Rejection of appeal challenging salary surcharge caps under Law 153/2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pe pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018, prin care au fost respinse contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate şi personalul de specialitate criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emisă să de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Prin aceste contestaţii s-a solicitat revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 şi emiterea unei noi decizii de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4496 din 5 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantele A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4496 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării pe larg a situaţiei de fapt şi a enunţării dispoziţiilor art. 38 alin. (3) şi (6), art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurentele-reclamante au arătat, în esenţă, că atâta vreme cât salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la Legea-cadru şi aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

Rezultă indubitabil că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

De asemenea, recurentele au precizat că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Aşadar, la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate şi nu au fost acordate în procent integral de 45%.

În fine, recurentele-reclamante au arătat că se impune recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018 -31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% şi 5%, făcând trimitere la Decizia nr. 160 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate cu menţionarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim aşa cum de altfel au fost şi anterior datei de 01.01.2018 calculate şi acordate, respectiv, 15% pentru condiţii de muncă grele, 25% pentru suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate, rezultând un cuantum total de 45% sporuri şi nu 30% cât este cuantumul sporurilor acordate reclamantelor.

Totdată, s-a invocat H.G. nr. 1180/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind printre altele şi stabilirea mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", menţinându-se de altfel dispoziţiile anterioare cu privire la sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele pentru toate categoriile de personal ale familiei ocupaţionale, sporul având un caracter permanent pe perioada menţinerii condiţiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în esenţă, a susţinut că drepturile salariale ale recurenţilor au fost stabilite având la bază dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 şi faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantele A., B., C., D., E. şi F. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018, prin care au fost respinse contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate şi personalul de specialitate criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emisă să de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cerându-se revocarea acestei decizii şi emiterea unei noi decizii de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici cu privire la modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legii nr. 153/2017, în sensul în care dacă în urma aplicării majorării de 25% se atinge pragul salarial din 2022, atunci sporurile trebuie calculate individual pentru fiecare dintre angajaţi, mergând până la maximul prevăzut de lege, singura limitare fiind cea impusă de art. 25, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamante în faţa primei instanţe şi pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar reţine că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, fiind salarizate începând cu data de 01.01.2018 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Potrivit art. 25 din acelaşi act normativ "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamantelor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiţii grele, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, contrar susţinerilor acestora, se observă că textele art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamantelor de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocaţie în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ţinut de obligaţia de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că reclamantele nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

De asemenea nu pot fi primite criticile reclamantelor relativ la existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care sporurile le-au fost recunoscute într-un alt cuantum, mai mare, inclusiv pentru viitor, având în vedere că puterea de lucru judecat şi efectul obligatoriu al hotărârii judecătoreşti definitive este recunoscut doar până în momentul modificării condiţiilor care au fost avute în vedere la pronunţarea acestora, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 drepturile salariale ale reclamantelor sunt determinate exclusiv prin raportare la prevederile acestei legi.

Reclamantele nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare se creează situaţii discriminatorii, critică care nu poate fi primită.

Astfel, sunt neîntemeiate alegaţiile recurentelor-reclamante prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor sale salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bacău, a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât cele două categorii de angajaţi (reclamanţii şi persoanele indicate spre comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuse deciziei unor ordonatori de credite diferiţi, iar un element esenţial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalităţii, nu şi celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

Prin urmare, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare şi nedeclarate ca fiind neconstituţionale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. Diana, B., C., H., E. şi F., împotriva sentinţei nr. 4496 din 5 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.