Urban project exclusion action dismissed as inadmissible due to lack of specific administrative act or recognized right

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data la data de 11.02.2016 sub nr. x/2016 reclamanta Vasile Coralia Rebeca, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi A., a solicitat obligarea pârâţilor la emiterea, în 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei, a unor acte administrative, respectiv a unei hotărâri de guvern şi/sau ordine de ministru sau a oricăror acte administrative necesare, prin care să se indice în mod clar că proiectul Esplanada, care poate deveni proiectul Cartierul Justiţiei, pe terenul delimitat de arterele b-dul x, str. x, b-dul x şi b-dul x din Bucureşti, nu se mai face şi prin care să se abroge H.G. nr. 937/2003 şi H.G. nr. 373/2004 sau, în cazul realizării acestui proiect, obligarea la emiterea, în acelaşi termen de 3 luni, a unei hotărâri de guvern, a unor ordine de ministru sau a actelor administrative necesare prin care să se identifice proiectul care se va realiza pe suprafaţa de teren respectivă în mod exact şi fără terenul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, str. x, 4C şi 4E, sector 3; obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 3.361.143 euro cu titlu de despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului din anul 2009 şi valoarea de circulaţie din anul 2016; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4075 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta Vasile Coralia Rebeca, prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând instanţei de recurs sa constate ca aceasta a fost data cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material conform art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a se dispune casarea hotărârii si trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti spre judecarea fondului, excepţia inadmisibilitatii acţiunii fiind admisă cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) si a art. 8 (1) din Legea nr. 554/2004, fara a se judeca fondul cauzei.

A arătat recurenta că a invocat excepţia de nelegalitate a celor două hotărâri de guvern întrucât la emiterea acestora Guvernul României nu avea extrase de carte funciara si extrase orto-foto, dispunându-se de un teren aparţinând unor persoane private fără a avea drept asupra sa cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 şi, totodată, fără a exista actele cerute de actele de Legea nr. 24/2000 privind elaborarea actelor normative.

In ceea ce priveşte solicitarea de casare în tot a sentinţei (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) a susţinut recurentul că prin sentinţa recurata, prima instanţa a interpretat si aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod eronat ca prin acţiunea reclamantei nu s-a prezentat care ar fi drepturile şi obligaţiile concrete ce intra în conţinutul raportului juridic dintre reclamantă si pârâţi.

Astfel, s-a arătat că instanţa a omis a reţine că obiectul acţiunii îl reprezintă emiterea unor acte administrative conform competentelor fiecărui parat prin care sa se decidă sau nu realizarea proiectului (in funcţie de oportunitatea acestuia) si sa determine exact daca acest proiect afectează sau nu proprietatea reclamantei adică daca se nasc (alte rapoarte), se modifica sau se sting raporturi juridice intre autorităţile parate si reclamantă al cărei teren este în prezent afectat de Proiectul Esplanada instrumentat de autorităţile parate.

Totodată, s-a susţinut că, deşi în cauza de fata se reţine un abuz de drept, reclamanta a formulat acţiunea astfel încât oportunitatea realizării sau nu a Proiectului Esplanada/Cartierul Justiţiei sa aparţină exclusiv pârâtelor, dar să-si exercite alegerea în maxim 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei.

A mai precizat recurenta reclamantă că acţiunea vizează inclusiv refuzul nejustificat de a clarifica/preciza care este situaţia realizării si termenul de realizare al Proiectului Esplanada sau Cartierul Justiţiei.

Totodată, s-a criticat soluţia primei instanţe pentru omisiunea examinării conduitei autorităţilor publice, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare si încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege, cu respectarea echilibrului rezonabil intre interesul public si drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative,

S-a solicitat instanţei de control judiciar sa constate ca obiectul cererii de chemare în judecata se încadrează în ipotezele prevederilor art. 8 si 18 din Legea nr. 554/2014 a contenciosului administrativ.

Astfel prima instanţa trebuia sa observe si excesul de putere administrativ săvârşit prin întreaga conduita a pârâţilor care sine die încalcă dreptul subsemnatei de proprietate.

S-a solicitat să se constate ca este îndeplinita prima condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, astfel încât sa dispună casarea în totalitate a sentinţei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

A susţinut recurenta, totodată, că obiectul cererii de chemare în judecata se întemeiază pe abuzul de drept administrativ (realizat prin afectarea dreptului de proprietate si prin imposibilitatea de a construi pe terenul reclamantei prin emiterea celor doua Hotărâri de Guvern din 2003 si 2004 referitoare la Proiectul Esplanada si lăsarea Proiectului în totala nelucrare vreme de 14 ani fără nicio perspectiva de clarificare) si pe refuzul nejustificat al paratelor de a clarifica situaţia Proiectului Esplanada sau a Proiectului Cartierul de Justiţie.

Problema juridica esenţială este reprezentată de lezărea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului situat în strada x prin refuzurile repetate, netemeinice si nelegale ale autorităţilor de a clarifica situaţia juridica a terenului, mai exact daca acesta este sau nu afectat de dezvoltarea proiectului "Cartierul Justiţiei".

S-a solicitat a se avea în vedere faptul că raportul juridic dintre recurenta - reclamantă si fiecare dintre pârâţi îl reprezintă obligaţia legala a paratelor de a-si exercita prerogativele fără exces de putere conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, obligaţie corelativa respectării de către parate a dreptului subsemnatei de proprietate asupra terenului, drept garantat de art. 555. de art. 44, art. 53 din Constituţia României si de art. 1 din Protocolul Adiţional 1 la CEDO.

A fost invocată jurisprudenţa CEDO reprezentată de cauza Buzescu împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2005 (parag. 96) şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal reprezentată de decizia nr. 718/2014.

In al treilea rând, s-a solicitat instanţei de control judiciar să constate că prin acţiunea introductiva a reclamat si refuzul nejustificat al MDRT de a clarifica/preciza dacă terenul este afectat sau nu de proiectul Esplanada sau Cartierul Justiţiei deoarece prin Adresa nr. x emisa de către Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, administratorul actual al Proiectului Esplanada, s-a indicat în mod expres faptul ca suprafaţa de teren nu este afectata de Proiectul Esplanada iar ulterior prin Adresa emisa de MDRAP cu nr. A8723/04.08.2015 semnata de către domnul A. în calitate de Secretar General Adjunct al MDRAP s-a precizat nu s-a avut în vedere clarificarea situaţiei terenului situat în Bucureşti, Strada x nr. 4B, 4C. 4E sector 3 prin raportare la includerea/neincluderea într-un eventual proiect, ci doar s-au oferit lămuriri cu privire la proiectul Esplanada.

In aceste condiţii, s-a arătat că sentinţa de fond nu cuprinde o motivare cu privire la aceste susţineri sau motivele pentru care acest motiv a fost înlăturat, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii si trimiterea la instanţa de fond.

De asemenea, s-a solicitat să se constate ca hotărârea atacată este nelegala si netemeinica întrucât nu au fost menţionate motivele pentru care instanţa a apreciat ca cererea de chemare în judecata este inadmisibila raportat la jurisprudenţa CEDO fiind încălcat de către pârâţi dreptul de proprietate, iar prin admiterea de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii este încălcat si dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

A fost invocată literatura de specialitate, în care s-a statuat că atunci când un bun este afectat unei utilităţi publice, statul are obligaţia de a reglementa situaţia bunului respectiv fie, în ultima instanţa, de a-l expropria, prin oferirea unei compensaţii financiare în favoarea proprietarului bunului, nefiind admis ca statul sa-si atingă obiectivele de politica sociala prin prejudicierea unei persoane private.

A mai fost invocată şi jurisprudenţa CEDO reprezentată de cauzele Păduraru c. România, Sporrong c. Suedia, Brumărescu c. România, în raport de care hotărârea primei instanţe este nemotivată.

Pentru toate aceste aspecte s-a solicitat casarea în tot a sentinţei civile nr. 4075/14.12.2016 data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti spre judecarea fondului, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata generate de prezentul litigiu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul intimat Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la solicitarea de emitere a unor hotărâri de guvern, ordine de ministru sau orice alte acte necesare care să identifice proiectul, s-a arătat că Guvernul României este singurul în măsură să aprecieze oportunitatea necesitatea şi posibilitatea concretă de a emite aceste hotărâri de guvern iar nu instanţa de judecată, delimitarea proiectului fiind un proces complex care presupune mai multe operaţiuni (expropriere, realizare PUZ) a căror realizare necesită concursul mai multor instituţii ale statului şi nu doar a administratorului terenului.

A susţinut intimatul - pârât că este inadmisibilă o cerere prin care se solicită instanţei judecătoreşti abrogarea unor hotărâri de guvern, prin hotărâre judecătorească putându-se dispune doar anularea unor astfel de acte.

Totodată, s-a arătat că şi solicitarea de excludere a terenului din cadrul proiectului este prematură, fiind în directă legătură cu operaţiunea de delimitare a proiectului.

Intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că reclamanta nu a precizat în ce raport juridic se află cu acest pârât.

Intimatul - pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamanta nu a solicitat anularea sau emiterea vreunui act administrativ determinat ci a formulat o acţiune cu caracter generic, corect apreciată de prima instanţă ca fiind inadmisibilă.

Intimatul -pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Recurenta - reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările depuse prin care a reiterat concluziile susţinute în cadrul cererii de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

7. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi A., solicitând emiterea unor acte administrative, respectiv a unei hotărâri de guvern şi/sau ordine de ministru sau a oricăror acte administrative necesare, prin care să se indice în mod clar că proiectul Esplanada, care poate deveni proiectul Cartierul Justiţiei, pe terenul delimitat de arterele b-dul x, str. x, b-dul x şi b-dul x din Bucureşti, nu se mai face şi prin care să se abroge H.G. nr. 937/2003 şi H.G. nr. 373/2004 sau, în cazul realizării acestui proiect, obligarea la emiterea, în acelaşi termen de 3 luni, a unei hotărâri de guvern, a unor ordine de ministru sau a actelor administrative necesare prin care să se identifice proiectul care se va realiza pe suprafaţa de teren respectivă în mod exact şi fără terenul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, str. x, 4C şi 4E, sector 3; obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 3.361.143 euro cu titlu de despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului din anul 2009 şi valoarea de circulaţie din anul 2016; cu cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut împrejurarea că prin primul capăt de cerere au fost solicitate, cu titlu generic, emiterea unor acte administrative şi nu operaţiuni administrative, în cadrul unor raporturi juridice neindividualizate, o astfel de acţiune neintrând sub incidenţa Legii nr. 554/2004.

Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, s-a arătat că reclamanta nu a arătat în ce măsură s-a realizat această incălcare, de către autorităţile pârâte, potrivit competenţelor fiecăreia.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să constate încălcarea normelor de drepte material, respectiv a dispoziţiilor art. 2 (1) lit. c), art. 8 (1) si art. 18 (1), (2) din Legea nr. 554/2004.

Apreciază Înalta Curte, că prima instanţă a constatat în mod corect, pornind de la obiectul acţiunii în contencios administrativ şi raportat la competenţa instanţei de contencios administrativ, inadmisibilitatea acţiunii.

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În aceste limite, în acord cu soluţia instanţei de fond, cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată, prin care se solicită pârâţilor, în principal, emiterea unor acte administrative neindividualizate prin să se pronunţe asupra elaborării sau nu a unui proiect de investiţii de utilitate publică şi asupra excluderii terenului reclamantei pe viitor dintr-un astfel de proiect nu poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, acţiunea fiind inadmisibilă.

Din motivarea cererii de chemare în judecată, apărările fiind reluate şi în motivele de recurs, rezultă că demersul reclamantei in justiţie a fost construit pe ipoteza că dreptul de proprietate asupra imobilului din str. x, 4C şi 4E, dobândit în anul 2009 prin donaţie, ar fi afectat de elaborarea proiectului Esplanada, iar ulterior de proiectul Cartierul Justiţiei, prin emiterea H.G. nr. H.G. nr. 937/2003 şi H.G. nr. 373/2004.

Sub acest aspect reţine însă instanţa de recurs, contrar celor susţinute de reclamantă, că potrivit notelor de fundamentare ale H.G. nr. 937/2003 şi H.G. nr. 373/2004, s-a avut în vedere iniţierea unui program de reconversie funcţională a unor amplasamente aflate în stadiul de structuri abandonate pe raza Municipiului Bucureşti, în vederea revitalizării zonei în cadrul unui parteneriat public - privat, dat fiind interesul unor grupuri de investitori străini cu privire la respectiva zonă.

De altfel, H.G. nr. 937/2003 a prevăzut clar atât faptul că există situaţii juridice diferite privind retrocedarea terenurilor din acest perimetru (faptul că a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 persoane fizice şi că există un număr de 66 de alte notificări privind retrocedarea imobilelor) cât şi modalitatea de achiziţie a terenurilor în ipoteza dezvoltării unui proiect de reconversie funcţională, conform legislaţiei în vigoare, vânzare- cumpărare, sau expropriere cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, după caz.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că nu s-a dovedit o vătămare a dreptului de proprietate prin cele două acte normative indicate. Totodată, în raport de obiectul acţiunii, se constată că instanţa nu a fost investită cu cerere de anulare a celor două hotărâri de guvern, ci cu cerere de abrogare a lor, ceea ce excedează competenţei şi controlului de legalitate al contenciosului administrativ.

Totodată, oportunitatea emiterii unei hotărâri de guvern sau orice act administrativ prin care să se elaboreze un proiect de utilitate publică, aparţine doar guvernului. Decizia invocată de recurenta - reclamantă, respectiv decizia nr. 718/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin prisma cauzei Buzescu c Romania, nu are legătură cu speţa dedusă judecăţii, fiind vorba despre o obligaţie concretă prevăzută expres în legea nr. Legea nr. 122/2012, privind emiterea unui ordin de ministru cu conţinut determinat. în egală măsură nici considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 1421/2011, nu au relevanţă în cauză, vizând un raport juridic determinat.

In ceea ce priveşte presupusa ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO), recurenta - reclamantă invocă încălcarea dreptului de proprietate în raport de imposibilitatea de a construi pe terenul său prin emiterea celor doua Hotărâri de Guvern din 2003 si 2004 referitoare la Proiectul Esplanada si lăsarea proiectului în totala nelucrare vreme de 14 ani fără nicio perspectiva de clarificare.

Instanţa de recurs constată că verificarea acestei vătămări, raportat şi la jurisprudenţa CEDO reprezentată de cauzele Păduraru c. România, Sporrong c. Suedia, Brumărescu c. România, nu poate fi constatată în abstract ci strâns legată de obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.

Astfel, în condiţiile în care prin cele două hotărâri de guvern nu se dispune asupra terenului reclamantei, deşi prin jurisprudenţa CEDO se apreciază că pot fi analizate din perspectiva art. 1 din protocol şi măsurile mai puţin invazive decât exproprierea, care vizează folosinţa bunurilor, Înalta Curte constată că interdicţia de construire reclamată nu face obiectul prezentului demers judiciar, reclamanta având posibilitatea de a se adresa instanţei competente din punct de vedere material pentru obligarea autorităţii locale la emiterea/modificarea unui plan urbanistic. Or nici din această perspectivă reclamanta nu a arătat în ce măsură ar fi avut loc o expropriere în fapt prin grevarea terenului de existenţa unui plan urbanistic prin care respectivul teren să fie afectat de interesul public. În egală măsura se poate adresa reclamanta instanţei competente pentru emiterea unui aviz de oportunitate.

Inadmisibilitatea acţiunii constatată de prima instanţă derogă din modul vag în care reclamanta şi-a construit prezenta acţiune, solicitând emiterea oricărui act de către autorităţile publice chemate în judecată prin care să se indice dacă există vreo intenţie de afectare a terenului reclamantei vreunui proiect de interes public. Or, instanţa de contencios administrativ şi fiscal, în limitele art. 8 şi 18 nu poate constata o vătămare adusă unei părţi, fără să existe un act administrativ contestat, sau un refuz nejustificat de a fi emis un astfel de act determinat, fără a exista o sesizare prealabilă, întrucât instanţa de judecată nu se poate substitui autorităţilor şi nici nu poate acţiona în zona rezervată executivului.

Constatând că nu au fost precizate ce raporturi juridice (civile, administrative, etc.) există între reclamantă şi pârâţi şi care sunt drepturile şi obligaţiile concrete care intră în conţinutul respectivelor raporturi, în mod judicios curtea de apel a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Din aceste motive nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., considerentele hotărârii recurate îndeplinind exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Nu vor fi primite nici criticile recurentei - reclamante potrivit cărora sentinţa instanţei de fond ar fi criticabilă pentru faptul că nu cuprinde o motivare privind înlăturarea susţinerilor referitoare la jurisprudenţa CEDO, întrucât dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ., limitează analiza judecătorului la motivele care privesc excepţia invocată.

Potrivit cu jurisprudenţei CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Vasile Coralia Rebeca împotriva sentinţei civile nr. 4075 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.