Insured’s late compensation claim time-barred; Guarantee Fund denial upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.06.2018, sub nr. dosar x/2018 reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 14809/25.05.2018, prin care a fost respinsa cererea de plata nr. x/19.09.2017 în cuantum de 6607,60 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 446 din 8 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 446 din 8 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. (fosta RATB RA) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1381 C. civ., fără să le coroboreze cu art. 2528 din acelaşi cod privind dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită.

Astfel, în opinia sa, dreptul la acţiune s-a născut la data la care a cunoscut persoana vinovată de producerea evenimentului rutier, iar nu la data de 23.11.2015, data evenimentului rutier.

A invocat, totodată, faptul că persoana pagubită într-un accident rutier va deshide dosar de daună la asiguratorul autovehiculului al cărui conducător auto este vinovat de producerea accidentului, printre documentele obligatorii ce trebuie depuse la dosar fiind înscrisul care face dovada vinovăţiei acestuia.

Or, în condiţiile în care autovehiculul era asigurat la societatea de asigurare, iar STB S.A. nu cunoştea persoana vinovată de producerea acestui accident, recurenta nu avea cum să se adreseze către FGA cu o cerere de despăgubire, data de 17.08.2017 fiind data naşterii dreptului său de creanţă, când aceasta a aflat că respectivul eveniment rutier a fost soluţionat prin întocmirea procesului-verbal nr. x/23.11.2015.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, precum şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, constatând că, deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat argumente de ordin critic relative la greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la data naşterii dreptului său de creanţă, care se cirsumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va analiza cererea de recurs din această perspectivă, pct. 6 al aceluiaşi articol fiind invocat formal, instanţa de recurs fiind în imposibilitate de a efectua controlul jurisdicţional cu privire la acesta.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată nr. x/19.0.2017, reclamanta RATB a solicitat pârâtului plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma accidentului de circulaţie produs la data de 23.11.2015, din culpa conducătorului auto cu nr. x, asigurat RCA cu poliţă emisă de A. S.A.

Prin Decizia nr. 14809/25.05.2018 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a fost respinsă cererea de plată, reţinându-se, în esenţă, că prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, reclamanta a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul A. S.A. în faliment.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 14809/25.05.2018, prin care a fost respinsa cererea de plata nr. x/19.09.2017 în cuantum de 6607,60 RON.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici relative la greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la data naşterii dreptului său de creanţă, susţinând că aceasta este la data la care a cunoscut că respectivul eveniment rutier a fost soluţionat prin întocmirea procesului-verbal nr. x/23.11.2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce priveşte data naşterii creanţei recurentei-reclamante, singurul aspect de altfel contestat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în prezentul recurs, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin Hotărârea intermediară nr. 132/16.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva A. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este vorba despre o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment, astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data de 17.03.2017.

În aceste condiţii, cererea de plată adresată de reclamantă Fondului de Garantare a Asiguraţilor la data de 19.09.2017 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de control judiciar constată că nici aspectele care privesc documentele ce constituie un dosar de daună ce se depune la asigurator, astfel că reclamanta nu s-a putut adresa FGA anterior datei la care a făcut-o, nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile art. 20 alin. (1) teza finală din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stabilesc că "În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative.

Astfel, acest text de lege se referă tocmai la cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare, respectiv declaraţia pe proprie răspundere în sensul susţinerii acestor documente justificative, cu privire la care autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv pretins de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul limitelor legii.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, constatând că Decizia nr. 14809/25.05.2018 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. (fosta RATB RA), împotriva sentinţei nr. 446 din 8 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.