Taxpayer prevails as appeal in joint liability decision annulled for missing factual motivation and proof of bad faith.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în contradictoriu cu care a solicitat următoarele: anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 19 iulie 2018 întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău; anularea deciziei nr. 10768 din 9 octombrie 2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei nr. x/2018; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bacău, cerere formulată de reclamantul A., s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, astfel cum a fost precizată, a fost anulată decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 19 iulie 2018 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, precum şi decizia nr. 10768 din 9 octombrie 2018 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în soluţionarea contestaţiei administrative şi au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 50 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 72 din 27 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nemotivată în sensul prevderilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind pronunţată cu nerespectarea normelor de procedură, cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept, având în vedere că nu cuprinde toate apărările pârâtei, precum şi faptul că se omite în considerente a se efectua analiza apărărilor formulate prin întâmpinare şi prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurenta a arătat că, în opinia sa, afirmaţiile reclamantului cu privire la neimplicarea în activitatea societăţii nu sunt însoţite de documente care să îi dovedască buna-credinţă, fapt ce a determinat nedeclararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale datorate de societatea S.C. B. S.R.L..

Astfel, având în vedere constatările organelor de inspecţie fiscală - neînregistrarea în evidenţa contabilă şi nedeclararea de către contribuabil a sumelor de plată, precum şi lipsa de colaborare din partea asociatului societăţii, a apreciat recurenta că reaua-credinţă este dovedită.

Totodată, a susţinut că toate documentele de executare silită, somaţii şi titluri executorii prin care a fost individualizată creanţa au fost primite de către debitor, însă nu s-au făcut plăţi în contul obligaţiilor datorate.

În fine, a considerat recurenta că Decizia de angajare a răspunderii solidare contestată este motivată şi întemeiată, aplicarea art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului ANAF nr. 127/2014 s-a făcut în litera şi în spiritual legii, criticile aduse de reclamant fiind nefondate, făcând trimitere la dispoziţiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 republicată privind rolul decizional al asociaţilor în cadrul societăţii.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi urm. C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, în cuprinsul cererii nefiind formulate critici de nelegalitate a sentinţei recurate.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, constatând că deşi recurenta-pârâtă a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi urm. C. proc. civ., argumentele de ordin critic formulate cu privire la nemotivarea sentinţei recurate faţă de neanalizarea apărărilor pârâtei, precum şi a existenţei unor motive contradictorii şi aplicarea greşită a normelor de drept material se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmând ca analiza să se efectueze din această perspectivă.

2. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond

La data de 26 martie 2018, debitoarea B. S.R.L. a fost declarată în stare de insolvabilitate conform procesului-verbal încheiat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice a încheiat, în temeiul art. 265 din Legea nr. 207/2015. La data încheierii acestui proces-verbal, obligaţiile fiscale restante erau în sumă de 3.014.903 RON.

2.1 Decizia de angajare a răspunderii solidare

Prin decizia nr. 113603 din 19 iulie 2018 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, reclamantului A., în calitate de administrator al societăţii B. S.R.L., i-a fost angajată răspunderea solidară pentru obligaţiile de plată restante cu care această societate figurează în evidenţa analitică pe plătitor, în sumă de 3.072.495 RON.

Suma de 3.072.495 reprezintă totalul obligaţiilor fiscale ale B. S.R.L. - din care 2.016.888 RON debit principal, 742.158 RON dobânzi şi 313.449 RON paguba iminentă - cu termen de plată în perioada mai - decembrie 2017; este vorba despre taxa pe valoare adăugată (1.204.486 RON), impozitul pe veniturile din salarii (7.856 RON), impozitul pe profit (701.939 RON debit, 227.444 RON dobânzi şi 88.834 RON penalităţi de întârziere), impozitul pe dividende persoane fizice (57.234 RON, 2174 RON dobânzi şi 1.087 RON penalităţi de întârziere), impozitul pe veniturile microîntreprinderilor (8.647 RON, 468 RON dobânzi şi 234 RON penalităţi de întârziere), venituri din amenzi şi alte sancţiuni (6.250 RON), dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA (510.091 şi 202.701 RON) la care se adaugă (cu valori mai mici) contribuţiile datorate de societate. Aceste obligaţii fiscale au fost stabilite ca urmare a declaraţiilor de impozite şi taxe, a unor procese-verbale de contravenţie, a deciziei de impunere nr. x/31 august 2017 şi a deciziilor de calcul a accesoriilor până la data de trecerii în insolvabilitate.

În fapt, organul fiscal s-a referit la inspecţia fiscală la care a fost supusă B. S.R.L., finalizată cu raportul de inspecţie fiscală nr. x/31 august 2017 şi decizia de impunere nr. xnr. 322/31 august 2017 - prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 1.476.989 RON -, inspecţie care a prilejuit şi formularea sesizării penale nr. BCG_AIF 7778/14 august 2017 formulată împotriva administratorului societăţii, A., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Pentru sumele stabilite suplimentar, organul de executare silită a emis decizii de calcul accesorii până la zi.

Din raportul de inspecţie fiscală nr. x/31 august 2017 şi decizia de impunere nr. xnr. 322/31 august 2017, emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare a reţinut următoarele:

"● pentru perioada verificată, respectiv 01.01.2012-31.12.2016, organele de inspecţie fiscală au stabilit un impozit de profit suplimentar în sumă totală de 411.616 RON, din care:

- 511.135 RON constituie impozit pe profit determinat suplimentar ca urmare a stabilirii de cheltuieli nedeductibile ce reprezintă achiziţii pentru care societatea verificată nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că aceste cheltuieli au fost destinate realizării de venituri impozabile, încălcând astfel prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;99.519l RON impozit pe profit declarat în plus faţă de impozitul pe profit înregistrat în evidenţa contabilă;

● pentru perioada verificată, respectiv 01.01.2012-30.04.2017, s-au stabilit diferenţe suplimentare reprezentând T.V.A. în sumă totală de 1.065.373 RON, după cum urmează:

- 249.372 RON T.V.A. colectată suplimentar faţă de evidenţa contabilă a persoanei impozabile;

- 652.088 RON T.V.A. dedusă pentru care s-a procedat la respingerea exercitării dreptului de deducere deoarece societatea nu a prezentat documente justificative sau a procedat la deducerea eronată a T.V.A.;

- 163.913 RON T.V.A. de plată înregistrată în evidenţa contabilă ce nu a fost declarată prin deconturile de T.V.A., încălcându-se astfel prevederile art. 1562 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 323 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

După expunerea acestor date din actele de impunere ale societăţii B. S.R.L., emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare a conchis după cum urmează:

"În concluzie, din faptele prezentate mai sus, conform Deciziei de impunere nr. x/31.08.2017, administratorul societăţii A., a adus un prejudiciu bugetului de stat, reprezentând debite şi accesorii, în sumă totală de 3.072.495 RON, ca urmare a nedeclarării cu rea-credinţă a obligaţiilor fiscale datorate, pentru perioada 01.01.2012-prezent, având drept scop sustragerea de la plata acestora."

Se mai menţionează în decizia de angajare a răspunderii solidare se menţionează că reclamantul nu a dat curs notificării de a se prezenta la organul fiscal în vederea audierii în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 207/2015.

În drept, emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii solidare a administratorului A., în calitate de asociat, pentru obligaţiile de plată ale debitoarei B. S.R.L., în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

2.2 Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative

Contestaţia administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei nr. x din 19 iulie 2018 a fost respinsă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Direcţia Colectare, prin decizia nr. 10768 din 9 octombrie 2018, ca neîntemeiată şi nemotivată.

Organul de soluţionare a contestaţiei a reluat împrejurările de fapt şi de drept din decizia de angajare a răspunderii solidare, în plus reţinând următoarele:

Conform art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, reclamantul este răspunzător faţă de societate pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care aceasta le are faţă de bugetul consolidat al statului, în sensul de a declara corect şi a achita la scadenţă obligaţiile fiscale.

Reprezentantul legal, prin omisiunea achitării obligaţiilor fiscale, prin încălcarea obligaţiilor statutare ale administratorilor, confirmă existenţa relei-credinţe.

Virarea la buget a obligaţiilor legale este obligatorie şi întotdeauna prioritară faţă de alte plăţi întrucât menţinerea sau redresarea activităţii unei societăţi trebuie să fie rezultatul unui management eficient şi onest.

În acest context, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 19 iulie 2018 întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi a deciziei nr. 10768 din 9 octombrie 2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei nr. x/2018, acţiunea fiind admisă.

Prin cererea de recurs, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totdată, Înalta Curte observă că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin prisma acestui motiv de casare, recurenta a invocat greşita interpretare a legii de către judecătorul fondului în sensul că nu a reţinut reaua-credinţă a reclamantului evidentă avân în vedere constatărilor organelor de inspecţie fiscală, respectiv neînregistrarea în evidenţa contabilă şi nedeclararea de către contribuabil a sumelor de plată, precum şi lipsa de colaborare din partea asociatului societăţii, aspecte invocate de altfel şi în faţa primei instanţe, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că răspunderea solidară a reclamantului a fost angajată în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, potrivit cu care "(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; (…).

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că pentru angajarea răspunderii solidare trebuie ăndeplinite următoarele condiţii: determinarea în concret a acţiunilor sau inacţiunilor care au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale - în sensul că poate fi vorba fie de nedeclararea, fie de neachitarea, fie de declararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţilor fiscale; dovedirea împrejurării, esenţiale, că aceste fapte au fost săvârşite cu rea-credinţă şi a legăturii de cauzalitate dintre fapte şi obligaţiile fiscale restante ale debitorului principal declarat insolvent.

În cauză, sub primul aspect, în decizia de angajare a răspunderii solidare nu sunt identificate acţiunile sau inacţiunile imputabile reclamantului, care au determinat neîndeplinirea de către debitoarea declarată insolvabilă, B. S.R.L., a obligaţiilor de declarare şi/sau neachitare la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Astfel cum în mod corect a constatat judecătorul fondului, organul fiscal fie a reprodus sintagma utilizată în textul analizat, respectiv că reclamantul, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a declara şi/sau achita la scadenţă obligaţiile fiscale, fie a reţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara obligaţiile fiscale; astfel, organul fiscal nu a ţinut seama de faptul că o parte a sumei pentru care i s-a atras reclamantului răspunderea solidară reprezintă obligaţii fiscale stabilite pe baza declaraţiilor de impunere. În decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, organul fiscal a reţinut neîndeplinirea atât a obligaţiei de declarare a obligaţiilor fiscale, cât şi pe cea de plată a acestora, fără însă a lega aceste concluzii de împrejurări concrete.

Totodată, se constată că în motivarea în fapt a deciziei de angajare a răspunderii solidare, organul fiscal a preluat o parte din constatările raportului de inspecţie fiscală nr. x/31 august 2017 şi din decizia de impunere nr. xnr. 322/31 august 2017, deşi prin acest din urmă act administrativ fiscal (aşa cum deja s-a reţinut) s-au stabilit doar o parte obligaţiilor fiscale ale B. S.R.L.. În privinţa celorlalte obligaţii fiscale, decizia de angajare a răspunderii solidare nu face nicio referire, faptele reţinute în sarcina reclamantului referindu-se doar la sumele stabilite prin decizia de impunere nr. x/31.08.2017.

Or, aşa cum rezultă din decizia de angajare a răspunderii solidare, obligaţiile fiscale restante ale societăţii B. S.R.L. au fost stabilite în urma declaraţiilor societăţii, a unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a deciziilor emise de organele fiscale şi anume: decizia de impunere nr. x/31 august 2017 şi a deciziile de calcul a accesoriilor până la data de trecerii în insolvabilitate. Reluând ideea deja reţinută, se constată că o parte a obligaţiilor fiscale restante ale societăţii B. S.R.L. sunt urmare declaraţiilor de impunere făcute de societate, prin administratorul său şi, cel puţin în privinţa obligaţiilor fiscale stabilite în baza acestor declaraţii, nu poate fi vorba de nedeclararea obligaţiilor fiscale. Aceeaşi concluzie se impune a fi reţinută şi în privinţa proceselor-verbale de contravenţie care se trimit spre executare organelor fiscale de către cel care le-a încheiat, nefiind necesară o declarare a amenzilor de către contravenient.

Pe de altă parte, chiar şi pentru obligaţiile fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. x/31.08.2017, faptele reţinute în sarcina reclamantului nu sunt determinate. În decizia de angajare a răspunderii solidare s-a preluat o parte a concluziilor din raportul de inspecţie fiscală nr. x din 31 august 2017 şi decizia de impunere nr. xnr. 322 din 1 august 2017, pentru a se concluziona că […] din faptele prezentate mai sus, conform deciziei de impunere nr. x/31.08.2017, administratorul societăţii […] a adus un prejudiciu bugetului de stat, reprezentând debite şi accesorii, în sumă totală de 3.072.495 RON, ca urmare a nedeclarării cu rea-credinţă a obligaţiilor fiscale […]". Deşi, organul fiscal se referă la anumite fapte, nu rezultă care sunt aceste fapte, ci doar care sunt obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere nr. x/2017; cel mult, în privinţa sumei de 163.913 RON reprezentând T.V.A. de plată înregistrată în evidenţa contabilă ce nu a fost declarată prin deconturile de T.V.A, s-ar putea reţine fapta de nedeclarare, însă chiar şi cu privire la această sumă trebuiau analizate toate elementele răspunderii civile delictuale. Omisiunea achitării obligaţiilor fiscale (afirmată de organul de soluţionare a contestaţiei administrative) nu poate fi semnificată ca fiind un element confirmativ al existenţei relei-credinţe, aşa cum s-a reţinut prin decizia nr. 10768//2018 de vreme ce pentru a confirma un fapt, mai întâi, acest fapt trebuie afirmat şi, ceea ce este mai important, dovedit; art. 12 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 prevede că "Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul", astfel încât o dovadă clară a relei-credinţe trebuia prezentată de organul fiscal.

În mod similar, organul fiscal nu a identificat împrejurări şi elemente probatorii în privinţa legăturii de cauzalitate dintre faptele reclamantului şi obligaţiile fiscale restante ale debitorului declarat insolvabil.

În aceste condiţii, se impune constatarea lipsei motivelor în fapt ale angajării răspunderii reclamantului, motive care constituie unul dintre elementele deciziei de angajare a răspunderii solidare, prevăzut de art. 26 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 207/2015.

Fiind vorba de încălcarea altor dispoziţii decât cele prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, decizia de angajare a răspunderii solidare este anulabilă în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. Vătămarea produsă reclamantului prin lipsa motivării în fapt a angajării răspunderii sale solidare nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestei decizii, un control jurisdicţional al legalităţii deciziei nr. 113603/2018 fiind împiedicat de nerespectarea de către organul fiscal a obligaţiei de a motiva actul administrativ pe care l-a emis. Pentru angajarea răspunderii solidare nu este suficient, aşa cum s-a întâmplat în cauză, ca organul fiscal să constate insolvabilitatea societăţii debitoare şi calitatea de administrator statutar a reclamantului la această societate; acestea sunt elemente necesare, dar nicidecum suficiente şi, de aceea, art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 impune condiţiile anterior menţionate, cu precădere condiţia relei-credinţe; aceasta în contextul în care prezumată de art. 12 din Legea nr. 207/2015 este buna-credinţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei nr. 72 din 27 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.