiei şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală la sumele reprezentând drepturile salariale acordate prin ordinul 3396/C/30.08.2018, de la data scadenţei şi până la plata integrală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4651 din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune au formulat cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi înlăturarea obligaţiei Ministerului Justiţiei de plată a dobânzii legale.

Astfel, a susţinut recurentul că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, reclamanta solicitând prin precizarea la acţiune obligarea Ministerului la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, iar nu la plata dobânzilor legale.

A mai invocat faptul că obligaţia de plată a unor drepturi băneşti a personalului de probaţiune excedează atribuţiilor Ministerului Justiţiei, în condiţiile în care Direcţia Naţională de Probaţiune are personalitate juridică, fiind instituţia care efectuează în concret plata drepturilor de natură salarială către reclamantă, în calitate de ordonator secundar de credite, Ministerul fiind parte într-un raport juridic financiar.

Cu privire la acest aspect a făcut trimitere la Decizia nr. 13/13.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi la art. 16 din Legea nr. 252/2013 cu referire la înfiinţarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3.2 Recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, şi, pe fond, respingerea cererii ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea ca neîntemeiată a solicitării privind acordarea dobânzilor legale.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării reţinerilor din considerentele sentinţei recurate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe salariale.

Astfel, au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu se poate reţine în sarcina pârâţilor o formă a vinovăţiei privind neacordarea până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite a valorilor de referinţă sectoriale începând cu data de 09.04.2015 cuprinse în OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, făcând trimitere la dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 23/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, data la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază şi, prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răsounderii civile, respectiv existanţa unei fapte ilicite.

Această condiţie nu este îndeplinită în opinia recurentei având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul de care beneficiază reclamanta conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială.

În fine, a susţinut că, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, precum şi lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu poate fi vorba despre o neexecutare, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii legale.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune urmând să fie respins ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata dobânzii legale, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond anterior stabilirii obligaţiei de plată a dobânzii legale la sumele reprezentând drepturile salariale acordate reclamantei prin ordinul 3396/C/30.08.2018, de la data scadenţei şi până la plata integrală în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei trebuia să verifice dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile exercitării acţiunii civile, respectiv dacă acest pârât avea calitatea de titular al obligaţiei de a face şi, implicit calitate procesuală pasivă cu privire la acest capăt de cerere.

Aminteşte instanţa de control judiciar că în C. proc. civ. sunt reglementate în mod expres, la art. 32, condiţiile de exercitare a acţiunii civile, respectiv: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi interesul.

Astfel, calitatea procesuală este una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 36 prima teză noul C. proc. civ. " Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. (…) ". Una dintre condiţiile cerute deci pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Aşadar, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

În speţă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, se observă că atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare conform art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiţiei de a asigura fondurile necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 şi nu de a efectua plata în concret a drepturilor salariale solicitate.

Prin urmare, raportul obligaţional privind plata drepturilor salariale ale reclamantei este stabilit între aceasta şi Direcţia Naţională de Probaţiune în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţelor publice nr. 500/2002, act normativ care reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

În acest sens este şi Decizia nr. 13/13.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a statuat că, în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, aceasta nu poate avea calitatea procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu nu este de natură că conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atîta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în material repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire aordonatorului principal de credite, care să constituie fundamental pretenţiilor deduse judecăţii. O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurarii în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Aşadar, Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu achită drepturi salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie fiind aceea de a vira şi asigura sumele solicitate de ordonatorii secundari de credite prin proiectele de buget, plata diferenţelor salariale şi, după caz a accesoriilor acestora, urmând a se face de către instituţia unde funcţionează reclamanta, respectiv Direcţia Naţională de Probaţiune.

Astfel, potrivit art. 16 din Legea nr. 252/2013, "se înfiinţează Direcţia Naţională de Probaţiune, denumită în continuare Direcţia, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direcţie de Probaţiune din Ministerul Justiţiei".

DNP are personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatei-reclamante sunt stabilite cu angajatorul. Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor de natură salarială către reclamantă este DNP, în calitate de ordonator secundar de credite.

În aceste condiţii, în mod greşit pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat de instanţa de fond la plata dobânzii legale la sumele reprezentând drepturile salariale acordate prin ordinul 3396/C/30.08.2018, de la data scadenţei şi până la plata integrală.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei să caseze, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, să respingă acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

2. Recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune

Înalta Curte constată că pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe salariale calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, deşi a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., argumentele de ordin critic formulate de aceasta cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind aceste critici ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3396/30.08.2018 s-au stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune corespunzător valorilor de referinţă majorate, conform Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018. De asemenea, prin acelaşi ordin s-a mai stabilit că suma sporurilor de care beneficiază reclamanta este în procent total de 30% din salariul de bază, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON. Prin acelaşi ordin s-a stabilit că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON. În acelaşi timp s-a stabilit prin ordinul menţionat că începând cu luna august 2016, calculul drepturilor salariale de mai sus se va realiza ţinând seama şi de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016. Potrivit art. 4 al Ord Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018 plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: începând cu luna august 2018 pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018; pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

De asemenea, prin Anexa nr. 342 la Ordinul 3396/C/30.08.2018 au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei, conform celor de mai sus.

Având în vedere că OMJ nr. 603/C/08.02.2018 a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/30.08.2018, prima instanţă în mod corect a constatat că cererile de anularea dispoziţiilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, de obligare a pârâtului la emiterea unui nou ordin în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi de obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, precum şi de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin, au rămas fără obiect, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, au fost emise acte administrative care recunosc drepturile solicitate.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute, pentru acelaşi motiv fiind lipsită de support şi alegaţia recurentei cu privire la caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, precum şi lipsa unei obligaţii legale în acest sens.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, în privinţa cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, instanţa de control judiciar reţinând că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Aşa find, în mod judicios, prima instanţă a dispus obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata dobânzii legale la sumele reprezentând drepturile salariale acordate prin ordinul 3396/C/30.08.2018, de la data scadenţei şi până la plata integrală.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale passive, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 4651 din 14 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.