Magistrate salary delay: legal interest and inflation indexation without contractual agreement under sui generis public service relation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare; anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate; obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 647 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

A fost calificată excepţia lipsei calităţii active a reclamantei invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice drept apărare de fond.

S-a dispus admiterea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu excepţia capătului 4 de cerere.

S-a admis acţiunea, în parte şi a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească reclamantei contravaloarea dobânzii legale precum şi a indexării cu indicele de inflaţie calculate asupra diferenţelor dintre drepturile salariale acordate prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 al Procurorului General şi cele stabilite anterior datei de 1 august 2016, în intervalul cuprins între data de 01.08.2016 şi data plăţii efective a diferenţelor salariale în discuţie.

A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în rest, ca lipsită de interes.

S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In susţinerea motivelor de casare, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât a arătat că instanţa de fond in mod greşit a admis in parte acţiunea reclamantei, întrucât imposibilitatea aplicării indicelui de inflaţie se datorează faptul că in conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, nicio cheltuială nu poate fi angajată din buget in lipsa unei baze legale.

Totodată, s-a arătat că dobânda are caracterul unei sancţiuni civile, astfel că aceasta este circumscrisă preexistenţei unei convenţii încheiate intre părţi.

Văzând şi dispoziţiile art. 197 alin. (11) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a C. civ. şi ale art. 1535 alin. (1) din C. civ., susţine recurentul - pârât că pentru acordarea daunelor moratorii (dobânda legală) este necesară existenţa unei convenţii, or, in cauză nu există intre reclamantă şi pârâtă nicio convenţie cu privire la acordarea unor dobânzi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a solicitat in contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare; anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate; obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

Recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează soluţia instanţei de fond cu privire la plata contravalorii dobânzii legale precum şi a indexării cu indicele de inflaţie calculate asupra diferenţelor dintre drepturile salariale acordate prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 al Procurorului General şi cele stabilite anterior datei de 1 august 2016, în intervalul cuprins între data de 01.08.2016 şi data plăţii efective a diferenţelor salariale în discuţie.

In esenţă, recurentul - pârât consideră că plata dobânzii este condiţionată de preexistenţa unei convenţii încheiate intre reclamantă şi pârât, care nu ar exista in speţă.

Inalta Curte reţine însă că prima instanţă a dat eficientă considerentelor Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, potrivit căreia "În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

In ceea ce priveşte lipsa unei conveniţi încheiate intre părţi, care in accepţiunea recurentului reprezintă singurul izvor al acordării dobânzilor, reţine Înalta Curte că raportul juridic pe care se grefează peţitul acţiunii este un raport juridic de muncă sui generis.

In acest sens, trebuie menţionată Decizia pronunţată in recurs in interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008 care a stabilit că prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcţionarilor publici civili sau militari, ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, ale persoanelor care deţin demnităţi publice, ale magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.

Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.

Este un raport juridic care are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ulterior numirii, părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe şi parchete de pe lângă acestea.

Astfel, soluţia primei instanţe este la adăpost de orice critică, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2005, care reglementează un contencios de plină jurisdicţie, instanţa de contencios putând dispune măsuri pentru înlăturarea actului nelegal, cât şi măsuri pentru recunoaşterea drepturilor subiective, acordarea de restituiri şi despăgubiri.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 647 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.