Procedural capacity of a deregistered insolvency practitioner challenging a disciplinary sanction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă în România a solicitat anularea deciziei nr. 28/24.02.2017 prin care ISD (Instanţa superioară de disciplină) i-a respins contestaţia împotriva deicizie nr. 7/18.02.2016 emisă de Instanţa locală de Disciplină Ploieşti.

La data de 25.05.2017, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că înţelege să se judece cu Instanţa Superioară de Disciplină, care a emis decizia contestată.

La data de 17.10.2017, au formulat cerere accesorie în favoarea intimatei numitele B. şi C. prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii şi menţinerea deciziilor atacate, apreciind că şi aşa sancţiunea aplicată a fost destul de blândă (la minimul prevăzut de lege).

Prin încheierea din 18.04.2018 a fost admisă în principiu cerere de intervenţie formulată de către B. şi C..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2302 din 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea reclamantului C.I.I. "A." în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă în România, astfel cum a fost formulată şi precizată, ca neîntemeiată, şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele B. şi C. în favoarea pârâtei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2302 din 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A. a formulat cerere de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea legii de drept substanţial, respectiv a aplicat norma specială prin analogie la situaţii care nu cad sub incidenţa ei, textului de lege dându-i-se o interpretare greşită.

În esenţă, a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, în sensul că în prezenta cauză nu s-au supus analizei abaterile efectuate administratorului judiciar în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor, ci analiza abaterii disciplinare a vizat exercitarea de către parte a calităţii de administrator judiciar cu cea a calităţii de avocat, fără să ţină cont de art. 19 din Codul de etică profesională, făcând, totodată, trimitere la dispoziţiile art. 26 din O.U.G. nr. 86/2006 şi art. 15 alin. (1), art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă în România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat verificarea respectării termenului în care a fost declarat recursul, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, intimatele-interveniente B. şi C. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de UNPIR, prin care a solicitat respingerea apărărilor, reiterând, în esenţă, aceleaşi aspecte prezentate prin memorial de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 6 octombrie 2020, recurentul-reclamant a depus la dosar note de şedinţă, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, în raport de Decizia nr. 4/19.04.2019 a Consiliului Naţional de Conducere al UNPIR, prin care s-a dispus radierera D., pe care a ataşat-o, în extras.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condiţiile legii (...)."

Aşadar, una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile, este capacitatea procesuală, alături de condiţiile privind calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi justificarea unui interes.

Or, capacitatea procesuală de folosinţă, care este determinată de însăşi capacitatea civilă de folosinţă, este aptitudinea generală şi abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi şi obligaţii de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacităţii civile de exerciţiu.

Aminteşte Înalta Curte că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate să fie invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută, pentru a fi parte în proces, potrivit acestor dispoziţii fiind necesară existenţa folosinţei drepturilor civile, respectiv a capacităţii de folosinţă.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.

Potrivit art. 244 din C. civ.: "Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţarea ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.", iar potrivit art. 251 alin. (1) din acelaşi Cod:" Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise."

Aşa fiind, radierea unei persone juridice din registrul în care a fost înscrisă are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia, din momentul radierii sale, persoana juridică nemaiexistând şi nemaiputând fi parte într-o actiune judiciară.

Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 4/19.04.2019 a Consiliului Naţional de Conducere al Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă în România s-a decis radierea din Tabloul UNPIR şi din Registrul Formelor de Organizare a D..

Prin urmare, reţinând că la data de judecării recursului, recurentul-reclamant D. era radiat din Tabloul UNPIR şi din Registrul Formelor de Organizare în care fusese înscris, Înalta Curte constată, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosinţă, nemaiputând fi subiect de drepturi şi obligaţii şi, în consecinţă, subiect al raportului de drept dedus judecăţii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată de recurentul-reclamant şi va respinge recursul declarat de acesta ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant CII A., împotriva sentinţei nr. 2302 din 16 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.