Inadmissibility of annulment appeal against revision ruling for failure to meet Article 318 C. proc. civ. prerequisites

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2009, la data de 4.11.2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea, în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. nr. 133 din 04.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcţia şi gradul corespunzător pregătirii şi vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii, gradului şi funcţiei pe care le-ar fi avut în prezent, obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de introducere a acţiunii şi pe cale de consecinţă a respins a acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind tardiv introdusă.

1.3 Împotriva sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

1.4 Prin Decizia nr. 1397 din 9 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A., împotriva sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010, a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A reţinut instanţa de recurs că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că recurentul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ în discuţie cel târziu în anul 1993 în condiţiile în care începând cu anul 1998 a formulat mai multe memorii către Ministerul Apărării Naţionale prin care a solicitat reîncadrarea sa şi în conţinutul cărora a făcut în mod constant referire la incidental din data de 21.08.1985 care în final a stat la baza trecerii sale în rezervă. Mai mult chiar, faţă de conţinutul adresei CN nr. x/19.07.1993 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, este fără dubiu că reclamantul a fost informat în mod efectiv de conţinutul, temeiul de fapt şi de drept al ordinului contestat şi implicit a cunoscut măsura vătămătoare care i s-a produs prin efectele acestuia.

Pe de altă parte, reclamantul a semnat şi fişa de lichidare şi de primirea livretului militar, fapt ce denotă că avea cunoştinţă cel puţin despre încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat.

Legea contenciosului administrativ nu face nicio distincţie după cum comunicarea actului administrativ s-a realizat în scris sau verbal, aşa încât simplu fapt al luării la cunoştinţă a conţinutului şi efectelor acestuia este suficient ca termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 să poată începe să curgă.

În cauză, chiar dacă nu există dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de înscris reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conţinutul şi efectele acestuia.

1.5 Împotriva Deciziei nr. 1397 din 9 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a formulat cerere de revizuire de către recurentul-revizuent A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea cererii s-a invocat adresa nr. x/14.06.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea militară 02405, iar ulterior, prin notele scrise depuse la dosar la data de 7 august 2019, adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - UM 01925, din care reiese că Ordinul nr. 133/04.10.1985 nu a fost identificat în arhivele instituţiei.

2. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 4682 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1397 din 09 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2009, ca inadmisibilă.

A reţinut instanţa că legea procedurală prevede două categorii de hotărâri judecătoreşti care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, care este revizuirea, după cum urmează: a) hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare şi b) hotărârile pronunţate de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în sensul art. 297 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispoziţiile art. 316 din C. proc. civ., o instanţă de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanţa de fond, precum şi temeiurile de drept existente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cea dată anterior în cauză.

Or, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuent împotriva sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, apreciindu-se că aceasta a realizat o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Din această perspectivă, s-a reţinut că în speţă nu este realizată condiţia avută în vedere de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii.

Înalta Curte a mai constatat că pentru a se putea invoca motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. şi a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ o serie de condiţii, şi anume: partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu se poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

În această reglementare câmpul de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitat şi o eventuală lărgire a acestuia nu este posibilă, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile care au fost enunţate atrăgând respingerea cererii de revizuire.

Cerinţa privitoare la împrejurarea că înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită este esenţială, întrucât un proces definitiv soluţionat ar putea fi supus revizuirii pe baza unor acte şi dovezi ulterior descoperite şi autoritatea de lucru judecat ar deveni astfel iluzorie.

În speţă, înscrisurile depuse de revizuent nu îndeplinesc, cumulativ, condiţiile de mai sus.

Astfel, revizuentul invocă în susţinerea cererii sale adresa nr. x/14.06.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea militară 02405, precum şi adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - UM 01925, acte care nu existau la data pronunţării hotărârii ce face obiectul revizuirii, şi anume 9 martie 2011. Prin urmare, înscrisurile invocate de către revizuent nu au existat la data când a fost pronunţat hotărârea care se solicită a fi revizuită.

Totodată, Curtea a constatat că adresele anterior menţionate au fost emise ca urmare a unor solicitări din partea revizuentului, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă, astfel că nu se poate reţine că înscrisurile invocate ar fi fost reţinute de partea adversă sau nu ar fi putut fi prezentate în procesul anterior din motive mai presus de voinţa reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte a reţinut că examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerinţă de admisibilitate a revizuirii, presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conţinutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluţii decât cea efectiv pronunţată.

Or nici din această perspectivă nu se poate reţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege în raport de cele reţinute în decizia atacată cu cererea de revizuire.

Înalta Curte a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, ipoteză care nu se regăseşte în prezenta speţă.

3. Contestaţia în anulare

Prin contestaţia în anulare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 317, 318 şi 319 C. proc. civ. de la 1865, contestatorul A. a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Timişoara, având în vedere considerentele încheierii de şedinţă din data de 4 februarie 2020, prin care s-a constatat că prezenta cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru, constatându-se că obiectul litigiului se încadrează în prevederile art. 281 din Codul muncii, cauza fiind judecată în primă instanţă de Curtea de Apel Timişoara, iar nu de secţia de litigii de muncă a Tribunalului Timiş.

În raport de aceste aspecte, contestatorul a solicitat anularea sentinţei nr. 271/2010 a Curţii de Apel Timişoara şi a deciziei nr. 1397/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2009, invocând practică judiciară cu privire la acelaşi obiect al acţiunii, respectiv sentinţa civilă nr. 648/CA/2005 pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Timiş.

Totodată, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 4682 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că este netemeinică şi nelegală, reiterând argumentele prezentate prin cererea de revizuire cu privire la Ordinul de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985, care a fost clasificat ca secret de serviciu în perioada 04.10.1985 - 10.01.2019.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale nu a formulat întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate de contestator şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru considerentele în continuare expuse.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele invocate de contestator, înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătoreşti irevocabile, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, la punctul 2 prevăzându-se cazul în care contestaţia a fost data de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, faţă de părţile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menţionat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanţa de recurs l-a respins. Or, contestatorul nu a invocat în cadrul motivelor de recurs existenţa vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei ori excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Timişoara, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile legale precitate.

Referitor la motivele prevăzute de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. şi care reglementează cele două cazuri ale contestaţiei în anulare specială, textul legal prevede "in terminis", ca şi condiţie de admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanţelor de recurs care sunt rezultatul unei greşeli materiale sau prin care s-a omis cercetarea vreunui motiv de recurs.

Or, decizia atacată a fost pronunţată în soluţionarea căii de atac extraordinare a revizuirii, şi nu în soluţionarea recursului, astfel încât nu este îndeplinită situaţia premisă reglementată de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv aceea ca hotărârea contestată să fie pronunţată de o instanţă de recurs.

În concluzie, motivele invocate prin contestaţia în anulare nu se încadrează în prevederile art. 317 şi ale art. 318 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse mai sus, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 317 şi ale art. 318 raportate la cele ale art. 320 din C. proc. civ., va respinge contestaţie în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4682 din 11 octombrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.