Judicial classification allowance recalculation and equal pay principle at maximum statutory sectoral reference value

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. şi RR. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei,

- revocarea art. 2 alin. (1) din Ordinul 4680/C/21.12.2016 în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciar prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum şi revocarea art. 1 al Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 care modifică Ordinul nr. 4680/C/2016, în sensul precizării date de 01.10.2016, în loc de 09.04.2015,

- obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi până la 30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 RON majorat cu 10% în baza Legii nr. 293/2015,

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi cu acordarea dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4817 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate.

A admis cererea reclamanţilor şi a anulat în parte Ordinele MJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, respectiv în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi valoarea de referinţă sectorială la care se raportează această indemnizaţie şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită în favoarea reclamanţilor, judecători şi asistenţi judiciar în cadrul Tribunalului Suceava, un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A criticat recurentul soluţia instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii, în condiţiile în care reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

De asemenea, instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivat de faptul că reclamanţii nu au atacat ordinele emise începând cu 09.04.2015.

Pe fondul cererii, a susţinut recurentul că, fără temei legal, instanţa a admis acţiunea reclamanţilor, în sensul calculării indemnizaţiilor în raport cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015.

A arătat că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

A mai precizat că, începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

4. Cererea de renunţare formulată de intimaţii-reclamanţi GG. şi RR.

La data de 20.10.2020, intimaţii-reclamanţi GG. şi RR. au depus cerere de renunţare la judecată, întemeiată pe art. 406 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul Ministerul Justiţiei este nefondat, urmând, însă, a fi admis în raport cu cererea de renunţare şi a fi anulată sentinţa recurată în privinţa reclamanţilor GG. şi RR..

5.1. În ceea ce priveşte cererea de renunţare formulată de intimaţii-reclamanţi GG. şi RR., Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,

"Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă".

Conform alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol,

"Când renunţare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

5.2. Referitor la recursul pârâtului Ministerul Justiţiei vizând hotărârea recurată pentru restul intimaţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi menţinute dispoziţiile instanţei de fond.

Intimaţii-reclamanţi, judecători şi asistenţi judiciar în cadrul Tribunalului Suceava, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei în faţa instanţei de fond, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei, şi reiterate prin cererea de recurs, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât.

Astfel, după cum a reţinut şi prima instanţă, reclamanţii au ataşat acţiunii dovada faptului că au formulat plângere împotriva Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016, la data de 25.01.2017, şi împotriva Ordinului nr. 219/C/2017, la data de 07.02.2017. De asemenea, nici excepţia prescripţiei nu poate fi reţinută, în raport cu data formulării acţiunii, 20.07.2017, şi cu data de la care se solicită acordarea valorii de referinţă sectorială, 09.04.2015, prin emiterea ordinelor de salarizare.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât vizând fondul acţiunii reclamanţilor, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit că, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.

Pe acest aspect, prezintă relevanţă atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională.

Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi cu practica judiciară, la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, "... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar, ulterior, recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

În concluzie, aprecierea recurentului că în mod nelegal a fost admisă cererea intimaţilor-reclamanţi de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută, iar refuzul său de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi SS. nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că cele reţinute anterior au fost recunoscute şi de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, care a solicitat, prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, a se constata că acţiunea ar fi rămas fără obiect, învederând faptul că a emis în favoarea intimaţilor-reclamanţi Ordinul MJ nr. 91/C/04.01.0219 pentru judecători şi OMJ nr. 89/C/2019 pentru asistenţii judiciari, prin care, în acord cu cele stabilite de prima instanţă, a recalculat drepturile salariale ale acestora începând cu 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, majorată cu 10% începând cu 01.12.2105, potrivit Legii nr. 293/2015.

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 406 C. proc. civ. şi, respectiv, art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, faţă cererea intimaţilor-reclamanţi GG. şi RR. de renunţare la judecata cererii, urmează a admite recursul Ministerului Justiţiei, a lua a lua act de renunţarea reclamanţilor menţionaţi la judecată şi a anula hotărârea recurată în ceea ce-i priveşte, şi a menţine restul dispoziţiilor instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4817 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ.

Ia act de renunţarea reclamanţilor GG. şi RR. la judecata cererii.

Anulează sentinţa civilă recurată în ceea ce-i priveşte pe aceşti reclamanţi.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.